|
Doamna Alexandra Huţu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Florin Cîţu, prim-ministru interimar. Stimate domnule prim-ministru, În data de 6 octombrie, fără a ţine cont măcar de minime criterii, Guvernul pe care îl conduceţi a adoptat o hotărâre de Guvern menită, cică, să sprijine unităţile administrativ-teritoriale care se confruntă cu diferite probleme. Nu abordez acum situaţia pe care aţi creat-o la nivel naţional şi discrepanţele pe care le-aţi făcut între primării, între oameni, în definitiv, ci mă voi rezuma doar la judeţul Botoşani. Considerând că Domnia Voastră nu cunoaşte acest judeţ, vă aduc la cunoştinţă că la alegerile locale din anul 2020 candidaţii propuşi de Partidul Social Democrat au câştigat funcţia de primar în 43 de localităţi, iar candidaţii PNL au câştigat în 28 de localităţi. În cele 43 de localităţi conduse de primari ai PSD locuiesc peste 300.000 de botoşăneni, ceea ce reprezintă peste două treimi din populaţia judeţului, iar din cei 300.000 de botoşăneni, peste 140.000 au domiciliul în municipiile Botoşani şi Dorohoi, ambele cu primari de la Partidul Social Democrat. În cele 28 de localităţi conduse de primari ai PNL locuiesc aproximativ 135.000 de cetăţeni. Nu vreau să evidenţiez nimic altceva decât că, prin alocarea de fonduri pe care aţi realizat-o, aţi avut grijă doar de o treime din populaţia judeţului Botoşani, iar celelalte două treimi au fost ignorate. Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rog să-mi furnizaţi următoarele informaţii cu privire la alocarea fondurilor pentru judeţul Botoşani. Câte unităţi administrativ-teritoriale au adresat Guvernului, prin intermediul Instituţiei Prefectului, solicitări în vederea acestei alocări de fonduri şi care a fost suma solicitată de fiecare dintre ele? Raportat la suma totală solicitată de primăriile din judeţul Botoşani, vă rog să precizaţi cât reprezentau, procentual, sumele pentru arierate, cofinanţare pentru fonduri europene, cheltuieli de personal etc.? Care au fost criteriile tehnice, obiective, care au stat la baza alocării fondurilor la UAT-urile din judeţul Botoşani? Care este raţiunea obiectivă pentru care Guvernul, deşi au fost solicitări, nu a alocat niciun leu pentru cele două municipii din judeţul Botoşani, respectiv Botoşani şi Dorohoi, care totalizează peste 30% din populaţia judeţului? De ce nu s-a ţinut cont, la alocarea banilor, de tipul UAT-ului, de mărime, de numărul de locuitori, de costurile efective, de angajamentele în derulare sau de alte criterii? Ultima întrebare. În decizia de împărţire a banilor, aţi avut în vedere sprijinirea oamenilor care locuiesc în judeţul Botoşani sau doar sprijinirea primarilor aleşi pe listele PNL? Reamintesc Guvernului interimar că, în urma deciziilor pe care le adoptă, niciun cetăţean din ţara noastră n-ar trebui să aibă de suferit. Solicit răspuns în scris. Vă mulţumesc. Deputat al PSD Botoşani, Alexandra Huţu.
|