Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.195/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 decembrie 2021

16. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.  

   

După pauză

 
   

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Continuăm cu partea a doua a şedinţei noastre de astăzi, 20 decembrie 2021, consacrată primirii răspunsurilor orale la interpelările adresate Guvernului.

Voi da citire din tabel numele fiecărui deputat înscris pentru primirea răspunsului la interpelare, iar ministerul care a formulat răspunsul şi numărul interpelării înscrise în tabel va avea cuvântul. Ulterior voi da din nou cuvântul deputatului care a formulat interpelarea orală, pentru a reaminti tema, într-un interval de timp de un minut.

Ministrul vizat trebuie să răspundă la interpelarea care i-a fost adresată în cel mult trei minute, iar autorul interpelării, după audierea răspunsului, mai are la dispoziţie un minut pentru a cere lămuriri suplimentare.

De asemenea, ministrul are la dispoziţie un minut pentru răspuns.

Începem cu Ministerul Sportului.

 
Video in format Flash/IOS Brian Cristian

Avem o interpelare din partea domnului deputat Brian Cristian, din partea Grupului USR, cu tema "Reabilitarea Bazei de Atletism - Complexul Sportiv Naţional «Lascăr Pană»".

Dau cuvântul domnului subsecretar de stat Cristian Emilian Ghiţă pentru răspuns.

Vă rog, domnule subsecretar de stat, aveţi la dispoziţie tribuna pentru a oferi răspunsul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian Emilian Ghiţă (subsecretar de stat, Ministerul Sportului):

Vă mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Domnule deputat Brian, întrebarea dumneavoastră se referă la Complexul Sportiv Naţional "Lascăr Pană".

Acesta a fost înfiinţat în 2018, prin Hotărârea de Guvern nr. 811/2018.

De la înfiinţare şi până în prezent, bugetul acestei instituţii din subordinea MTS a fost următorul: în anul 2018 a fost alocată suma de 1.031.116 lei; în anul 2019, suma de 6.211.347 de lei; în anul 2020, suma de 153.510 lei; iar în anul 2021, suma alocată a fost de 1.320.000 de lei.

Echipa de management a CSN "Lascăr Pană" a pregătit finanţarea instituţiei pentru stadionul de atletism, astfel încât a fost depusă spre finanţare investiţia la Compania Naţională de Investiţii, în data de 15 februarie 2021.

De asemenea, Complexul Sportiv Naţional "Lascăr Pană" a efectuat anual solicitări de buget pentru investiţii către Ministerul Tineretului şi Sportului din subvenţii.

În momentul acesta, în patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului se află un număr foarte mare de imobile, ceea ce înseamnă o necesitate de alocare de fonduri foarte mare, la nivel anual, pur şi simplu, pentru întreţinerea acestora.

Pentru a putea elibera mai multe fonduri pentru investiţiile în aceste domenii strategice, cum ar fi complexele sportive naţionale, domnule deputat, vedem ca soluţie sau ca parte a soluţiei o lege a descentralizării, astfel încât mai multe obiective de infrastructură să poată ajunge în administrarea administraţiei locale, că vorbim despre primării sau despre consilii judeţene, astfel încât resursele Ministerului Tineretului şi Sportului, pe viitor Ministerul Sportului, să poată fi destinate către aceste mari obiective strategice de importanţă naţională.

Şi, ca ultimă parte a răspunsului, trebuie să vă reamintim, domnule deputat, conform legislaţiei, complexurile sportive naţionale sunt destinate doar pentru pregătirea loturilor sportive ale cluburilor sau ale federaţiilor naţionale, şi nu pentru organizarea de competiţii naţionale şi internaţionale.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc şi eu, domnule subsecretar de stat.

Vă rog, domnule deputat, aveţi la dispoziţie un minut pentru a cere lămuriri suplimentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Brian Cristian:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Domnule secretar de stat, solicitarea mea de clarificare vine în contextul în care actualul răspuns pe care mi l-aţi dat este, practic, repetiţia unui astfel de răspuns la o interpelare similară pe care am făcut-o în urmă cu mai multe luni.

Mă gândesc că aţi solicitat instituţiei din subordine anumite date, pe care vi le-a furnizat sub formă de copy-paste şi în răspunsul pe care mi-l daţi.

Interpelarea mea, în contextul de faţă, vine pentru că în momentul acesta este depus proiectul la CNI, este pus pe o listă de sinteză, iar din cunoştinţele mele şi din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea respectivei instituţii, nu vor fi gata toate studiile de fezabilitate şi toate actele, astfel încât acum, la Legea bugetului de stat, să putem depune amendamente, astfel încât acest proiect să fie cuprins în bugetul pe anul viitor. Şi suntem conştienţi de faptul că descentralizarea este o soluţie. Doar în acest context - şi finalizez - CSN-ului, complexurile sportive naţionale, zeci la număr în toată ţara, sunt singurele care nu vor fi cedate către autorităţile naţionale locale sau judeţene şi vor rămâne în subordinea ministerului.

