Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2010
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.172/2010
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2010 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 noiembrie 2010
![]() |
18. | Supunerea la votul final: | |||
![]() | |||||
|
După pauză |
|||||
|
Încă mai trebuie să întârziem 2-3 minute. Avem ceva probleme cu sistemul tehnic. În 2-3 minute revine în formă. (Vociferări în cadrul Grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD+PC.) Domnilor colegi, O parte din colegii noştri şi-au uitat cartele acasă, până se repune în funcţiune sistemul mai durează 2-3 minute. (Vociferări în cadrul Grupurilor parlamentare ale PNL şi PSD+PC.) |
|||||
|
Pauză |
|||||
|
|
Am următoarea propunere regulamentară pentru dumneavoastră. Ca informare, se pare că în ultimele 30 de minute s-a umblat în baza de date şi a fost ştearsă baza de date de aici. Vom investiga, avem înregistrările video, nu-i nici un fel de problemă din punctul acesta de vedere. dar vă propun apel nominal pentru primul punct pe ordinea de zi. Ca să nu fie niciun fel de dubiu, nu e niciun fel de problemă, este regulamentar, avem această soluţie şi... Domnul Duşa, pe procedură. Vă rog. |
||||
|
|
Stimaţi colegi, Şedinţa de vot final a fost programată la ora 13,00. Este clar că dumneavoastră nu aveţi majoritate şi actualul guvern nu mai are majoritate în Parlament. Lungiţi şedinţele ca să vă aduceţi oamenii la plen, defectaţi sistemul de vot care nu este defect, însă aţi încercat dumneavoastră pe ultima sută să faceţi cartele la cei care şi le-au uitat acasă, ca să vă asiguraţi cvorumul în Cameră, şi ne tot purtaţi cu zăhărelul cu chestiuni de astea, în sensul de a frauda din nou votul. Sigur că făceam acest lucru şi noi, vă ceream apel nominal, şi o să solicităm acest lucru pentru a verifica dacă, într-adevăr, aveţi cvorum de şedinţă, dar până nu rezolvaţi acea problemă care blochează şedinţele Camerei, noi părăsim sala, chiar dacă faceţi apel nominal. |
||||
|
|
În regulă. Vă mulţumesc. Domnul Mircea Toader? Este liderul celui mai important partid din Parlament.... (Vociferări. Urale.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc de urale. Stimaţi colegi, Doamnă preşedinte, |
||||
|
|
Domnule Toader, mă scuzaţi că întrerup. încercăm o probă la tehnic. vă rog să scoateţi cartelele, să le reintroduceţi, să vă înregistraţi prezenţa. (Vociferări.) Până se termină înregistrarea... domnule Nicolăescu, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Doamna deputat Anastase, după ce a cuvântat liderul marelui partid aflat la putere, evident că nouă ne revine o sarcină mult mai uşoară, şi anume să vă comunicăm că aşa cum aţi gândit schimbarea regulamentului, nu aţi îndeplinit nimic din ce aţi promis. Aţi promis că veţi face dumneavoastră, chiar dacă opoziţia nu este de acord să semneze un protocol, modificări la regulament astfel încât să nu se mai fure votul, astfel încât să fie corelată prezenţa din condica de prezenţă cu cea realizată prin mijloace electronice. nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă. Aţi propus o modificare a regulamentului prin care puteţi să trimiteţi opoziţia acasă şi să conduceţi dictatorial. Nu fac decât să repet acelaşi lucru, şi anume că în aceste condiţii de fraudare vădită a lucrărilor Parlamentului, Grupul parlamentar al PNL nu participă la lucrări. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. În ceea ce priveşte iniţiativa legislativă, este aproape finalizată, va fi depusă, este în analiza membrilor grupurilor parlamentare. Până una alta, dragi colegi, se înregistrează în momentul acesta 177 de oameni prezenţi în sală. (Vociferări.) Pentru început, am să propun liderilor de grupuri următoarea variantă de lucru. V-aş propune pentru început să facem un vot de probă, să listăm pentru fiecare grup membrii prezenţi, astfel încât fiecare grup să poată să verifice şi să-i ajute pe colegi, să vadă dacă funcţionează cartelele. Pe procedură, domnul Georgian Pop. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Văzând că sunt probleme tehnice cu sistemul de vot electronic, în calitate de secretar de şedinţă, am numărat colegii prezenţi în sală. Vreau să vă informez, conform numărătorii mele, oricine poate s-o efectueze, în momentul de faţă de la PDL, UDMR, minorităţi, UNPR sunteţi 157, nu 170 şi ceva cât aţi... (Vociferări.) Este o constatare pe care o fac în calitate de secretar de şedinţă. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi vă rog, doamna preşedinte, să luaţi măsurile care se impun. |
||||
|
|
Sigur că da, domnule secretar. Domnul Pardău la microfon. Nu v-am mai dat cuvântul, domnule Georgian Pop, este domnul Pardău. Vă rog. |
