Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 aprilie 2010

13. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului:  

   

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS Valeriu Ştefan Zgonea

Domnul Ioan Oltean:

Liderii grupurilor parlamentare sunt rugaţi să participe la întâlnirea cu doamna preşedinte, în biroul domniei sale.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Deschidem şedinţa Camerei Deputaţilor consacrată răspunsurilor orale la întrebările, interpelările adresate de către colegii noştri deputaţi, membrilor Guvernului Emil Boc.

Domnul deputat Ştefan Valeriu Zgonea, membru al Grupului parlamentar al PSD, a adresat o întrebare ministrului administraţiei şi internelor.

O avem prezentă pe doamna secretar de stat Irina Alexe pentru a prezenta răspunsul.

Doamna secretar de stat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe:

Vă mulţumesc.

Stimate domnule deputat,

În legătură cu interpelarea dumneavoastră prin care solicitaţi ministrului administraţiei şi internelor să vă comunice care a fost raţiunea desfiinţării Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, care este planul de acţiune în vederea combaterii traficului de persoane, ce măsuri au fost adoptate până în prezent în acest sens, precum şi care este stadiul anchetei ce se efectuează de către Europol cu privire la un caz foarte grav, aşa l-aţi caracterizat dumneavoastră, în care 1100 de copii români au fost traficaţi de grupări infracţionale cu acordul părinţilor pentru acţiuni ilegale, precum cerşetoria şi prostituţia, menţionăm următoarele: potrivit Ordonanţa Guvernului nr.20/2009 pentru modificarea art.13 alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a fost reorganizată în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi nu desfiinţată, cu preluarea atribuţiilor funcţionale în mod corespunzător. Raţiunea reorganizării agenţiei, în cadrul IGPR, este prezentată în instrumentul de motivare a proiectului de act normativ ce a devenit Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2009, cât şi preambulul actului normativ anterior menţionat.

Totodată, precizăm că problematica referitoare la locul şi rolul Agenţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor face obiectul unei analize aflate în derulare la nivelul instituţiei noastre, urmând ca în funcţie de constatări să fie dispuse măsurile ce se vor impune.

Pe de altă parte, asigurarea premiselor de natură să contribuie la îmbunătăţirea modalităţilor de acţiune în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea traficului de persoane a reprezentat şi reprezintă un deziderat important pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Astfel, lupta împotriva acestui fenomen a avut şi care ca referinţă responsabilităţile ce decurg din mai multe acte normative interne şi internaţionale dintre care precizăm: Hotărârea Guvernului nr.1655/2006 privind aprobarea strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010; Hotărârea Guvernului nr.982/2008 privind aprobarea Planului naţional de acţiune 2008-2010 pentru implementarea strategiei naţionale împotriva traficului de persoane 2006-2010; Legea nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane; Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi cele două protocoale ale sale adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de România prin Legea nr.565/2002; Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, ratificată de România prin Legea nr.300/2006. Acestea sunt principalele acte normative.

Pe de altă parte, una dintre măsurile importante adoptate de către România pentru combaterea şi prevenirea fenomenului traficului de persoane şi pentru asistenţa victimelor acestuia, o reprezintă strategia naţionale împotriva traficului de persoane 2006-2010 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr.1654/2006, document care permite planificarea eforturilor instituţionale în vederea combaterii şi prevenirea acestui fenomen.

Prin obiectivele strategice, strategia naţională vizează constituirea sistemului naţional integrat de monitorizare a fenomenului traficului de persoane şi îmbunătăţirea următoarelor domenii de acţiune, pentru reducerea traficului de persoane: coordonarea inter-instituţională, prevenirea traficului de persoane; protecţia, asistenţa şi reintegrarea socială a victimelor; combaterea traficului de persoane şi cooperarea internaţională.

Totodată, precizăm faptul că la...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să scurtaţi, doamna secretar de stat... dacă i-aţi dat şi răspunsul scris domnului deputat, n-o să citiţi tot răspunsul...

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe:

Da, i-am transmis şi răspunsul scris.

