Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 aprilie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 aprilie 2022

17. Supunerea la votul final:  

   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sală, să-i anunţe pe cei din online că urmează sesiunea de vot final, iar înainte de aceasta haideţi să facem un vot de control.

Vot, vă rog.

Haideţi, domnule Toma!

Haideţi, domnule Cozma!

 
Video in format Flash/IOS  

229 de colegi prezenţi; suntem în cvorum.

Întreb liderii de grup dacă este în regulă? Da.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PHCD 35/2022) (adoptat);

Începem cu proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 35/2022.

Vă rog să votaţi.

Au mai intrat cinci colegi în sală.

Nu fugiţi, doamnă doctor, că e în regulă!

Video in format Flash/IOS  

251 de colegi prezenţi, pentru - 249, o abţinere, un coleg nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2020 privind unele măsuri de asigurare a condiţiilor de constituire şi de depunere a jurământului de către autorităţile administraţiei publice locale (PL-x 29/2021) (adoptat);

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2020 privind unele măsuri de asigurare a condiţiilor de constituire şi de depunere a jurământului de către autorităţile administraţiei publice locale; PL-x 29/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

În unanimitate, cu 264 de voturi pentru, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 483/2021) (adoptat);

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate; PL-x 483/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 264 de voturi pentru, unul contra, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 (PL-x 424/2019) (adoptat);

4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006; PL-x 424/2019.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 267 de voturi pentru, o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 19 martie 2021 (PL-x 668/2020/2021) (adoptată);

5. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 17 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 19 martie 2021; PL-x 668/2020/2021.

Vot, vă rog.

O să vorbim mai încet; este un live din Cameră.

Dacă vă întoarceţi o să vedeţi luminiţa de la capătul tunelului.

   

Domnul Ciprian-Titi Stoica (din sală):

În care ne-au afundat PSD şi PNL!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu 268 de voturi pentru, 3 abţineri, adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM S.A. şi Societăţii Blue Air Aviation S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei COVID-19 (PL-x 577/2020) (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" S.A. şi Societăţii Blue Air Aviation S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei COVID-19; PL-x 577/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 220 de voturi pentru, 47 contra şi 3 abţineri, din cei 270 de colegi prezenţi, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 122/2021) (adoptat);

7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 122/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 256 de voturi pentru, 3 contra, 18 abţineri, din 277 de colegi prezenţi, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii (Pl-x 483/2020) (adoptată);

8. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii; Pl-x 483/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 213 voturi pentru, 56 contra şi 6 abţineri, adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 218/2021) (adoptat);

9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 218/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

258 de voturi pentru, două contra, 11 abţineri, din 272 de colegi.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 117/2021) (adoptat);

10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 117/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 272 de voturi pentru, două contra şi o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii (PL-x 71/2022) (adoptat);

11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 137/2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; PL-x 71/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 274 de voturi pentru, două contra, o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2021 privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor (PL-x 443/2021) (adoptat);

12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2021 privind completarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor; PL-x 443/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu unanimitate, 275 de voturi pentru, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 (PL-x 366/2020) (adoptat);

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020; PL-x 366/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Din 271 de colegi prezenţi, 249 de voturi pentru, 18 contra, două abţineri, 2 colegi nu votează.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2021 privind stabilirea numărului de paturi pentru care se pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă cu furnizorii privaţi până la data de 31 decembrie 2022 (PL-x 354/2021) (adoptat);

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2021 privind stabilirea numărului de paturi pentru care se pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă cu furnizorii privaţi până la data de 31 decembrie 2022; PL-x 354/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 262 de voturi pentru, 13 contra, o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (PL-x 387/2020) (adoptat);

15. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 374/2013 privind utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; PL-x 387/2020.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 271 de voturi pentru, două contra, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (PL-x 465/2021) (adoptat);

16. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice; PL-x 465/2021.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

În unanimitate, 274 de voturi pentru, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 72/2022) (adoptat);

Capitolul III. Legi organice.

17. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; PL-x 72/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 211 voturi pentru, 62 contra şi o abţinere, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 111/2022) (adoptat);

18. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 111/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 198 de voturi pentru, 56 contra şi 22 de abţineri, adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (Pl-x 4/2022) (adoptată).

19. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 4/2022.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Cu 245 de voturi pentru, 3 contra şi 29 de abţineri, adoptată.

Stimaţi colegi,

Vă doresc tuturor o săptămână plină de lumină!

Rog membrii Biroului permanent să vină la şedinţă.

Declar şedinţa închisă.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 11.50.