||||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Cred că e de prisos să spun, în momentul de faţă, că ceea ce face colegul meu domnul Georgian Pop, practic, e doar o tergiversare a lucrărilor. Eu vă pot spune exact pe grupuri parlamentare, fiindcă şi eu la rândul meu am făcut numărătoarea. În momentul de faţă sunt 171 de oameni - când am numărat eu, 122 de la PDL, 21 de la UDMR, 15 de la minorităţi şi 13 independenţi. (Vociferări.) Şi vă asigur că am numărat corect. Doamnă preşedinte, vă propun să continuăm. |
||||
|
|
mulţumesc. Este domnul Olosz Gergely, vă rog. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Ca să evităm orice fel de discuţie, eu în numele Grupului nostru parlamentar cer apel nominal. |
||||
|
|
Vă rog, domnule Pardău, faceţi apel nominal ca să nu mai existe nici un fel de dubiu. |
||||
|
|
- Adomniţei Cristian Mihai - absent Doamna preşedinte, am să vă rog, domnii chestori sau cineva, totuşi să rezolve problema cu colegul nostru de la PNL. |
||||
|
|
O să vă rog să respectaţi plenul, dacă tot lipsiţi, rămâneţi în bancă, aşa cum fac toţi colegii. |
||||
|
|
- Chiuariu Tudor-Alexandru - absent |
||||
|
|
Domnul Pambuccian, o intervenţie scurtă pe procedură. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, vreau să-i atrag atenţia domnului secretar de şedinţă că în regulament scrie foarte clar că dacă un deputat este în incinta sălii este prezent şi că spunând absent în momentul în care cineva este prezent în sală, încalcă regulamentul. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă rog să continuaţi, domnule secretar. Haideţi puţin mai repede ca să putem să intrăm în vot. |
||||
|
|
- Nica Dan - absent |
||||
|
|
Absent. Vă rog să-l treceţi absent. Domnule Sever Voinescu, vă rog să veniţi la prezidiu. |
||||
|
|
- Pop Virgil - absent Conform calculului pe care l-am făcut în timpul apelului nominal sunt 177 de deputaţi prezenţi în momentul de faţă. (Aplauze.) |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Acum am să-i rog să vină toţi colegii care au mai ieşit în timpul apelului nominal. O să rog liderii de grup să-i invite în sală pentru că aş vrea să facem un vot test, astfel încât să vedem că funcţionează toate cartelele. Vă rog să luaţi loc în sală. O să vă rog să-i sunaţi pe colegii pe care-i aveaţi în bancă şi au ieşit pe hol. Vă rog să rămâneţi în sală. Bun. Liderii de grup o să-i rog să-mi confirme că au oamenii în sală. O să vă rog să luaţi loc. Domnule Toader, da, toată lumea? Domnule Nicolicea? Domnule Pambuccian? Vot test. Vă rog să voteze toată lumea "da". v-am rugat să votaţi toţi "da", asta este rugămintea, dacă se poate să... 174 şi au votat doar 164. Deci, o să vă rog să... nu numai prezenţa, ci să apăsaţi "da". Aşa este un vot test. Votul este deschis. Vă rog să votaţi "da". (Domnul deputat Marian Neacşu doreşte să intervină.) Domnule deputat, dumneavoastră sunteţi absent. Eu nu dau cuvântul...(Aplauze.) În regulă. Acum o să rog secretariatul să dea liderilor de grup listele ca să vedem ce cartele nu au funcţionat. Durează un minut. Vă rog. O să rog să se apropie de prezidiu liderii de grup pentru a le putea înmâna lista cu cei care şi-au exprimat votul pentru a putea vedea că funcţionează cartelele. O să vă rog să nu mai iasă nimeni din sală. Aţi verificat, domnule Toader? Bun. Vă propun să... Liderii au verificat? Da. Trecem la vot. Domnule Pambuccian, vă rog. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, La mine figurează 13 prezenţi şi suntem 15 în sală. O să rog grupul să se ridice ca să verificaţi lucrul acesta, că-i uşor. |
||||
|
|
Nu. Domnule Pambuccian, verificaţi exact ce cartelă nu funcţionează dintre cele 15. |
||||
|
|
Da, am să verific. (Domnul deputat Marian Neacşu insistă să i se dea cuvântul.) |
||||
|
|
Înţeleg că este aceeaşi problemă şi la UDMR cu o cartelă. Vă rog să verificaţi care este cartela care nu funcţionează. La PDL, domnule Toader, e totul în regulă? Domnule Toader, aţi verificat, e totul în regulă de la noi? Bun. Domnule Pambuccian, aţi identificat cartelele? Perfect. Şi le introduceţi până la capăt cei care... mă refeream la cartele. Domnule Olosz? Bun. Cred că putem să începem votul. E-n regulă. Bun. Deci, funcţionează? Bun. Vă propun să intrăm în vot. Domnule Gergely, luaţi loc, ca să putem să începem votul. Domnule Leşe, luaţi loc. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc. 173 de voturi pentru deblocarea lucrărilor Camerei Deputaţilor şi vă mulţumesc pentru acest vot. 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri. |
||||
|
|
|
2. Trecem la Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
(Domnul deputat Marian Neacşu insistă să ia cuvântul pentru explicarea votului.) Explicarea votului are loc la sfârşitul şedinţei de vot final. 173 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi o abţinere. A trecut. |
