|
Domnul Brian Cristian: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Obiectul interpelării de azi este "Fondul de Rezervă al Guvernului", iar interpelarea este adresată domnului prim-ministru interimar Florin-Vasile Cîţu şi domnului Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei. Domnilor miniştri, Alocarea sumelor din Fondul de Rezervă Bugetară, aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru unele UAT-uri, a creat în ultimii ani foarte multe nemulţumiri şi suspiciuni că ar reprezenta un instrument politic. Cu toţii am fost aleşi de către cetăţeni pentru a rezolva problemele într-un mod responsabil. Suntem aici, la conducerea acestei ţări, pentru cetăţeni, reprezentăm oamenii şi problemele lor, iar guvernarea trebuie făcută după reguli clare. Normele de implementare, luarea deciziilor şi repartizarea banilor publici sunt acţiuni care trebuie făcute în funcţie de adevăratele nevoi ale cetăţeanului. Unul dintre motivele de tensiune în Coaliţie a fost, în numeroase cazuri, lipsa de transparenţă şi decizii luate unilateral. Din discuţiile purtate cu mai mulţi primari din circumscripţie, ştim că evaluarea nevoilor de fonduri suplimentare, la nivel de UAT, s-a făcut pe principalele două componente: cofinanţare proiecte în curs şi cheltuieli curente ce nu pot fi acoperite şi ar putea provoca blocaje în respectiva administraţie publică locală. Suntem conştienţi de configuraţia coloraturii politice, dar nu putem permite ca, la repartizarea acestor fonduri, unele comunităţi să fie văduvite din cauza opţiunii lor politice. O evaluare mai atentă a solicitărilor venite din partea UAT-urilor şi necesitatea unor reguli şi proceduri transparente cu privire la utilizarea sumelor din Fondul de Rezervă Bugetară sunt măsuri minime ce trebuie luate pentru a evita ca, pe viitor, împărţirea banilor să fie una pe criterii politice. De aceea, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări. Care sunt urgenţele soluţionate prin alocarea acestor sume de bani către UAT-uri? Care sunt priorităţile din Programul de Guvernare soluţionate prin alocările de sume din Fondul de Rezervă la începutul lunii octombrie? Care au fost priorităţile avute în vedere şi modalităţile prin care s-a făcut distribuirea efectivă a sumelor alocate UAT-urilor? Cum vă explicaţi corelarea perfectă între culoarea politică şi sumele de bani alocate UAT-urilor? Care este procentul de acoperire a solicitărilor venite din UAT-uri? Care este perioada în care aţi solicitat informaţiile? Cine, când şi cum a evaluat nevoile de finanţare urgentă a UAT-urilor? Cu privire la solicitările transmise de prefecturi către Ministerul Dezvoltării, care a fost timpul de analiză a acestora şi a sumelor alocate către UAT-uri? Ce analize sau verificări preliminare, cu privire la execuţia bugetară, au fost efectuate înainte de repartizarea sumelor solicitate de către primării? Care sunt principalele probleme/nereguli identificate odată cu analiza execuţiei bugetare la nivel de UAT? Care sunt soluţiile avute în vedere pentru a evita pe viitor situaţiile în care majoritatea UAT-urilor se află în postura actuală de a depinde de fiecare leu alocat din fondul de rezervă? Şi ultima întrebare: consideraţi necesară reorganizarea administrativ-teritorială pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a anumitor primării? Vă rog să îmi comunicaţi răspunsul verbal şi în scris. Brian Cristian, deputat al USR PLUS, Maramureş. Mulţumesc.
|