|
Domnul Radu-Dumitru Antohi (subsecretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Bună ziua! Stimată doamnă deputat, Referitor la interpelarea dumneavoastră, programul "Programme for International Student Assessment - PISA" este iniţiat de OCDE şi este un studiu de referinţă utilizat pentru evaluarea competenţelor elevilor de 15 ani în domenii-cheie precum lectura matematica şi ştiinţele. În România, studiul este coordonat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, care funcţionează ca Centru Naţional PISA şi asigură organizarea şi desfăşurarea tuturor etapelor conform metodologiilor internaţionale. Datele obţinute sunt valorificate în cadrul unor iniţiative naţionale, de exemplu, Proiectul "Mecanisme de intervenţie pentru alfabetizare funcţională în învăţământul preuniversitar (MIAF)", pentru fundamentarea şi implementarea intervenţiilor integrate în domeniile: lectură, matematică, ştiinţă, educaţie civică şi educaţie digitală. Proiectul MIAF vizează dezvoltarea eficientă a acestor competenţe absolut necesare unui absolvent pentru solicitările actuale ale pieţei muncii, în cadrul complex al societăţii contemporane şi în perspectiva evoluţiei şi învăţării pe parcursul întregii vieţii. Acestea sunt reprezentate de competenţe în domeniul matematicii, al ştiinţelor, competenţe de lectură, digitale şi civice. Din această perspectivă, MIAF este într-o relaţie de coordonare şi sincronie cu iniţiativele europene lansate cu un an în urmă - "The Union of Skills". Proiectul se fundamentează pe dovezi provenite de la studiile internaţionale, precum: TIMSS - evaluarea competenţelor în domeniul matematicii şi ştiinţelor; PIRLS - evaluarea competenţelor de bază la lectură; PISA - evaluarea elevilor de 15 ani; ICILS - evaluarea competenţelor digitale şi ICCS - evaluarea competenţelor civice. Pe parcursul celor patru ani de proiect, 12.650 de elevi cu risc de analfabetism funcţional din 176 de şcoli, selectate din toate cele opt regiuni, vor participa la activităţi de învăţare care vizează ameliorarea competenţilor în domeniul matematicii, ştiinţelor, lecturii, precum şi a competenţelor civice şi digitale. De asemenea, Legea învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, creează cadrul necesar pentru a valorifica rezultatele studiului PISA şi pentru a îmbunătăţi competenţele elevilor în aceste domenii. Câteva măsuri sunt: standardizarea evaluărilor naţionale, formarea dedicată a cadrelor didactice, creşterea numărului de burse şcolare şi a cuantumului acestora şi Programul "Învăţare remedială", care este sprijin pentru elevii cu dificultăţi de învăţare. Mulţumesc.
|