||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor. Lege organică. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. 169 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 4 abţineri. |
|
||
|
|
Lege organică adoptată. |
||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. Lege organică. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
175 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. Domnul Toader, pe procedură. |
||||
|
|
|
Doamna preşedinte, La punctul 5, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei nr.114/2009 pe care vă rog s-o retrimiteţi la comisie, având în vedere suprapunerea din prevederile acestei ordonanţe cu Legea salarizării unice şi apoi să fie în consonanţă cu ea. Vă rog să aprobaţi reîntoarcerea la comisie. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc. Vă supun la vot propunerea de retrimitere la comisie. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Termen, domnule Toader? |
||||
|
Două săptămâni. |
|||||
|
|
166 voturi pentru, 6 împotrivă şi 4 abţineri. S-a retrimis la comisie. |
||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte din creditul acordat de Guvernul SUA în baza programului CCC - Legea publică nr.480/1992, precum şi a altor costuri externe aferente acestei cote-părţi. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
S-a încheiat votul. 10 voturi pentru, 158 împotrivă şi 4 abţineri. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru acordarea burselor de merit olimpic internaţional elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale. Este lege ordinară. Vă rog să votaţi. Votul este deschis. |
|
||
|
|
Deci, ca să ştim... şi domnul ministru, proiectul de lege... noi am votat împotriva raportului de respingere, ceea ce înseamnă că va fi discutat într-o şedinţă ulterioară. |
||||
|
|
|
Trecem la punctul 8, Raportul Comisiei juridice cu privire la reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, la cererea Preşedintelui României. Este lege organică. Comisia propune adoptarea raportului asupra cererii. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
174 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. |
||||
|
|
|
La punctul 9, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local. Comisia pentru administraţie publică propune adoptarea. Punctul de vedere... este iniţiator Guvernul, deci punctul de vedere e favorabil. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
170 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 2 abţineri. A trecut. |
||||
|
|
|
La punctul 10. Domnul Toader. |
|
||
|
|
Doamna preşedinte, Iarăşi vin cu solicitarea să reîntoarceţi la Comisia juridică PL-x 336, Lege privind executarea pedepselor şi măsurile dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru a fi adaptate la legea care a trecut prin Parlament privind mica reformă în justiţie. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Vă supun la vot această propunere. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Termen: două săptămâni. |
||||
|
|
171 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 2 abţineri. |
||||
|
|
|
La punctul 11, Proiectul de Lege privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. Este lege ordinară. Comisia propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului este că susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
175 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. |
||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar. Este lege ordinară. Comisia pentru muncă propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului este favorabil, fiind şi iniţiator. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
168 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 4 abţineri. |
||||
|
|
|
La punctul 13, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Este lege ordinară. Comisia de agricultură propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
163 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 5 abţineri. |
||||
|
|
|
14. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului Suplimentar la Memorandumul Multilateral de Înţelegere privind Programul Comun NATO E-3A, semnat la 6 decembrie 1978, completat la 10 decembrie 1990, amendat la 13 august 1997, privind aderarea Guvernului Republicii Cehe, şi a Acordului Suplimentar la Memorandumul de Înţelegere pentru operaţii şi sprijin al Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control, semnat la 26 septembrie 1984 şi revizuit la 27 martie 2003, privind aderarea Guvernului Republicii Cehe, deschise spre semnare la 3 februarie 2009, semnate de partea română la Bucureşti, la 28 ianuarie 2010. Comisia pentru apărare propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului este favorabil, este şi iniţiator. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
173 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 3 abţineri. |
||||
|
|
|
