Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 1999
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 1999 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 1999
![]() |
14. | Prezentarea, pe scurt, a interpelărilor adresate membrilor Guvernului. | |||
| ................................................ |
|
Şi, acum, cu voia dumneavoastră, dacă domnul Baias nu a ajuns... şi nu-l văd, dar nici pe domnul Sturza Popovici, pe adrisant, nu-l văd..., trecem la interpelări şi îi dăm cuvântul doamnei Daniela Bartoş. Urmează domnul Dan Matei Agaton, se pregăteşte domnul Şerban Mihăilescu. |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Am de făcut două interpelări. O interpelare care este în domeniul meu de activitate şi se adresează domnului Hajdu Gabor, ministrul sănătăţii: În prezent, nu este pentru nimeni un secret faptul că tuberculoza, boala condiţiilor precare socio-economice, face ravagii în ţara noastră. În această situaţie, este obligatoriu ca în reţeaua sanitară să existe un număr suficient de paturi specifice, în care bolnavii să poată fi internaţi şi trataţi în condiţii de strictă supraveghere. În realitate, însă, paturile destinate tuberculozei şi specialiştii ftiziologi sunt sub necesităţile momentului şi ale viitorului imediat! În condiţiile menţionate, ne putem întrebarea legitimă cum îşi poate permite Ministerul Sănătăţii să renunţe la un număr de 40 de paturi de spitalizare destinate bolnavilor cu tuberculoză în secţia exterioară a Spitalului din Miercurea Ciuc? Conform Hotărârii de Guvern publicată în Monitorul Oficial din 23 martie, această clădire a fost dată în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani pentru a fi folosită ca sediu pentru Episcopul auxiliar romano-catolic din Miercurea Ciuc. Vă rugăm, în acest sens, să ne precizaţi care au fost criteriile care au stat la baza acestei acţiuni, aparent ilogice, şi care este rolul ministrului pentru minorităţile naţionale, domnul Ekstein Kovacs, care contrasemnează această hotărâre de Guvern, şi în ce calitate face acest lucru? A doua interpelare se adresează domnului preşedinte al FPS Radu Sârbu şi se referă la o problemă foarte mult discutată, de multe ori adusă în Parlament şi care a rămas şi până acum fără rezolvare şi anume: Societatea PROMEX Brăila, societate cu capital de stat, se află într-o situaţie economică dezastruoasă de mai mulţi ani. Din acest motiv, această societate a fost trecută pe lista pentru lichidare. Deoarece s-a făcut o ofertă pentru cumpărarea unităţii, în urmă cu un an, s-a trecut la privatizarea PROMEX-ului. La ora actuală, datoriile acumulate de PROMEX depăşesc capitalul social al acesteia, iar societatea este total nerentabilă, neexistând comenzi care să-i ofere minima supravieţuire economică. Rugăm factorii răspunzători din F.P.S. să ne comunice de ce nu s-a analizat oferta depusă pentru cumpărarea unităţii, în condiţiile în care nu mai există altă ofertă. Se consideră că în condiţiile actuale este mai util ca o întreprindere de talia PROMEX-ului "să vegeteze", fiind doar o consumatoare de bani pentru conservare, în loc de a fi vândută unui investitor autohton, care şi-a arătat disponibilitatea de a revigora întreprinderea, în aşa fel încât aceasta să devină viabilă? |
|
Vă mulţumesc, doamnă deputat. Domnul deputat Dan Matei-Agathon. Se pregăteşte domnul Mihăilescu Şerban. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Am două interpelări, dar orele fiind înaintate, am să încerc să nu pun la încercare răbdarea proverbială a domnului preşedinte de şedinţă şi să le prezint cât se poate de succint. |
|
Regulamentul prevede prezentarea pe scurt. |
|