Dar, aş mai vrea să precizez, referitor...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da, vă rog să sintetizaţi răspunsurile.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe:

Referitor al cazul la care domnul deputat face referire în interpelare, menţionăm că în cauză s-a colaborat cu autorităţile judiciare britanice, au fost organizate mai multe întâlniri de lucru sub coordonarea Europol şi s-a semnat între autorităţile judiciare române şi cele britanice pentru constituirea unei echipe comune de investigaţie în cadrul Operaţiunii "Europa", având în vedere complexitatea cauzei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna secretar de stat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnul deputat Zgonea, dacă aveţi vreo observaţie?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sigur, comentariul pe care îl am este legat de reînfiinţarea acestei agenţii. Deşi suntem la aproape un an şi jumătate de când a fost reorganizată, nu mi se pare normal ca o agenţie naţională care combate traficul de persoane să fie catalogată ca un serviciu în cadrul Poliţiei Române în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Puterea de decizie a acestei autorităţi care ar trebui să creeze politici publice în domeniu pentru prevenirea acestui fenomen care capătă, să zic aşa, valenţe necunoscute în România, şi în care traficul de persoane pentru exploatarea de muncă a ajuns să fie 20% din traficul de persoane din România numai în interiorul ţării. De aceea, eu l-am rugat şi pe domnul ministru Blaga, şi credeam că modul acesta de a scrie, doar de a face raportări la interpelări se schimbă un pic în România, am crezut că în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor există o echipă foarte clară care înţelege rugămintea mea făcută acum aproape 2 luni de zile, refăcută acum o lună de zile şi care săptămâna trecută, datorită insistenţelor pe care le-am avut, şi mulţumesc şi Grupului parlamentar al PDL pentru acest lucru, s-a dat o hotărâre a Parlamentului prin care începe audierea instituţiilor relevante în România.

Aş ruga-o pe distinsa mea colegă să aibă o discuţie în cadrul echipei Ministerului Administraţiei şi Internelor, haideţi să nu ne mai batem joc, de ani de zile facem aceste răspunsuri "la mişto" care nu au nici o finalitate, n-au nicio concluzie, indiferent de guvern, dăm parlamentarilor nişte răspunsuri de dragul de a răspunde. Sunt lucruri pe care le poţi citi şi pe internet în ziua de astăzi.

De ce nu suntem în stare să facem raportul de ţară? Şi tot ne învârtim? De ce nu suntem în stare să conlucrăm cu parlamentarii şi să putem să punem capăt traficului de persoane, în momentul în care la Secţia 1 de Poliţie, în mijlocul Bucureştiului, la ora 11 noaptea apar fetele?

Haideţi să vedem că este un fenomen extrem de periculos care, datorită sărăciei ne aduce într-o zonă delicată. Şi am crezut şi din partea mea şi a colegilor parlamentari, indiferent de grupul politic, există o deschidere şi am crezut că şi la minister există o deschidere. Interpelarea mea a fost făcută în sensul de a atrage atenţia că instituţiile relevante din România nu se ocupă, mai puţin cele care condamnă şi urmăresc, DIICOT-ul, celelalte instituţii, serviciile secrete care lucrează excepţional. Dar, pe mine nu mă interesează ca procurorii şi ofiţerii acoperiţi să lucreze excepţional, pe mine mă interesează să existe un sistem de prevenire a acestui fenomen, extrem de delicat.

Probabil că puţini dintre noi pot să spună ce se întâmplă, până în momentul când cineva din familie va trăi o astfel de dramă. Şi, de aceea, vă rog încă o dată, domnule preşedinte de şedinţă, şi o rog pe distinsa mea colegă, haideţi să trecem de la ".. şi nu, mai bine nu-mi mai scrieţi, sunt parlamentar la al treilea mandat, vă rog frumos să nu mai îmi scrieţi, decât să-mi scrieţi aşa, copy-paste de pe internet, Ştiu şi eu despre Investigation Time în care ofiţerii români muncesc pe câteva sute de euro şi lucrează pentru britanici...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să scurtaţi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Ştiu şi eu că suntem fraierii Europei şi le luăm milioane de euro şi le băgăm în comunităţile locale din Marea Britanie şi Spania.

