Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 martie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 martie 2010

16. Informare privind depunerea la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii privind responsabilitatea fiscal-bugetară.  

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulţumesc.

Este o propunere pe care liderii de grupuri au făcut-o.

Daţi-mi voie să informez plenul reunit cu privire la dreptul de exercitare de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale privind Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, aprobată de Camera Deputaţilor după dezbatere şi votul de astăzi, votul final de astăzi, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al procedurilor de publicitate, această lege este supusă dreptului de sesizare din partea senatorilor şi deputaţilor.

În condiţiile date şi ţinând cont de faptul că şi cvorumul de şedinţă nu este întrunit, vă propun să suspendăm şedinţa noastră de plen reunit. Sugestia pe care o vom face, împreună cu doamna preşedinte Anastase viitorului Birou permanent reunit, este să reluăm partea care nu a fost epuizată astăzi pe 12 aprilie, dată când vom avea ca oaspete în Parlamentul României pe preşedintele Parlamentului European, domnul Buzek.

Am să rog, de asemenea, echipele noastre tehnice să identifice ce alte eventuale teme de plen reunit am putea identifica pentru a avea o agendă cât mai consistentă.

În aceste condiţii, declar închisă şedinţa de plen reunit de astăzi şi vă mulţumesc pentru participare şi atenţie.

Video in format Flash/IOS

*

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,50.