Domnule preşedinte, Vă rog să declanşaţi cronometrul. Sper să mă încadrez. Prima interpelare o adresez domnului Andrei Gabriel Pleşu, ministru de externe, şi se referă la câteva blocaje pe care le-am constatat în relaţiile cu Republica Moldova. Analiştii politici consideră, fără excepţie, că relaţiile României cu Republica Moldova trebuie să se afle în centrul preocupărilor factorilor decizionali ai politicii externe române. Fără îndoială, timpul podurilor de flori şi al declaraţilor entuziaste a trecut şi ar trebui să devenim pragmatici şi eficienţi în consolidarea unor relaţii pe care le dorim speciale în plan politic, social şi cultural. Din păcate, evoluţia lor din ultima perioadă creează preocupări şi nelinişti fireşti şi, fără a epuiza subiectul, aş enumera câteva dintre ele: blocajul negocierilor privind Tratatul de bază, cu dificultăţi până şi la conţinutul titlului, care apare când "Tratat de fraternitate", când "Tratat de prietenie", când "Tratat de bună vecinătate"; absenţa, absolut nejustificată, a unui ambasador român la Chişinău; o anumită lipsă de preocupare a autorităţilor noastre pentru soluţionarea situaţiei patriotului român Ilie Ilaşcu; ratarea unor obiective economice comune, cum ar fi înfiinţarea a 2.000 de societăţi mixte, peste toată gafa inacceptabilă a diplomaţiei noastre, care a permis ca noul prim ministru al Republicii Moldova, domnul Sturza, să nu fie felicitat, la numirea sa, de nici un reprezentant al autorităţilor române. Iată de ce, solicit domnului ministru de externe să intervină cu autoritatea domniei sale pentru a depăşi aceste blocaje şi să prezinte o strategie pe termen mediu şi lung, privind relaţiile, sperăm cât mai apropiate, ale României cu Republica Moldova. A doua interpelare o adresez domnului Vlad Roşca, şef Departament Administraţie Publică Locală şi ea se referă, în principal, la problemele plajelor de pe litoralul Mării Negre. Analiştii consideră, fără discuţie, că turismul ar trebui să fie o prioritate naţională pentru România. Pregătirea sezonului estival pentru litoral, care reprezintă una din principalele atracţii turistice româneşti, impune din partea agenţilor economici, dar şi autorităţilor publice locale, eforturi importante materiale, umane şi conceptuale. Consiliul Judeţean Constanţa, desemnat administrator al plajelor turistice, a hotărât, în conformitate cu normele metodologice privind aplicarea Hotărârii nr. 107 din 1996 a Guvernului, să administreze prin forţe proprii şi în asociere în participaţiune, lucrări de amenajare turistică vizând, în principal: spaţii pentru salvamar, duşuri, instalaţii sanitare, umbrele solare, locuri de joacă pentru copii. Spre surprinderea specialiştilor din turism, a agenţilor economici, a organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale, domnul prefect Pârjol Marian a atacat în contencios Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa, blocând astfel, în mod nejustificat, lucrările de amenajare turistică a plajelor litoralului românesc. Ratarea imimentă a a sezonului estival ar compromite, poate definitiv, şansele de redresare ale turismului. Cred că domnul prefect ar trebui să înţeleagă că plajele nu se împart după celebrul algoritm politic, ci se clasifică în funcţie de dotări şi criterii internaţionale de confort turistic. Iată de ce solicit domnului Vlad Roşca o intervenţie energică şi hotărâtă, pentru a stopa aceste abuzuri şi a permite începerea imediată a lucrărilor de dotare şi amenajare a plajelor, aşteptate de agenţiile de turism şi de turiştii români şi străini. Nu pot să nu constat, însă, că deja au început să apară efectele previzibile, de altfel, ale desfiinţării Ministerului Turismului. Domnule preşedinte, Pentru că, deşi vă mărturisesc, sunt extrem de curios cam cum arată adjuncţii secretarilor generali adjuncţi din Ministerul Afacerilor Externe, ca şi din Departamentul pentru Administraţie Publică Locală, prefer totuşi să primesc răspunsul în scris la cele două interpelări. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Mihăilescu Şerban. Se pregăteşte domnul Remus Opriş. |
|
