|
Domnul Victor Boiangiu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ nr.487/29.04.2011, avizul favorabil al Comisiei pentru politică externă nr.33/177/22.06.2011, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi nr.31/629/21.06.2011. Potrivit art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia a examinat proiectul de lege în şedinţa din 28 iunie 2011. Potrivit art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisia... din 30 de membri ai comisiei au votat în unanimitate 30 de membri. La dezbateri au participat, în conformitate cu prevederile art.54 şi 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Marin Anton, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea acestui proiect de lege. În raport cu obiectivul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|