Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 septembrie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 septembrie 2026

13. Supunerea la votul final a:
  13.15 Proiectului de Lege pentru înfiinţarea şi funcţionarea Conturilor de Economii şi de Investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 545/2026) (adoptat).  
 
consulta fisa PL nr. 545/2026

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

15. Proiectul de Lege pentru înfiinţarea şi funcţionarea Conturilor de Economii şi de Investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 545/2026; lege organică.

Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru buget propun adoptarea proiectului de lege.

Suntem Cameră decizională.

Să înceapă votul!

262 de voturi pentru, un coleg se abţine, un coleg nu votează.

Adoptat.

Explicarea votului pentru acest proiect de lege, domnul deputat Sebastian-Ioan Burduja, Grupul parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule ministru.

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Şi mulţumesc tuturor colegilor care au susţinut acest proiect, pentru că el răspunde la o întrebare care ar trebui să ne preocupe pe toţi: cum vor trăi la bătrâneţe românii?

Practic, le redăm libertatea de a face o alegere. Nu afectăm nici Pilonul I, nici Pilonul II, nici Pilonul III. Pur şi simplu, le dăm opţiunea să aleagă când şi cât de mulţi bani vor să pună deoparte şi, în loc să-i ţină la saltea sau într-un cont bancar, să-i mănânce inflaţia, pot să investească în companiile româneşti, pe piaţa de capital, şi, practic, să dea un semnal pentru economia românească, într-o piaţă liberă, capitalistă.

De altfel, azi se împlinesc 159 de ani de la naşterea lui Vintilă Brătianu. El a spus: "Prin noi înşine!". E un proiect de lege care pune această sintagmă, pentru fiecare român şi pentru economia românească, în practică.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Explicarea votului, doamna deputat Veronica Grosu, pentru ultimul proiect, din partea Grupului parlamentar AUR.

Doamna Veronica Grosu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Cu permisiunea dumneavoastră, o să-mi permit să fiu un pic ironică, în sensul bun, pentru că oricum este un proiect politic la care au achiesat toate partidele, însă, având în vedere că este un produs financiar nou lansat pe piaţă, pentru care nu au putut fi construite scenarii, n-au putut fi făcute simulări, cu alte cuvinte, n-a putut fi evaluat impactul economic şi social pe termen lung, stimaţi colegi, eu sper şi îmi doresc din tot sufletul ca la retragerea acestor economii de investiţii, aceşti potenţiali investitori să nu fie intoxicaţi de la atâtea cafele.

Dar, revenind la lucruri mai serioase, doresc să punctez doar câteva chestiuni pe care le-am supus în dezbatere şi ieri, în Comisia pentru buget, finanţe şi Comisia pentru politică economică.

Este important să avertizăm, să informăm potenţialii investitori că până la scadenţă, până la ieşirea la pensie, aceste fonduri sunt blocate.

Este important să-i avertizăm că ne aflăm într-o ţară în care impredictibilitatea fiscală este la ea acasă şi chiar dacă aceste investiţii se fac din profitul brut, nefiscalizat, la retragere, impozitul pe profit se poate dubla, tripla sau, Doamne, ajută!, poate scădea.

Dar imperios necesar este să-i avertizăm că în caz de faliment al administratorilor de fonduri, toate riscurile de investiţii aferente acestor investiţii sunt asumate de către depunători.

Reiterez, aşadar, că este un proiect binevenit, un proiect pe care şi l-au asumat toate partidele politice, însă asta, stimaţi colegi, nu înseamnă că nu poate fi îmbunătăţit, pentru a nu aduce potenţialii investitori în situaţia ca la retragere să se mulţumească doar cu aroma cafelei. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Avem două solicitări pentru explicarea votului din partea neafiliaţilor, doamna Simu Aurora-Tasica şi dumneavoastră, domnule Dumitru Coarnă. Dumneavoastră sunteţi un domn şi îi dăm cuvântul doamnei Simu. Şi, după aceea, dumneavoastră.

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Mă refer aici la două proiecte legislative pe care le-am votat–Pl-x 576/2026 (Propunerea legislativă pentru acceptarea Deciziei Consiliului (UE, Euratom) 2026/1296, adoptată la Bruxelles, la 26 mai 2026, de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976) şi PL-x 218/2026 (Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, reexaminată, la cererea Preşedintelui României).