Domnul Petru Şerban Mihăilescu: Domnule preşedinte, Îmi permiteţi să vă prezint cele două interpelări foarte pe scurt. Prima interpelare se referă la un fapt deosebit de grav în ceea ce priveşte ţara noastră. Aşa cum era de aşteptat, agresiunea NATO asupra Iugoslaviei dă lovituri foarte puternice şi României. Este vorba de distrugerea a două poduri la Novi Sad, care au un efect economic deosebit, în sensul că întreaga flotă fluvială românească, şi este cea mai mare de pe Dunăre, este obligată să tragă la mal pe o perioadă nedefinită. Interpelarea are ca scop scoaterea din somnul mediatic a Guvernului, astfel încât să adopte o poziţie clară în aceste chestiuni. ce se va întâmpla cu cele 6.000 unităţi ale flotei româneşti? Ce se va întâmpla cu cei 5.000 de oameni, care se pare că vor fi trecuţi în şomaj în zilele următoare? Ce se va întâmpla cu comisia Dunării, care are reglementări într-un anume punct? solicit un punct de vedere al Guvernului pentru această chestiune. Vă mulţumesc. Atât despre problema legată de Dunăre. O a doua interpelare are un..., este aşa, puţin mai hazoasă, să zic, într-un anume fel. La Botoşani, în urmă cu 3 săptămâni, poliţia municipiului a declanşat un control ginecologic, la peste 2.000 de femei, între 18 şi 60 de ani - eleve, pensionare, funcţionare, tot ce le-a căzut în mână, motivând prin căutarea a două autoare de pruncucideri. Această chestiune a creat o mare indignare şi o mare supărare asupra procedurii în această problemă. Am aşteptat, împreună cu colegii mei din Judeţul Botoşani, 3-4 săptămâni de la acest incident, pentru că Ministerul de Interne avea bunul obicei să se autosesizeze când erau chestiuni din acestea care frizau bunul simţ. N-a făcut-o. Aşa că-l rog pe domnul ministru Constantin Dudu Ionescu să-şi exprime un punct de vedere asupra acestei acţiuni şi, cu această ocazie, îi pun la dispoziţie şi copii după presa locală în perioada respectivă. Vă mulţumesc. Voci din partea stângă: Şi, cu ce rezultat? Le-au prins? |
|
Domnul Petru Şerban Mihăilescu: Nu. |
|
Domnul Remus Opriş nu este. Domnul Nicolae Leonăchescu. Se pregăteşte domnul Vasile Stan. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului ministru Traian Băsescu. În ziua de 12 decembrie 1998, presa a anunţat că a fost lansat la apă, de către Şantierul Naval Tulcea, cargoul multifuncţional de 15.000 tdw, cu denumirea "Stroeşti-Argeş", cea mai mare navă construită acolo. De atunci, tăcerea s-a aşternut peste această navă, nu-i mai cunoaştem traiectoria. Încercările noastre de a afla date despre sus-numitul cargou au eşuat, lovindu-se de zidul indiferenţei. Solicit domnului Traian Băsescu, ministrul transporturilor, să ne spună ce soartă a avut nava "Stroeşti-Argeş" şi dacă astăzi se află în exploatare? Este vorba de 12 decembrie 1988. Rectific. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Vasile Stan nu-i prezent? Nu. Domnul Nicolae Groza este? Nu este. Domnul Pavel Vasile este. Se pregăteşte domnul Gheorghe Ana. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am şi eu două interpelări, prima adresată preşedintelui Curţii de Conturi a României, îmi pare că nu mai este acelaşi preşedinte, domnul Bogdan. Obiectul acestei interpelări... |
|
Dar, domnule deputat, întrebările şi interpelările se adresează membrilor Guvernului. Pe preşedintele Curţii de Conturi n-o să-l vedeţi niciodată aici răspunzând la interpelări. |
|
Doamna Viorica Afrăsinei (din sală): Da, dar având în vedere că este subordonată Parlamentului... |
|
Bine. Atunci o să-i trimit o scrisoare. A doua interpelare este adresată domnului ministru al justiţiei, Valeriu Stoica. Prin Hotărârea nr. 53 din 1998 a Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 29 decembrie 1998, s-a aprobat raportul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor şi al Comisiei economice a Senatului, cu privire la ancheta desfăşurată la Fondurile Proprietăţii Private. Având în vedere neregulile şi ilegalităţile constatate de Comisia parlamentară de anchetă la Fondul Proprietăţii Private II "Moldova", Parlamentul României a hotărât, art. 4: "În vederea stabilirii răspunderii privind neregulile constatate în activitatea F.P.P. II "Moldova", va fi sesizat Parchetul de pe lângă curtea Supremă de Justiţie". Întrebare: având în vedere sesizarea Parchetului General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie de către Parlamentul României, vă rugăm, domnule ministru, să ne răspundeţi dacă Parchetul a început cercetările şi în ce fază se află cazul semnalat. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Gheorghe Ana. Se pregăteşte domnul Radu Mazăre. Este prezent domnul Radu Mazăre? Prezent? Da. |