Dar, haideţi să schimbăm un pic mentalitatea. Haideţi să lucraţi şi cu noi şi, domnule preşedinte, poate pentru dumneavoastră este un subiect mai puţin delicat, deşi am să vă spun că Bistriţa Năsăud este unul dintre judeţele de origine... de trafic de persoane.

Doamnă, se schimbă strategia. Anul acesta se încheie procedura şi trebuie să facem o nouă strategie. Stăm în minister şi nu suntem în stare, Grupul interministerial de lucru să-l unim? Am scris la toate ministerele să se întâlnească şi cu parlamentarii, după care o să veniţi cu acest proiect de ordonanţă să votăm noi planul de acţiune. Păi, o să vină alt Parlament, o să fie un Parlament făcut numai din PDL, credeţi că o să accepte orice? Noi facem un raport şi spunem că avem 765 de persoane traficate şi instituţia europeană ne spune că sunt 2000.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, v-am ruga să sintetizaţi! Aţi depăşit timpul alocat răspunsurilor...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am o rugăminte, domnule preşedinte, eu nu prea vorbesc la ora 18 seara, dar acesta este un subiect extrem de delicat şi vă rog frumos să-mi acordaţi circumstanţele atenuante pentru că în ultimii 10 ani, dacă am vorbit de vreo 6-7 ori seara, dar este un subiect care afectează populaţia activă a României şi afectează viitorul României.

Din ce în ce mai mulţi copii traficaţi, din ce în ce mai mulţi copii învaţă cerşetoria, din ce în ce mai mulţi, cei din sistemul de învăţământ spun că nu e treaba lor, cei de la Justiţie spun că nu e treaba lor, cei de la Interne spun că ei îşi fac treaba foarte bine şi eu îi felicit. Dar, spiritul de a vorbi în echipă pentru acelaşi tip de politică publică nu mai există în România şi eu asta v-am rugat să atrageţi atenţia. Eu vreau ca MAI-ul să fie fanionul, să-i cheme pe ceilalţi şi să găsim politicile publice ca să nu se mai întâmple aşa ceva. Asta e singura mea rugăminte, distinsă doamnă, care reprezentaţi Ministerul Administraţiei şi Internelor. În rest, vă felicit, ştiu ce aţi făcut la Ţăndărei, ştiu ce faceţi acolo, dar nu este suficient să-i condamnăm pe nişte băieţi care-şi fac zeci de vile din trafic şi cerşetorie şi instituţiile româneşti nu le confiscă şi averile...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, cu tot respectul, dar vă rog să încheiaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc şi iertaţi-mă că am întins un pic aşa, dar este un subiect extrem de delicat pe care, poate, nu-l vedem.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da, dar nu aici e locul.

Mulţumesc.

Doamna ministru, vreţi să adăugaţi ceva? Nu.

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Gabriel Andronache

Domnul Gabriel Andronache este? Da.

Domnul Ioan Timiş?

Doamna Cajal?

Doamna secretar de stat Cajal, din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Aţi înaintat domnului deputat şi răspunsul scris? O să vă rog scurt, doar o sinteză de 3 fraze al răspunsului dacă i l-aţi dat şi în scris.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Cajal-Marin (subsecretar de stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional):

Stimate domnule deputat Gabriel Andronache,

Referitor la interpelarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor, nu mai spun numărul, privind măsurile pentru identificarea vinovaţilor care au distrus un monument istoric medieval braşovean, Turnul din Strada Mureşenilor nr.9, vă comunic următoarele.

Turnul care aparţine prin lege Consiliului judeţean s-a prăbuşit în 22 februarie 2008. La faţa locului s-a deplasat o comisie formată din reprezentanţi ai DJCCPCN Braşov şi reprezentantul Poliţiei Braşov, comisarul Neaga Gabriela, întocmindu-se nota de constatare, numărul..., care prevedea: asigurarea locului împotriva pericolului de prăbuşire şi prevenirea sustragerii materialelor de construcţie originale, recuperarea materialelor rezultate din prăbuşirea construcţiei şi depozitarea lor în condiţii de mediu uscat, reconstituirea Turnului cu materiale originale pe bază de proiecte de restaurare, şi conservate avizate de Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.

