Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 februarie 2007

18. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2005 privind modificarea art.33 alin.(1) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, precum şi a art.III al titlului VI din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 512/2005

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2005 privind modificarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi a art. III al titlului VI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Iniţiatorul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Kibedi Katalin Barbara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aceste modificări au fost impuse prin faptul că ar trebui, în sfârşit, definitivate titlurile de proprietate şi proprietarii să-şi redobândească terenurile acolo unde aceştia le-au deţinut iniţial, situaţie în care vă rugăm ca, de data aceasta, voturile să fie suficiente pentru a da curs acestor modificări.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Comisia sesizată în fond, vă rog?

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

stimaţi colegi,

Vă prezint raportul asupra Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2005 privind modificarea art.33 alin.(1) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, precum şi a art.III al Titlului VI din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Comisia a fost sesizată pentru dezbaterea pe fond, în procedură de urgenţă, a Proiectului de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2005 privind modificarea art.33 alin.(1) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, precum şi a art.III al Titlului VI din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului are în vedere prelungirea termenului de depunere a cererilor de retrocedare a terenurilor, pentru a se crea posibilitatea tuturor persoanelor interesate să beneficieze de unele prevederi ale legii.

Legea face parte din categoria legilor organice.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se 8 voturi împotrivă, în şedinţa din 23 noiembrie 2005.

Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

În urma dezbaterilor, comisia propune admiterea, cu modificări, a proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Având în vedere că este procedură de urgenţă, vă rog să propuneţi şi timpii de dezbatere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

10 minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Cu unanimitate de voturi, a fost aprobat timpul de dezbatere.

La poz.1, avem titlul legii.

Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poz.2. Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poz.3. Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poz.4. Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Poz.5. Obiecţii, observaţii? Nu sunt. Adoptată.

Legea va fi supusă votului final într-o şedinţă ulterioară.