|
Domnul Gheorghe Ana (HD): Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea se adresează Guvernului României, într-o chestiune de politică internă. Preambulul interpelării ne transpune în atmosfera Văii Jiului şi a altor bazine miniere, unde, ca urmare a punerii în aplicare a ordonanţelor Guvernului României, transformate în lege, s-a ajuns la crearea unei serioase armate de disponibilizaţi, care încă nu îşi găsesc locul în societatea românească. Deşi prin cadrul juridic s-au creat, de aproape un an, posibilităţi de investire cu înlesniri fiscale în zone defavorizate, până în prezent nu s-a constatat canalizarea sau coagularea intereselor întreprinzătorilor în Valea Jiului sau în alte zone miniere. De neînţeles este faptul că, acolo, în Valea Jiului, nu este cunoscut un centru care să informeze, să îndrume sau să consilieze pe eventualii temerari investitori, chiar dacă, formal, există diverse agenţii, fundaţii, consorţii etc., care se ocupă sau ar trebui să se ocupe de această problematică. La fel de neînţeleasă apare, însă, şi poziţia unora dintre autorităţile publice locale, care, în limita competenţelor şi autorităţii date de lege, ar trebui să se implice în problematica dezvoltării economico-sociale a localităţilor. În această stare de lucruri, Guvernul României consideră că şi-a terminat misiunea odată cu elaborarea Ordonanţei privind zonele defavorizate? Dacă s-a considerat şi se consideră încă implicat, ce intenţii are Guvernul României în legătură cu alternativele economice din Valea Jiului? Este necesar ca personalul disponibilizat şi familiile acestuia să intre în greva foamei, sau să iniţieze alte măsuri de protest, neresimţind protecţia statului ai căror cetăţeni sunt? |
|
Vă mulţumesc. Domnul Radu Mazăre. Se pregăteşte domnul Marian Ianculescu. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Interpelarea mea este adresată domnului ministru de finanţe, Decebal Traian Remeş. În dimineaţa zilei de 1 aprilie 1999, peste 67 de comisari ai Gărzii Financiare Centrale Bucureşti, împreună cu comisari ai Gărziii Financiare Constanţa, în frunte cu comisarul general al Gărzii Financiare din România, Ion Tomescu, au declanşat un grav abuz, fără precedent în ţară, controlând toate societăţile unde sunt acţionari proprietarii cotidianului zonal "Telegraf" şi ai postului de radio şi televiziune "Neptun". A doua zi, o altă cohortă de comisari au tăbărât pe cel de-al doilea cotidian al Constanţei, "Cuget liber". La aceeaşi oră, zecile de comisari au năvălit în sediul firmelor şi la punctele de lucru, intimidând salariaţii, proferând injurii, ba chiar, de multe ori, bruscându-i. Există filmări doveditoare. Precizăm că ultimul control al Gărzii Financiare asupra activităţilor de comerţ cu amănuntul şi difuzare de presă a fost realizat şi încheiat în 23 decembrie 1998, negăsindu-se încălcări ale legii, conform procesului-verbal. Comisarii şi-au motivat acţiunea concertată, comparabilă cu cea a miliţiei ceauşiste, pe existenţa unei sesizări, pe care au refuzat să o pună la dispoziţie. De fapt, întreaga acţiune este una politică şi a fost orchestrată de Partidul Democrat. Cotidianul "Telegraf", Televiziunea "SOTI-Neptun" şi, mai apoi, cotidianul "Cuget liber" au dezvăluit în nenumărate rânduri ilegalităţile şi activităţile oneroase ale următorilor: Traian Băsescu, ministrul transporturilor, membru P.D.; Stelian Duţu, preşedintele Consiliului Local Judeţean Constanţa, membru P.D.; Gheorghe Mihăeş, primarul Constanţei, membru P.D.; Dumitru Lungu, viceprimar al Constanţei, membru P.D. şi alţii. Ţinând cont că domnul Ion Tomescu, şeful Gărzii Financiare din Constanţa a fost numit de Guvern la propunerea P.D., în baza algoritmului, motivaţia acţiunii este evidentă. Domnule ministru, Anexez prezentei interpelări adresa înaintată Gărzii Financiare, în care sunt relevate încălcările flagrante ale Ordonanţei de funcţionare nr. 817/1998 şi gravele abuzuri comise de comisarii acestei instituţii. În condiţiile în care ţara geme sub apăsarea economiei subterane - contrabandă, evaziune fiscală, vânzări subevaluate, considerăm că acest control al zecilor de comisari are un singur substrat: dorinţa de răzbunare a Partidului Democrat şi suntem revoltaţi că o instituţie a statului este folosită pe post de poliţie politică. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Marian Ianculescu. Se pregăteşte domnul Dobre Traian. Stimaţi colegi, Mai pe scurt, vă rog, că vor mai rămâne pe săptămâna cealaltă alţi colegi, dacă... |