Cu privire la Pl-x 576. Este proiectul de lege cu privire la exprimarea votului prin delegare a europarlamentarelor însărcinate.

Aşa cum am spus mai devreme, este un proiect binevenit, atât pentru europarlamentarele care sunt însărcinate şi vor avea un copil, dar este un proiect pe care trebuie să-l luăm ca exemplu şi să venim şi cu legislaţie primară în România, şi parlamentarele din România să aibă aceleaşi drepturi ca şi europarlamentarele din Parlamentul European.

Cu privire la acest aspect, aşa cum am anunţat mai devreme, voi depune un proiect legislativ, săptămâna viitoare, care se va numi "Legea Tasica", şi rog toţi colegii să susţină acest proiect legislativ.

Cu privire la PL-x 218, cel privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, paradoxal, această lege vorbeşte doar de uciderea urşilor. Nu avem absolut nicio măsură de prevenţie.

Din păcate, ceea ce văd în Parlament şi în Guvern este foarte trist. Abia aşteaptă fiecare vânător sau fiecare oportunist să facă bani dintr-o tragedie. Fie că vedem urşi care distrug ceva, care pun în pericol oamenii, fie că avem un câine care atacă, fie că avem şacali, fie că avem lupi, de fapt, se caută metodele pentru a suprima vieţile acestor animale.

În realitate, nicăieri nu avem metode de prevenţie. Ca şi la câini, unde hingherii fac zeci de milioane de euro din bugetul statului, şi aici, la urşi, este un business mai mult decât protejarea oamenilor.

Dacă aţi vrea să protejaţi oamenii, aţi veni cu măsuri reale de prevenţie şi v-aţi asigura că aceşti urşi nu ajung niciodată pe proprietăţile lor.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Explicarea votului, domnul deputat Dumitru Coarnă, Grupul... (Vociferări.) Mă rog, neafiliat.

Domnul Dumitru Coarnă:

Niciun grup, sunt neafiliat, independent, şi vreau să vă spun că astăzi la PL-x 489/2026 (Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal) am votat contra.

Am votat contra cedării copiilor României.

Dacă până acum am cedat resursele, de această dată am cedat şi copiii României.

Dumneavoastră astăzi aţi dezincriminat infracţiunea prevăzută în Codul penal la art. 374, care se numeşte "pornografie infantilă".

Să ştiţi că în penal există un principiu de drept care aplică legea mai favorabilă. Dumneavoastră astăzi aţi votat scoaterea din închisori a infractorilor din zona de crimă organizată, când vorbim de aceste infracţiuni din zona minorilor, pentru că aţi introdus sintagma de abuz.

Practic, dacă această infracţiune nu mai este săvârşită prin abuz, atunci dispare infracţiunea de pornografie infantilă, care astăzi este denumită extrem de simplu, în art. 374 Cod penal–producerea, publicarea, difuzarea de materiale pornografice cu minori constituie infracţiune.

Dumneavoastră aţi introdus sintagma de abuz. Nefiind abuzat, copilul o să fie păcălit cu o sumă de bani, nu o să mai fie infracţiune, şi atunci scoateţi din închisori infractorii periculoşi, zona de crimă organizată. Astăzi aţi votat pentru crima organizată din România, mergeţi mai departe cu răutatea pe care o faceţi aceste ţări. Repet, după ce aţi dat gazele OMV, aţi dat petrol, aţi dat păduri, aţi dat sare, de această dată aţi cedat şi copiii României.

Eu sper să nu rămână aşa.

O să sesizez şi Avocatul Poporului, şi Preşedintele României, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi apropo, dacă observaţi avizul de la CSM, o să vedeţi că acel aviz este negativ şi juriştii explică extrem de clar pericolul pe care îl are această iniţiativă legislativă.

Eu sper ca cei de la ICCJ să atace la Curte această nebunie pe care aţi votat-o astăzi.

Încă o dată spun, aţi votat dezincriminarea infracţiunii de pornografie infantilă. Altfel spus, aţi legiferat pornografia infantilă. Urmează–următoarea legiferare, pedofilia.

Asta aţi făcut astăzi.

Mulţumesc.