|
Domnul Ilie Toma: Sau toate trei, din patru. Merge? Nu merge. Glumeam. Mulţumesc, domnule preşedinte. Da, într-adevăr, din cele patru interpelări, trei sunt comune pe energie şi atunci am să le concentrez în una singură, deşi sunt subiecte foarte interesante, şi situaţia COVID a mai fost discutată de către colegi, deci nu are niciun rost. Am să fac referire directă la ideea de a nu mai avea căldură pe lemne de foc în România. Ceea ce este foarte grav. Am auzit foarte multe zvonuri. Şi, în următorii trei ani, se spune că România nu va mai avea voie să ardă lemnele de foc, să-şi facă căldură românii. O mare prostie, din punctul meu de vedere, sper că nu se va îndeplini aşa ceva şi asemenea idei. Am să citesc interpelarea referitoare la rămânerea municipiului Deva, municipiul capitală de judeţ al judeţului Hunedoara, fără căldură, încă o iarnă la rând. Şi în această iarnă se spune că va fi o iarnă grea. Peste 4.000 de apartamente, instituţii publice, şcoli, grădiniţe şi creşe din municipiul Deva, care beneficiau de apă caldă şi căldură în regim centralizat, sunt lăsate de izbelişte de actuala guvernare, preocupată de orice altceva decât de problemele reale. Mii de deveni, la acest moment, suportă consecinţele închiderii Termocentralei Mintia, aflată în subordinea Complexului Energetic Hunedoara. Lipsa apei calde şi a căldurii din clădirile de locuit, cele destinate învăţământului şi din cele în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii la stat sau din privat, cresc riscul de îmbolnăvire, mai ales pe perioada de iarnă, şi mai ales că ne confruntăm cu o perioadă pandemică. Valul 4 al pandemiei de SARS-CoV-2 este unul mult mai agresiv, şi respectarea regulilor de igienă, mai ales în şcoli, grădiniţe şi creşe, trebuie sporite. Pe fondul scăderii puterii de cumpărare a tuturor românilor, îngheţării veniturilor salariale sau din pensii, nu toţi locuitorii Devei pot suporta costurile cu montarea de centrale de apartament pentru a beneficia de agent termic pe timp de iarnă. Liberalizarea preţurilor la energie a dus la o explozie a preţurilor la energie şi la gaz, iar montarea de astfel de instalaţii, pe lângă investiţia iniţială, generează costuri mult mai mari decât cele care existau în sistemul centralizat. Acest fapt este o nouă lovitură în bugetul a mii de familii lăsate la voia întâmplării de decizii politice luate şi aplicate fără a se ţine cont de cetăţenii pe care, cu siguranţă, îi veţi condamna la sărăcie. De aceea, prin urmare, domnule prim-ministru, vă rog să îmi comunicaţi răspunsul la următoarele întrebări: 1. Care este rezolvarea situaţiei pentru devenii care în prag de iarnă nu beneficiază de agent termic şi apă caldă, o problemă foarte gravă în contextul crizei sanitare şi crizei economice actuale? 2. Aveţi în plan elaborarea şi aplicarea cu celeritate a vreunui program de sprijin pentru achiziţia şi instalarea de centrale termice pentru locuitorii din municipiul Deva? Şi 3 - am să completez eu verbal şi am să întreb încă o dată - aveţi de gând, totuşi, să porniţi Termocentrala de la Mintia, măcar pentru a produce apă caldă, deşi, în acest moment, preţul la energie ar favoriza repornirea ei şi ar fi pe profit? Deşi mi se pare foarte greu de făcut acest lucru. Oricum, aştept răspunsul, cu mare interes, verbal şi în scris. Deputat al PSD Hunedoara, Ilie Toma. Vă mulţumesc.
|