Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2015

18. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind transparenţa fiscală în scopul combaterii evaziunii fiscale licite şi ilicite COM (2015) 136 (PH CD 67/2015). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 67/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

19. Proiect de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind transparenţa fiscală, în scopul combaterii evaziunii fiscale licite şi ilicite.

Doamna Birchall, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată de către Biroul permanent, în data de 23 martie 2015, pentru examinarea, pe fond, a comunicării comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind transparenţa fiscală, în scopul combaterii evaziunii fiscale licite şi ilicite, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

Comisia pentru afaceri europene a solicitat şi a primit informaţii de context şi de poziţie de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare fiscală, precum şi opinia formulată de către Comisia pentru buget, finanţe şi bănci.

În şedinţa din data de 16 iunie 2015, Comisia pentru afaceri europene a adoptat, cu unanimitate de voturi, o opinie prin care susţine măsurile propuse de Comisia Europeană, întrucât acestea corespund obiectivului de combatere a evaziunii fiscale şi a erodării bazei de impozitare.

Pe scurt, Comisia pentru afaceri europene admite că în ultimii ani au fost făcute progrese majore în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale licite şi ilicite. Consideră că este nevoie de noi măsuri la nivelul statelor membre, care să permită acestora să îşi protejeze bazele de impozitare şi să aplice politici fiscale favorabile creşterii, iar societăţilor, să concureze, în condiţii echitabile, în cadrul pieţei interne. Salută iniţiativa Comisiei Europene de a acţiona împotriva evaziunii fiscale a societăţilor comerciale, susţine scopul Comisiei Europene de a garanta faptul că statele membre deţin informaţii necesare pentru protejarea bazelor de impozitare.

În concluzie, noi considerăm că este necesară întărirea, coordonarea şi armonizarea sistemelor fiscale din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât noi, Comisia pentru afaceri europene, susţinem consolidarea transparenţei fiscale în scopul combaterii oricărei forme de evaziune fiscală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Intervenţii? Domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota pentru aprobarea acestei hotărâri care se referă la opinia referitoare la comunicarea comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind transparenţa fiscală, în scopul combaterii evaziunii fiscale licite şi ilicite.

Este un pas important în îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. Un lucru foarte important: se face diferenţa între evaziune ilicită, considerată evaziune ilegală, cu încălcarea legii, şi evaziunea licită, care se referă la abuz în aplicarea legii.

Ar trebui, Guvernul sau noi, parlamentarii, să modificăm legislaţia în domeniul evaziunii fiscale, că este diferenţă foarte mare în a încălca legile, a te sustrage, în comparaţie cu a aplica legea în favoarea ta, căutând slăbiciunile legii. E un lucru foarte important şi trebuie să clarificăm că nu toţi sunt de rea-credinţă. Câteodată legile sunt foarte confuze şi noi avem obligaţia să le lămurim.

Să sperăm că noul Cod fiscal, care a fost adoptat recent şi promulgat de către preşedinte, elimină foarte multe confuzii în acest sens.

Sigur că prin această comunicare se promovează mai bine principiile echităţii fiscale. Ştiţi că evaziunea fiscală duce la o concurenţă neloială între agenţii economici, diminuează obligaţiile fiscale ale unor firme faţă de buget, iarăşi este o inechitate între contribuabili -, iar multe state nu-şi încasează sumele pe care trebuie să le încaseze potrivit legii.

Este foarte important ce se întâmplă la nivelul structurilor ANAF, sigur că există o coordonare la nivelul Uniunii Europene, dar efortul, în cea mai mare măsură, trebuie să-l facă structurile naţionale. Să sperăm că România va înregistra o îmbunătăţire a colectării, având o legislaţie foarte bună în domeniul combaterii evaziunii fiscale, în scopul obţinerii de informaţii foarte repede, prin hotărârea precedentă care ne spune că schimbul automat de informaţii este foarte necesar, în momentul de faţă.

O informaţie este foarte bună atunci când este de calitate, dar o primeşti şi în timp util.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, alte intervenţii? Nu mai sunt.