La punctul 15 avem Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare. Este lege ordinară. Comisia pentru industrii propune adoptarea. Iniţiatorul este Guvernul, deci poziţie favorabilă. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
173 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. A fost adoptat. |
||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(5) al art.44 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Este lege organică. Comisia juridică şi Comisia de administraţie propun adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
172 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul a trecut. |
||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Este lege organică. Guvernul nu susţine. Comisia pentru sănătate şi familie propune adoptarea. Deci, Guvernul nu susţine, ca să fiu foarte clară. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Votul s-a încheiat. |
|
||
|
|
15 voturi pentru, 13 abţineri şi 147 voturi împotrivă. | ||||
|
|
|
18. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Bibliotecilor nr.334/2002. Este lege ordinară. Punct de vedere al Guvernului: nu susţine. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 33 voturi pentru, 10 abţineri, 134 voturi împotrivă. |
||||
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Este lege ordinară. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 19 voturi pentru, 152 împotrivă, 6 abţineri. |
||||
|
|
|
20. Proiectul de Lege privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. Este lege ordinară. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 174 voturi pentru, două împotrivă; o abţinere. |
||||
|
|
|
21. Proiectul de Lege privind transmiterea unui imobil, clădire şi teren, din proprietatea Băncii Naţionale a României în domeniul public al statului şi în administrarea Curţii de Conturi a României. Este lege organică. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune adoptarea. Guvernul iniţiază şi susţine acest proiect. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 169 voturi pentru, două împotrivă şi 5 abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
||||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 176 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi o abţinere. |
||||
|
|
|
23. Proiectul de Lege privind regimul de import al mostrelor de îngrăşăminte şi al îngrăşămintelor. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune adoptarea. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege ordinară. Votul s-a încheiat. |
|
||
|
|
170 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 4 abţineri. | ||||
|
|
|
24. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Este lege organică. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Votul s-a încheiat. |
|
||
|
|
23 voturi pentru, 142 împotrivă şi 11 abţineri. | ||||
|
|
|
25. Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap.IV din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice... Pardon, scuze. Nu, la punctul 26 este un alt proiect, cu acelaşi titlu. Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap.IV din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun respingerea proiectului de lege. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine această iniţiativă. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Deci, votăm pentru respingere. Raportul este de respingere. Votul s-a încheiat. |
|
||
|
|
155 voturi pentru, 10 împotrivă şi 8 abţineri. Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. Se reia dezbaterea pe articole. |
||||
|
|
|
26. Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap.IV din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru. Lege organică. Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propun respingerea. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine. Se supune la vot respingerea proiectului de lege. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 164 voturi pentru, 9 împotrivă şi 3 abţineri. Nu a îndeplinit numărul de voturi necesare. |
||||
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc. Lege organică. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea propunerii. Punctul de vedere al Guvernului: susţine. De altfel este şi iniţiator. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 171 voturi pentru, un vot împotrivă şi 4 abţineri. Proiectul a trecut. |
||||
|
|
|
28. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative. Este lege organică. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci susţine adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului, ca şi iniţiator, este de a susţine această iniţiativă. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 172 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Proiectul a trecut. |
||||
|
|
|
29. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: nu susţine. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 19 voturi pentru, 143 împotrivă şi 12 abţineri. Nu. |
||||
|
|
|
30. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune adoptarea. Guvernul susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege organică. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 170 voturi - suficiente, un vot împotrivă şi două abţineri. |
||||
|
|
|
31. Propunerea legislativă pentru completarea art.91 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Este lege organică. Comisia propune adoptarea. Punctul de vedere al guvernului: nu susţine. Reprezentantul Guvernului, în schimb, a spus că - mă rog - ar fi de acord, cu nişte amendamente. Votul este deschis. Înţeleg poziţia Guvernului: nu susţine. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 16 voturi pentru, 14 abţineri şi 145 voturi împotrivă. |
||||
|
|
|
32. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii plantelor medicinale şi aromatice. Este lege ordinară. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului a fost că nu susţine, dar domnul ministru, ulterior, în plen a susţinut această iniţiativă. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 168 voturi pentru, 3 împotrivă şi 5 abţineri. A trecut. |
||||
|
|
|
33. Proiectul de Lege privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice. Este lege ordinară. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propun adoptarea proiectului de lege. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Vă rog să votaţi. Votul este deschis. Este lege ordinară. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 175 voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. |
||||
|
|
|
34. Proiectul de Lege pentru modificarea art.64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. Este lege ordinară. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune adoptarea proiectului. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 169 voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri. Proiectul a fost adoptat. |
||||
|
|
|
35. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. Este lege organică. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea propunerii legislative. Punctul de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 171 voturi pentru, 5 împotrivă şi două abţineri. A trecut. |
||||
|
|
|
36. Proiectul de Lege pentru modificarea art.33 alin.(2) din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune adoptarea. Punctul de vedere al Guvernului: susţine. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege ordinară. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 166 voturi pentru, un vot împotrivă şi 7 abţineri. A trecut. |
||||
|
|
|
37. Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Este lege ordinară. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propun adoptarea proiectului de lege. Punctul de vedere al Guvernului: susţine şi este şi iniţiator. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. Este lege ordinară. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 169 voturi pentru, un vot împotrivă şi 6 abţineri. A fost adoptat. |
||||
|
|
|
38. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2009 pentru completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale. Este lege ordinară. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi Comisia pentru sănătate şi familie propun adoptarea proiectului de lege. Punctul de vedere al Guvernului: favorabil. Votul este deschis. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Votul s-a încheiat. 171 voturi pentru, 3 împotrivă şi două abţineri. Explicarea votului, domnul Toader, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Şi presa, care este de faţă, Am vrut să demonstrăm care este adevărata majoritate. (Aplauze.) Toate încercările făcute de PSD şi PNL au eşuat. Ne-au numărat, ne-au filmat, adevărul s-a văzut. Suntem o majoritate sigură şi constantă. |
||||
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa dumneavoastră, astăzi, aici. Domnul Gelu Vişan, vă rog. |
||||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Vă rog să analizaţi art.144 alin.(5) din regulament. Eu cred că au fost întrunite toate condiţiile aplicării acestui regulament şi nu fac decât să-l citez. |
||||
|
|
Corect. |
||||
|
|
"Preşedintele Camerei Deputaţilor poate dispune ca toţi deputaţii aflaţi în sediul Camerei să se prezinte la vot, sub sancţiunea considerării lor ca absenţi, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.", inclusiv diurna. Mulţumesc. |
||||
|
|
Dragi colegi, Acesta era lucrul cu care şi vroiam să închei: cei absenţi astăzi vor avea diurna tăiată cu 21%, aşa cum este în regulament. Cer Secretariatului general să consemneze şi să aplice. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 13,50. |
||||
![]() |





