Dezbateri parlamentare

După pauză

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Până ne pregătim cartelele pentru sesiunea de vot final, îi dau cuvântul domnului deputat Cătălin Manea pentru o intervenţie pe procedură.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Peste câteva zile, mai exact în data de 20 februarie, se vor împlini 166 de ani de la dezrobirea romilor.

Da, este un adevăr istoric pe care mulţi cetăţeni ai acestei ţări încă nu-l cunosc. Începutul robiei romilor coincide cu prima atestare documentară a minorităţii rome în spaţiul românesc, respectiv anul 1385, atunci când domnitorul Ţării Româneşti Dan I dăruia Mănăstirii Tismana anumite pământuri şi 40 de sălaşe ţigăneşti.

Din acel an, 1385, şi până în anul 1856, aproximativ cinci secole, romii din ţările române au fost în stare de robie.

Robii aparţinând etniei rome erau proprietatea stăpânului care dispunea de ei ca de orice alt bun, putând să-i cumpere sau să-i vândă, să-i dăruiască, să-i lase moştenire după bunul plac, adică într-un mod discreţionar.

În Codul penal din anul 1818, din Ţara Românească, se preciza faptul că toţi ţiganii sunt născuţi robi şi că ţiganii sunt fără stăpân, în proprietatea statului.

În programul progresist al Revoluţiei de la 1848, mai exact la punctul 14 din Proclamaţia de la Islaz, se cerea dezrobirea ţiganilor prin despăgubire. În acest scop s-a creat şi o comisie pentru dezrobirea ţiganilor, din care făceau parte, printre alţii, Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru.

Înfrângerea Revoluţiei de la 1848 a însemnat şi apusul procesului de dezrobire şi de eliberare a ţiganilor din robie.

După aproximativ 8 ani de la Revoluţia paşoptistă, la data de 20 februarie 1856, pe baza unui text întocmit de Mihail Kogălniceanu, domnitorul Ţării Româneşti din acea perioadă, Dimitrie Barbu Ştirbei, a promulgat Legiuire pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti.

Astfel, se desfiinţa robia robilor particulari, dându-se drept despăgubire zece galbeni pentru fiecare ţigan care avea statut de om liber.

Acesta este punctul de plecare, stimaţi colegi, atunci când discutăm despre situaţia minorităţii rome din România.

Minoritatea romă a luptat pentru întregirea acestei ţări în Primul şi în cel de-al Doilea Război Mondial.

După marele act al Unirii de la 1 Decembrie 1918, romii din România, prin Declaraţia de la Ibaşfalău, din 27 aprilie 1919, şi-au manifestat loialitatea faţă de Casa Regală, faţă de România Mare, solicitând conducătorilor ţării din acea perioadă să fie şi ei consideraţi cetăţeni, să aibă acces în instituţiile statului, să fie lăsaţi în biserici, să fie împroprietăriţi şi nu în cele din urmă să aibă dreptul de a putea fi educaţi. Din nefericire, toate acele doleanţe au rămas fără răspuns.

Drept răsplată pentru faptul că bunicii noştri, ai romilor, au luptat pe front pentru România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Antonescu a decis deportarea unui număr de peste 25.000 de romi în Transnistria. Acolo au pierit mai mult de 12.000 de oameni, din rândul cărora mai mult de jumătate erau copii.

Toate acestea sunt realităţi istorice pe care poporul român trebuie să le cunoască şi să şi le asume.

Stimaţi colegi,

Minoritatea romilor din România trebuie sprijinită real atât de clasa politică, indiferent de orientarea ideologică şi doctrinară a partidelor aflate în Parlament, cât şi de Guvernul României şi de autorităţile şi de instituţiile statului român.

În prezent, condiţiile în care trăiesc cele mai multe dintre comunităţile de romi, îndeosebi cele din mediul rural, sunt inacceptabile pentru un stat democratic aşa cum este România şi inacceptabile pentru secolul XXI. Mii de case fără acces la energie electrică, mii de copii care trăiesc în condiţii similare cu cele din Evul Mediu, mii de romi care nu au acte de identitate şi proprietate, mii de copii care nu sunt înscrişi pe lista medicilor de familie.

În prezent, foarte mulţi dintre cetăţenii aparţinând minorităţii rome trăiesc doar din prestaţii sociale.

Discriminarea şi rasismul la adresa romilor s-au amplificat, cu regret, direct proporţional cu anii de democraţie scurşi din 1990 şi până în prezent.

De aceea, stimaţi colegi, fac un apel către dumneavoastră, în calitate de parlamentari şi de aleşi ai poporului român, să sprijiniţi real procesul de incluziune şi de dezvoltare al comunităţilor de romi din România.

Trebuie să fim conştienţi că dacă nu vom interveni să diminuăm decalajele sociale şi economice care s-au tot amplificat, între romi şi populaţia majoritară, în scurt timp vom asista la zeci şi poate sute de mii de adulţi care vor trăi doar din prestaţii sociale.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Încercaţi să finalizaţi, domnule deputat!

Domnul Cătălin-Zamfir Manea:

Acum.

Aşa cum vă spuneam, pentru ca toate acestea să devină realitate este nevoie de o voinţă politică mai largă, este nevoie de eforturi concrete şi consecvente în domeniul educaţiei, în domeniul sănătăţii, în domeniul dezvoltării locale şi regionale.

Nu în cele din urmă, pentru a putea încheia, domnule preşedinte de şedinţă, vă spun că după 31 de ani de democraţie cred că este timpul ca romii din România, ca minoritate naţională, să aibă un muzeu de istorie şi de cultură, să aibă în sfârşit un teatru, să aibă instituţii culturale prin intermediul cărora să promovăm modelele pozitive.

Vă mulţumesc şi vă asigur de întreaga mea consideraţie.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.