| |
Domnul Florin Iordache: |
| |
................................................ |
|
21. Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia internaţională de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor, adoptată la Nairobi la 18 mai 2007, PL-x 858/2015. Iniţiatorul. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
Domnul Ion-Aurel Stanciu (secretar de stat, Ministerul Transporturilor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Am onoarea să vă adresez rugămintea de a vota proiectul de lege, deoarece acesta are un impact pozitiv asupra mediului prin modalitatea de intervenţie în situaţii de pericol privind epavele şi recuperarea costurilor aferente. În temeiul acestei convenţii aflate în vigoare, statul român va trebui să asigure prin Autoritatea Navală Română că navele cu un tonaj brut mai mare sau egal de 300, indiferent de pavilion, care se află sau intră în zona de jurisdicţie a României, în care se aplică prezenta convenţie, respectă cerinţele acesteia. De asemenea, trebuie să se asigure că sunt respectate condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului de asigurare a navelor înmatriculate sub pavilion român sau existenţa unei alte garanţii financiare. Susţinem forma adoptată de Comisia pentru transporturi. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Îl rog pe domnul deputat Şova, din partea Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, prezentaţi raportul, vă rog.
|
|
Domnul Lucian Şova: Raport asupra Proiectului de Lege pentru aderarea României la Convenţia Internaţională de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor, adoptată la Nairobi la 18 mai 2007. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenţia internaţională de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor, adoptată la Nairobi la 18 mai 2007, transmis cu adresa PL-x nr. 858/2015 din 2 decembrie 2015. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă. Potrivit prevederilor art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat proiectul de lege în şedinţa din 17 decembrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul de 23 de membri ai comisiei. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aderarea României la Convenţia internaţională de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au hotărât cu majoritate de voturi adoptarea proiectului de lege sus-menţionat, în forma iniţiatorului. În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Mircea Toader, Grupul PNL, vă rog.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Am vrut să iau cuvântul nu neapărat... că e normal să susţinem aderarea la asemenea convenţie, faptul că România are două obligaţii: una că are o zonă maritimă unde are şi un risc pentru ca eventualele epave care ajung în această zonă să creeze probleme în navigaţie, precum şi pe Dunărea maritimă, şi alta, pe care o spun cu regret, noi nu mai avem nave. Nu mai avem nave sub pavilion românesc, avem nave cu proprietari români - că asta şi vreau să vă spun, avem nave cu proprietari români -, capacităţile proprietarilor români reprezintă cam 28%-30% din flota României care era înainte, dar legislaţia noastră cea bună şi frumoasă, care nu ne permite să menţinem nişte facilităţi pe care le au toate navele în sistem de pavilion de complezenţă, obligă proprietarii români să pună pavilion de Panama, de Cipru, de Georgia. Georgia să ştiţi că are peste 6.000 de nave. Numai că şi această convenţie poate să se creeze o problemă, deoarece statul respectiv are nişte obligaţii, pentru a urmări până la urmă şi a înregistra, şi a semnaliza aceste epave, dar proprietarul, care nu are legătură cu pavilionul, proprietarul este obligat să găsească soluţii pentru a scoate epava, pe de o parte, pe de altă parte, de a asigura într-o formă sau alta eliberarea zonei maritime de navigaţie şi totodată de a se asigura - deci aici e un plus faţă de ce era sistemul de P&I sau alt sistem de asigurare a navelor - pentru pierdere totală, o asigurare în plus pentru condiţia de epavă. Ceea ce n-am putut - şi chiar am vrut să introduc un amendament, dar nu pot, fiindcă trebuie să revină cu toate ţările care sunt semnatare până acum, sunt 126, România este membră a Organizaţiei Maritime Internaţionale - este că responsabilitatea proprietarului este exclusă în caz de război, ostilităţi şi război civil, insurecţie şi fenomene naturale. Dar ce facem cu actele teroriste, care în 2007 nu erau aşa de pregnante? Şi probabil că... sper să nu ajungem într-o situaţie de acest gen, să fie un astfel de "accident" de navigaţie, în urma unui act terorist, şi în aceste cazuri proprietarul nu este exonerat de răspundere. Deci, cu alte cuvinte, România are asemenea drepturi şi poate, într-un timp de..., vom reuşi să facem şi o lege a pavilionului, ca navele româneşti să aibă şi pavilion naţional. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Ovidiu Iane, vă rog, Grupul PSD.
