Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 octombrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.132/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 octombrie 2023

14. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (PL-x 515/2018) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 515/2018

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

24. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului; PL-x 515/2018; procedură de urgenţă.

Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Benchescu-Pecingină:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin O.U.G. nr. 53/2018 se reglementează, în principal, descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor profesionale, reevaluarea mecanismului de numire în funcţie a poliţistului pus la dispoziţie, reevaluarea situaţiilor de punere la dispoziţie şi, implicit, de încetare a raporturilor de serviciu, respectiv reevaluarea condiţiilor în care se încheie angajamentul cu Ministerul Afacerilor Interne.

Vă rugăm să adoptaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma propusă de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Comisia pentru apărare sau Comisia pentru muncă, pentru raport?

Domnule preşedinte Leoreanu, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere - avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, punctul de vedere al Guvernului.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au dezbătut proiectul de lege şi au hotărât, cu majoritate de voturi - o singură abţinere -, aprobarea proiectului de lege, în forma prezentată de Senat.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dezbateri generale, domnul deputat Dumitru Coarnă, de la AUR.

Haideţi, domnule Coarnă, haideţi!

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Dar unde vă grăbiţi aşa?

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Să lucrăm, domnule Simion, să avem cât mai multe legi adoptate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Coarnă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Da, este o iniţiativă legislativă pe care am dezvoltat-o când eram preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor; ministru era Carmen Dan; Ordonanţa nr. 53; erau nişte lucruri pe care le-am identificat în practică şi, atunci, am simţit nevoia să le reglementăm.

Aici, sigur, este vorba, în principal, despre trecerea în Corpul ofiţerilor a agenţilor de poliţie şi să fie acordat gradul în funcţie de vechime şi posibilitatea ocupării unei funcţii până la şef de birou.

Am mai discutat despre asistenţa juridică.

Poliţistul este şi parte vătămată în procesul penal, în calitate de... calitate specială de subiect de drept penal şi, atunci, statul, Ministerul de Interne ar fi trebuit şi ar trebui să-i asigure asistenţă juridică.

Din păcate, am reglementat prin această Ordonanţă nr. 53/2018 - o să o votăm miercuri, la votul final - dar problema cu asistenţa juridică nu a fost reglementată şi nu va fi reglementată, pentru că în executarea legii trebuia emis un ordin de ministru. Domnul Bode nu e în sală, n-a emis acel ordin şi, atunci, practic, poliţiştii care sunt părţi vătămate în infracţiunile de ultraj sunt obligaţi să se reprezinte singuri sau să-şi plătească avocaţii, pentru că onor Ministerul de Interne nu respectă legea.

Sigur că noi vom vota pentru această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Viorel Salan, PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acest act normativ reprezintă răspunsul Guvernului în încercarea de a rezolva deficitul major de personal cu care se confruntă Ministerul Afacerilor Interne, care, în momentul de faţă, a ajuns undeva, cam la 20%, în toate componentele sale.

Deficitul s-a agravat mult pe trei căi:

- În primul rând, reducerea drastică a numărului de indicatori în plată;

- În al doilea rând, aprobarea unor cifre de şcolarizare inferioare nevoilor instituţionale;

- Şi, nu în ultimul rând, părăsirea benevolă a sistemului, de către unele cadre, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, doresc să scot în evidenţă că a devenit evident faptul că este necesară optimizarea cadrului legal în vigoare, astfel încât mecanismele create pentru a proteja poliţiştii aflaţi în situaţii juridice particulare să nu fie transformate în oportunităţi de încetare a raporturilor de serviciu şi accesarea dreptului la pensie anticipată, respectiv anticipată personal.

Din această perspectivă, principalele modificări, aşa cum a scos în evidenţă şi reprezentantul Guvernului, le reprezintă descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor, reevaluarea cadrelor aflate în diferite situaţii, reglementarea situaţiilor în care ocupă o funcţie de demnitate publică cu rang de demnitar.

Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat este de acord cu modificările propuse şi de aceea vom vota în favoarea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul deputat Andi Grosaru, neafiliat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu înţeleg de ce trebuie să acordăm grade ofiţerilor de poliţie sau poliţiştilor care au probleme cu legea şi nu şi le-au rezolvat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.