|
Domnule preşedinte, Stimţi colegi, interpelarea mea se adresează domnului ministru Noica - ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi are ca obiect înfiinţarea distribuţiei gaze naturale în Judeţul Teleorman. Prin Legea bugetului de stat pe anul 1998, a fost alocată special pentru acest obiectiv de investiţii suma de 22 miliarde lei. Din aceasta s-au cheltuit efectiv numai 14 miliarde lei şi solicităm o verificare: ce destinaţie au luat restul de 8 miliarde lei, care erau destinaţi tot pentru înfiinţare distribuţie gaze naturale în Judeţul Teleorman? Îmi permit, domnule preşedinte, să dezvolt interpelarea în şedinţa de data viitoare, care face obiectul răspunsurilor la interpelările adresate membrilor Guvernului. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Traian Dobre. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi care aţi avut răbdarea să mai rămâneţi, Am să adresez o interpelare domnului Radu Sârbu, preşedintele F.P.S.-ului. De fapt, este o revenire la interpelarea mea din 24 februarie 1999, în care arătam o serie de nereguli cu privire la privatizarea TEPRO-Iaşi, fosta "Metalurgica"-Iaşi. Răspunsul care mi se dă este probabil dat de unul din cei 15.000 de specialişti şi aş vrea să arăt din el doar o singură frază: "La data la care a avut loc încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, societatea înregistra datorii de circa 200,9 miliarde lei, din care numai circa 153,4 miliarde lei au fost acoperite cu stocuri, semifabricate şi produse în curs de execuţie". A adunat boii şi cu vacile la un loc... Ăştia sunt specialiştii care dau răspunsuri. De fapt, şi astăzi am văzut că continuă discreditarea acestei instituţii parlamentare, prin scrisori-răspunsuri semnate de secretari de stat, citite de consilieri şi aşa mai departe. Vreau să atrag atenţia că TEPRO-Iaşi este unică în economia românească prin ceea ce face, după cum ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, domnule preşedinte, că trăiţi împreună cu mine la Iaşi, ştiţi foarte bine că, în ultima vreme, mişcările muncitoreşti de la TEPRO sunt deosebit de vehemente şi aş vrea să vă aduc la cunoştinţă, ca să rămână în istoria Parlamentului, că această privatizare s-a făcut împotriva intereselor României şi ale poporului român, datorită faptului că astăzi patronul ceh dirijează contractele "Metalurgicei"-Iaşi, în afara ţării, în schimbul produselor de calitate introduce rebuturile de la fabrica cehă. Vreau să vă aduc aminte că această privatizare s-a făcut doar cu 3 miliarde lei, numai stocurile de produse finite erau de 22.000 tone, echivalentul a ceea ce-mi răspunde acest mare specialist, care semnează pentru Alin Georgiu, deci nici măcar un director executiv nu semnează un răspuns la o întrebare adresată de un parlamentar, aceste stocuri fiind în valoare de 153,4. Vreau să vă aduc aminte că "Metalurgica"-Iaşi era o perlă a industriei româneşti, care anul trecut a adus în bugetul statului - şi care specialişti din Ministerul Finanţelor, jenant pentru ei, confundau cheltuielile între ele, plângând bugetul de stat, această întreprindere a adus anul trecut 30 miliarde lei la bugetul statului, beneficii. Deci, în aceste condiţii, ca şi alte privatizări, şi TEPRO este o greşeală pentru privatizare. Este inadmisibil să scădem, cu bună ştiinţă, producţia unor întreprinderi, în aşa fel încât să le ducem sub pragul de rentabilitate, şi să le facem "găuri negre" pentru a fi privatizate în condiţii de jaf. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