|
|
Domnul Ovidiu-Cristian Iane: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Într-adevăr, ratificarea acestei convenţii este importantă, avem, inclusiv România are, mai are încă epave pe zona costieră. Ce vreau să vă spun însă este că, pe lângă această convenţie care priveşte valorificarea şi evacuarea acestor epave eşuate, la această convenţie s-a mai pus în vedere respectarea unor alte două convenţii care erau adoptate iniţial, dar care până acum, mai mult sau mai puţin, nu au fost respectate. Şi mă refer la Convenţia din 1996, Convenţia internaţională privind răspunderea şi acordarea despăgubirii pentru prejudicii legate de transportul pe mare al substanţelor nocive şi periculoase şi mai este vorba despre Convenţia internaţională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime şi, respectiv, de la epavele eşuate. Deci e adevărat - acum aş vrea să mai fac şi o paranteză, dacă ne aducem bine aminte de un alt caz, nu intră sub incidenţa acestei convenţii, pentru că nu se referă la zona maritimă -, nava de transport "Rostock", ucraineană, eşuată, se pare, în mod voit, nu s-a aflat niciodată, care a stat mai bine de zece ani în zona Partizani, pe Braţul Sulina şi a blocat traficul acolo, dacă vă aduceţi aminte, pentru cei care au fost, şi care cu greutate a fost, ulterior, de câţiva ani, a fost recuperată o parte din epava respectivă. Culmea este că nava era încărcată cu fier, deci se pare că, cumva, s-a vrut delimitarea sau, mai bine zis, restricţionarea traficului pe Braţul Sulina, pentru ca să poată să se facă prin Canalul Bîstroe traficul maritim către Ucraina. Deci, în concluzie, Grupul PSD va vota această iniţiativă. Mulţumesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Domnul Neacşu, vă rog. Se impun nişte precizări, vă rog.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Am trecut şi eu pe lângă "Rostock" la perioada în care era înfipt în mal la Partizani, dar nu acesta era subiectul. Vreau să vă spun că apreciez cu titlu personal în mod deosebit faptul că stimabilul meu coleg, domnul Mircea Toader ne-a recunoscut că nu mai avem nave. L-aş fi apreciat şi mai mult dacă ne-ar fi spus şi din pricina cui nu mai avem nave.
|
|
Domnul Florin Iordache: Domnul Mircea Toader. Precis ne spuneţi cine a vândut navele.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Vă dau un drept la replică. Deci, în primul rând, apropo de "Rostock", n-are nicio legătură cu caz voit, a fost un blocaj al cârmei, a durat blocajul navigaţiei vreo patru luni de zile. Dar nu avem nave fiindcă nimeni nu a înţeles că navigaţia aceasta maritimă are un ciclu: nicio navă maritimă nu trăieşte mai mult de 12 ani... (Vociferări.) Deci... lăsaţi-mă să termin. În rest vă spun că aceste nave maritime care au dispărut - vă dau nişte nume, dacă vreţi - că se numeşte Cosena, că se numeşte Bosânceanu - sunt proprietarii navelor, care sunt români, români, români. E adevărat, n-avem pavilion, se numeşte de Panama, v-am spus, sunt români. Restul, sigur... Uite, e un coleg de-al meu aici care ştie că flota fluvială am salvat-o, nu a plecat nicăieri, dar nici nu are unde să plece, a rămas sub pavilion românesc.
|
|
Domnul Florin Iordache: Da. Mulţumesc. N-au trecut prin Bermude, dar au dispărut. Mulţumesc. Rămâne la votul final.
|