CPJ Braşov a deschis o anchetă penală prin Dosarul nr.67/2007. Consiliul judeţean Braşov a formulat plângerea penală numarul... împotriva primarului oraşului Braşov. În prezent, există proiectul finanţat de Consiliul judeţean Braşov, avizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional cu nr.34M9 din 12/2009. La baza avizării au stat: expertiza tehnică întocmită conform T103/2008, elaborată de inginer Dan Ionescu, expert atestat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Raportul de cercetare arheologică nr.818 din 2009 în sondaje pentru stabilirea nivelului de călcare întocmit de arhitect geolog Stelian Coşuleţ, proiect de consolidare întocmit de inginer Gheorghe Gabor şi proiect de restaurare elaborat de arhitect Marina Iliescu, expert atestat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

În prezent, Consiliul judeţean a demarat procedura obţinerii autorizaţiei de construire în vederea deschiderii şantierului de restaurare. Cât despre posibila culpă privind prăbuşirea parţială a Turnului, aşteptăm pronunţarea instanţelor de judecată.

Cu deosebită consideraţie, Hunor Kelemen, ministrul culturii şi patrimoniului naţional.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, doamna secretar de stat.

Domnule deputat? O să vă rog, foarte pe scurt, dacă aveţi vreo nemulţumire.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Da, foarte pe scurt.

Vreau să vă spun următoarele lucruri că nu am înţeles ce legătură are plângerea penală a Consiliului judeţean împotriva primarului Braşovului atâta timp cât lucrările neautorizate erau efectuate de Consiliul judeţean. Nu înţeleg, de asemenea, care este legătura cu ceea ce mi-aţi scris în răspunsul la interpelare, atâta timp când Turnul este deja restaurat şi înţeleg din ceea ce aţi spus dumneavoastră că preşedintele Consiliului judeţean Braşov de-abia acum cere autorizarea.

Aş fi dorit din răspuns să reiasă ce a făcut ministerul cu privire la această situaţie de reconstruire ilegală a acestui Turn, după ce, tot prin lucrările demarate de Consiliul judeţean Braşov, Turnul s-a prăbuşit.

Prin urmare, vă spun că nu sunt mulţumit de răspuns şi o să revin cu o nouă interpelare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Rog şi pe doamna secretar de stat să revedeţi interpelarea distinsului meu coleg şi să oferiţi un răspuns exact la problema ridicată în faţa ministerului. Întrebările vizează teme precise şi dorim răspunsuri precise.

Domnul Anton Marin, secretar de stat din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii n-a ajuns. E în trafic, nu ajunge la timp. Avem un răspuns scris pentru domnul deputat Popa Octavian-Marius. O să vi-l înmânăm, îl planificăm pentru şedinţa următoare şi vine domnul Anton să vă prezinte răspunsul şi oral în cadrul şedinţei. Deci, o să vă rog să reţineţi... stafful să reţină. Domnul Anton Marin se reprogramează pentru următoarea şedinţă pentru a oferi răspunsul oral domnului deputat Popa Octavian-Marius.

Domnul Holdiş Ioan nu este. În consecinţă, domnule secretar de stat Andrei Gheorghe Kiraly dacă i-am comunicat răspunsul în scris, toate cele bune...

Reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului solicită o amânare în ce priveşte răspunsul pentru domnul deputat Dan Morega de la PNL.

Asemenea solicitare avem şi din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru domnul deputat Vasile Filip Soporan, precum şi din partea Ministerului Afacerilor Externe pentru domnul deputat Ştefan Valeriu Zgonea din partea Grupului parlamentar al PSD.

Cu acestea, încheiem şedinţa de astăzi consacrată răspunsurilor orale la întrebările şi interpelările deputaţilor.

Ne revedem mâine dimineaţă, la ora 8,30, în şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Bună seara, tuturor!

 
Video in format Flash/IOS  

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,30.