|
Vă mulţumesc. Domnul Bejinariu Petru. Se pregăteşte domnul Tabără Valeriu. Nu este domnul Tabără. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează Ministerului Culturii, respectiv domnului ministru Ion Caramitru. Două fraze din argumentaţie şi apoi interpelarea. Pentru "Anul Eminescu", credem că la Cernăuţi trebuie reînălţat monumentul poetului naţional. Administraţia regională a fost de acord cu amplasarea, dar nu are asigurate fondurile necesare. La 21 martie, în Bucureşti, a fost dezvelit monumentul lui Sevcenko. Aceasta ne dă nădejde că se va dezveli, se va reînălţa şi monumentul lui Mihai Eminescu în Cernăuţi. Interpelarea: vă rog, domnule ministru Ion Caramitru, să precizaţi care sunt demersurile Ministerului Culturii pentru executarea monumentului lui Eminescu şi pentru înălţarea lui la Cernăuţi? Dacă va fi folosită macheta sculptorului Dumitru Gorşcovschi din Cernăuţi şi dacă monumentul se va executa în România, aşa cum s-a promis de către autorităţile române? Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Deci, domnul Tabără Valeriu nu este. Domnul Mihai Drecin. Se pregăteşte domnul Ionescu Nicolae. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea se adresează domnului Andrei Pleşu, ministru de externe. Într-un recent interviu oferit ziarului "Adevărul", domnul Andrei Pleşu, şeful diplomaţiei româneşti afirmă: "Eu am apreciat intrarea S.U.A. în Vietnam şi am deplâns ieşirea ei de acolo. M-am opus intrării U.R.S.S. în Afganistan. Nu-mi dau seama cum, la 10 ani de la Revoluţie, în România apar atât de multe opţiuni panslaviste". Desigur, acest pasaj din declaraţia ministrului de externe al României a fost înserat într-un interviu mai amplu, ocazionat de analiza atitudinii diplomaţiei române faţă de dureroasele realităţi din Iugoslavia. După ştiinţa mea, la vremea respectivă, S.U.A. se implica în războiul din Vietnam, iar U.R.S.S. în cel din Afganistan, la cererea unor guverne pro-american, în cazul Vietnamului de Sud, respectiv, pro-sovietic în cazul Kabulului, alese legal de respectivele popoare. Ne întrebăm şi cerem părerea domnului ministru Pleşu: intervenţia armată a S.U.A. în Iugoslavia a fost solicitată de Guvernul legal de la Belgrad? Domnul ministru Pleşu cântăreşte evenimentele politice mai vechi sau mai recente după propriile interese, sau după interesele României? Oare panslavismul de astăzi al românilor - formulare totuşi prea categorică, după părerea noastră, nu este urmarea gafei enorme a jandarmului mondial, S.U.A., de a ataca un stat suveran şi independent? În aceste condiţii, marea masă a cetăţenilor, nu o anumită elită internaţionalistă de orientare vest-europeană, prin simpatia faţă de sârbii eroi şi martiri, nu-şi exprimă regretul şi teama că destinul omenirii a încăput în mâinile unei singure mari puteri? În căutarea echilibrului mondial din anii 1964-1985, românii nu au dreptul să fie puţin panslavişti şi pro-chinezi? Solicit, domnule preşedinte, răspuns oral şi în scris, numai din partea titularului Ministerului de Externe. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Deci, urmează domnul Ionescu Nicolae. Se pregăteşte domnul Şteolea Petru. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este pentru domnul Radu Vasile, prim ministru al Guvernului sau un ministru care-l înlocuieşte, pentru domnul Andrei Marga, ministrul educaţiei şi învăţământului, pentru domnul Gheorghe Anghelescu, ministru secretar de stat şi pentru domnul Nicolae Noica, ministrul lucrărilor publice. este şi o revenire la un subiect discutat şi în vechea legislatură, în 1995, se pare. Atunci a fost cazul fermei Liceului agricol Curtea de Argeş, donaţie a Reginei Elisabeta, din 1924; o parte din teren, circa 14 hectare, a fost înstrăinată, fiind împroprietăriţi o serie de oameni, care nu stăpâniseră niciodată acel pământ, de către primarul pedeserist. Cazul a fost prezentat şi la televiziunea naţională, sub titlul "Zidul", emisiune care, ca şi ancheta, s-a blocat brusc, în 1996. Liceul a dat în judecată Comisia de fond funciar şi a câştigat, prin hotărâre definitivă, în anul 