Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 august 2020 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.93/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 august 2020 (sesiune extraordinară)

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 332/2017) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 332/2017

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La poziţia 41, Proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 332/2017.

Comisia pentru muncă.

Doamna Răduţ, vă rog, prezentaţi dumneavoastră raportul.

Avem două amendamente admise.

Video in format Flash/IOS

Doamna Violeta Răduţ (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat.

În urma reluării dezbaterilor, în şedinţa din 14 august 2020, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege cu amendamente. Acestea se regăsesc în anexa care face parte din raportul suplimentar.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma finalizării dezbaterilor, comisia propune plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente redate în anexa care face parte din prezentul raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Nu doresc.

Avem două amendamente admise.

Da, domnul Seidler, vă rog, Grupul USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

E din nou o ocazie să modificăm acel articol din Legea pensiilor, care prevede un beneficiu de reducere cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru oamenii care au lucrat în anumite localităţi.

Sigur, de principiu, ideea poate fi considerată una bună, deşi, practic, prin această politică publică, statul român le transmite acestora mesajul cum că nu ne pasă de fapt de suferinţele voastre, doar vă dăm un beneficiu - să vă pensionaţi cu 2 ani mai repede. Pentru că nu am auzit nicio altă măsură care să se refere la sănătatea acestor oameni, dacă ei într-adevăr suferă în urma poluării îndelungate la care au fost expuşi.

În schimb, faptul că absolut întâmplător - şi, evident, spun asta pe un ton ironic, între ghilimele - tocmai înainte de alegeri, această listă de localităţi cunoaşte atât de mult interes din partea parlamentarilor şi se lungeşte în asemenea fel ne arată, alături de lipsa unor documente care să justifice din punct de vedere ştiinţific, pentru destul de multe dintre aceste localităţi, că într-adevăr problema este reală, ne arată de fapt doar populismul cu care operăm noi, din păcate, în Parlamentul României, aruncând la grămadă situaţii reale şi justificate cu situaţii închipuite, în avantajul exclusiv al politicienilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt.

Avem două amendamente.

La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu.

Articolul unic, intervenţii? Nu.

Rămâne la votul final.

Facem pauză 5 minute şi începem votul final.