Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2020

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.103/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 septembrie 2020

17. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Cartea albă - Inteligenţa artificială - O abordare europeană axată pe excelenţă şi încredere COM(2020)65 (PHCD 15/2020) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PHC nr. 15/2020

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

16. Este vorba despre PHCD 15/2020; Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Cartea albă - Inteligenţa artificială - O abordare europeană axată pe excelenţă şi încredere COM(2020)65.

Domnule preşedinte Tîlvăr, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Angel Tîlvăr (de la tribună):

Vă mulţumesc din nou, domnule preşedinte.

Raportul COM(2020)65 a avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru politică externă, Nota de informare primită de la Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de Departamentul pentru Uniunea Europeană şi analiza în cadrul comisiei.

Am susţinut abordarea europeană axată pe excelenţă şi încredere, prezentată în Carta Albă.

Totodată atragem atenţia asupra necesităţii de a ocroti concurenţa şi de a asigura o convergenţă regiunilor Uniunii Europene pentru a accelera adoptarea tehnologiei inteligenţei artificiale.

Şi subliniem necesitatea de a sprijini sectorul agricol, fermele mici şi autorităţile locale în zona rurală, pentru a adopta soluţii bazate pe inteligenţa artificială.

Această opinie a fost dezbătută în cadrul comisiei noastre pe 18 mai 2020 şi a fost adoptată în unanimitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dacă sunt intervenţii de ordin general, din partea grupurilor? Nu.

Trecem la dezbatere.

La titlu, intervenţii? Nu.

La preambul, intervenţii sau obiecţii? Nu.

La articolul unic, intervenţii, obiecţii? Nu.

Rămâne la votul final.

Şi ultimul COM este...