Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 2022
![]() |
14. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (Pl-x 215/2022) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 215/2022 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
10. Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia; Pl-x 215/2022. Reprezentantul Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, pentru prezentarea raportului, vă rog. |
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată, prin adresa Pl-x 215 din 13 aprilie 2022, cu dezbaterea pe fond a Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă în şedinţa din 11 aprilie 2022. Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea raportului comisia a avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. II din Legea nr. 328/2006, în sensul prevederii posibilităţii transferului unor imobile cu destinaţia cinematografe din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale sau judeţene. Propunerea legislativă a fost dezbătută în şedinţa comisiei din 11 mai. În conformitate cu prevederile art. 55 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la dezbateri a participat, în calitate de invitat, domnul Demeter Andás István, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. În urma examinării iniţiativei legislative membrii Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au hotărât, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenţi, întocmirea unui raport de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 328/2006. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. Înscrieri la dezbateri generale? Nu. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |


