Nicolae-Miroslav Petreţchi
Nicolae-Miroslav Petreţchi

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.88/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 iunie 2021

12. Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.
  12.4 Nicolae-Miroslav Petreţchi
 
consulta:

 

Domnul Alexandru Rafila:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Tot către Ministerul Educaţiei, domnul deputat Petreţchi Nicolae-Miroslav, din partea Grupului minorităţilor naţionale, solicită informaţii referitoare la "Metodologia de organizare şi desfăşurare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă pentru admiterea în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale".

Răspunde tot doamna secretar de stat, Maria Ştefania Manea.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria Ştefania Manea:

Stimate domnule deputat,

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, elevii aparţinând minorităţilor naţionale recunoscute în România au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă şi să fie evaluaţi în limba maternă.

Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice pe site-ul instituţiei Proiectul de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021-2022 şi anexele acestuia, pentru toţi cei interesaţi de acest proiect.

De asemenea, Proiectul a fost dezbătut cu partenerii sociali, în cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei.

Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat în vigoare, aprobată prin O.M. nr. 3721/2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5457/2020 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul 2021-2022, urmăreşte asigurarea bunei organizări şi desfăşurări a admiterii în anul şcolar 2021-2022 în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităţilor.

Candidaţii la clasele sau la grupele cu predare în limba minorităţilor, care au studiat în limba maternă toate disciplinele conform Planului-cadru de învăţământ pentru învăţământul gimnazial şi au susţinut evaluarea naţională la limba şi literatura maternă, nu mai trebuie să susţină proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă deoarece prin proba susţinută au fost evaluate competenţele dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial.

Candidaţilor care nu au învăţat la clasele/grupele cu predare în limba minorităţilor, nu au studiat toate disciplinele în limba maternă respectivă şi nu au susţinut evaluarea naţională la limba maternă, nu le-au fost verificate competenţele dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial în limba maternă, având în vedere faptul că la nivel liceal toate disciplinele vor fi studiate în limba maternă respectivă, aceştia vor susţine o probă de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă online. Această probă se va desfăşura conform unei proceduri elaborate şi adaptate de fiecare inspectorat şcolar pentru fiecare minoritate în parte, procedură care stabileşte modalitatea de organizare şi desfăşurare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu limba maternă respectivă, în vederea admiterii în anul şcolar 2021-2022.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Doamnă secretar de stat, domnul deputat Manea, care este coiniţiator al întrebării anterioare, referitoare la "Situaţia inspectorilor şcolari pentru problemele copiilor şi tinerilor proveniţi din medii dezavantajate", ne-a comunicat că nu aţi răspuns decât parţial la întrebare.

Poate, domnul deputat, vreţi să precizaţi?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimată doamnă secretar de stat,

Da, într-adevăr, am intervenit şi am precizat faptul că răspunsul ministerului este doar parţial, ca să nu spun incomplet.

Întrebarea concretă, al cărei coiniţiator sunt, prima întrebare, de altfel - "Care este numărul inspectorilor şcolari de la nivel naţional pentru problemele copiilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate?". De altfel, aşa cum prevede art. 95 alin. (5) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

Dumneavoastră nu ne-aţi dat un răspuns, să ne spuneţi că sunt 3, 4, 5, 10 inspectori sau 41, câte judeţe are România, plus Bucureşti, 42, sau că sunt alţi inspectori care îndeplinesc aceste atribuţii prin cumul, nu am primit un răspuns foarte clar în acest sens.

Şi a doua întrebare, la care aşteptam un răspuns foarte clar din partea Ministerului Educaţiei - "Pe baza cărui algoritm au fost identificate mediile dezavantajate din punct de vedere socio-economic, astfel încât articolul de lege să aibă o bază corespunzătoare pentru implementare?".

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Domnule deputat, vă rog să încheiaţi. V-am dat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Da.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc frumos.

O să-l rog şi pe colegul dumneavoastră, tot de la Minorităţi, domnul Petreţchi Nicolae. Şi dânsul s-a confruntat cu aceeaşi situaţie. Şi aş vrea să fie consemnată această situaţie neobişnuită, în care Ministerul Educaţiei nu răspunde la întrebări şi la interpelări decât parţial. Şi dânsul a sesizat acelaşi lucru, la întrebarea referitoare la "Metodologia de organizare şi desfăşurare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă...".

Vă rog, domnule deputat, 30 de secunde.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnă secretar de stat,

În întrebarea adresată Ministerului Educaţiei, am solicitat următoarele lămuriri, şi anume.

Prima. "Care au fost persoanele sau grupurile consultate cu privire la elaborarea metodologiei prezentate mai sus?".

În întrebare am menţionat că nu au fost consultate persoanele direct implicate şi care răspund de limba ucraineană.

Totodată, la punctul 2 întrebarea sună aşa - "Nu consideraţi că prin această măsură, care se regăseşte doar în liceele ce organizează admitere pentru clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, se pun la îndoială atât aptitudinile şi pregătirea profesorilor pentru limba maternă din ciclul gimnazial, cât şi a elevilor care au studiat limba maternă?".

Precizez că aceşti elevi studiază, din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a, 4 ore de limba maternă, participă la olimpiadele naţionale, obţin premii la olimpiadele naţionale şi mai trebuie să dea admitere online pentru a-şi dovedi aptitudinile.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alexandru Rafila:

Mulţumesc frumos.

O să rog Ministerul Educaţiei, pe doamna secretar de stat, să elaboreze răspunsuri la aceste două subiecte. Să fie răspunsuri precise. Nu trebuie să fie lungi, trebuie să fie precise. Şi într-o sesiune viitoare probabil că o să putem să le includem din nou pe ordinea de zi.