1998. Ilegal, însă, pe aceste terenuri, cu o plantaţie de meri distrusă, în extravilan, au fost construite multe vile aparţinând unor oficialităţi ai municipiului, sau unor noi şi prosperi oameni de afaceri. Venind la putere, fosta opoziţie, actuala putere, nu aplică hotărârea judecătorească şi nu mai face nici o referire la gravele ilegalităţi din 1994-1995, nu a reparat nedreptăţile făcând să triumfe legea, conform principiului că "Nimeni nu e mai presus de lege", ci, într-un spirit creştin-democrat, în haine noi, a trecut recent să facă ilegalităţi şi abuzuri la care mă voi referi. Interpelarea mea se referă la abuzul săvârşit de Guvernul Radu Vasile, care, prin Hotărârea de Guvern nr.152/5.03.99, a aprobat transmiterea, din administrarea MEN, în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte a suprafeţei de aproximativ 2.000 de mp de la Grupul şcolar agricol "Constantin Dobrescu" Argeş, unitate şcolară, în folosul Episcopiei Argeşului şi Muscelului. Domnule prim-ministru, Vă rog să luaţi act de intervenţia motivată a acestei unităţi şcolare, conform adresei nr.278/23.03.99, să reveniţi asupra acestei Hotărâri nr.152, reieşind că se diminuează patrimoniul unităţii, reprezentând o grădină botanică împrejmuită, bază materială indispensabilă pentru o şcoală horticolă, aflată în posesie din 1941 şi care nu a fost desfiinţată nici de regimul comunist. Vă rog să reţineţi protestul meu, ca profesor al acestei şcoli între 1968 - 1996, al colectivului unităţii şcolare, cu o vechime şi tradiţie de aproape 80 de ani, deci înfiinţată în 1920, bazat pe anexele din care rezultă modul de dobândire şi sumele achitate pentru clădiri şi terenuri, în 1941, '43, '45 şi '48. Episcopia deţine un parc imens, despărţit de şcoală printr-un zid vechi de 100 de ani, care acum se vrea dărâmat, dar acolo se poate construi orice, e parcul mare, se strică şi imaginea, impetuozitatea străvechii mânăstiri a lui Neagoe Basarab, datând din 1517, care va trece în plan secundar. De aceea cer o analiză pertinentă a acestui caz şi o aprobare a Comisiei Monumentelor Istorice din România. Din unele răspunsuri anterioare, rezultă că a fost o hotărâre luată în pripă, ca foarte multe, nefundamentată pe o documentaţie şi o analiză competentă. Se pare şi aproape sigur e aşa că se pune carul în faţa boilor. Se ia pământul şi apoi se va vedea, îmi răspunde mie un consilier, apoi se va vedea dacă se poate construi, conform normelor, biserica. Dacă nu se va ridica biserica, ce se va întâmpla cu pământul?, dacă nu se rezolvă această problemă, printr-o analiză competentă acolo! Deci Guvernul a luat hotărâri fără nici un fel de susţinere. Cred că se va ajunge la o situaţie foarte delicată. Răspunsul s-ar putea să-l dea cei care lucrează acolo şi cei care învaţă acolo. Vă mulţumesc. Aştept răspuns scris şi, bineînţeles, oral, dar să-l dea cine trebuie. Eu cred că nu mai poate să vină, din nou, nu ştiu ce consilier, aici. Să vină cine trebuie şi să nu mai ia hotărâri din acestea, care, a doua zi, se dovedesc că nu au avut nici un fel de analiză şi bază. Vă mulţumesc. |
|
Stimaţi colegi, Vă reamintesc că aici se prezintă numai obiectul interpelării. Interpelarea o dezvoltaţi în prezenţa ministrului. Este timp irosit. |
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Interpelarea mea se adresează domnului ministru al industriei şi comerţului, Radu Berceanu. Obiectul său este însuşirea, promovarea şi aprobarea de către Guvernul României a programului de restructurare sectorială a siderurgiei din ţara noastră. această interpelare pleacă, de la două chestiuni: de la faptul că unităţile economice, respectiv combinatele siderurgice din România, majoritatea şi-au elaborat strategia proprie de restructurare, iar accesul lor la fondul de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului pentru modernizare, investiţii noi, retehnologizarea capacităţilor de producţie care rămân în funcţiune este blocat, tocmai datorită faptului că Ministerul Industriei şi, respectiv, Guvernul României nu a promovat şi aprobat acest program de restructurare sectorială a siderurgiei. Sunt exemplele concrete, între care se numără şi cazul Societăţii comerciale "Siderurgica" SA, deci Combinatul siderurgic de la Hunedoara. Solicit răspuns oral şi scris. Mulţumesc. |
