Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 aprilie 2006

16. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 213/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

18. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Legea are caracter ordinar.

Adoptată de Senat.

Raport de adoptare de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Din partea iniţiatorului, vă rog, domnul secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Alexandru:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prin proiectul de lege se propune ca activitatea de executare silită a amenzilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice să fie preluată de la Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale teritoriale, deci să fie preluată de către unităţile administraţiei publice.

De asemenea, se realizează o delimitare clară a bugetelor la care se fac venit sumele provenite din amenzile contravenţionale, după cum urmează: sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice locale şi a amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice, în conformitate cu legislaţia în vigoare, se fac venit integral la bugetele locale. Totodată, se reglementează care sunt organele competente să pună în executare sancţiunea amenzii contravenţionale, respectiv organele de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul, persoană fizică, ori, după caz, organele de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţilor subordonate acestora, în a căror rază teritorială îşi are sediul contravenientul persoană juridică.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnul secretar de stat.

Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Relu Fenechiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Senatul, în calitate de primă Cameră a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat acest proiect de lege.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a avizat, de asemenea, acest proiect de lege.

În urma dezbaterilor în comisie, propunem plenului, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu amendamentele admise, care sunt prezente în anexă.

Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Nu sunt.

În aceste condiţii trecem la dezbaterea pe articole.

Nu există amendamente respinse.

Punctul 1 din raport - titlul legii.

Observaţii, comentarii. Nu sunt.

Punctul 2, punctul 3, punctul 4, punctul 5, punctul 6 din raport, în varianta Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Observaţii, comentarii. Nu sunt.

Punctul 7 din raport în varianta Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Observaţii, comentarii. Nu sunt.

Alineatele 1, 2, 3, 4, 5. Nu sunt observaţii, comentarii.

Rămâne la vot final.