Deci, un răspuns mai clar m-ar fi ajutat ca să putem formula aceste amendamente, ca să ne asigurăm că baza de atletism va fi finanţată.

În acest context, nu ştim ce putem face.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Întreb reprezentantul ministerului dacă doreşte să mai adauge ceva?

Domnule subsecretar de stat?

Domnule subsecretar de stat Ghiţă? Nu mai doriţi să mai furnizaţi alte informaţii.

Vă mulţumesc.

Trecem mai departe la Ministerul Justiţiei.

Întreb dacă domnul deputat Ghiţă Daniel-Florin, din partea Grupului PSD, este prezent. Nu este prezent. Atunci, va primi răspunsul la interpelarea cu tema "Modul de soluţionare a sesizărilor penale privind semnarea protocolului secret din SRI, PICCJ şi ICCJ în 2009".

Continuăm cu Ministerul Afacerilor Interne.

Domnul deputat Molnar Radu-Iulian, întreb dacă este prezent. Nu este. Atunci, va primi în scris răspunsul la interpelarea cu tema "Acţiuni legale împotriva dezinformărilor în timpul pandemiei".

Continuăm cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Întreb dacă domnul deputat Petreţchi Nicolae-Miroslav este prezent. Nu este.

De asemenea, va primi în scris răspunsul la interpelarea cu tema "Motivele care au condus la blocarea unor măsuri de finanţare benefice pentru cetăţeni".

 
Video in format Flash/IOS Ilie Toma

Continuăm tot cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Avem o interpelare din partea domnului deputat Toma Ilie, de la Grupul PSD, cu tema "Reţele de distribuţie a gazului metan".

Domnule secretar de stat Vasile-Cristian Roman, aveţi cuvântul pentru a furniza răspunsul la interpelare.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Cristian Roman (secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene):

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate domnule deputat Ilie Toma, referitor la interpelarea dumneavoastră vă comunicăm următoarele: prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, în cadrul apelului de proiecte POIM se finanţează proiecte de dezvoltare a reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în limita bugetului prezentat în ghidul solicitantului, în valoare de 235 de milioane de euro.

Apelul de proiecte POIM/859/8/2, dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, care este un apel de proiecte competitiv cu termen limită de depunere a avut perioada de depunere cuprinsă între 17.08.2020 şi 31.12.2020. În cazul acestui apel competitiv au fost depuse 243 de proiecte, în valoare de aproximativ 2,6 miliarde de euro.

Menţionăm faptul că în prezent se află în implementare cele zece proiecte deja selectate în urma primei etape de evaluare, în valoare de aproximativ 65 de milioane de euro, diferenţa până la limita bugetului, respectiv, aproximativ 169 de milioane de euro, urmând să fie acoperită prin proiectele care vor fi contractate în urma celei de-a doua etape de evaluare şi selecţie, care este aproape de finalizare.

În speranţa că am răspuns interpelării dumneavoastră, vă mulţumesc pentru buna colaborare şi vă asigur încă o dată, stimate domnule deputat, de toată consideraţia.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule secretar de stat.

Domnule deputat Toma, aveţi un minut la dispoziţie pentru a cere lămuriri suplimentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Vreau să mulţumesc pentru răspunsul primit.

Vin sărbătorile şi n-am să fiu acid, cum sunt de obicei.

Am să spun doar că îi rog foarte mult pe cei implicaţi în noul program de la ministerul dumneavoastră să fie foarte atenţi la ceea ce înseamnă programele de întrajutorare şi bani europeni pentru extinderea reţelelor de gaz metan, pentru că avem nişte resurse pe care nu le folosim şi vedem cu toţii că energia creşte la preţ, îngreunează viaţa de zi cu zi, îi îngreunează pe toţi cetăţenii şi, de ce să nu recunoaştem, tuturor ne face viaţa mai grea. E păcat să avem resurse la noi în ţară şi să nu facem nimic.

Ideea este că vom vedea în următoarele 6-8 luni cum se derulează aceste proiecte şi în funcţie de feedback-ul pe care îl vom vedea că se întâmplă, vom vedea ce se întâmplă, vom cere lămuriri suplimentare.

Sărbători fericite şi un Crăciun minunat pentru toţi colegii!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule deputat.

Domnule secretar de stat, nu doriţi să mai luaţi cuvântul, înţeleg.

E în regulă.

Da, vă mulţumesc frumos.

Mai avem două interpelări pentru care se solicită amânare, de la Ministerul Energiei.

Interpelarea adresată de către domnul deputat Tuhuţ Radu-Marcel, de la Grupul PSD, cu tema "Asumarea interzicerii încălzirii cu biomasă forestieră prin intermediul PNRR. Clarificări asupra impactului acestei reforme".

Şi, de asemenea, se solicită amânare la interpelarea adresată de domnul deputat Molnar Radu-Iulian, de la Grupul USR, cu tema "Stadiul proiectului unităţilor III şi IV CNE Cernavodă".

Nemaifiind alte răspunsuri pe ordinea de zi, încheiem aici şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Vă mulţumesc tuturor.

O seară bună!

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 17.47.