|
Domnul Raicu Romulus, dar, vă repet, numai obiectul interpelării, că, altfel, suspend şedinţa. Se pregăteşte domnul Petre Naidin. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea este adresată domnului Radu Vasile, prim-ministru al Guvernului. Obiectul interpelării... |
|
Îl întrebaţi cum se simte cu sănătatea?! |
|
Nu-i nimic, noi îi dorim însănătoşire grabnică, să vină să răspundă la interpelări. Obiectul interpelării, aşadar, se referă la situaţia Uzinei de apă grea ROMAG Drobeta-Turnu Severin. În urma vizitei pe care dumneavoastră aţi efectuat-o, domnule prim-ministru, la Uzina de apă grea, în toamna anului 1998 şi a Hotărârii de Guvern prin care se prevedea includerea în bugetul de stat pe anul 1999 a sumei de 577 de miliarde lei pentru asigurarea producţiei de apă grea, angajaţii de la ROMAG au sperat că activitatea la această unitate nu va mai fi pusă sub semnul întrebării şi în 1999. Din nefericire, în bugetul pe 1999, cei care trebuiau să includă suma de 577 de miliarde lei nu au făcut-o, iar Hotărârea de Guvern nr.13 din 4 martie, care prevedea preluarea unei cantităţi de 150 tone de apă grea, la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, nu a fost urmată, nici până acum, de o altă hotărâre de Guvern, prin care să fie alocate fondurile necesare cumpărării cantităţii respective. În şedinţele de Guvern din 24 şi 31 martie, nu s-a adoptat o hotărâre de Guvern... |
|
Domnule Romulus Raicu, nu intraţi în istorie. Vorbiţi cu primul-ministru?! Unde e primul-ministru?! Spuneţi obiectul interpelării şi lăsaţi dezvoltarea pe şedinţa următoare. Ne apucă ziua aici! |
|
Bun. Finalul, domnule preşedinte. în cele din urmă, domnule prim-ministru, problema care se pune este aceea a unei opţiuni clare... |
|
Unde-i primul-ministru?! |
|
... a actualei puteri. Vrea, Guvernul actual, să oprească producţia de apă grea şi să stopeze programul nuclear al României? Şi doresc, domnule prim-ministru, un răspuns clar din partea dumneavoastră, personal, pentru că ROMAG nu este o uzină oarecare, iar Guvernul trebuie să-şi asume răspunderea pentru soarta acestui combinat. |
|
Domnul Petre Naidin. Urmează doamna Afrăsinei Viorica. Şi nu mai vorbiţi cu miniştrii care nu sunt aici! Obiectul interpelării. |
|
Domnule preşedinte, ca la regulament, ca la carte. Interpelarea mea se adresează Guvernului, privind modul de aplicare a Legii nr.165/1998 privind constituirea, la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor. Vă mulţumesc. |
|
Aşa, aceasta merge. Doamna Afrăsinei. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează domnul Radu Sârbu, preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat. Ea vizează o interpelare mai veche, reluarea unei interpelări mai vechi, şi anume aceea privind privatizarea Societăţii PROLACOM SA Botoşani, prin care am solicitat verificarea nu, mai ales, a modului cum s-a privatizat societatea, ci a efectelor produse în urma acestei privatizări. Având în vedere că răspunsul pe care l-am primit de la domnul preşedinte al Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat vizează numai modul cum s-a produs privatizarea şi, doar, în final, se menţionează faptul că în sarcina Fondului Proprietăţii de Stat rămâne verificarea, prin Direcţia de postprivatizare, a îndeplinirii şi întocmirii clauzelor contractuale la termenele stabilite, revin asupra interpelării şi menţionez că interpelarea mea se adresează tocmai la acest ultim alineat, şi anume la verificarea efectelor produse, care sunt dezastruoase, în urma privatizării. Aşadar, rog să se facă această verificare, acest control şi doresc să primesc, de la această tribună, răspunsul. Vă mulţumesc. |
|
Vă doresc răspunsuri cât mai precise, cât mai clare. Mulţumesc. Suspendăm şedinţa. Reluăm lucrările mâine, la 8,30, cu programul de intervenţii şi apoi dezbaterile în plen. Bună seara! Şedinţa s-a încheiat la ora 20,05. |

