Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2022
![]() |
18. | Supunerea la votul final: | |||
![]() | |||||
|
După pauză |
|||||
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|||||
|
|
Stimaţi colegi, Am rugămintea să vă apropiaţi de băncile dumneavoastră, să putem începe sesiunea de vot final. Rog liderii de grup să-şi atenţioneze colegii din preajma tabletelor. Haideţi să începem cu un vot de control! Vă rog să votaţi. |
||||
|
|
Sunt 236 de colegi prezenţi. Liderii de grup, este în regulă? V-aţi verificat tabletele, tot? V-aţi luat tabletele? (Râsete.) Începem. Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. Dar staţi o secundă, să ajungă şi doamnele în bănci. Nu pot să încep fără distinsele noastre colege. Inclusiv la domnul Orban mă refer. (Vociferări.) Vă semnalam prezenţa, domnule preşedinte. |
||||
|
|
|
Capitolul I. Proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. 1. Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2021; PHCD 36/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 211 voturi pentru, unul contra, 49 de abţineri, adoptat. |
||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PHCD 37/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 265 de voturi pentru, 6 abţineri, adoptat. |
||||
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 167/2020 privind unele măsuri pentru susţinerea activităţii unor aeroporturi regionale în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat Societăţii "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" - S.A. şi Societăţii Blue Air Aviation - S.A. pentru compensarea pierderilor economice suferite în contextul pandemiei de COVID-19; PL-x 667/2020. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 220 de voturi pentru, 47 contra, 3 abţineri, adoptat. |
||||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2; PL-x 542/2021. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 268 de voturi pentru, 4 contra, o abţinere, adoptat. Explicarea votului, noul vicelider al Grupului AUR, domnul Coleşa, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Erau necesare câteva clarificări din... după dezbaterile de la... mă rog, de la dezbateri generale. Deci bineînţeles că AUR a votat acest PL-x 542/2021 care consfinţeşte O.U.G. nr. 110/2021, acele zile libere pentru părinţii ai căror copii minori au făcut ore online pe timpul pandemiei. Aceşti părinţi nu au nicio vină în acest sistem preuniversitar online, dar noi condamnăm - deşi am votat, bineînţeles, acest proiect de lege -, condamnăm accentuarea distrugerii învăţământului, pe timpul pandemiei, pentru că au fost 2 ani de accentuare a regresului educaţional, prin expunerea zi lumină, nesupravegheată, la ecran, prin imposibilitatea profesorilor de a-şi desfăşura normal orele, prin imposibilitatea lor şi a părinţilor de a-şi supraveghea copiii, s-au aşezat copiii pe un drum al tovărăşiei toxice cu ecranul, în general, al laptopului sau al telefonului, expunerea continuă a lor la pericolele reprezentate de accesarea continuă a Internetului, adică sexting, de exemplu, nu, mesaje, text, video, cu conţinut sexual explicit, grooming, pentru acces facil la pornografie, la prostituţie infantilă, agresiuni sexuale, cyberbullying, deci un bullying prin folosirea tehnologiilor digitale. Deci toate acestea au fost facilitate de acest învăţământ online nejustificat. Pentru că este o glumă proastă să crezi că poţi supraveghea 20, 30 de copii aflaţi acasă în faţa ecranelor. Inclusiv eu, ca toată lumea, am avut mari şi avem mari probleme pentru a ne recupera din cauza acestui învăţământ preuniversitar obligatoriu online, instituit din ce cauză? Fără nicio cauză. Pentru că pentru a închide învăţământul pentru 0,0000 şi ceva la sută cazuri de risc... |
||||
|
Şi timpul dumneavoastră... |
|||||
|
...care oricum... |
|||||
|
...este cu 0.00. |
|||||
|
|
...care oricum au libertatea de a participa online, reprezintă o crimă la adresa învăţământului, pe care noi o condamnăm. Vă mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.) |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Acum, stau să mă gândesc dacă să cer staffului tehnic înlăturarea acestor monitoare, pentru că îmi provoacă rău. (Râsete.) |
||||
|
|
|
5. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 904 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 22 ianuarie 2021; PL-x 18/2020/2021. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Cu 273 de voturi pentru, adică unanimitate, adoptată. 6... Explicarea votului, doamna Diana-Anda Buzoianu. |
||||
|
Doamna Diana-Anda Buzoianu (din sală): Am greşit... O voce de la PSD: A vrut să se facă remarcată! |
|||||
|
|
|
Bine. 6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; PL-x 406/2021. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 237 de voturi pentru, 27 contra, 11 abţineri, adoptat. 7... Domnul Muncaciu. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Îmi pare rău că acest sistem de urgenţă permite doar un singur vorbitor. Dar uitaţi-vă ce am votat, ca să fim foarte în clar de ce am votat împotrivă. (Vociferări.) Spune aşa - "în situaţii deosebite care nu suferă întârziere". Păi, suntem... chiar suntem duşi, cum adică "nu suferă întârziere"? Nu putem să... a doua zi să punem în Monitorul Oficial? Se poate aşa ceva, în lege? Al doilea lucru - "se aplică de îndată". Păi, dar, nu vă supăraţi, dar hotărârile CNSU s-au aplicat de îndată, dar niciodată n-au venit să ne spună care este baza ştiinţifică pentru ele şi a fost un dezastru total managementul acestui CNSU. De aceea, nu numai că vrem să ştim cine sunt vinovaţii, dar vrem să ştim şi ce s-a întâmplat şi cum s-au luat hotărârile şi achiziţiile din această perioadă. Este de neînţeles pentru mine că am putut să votăm o asemenea eroare. Uitaţi-vă la punctul 42 alin. (2), nu se poate aşa ceva! Cum am putut să votăm aşa ceva? (Vociferări.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule doctor. Vă rog să faceţi o propunere de modificare a Regulamentului, astfel încât să se permită 2 vorbitori, inclusiv la procedura de urgenţă. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora; PL-x 473/2021. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 254 de voturi pentru, 11 contra, 7 abţineri, adoptat. Doamna Buzoianu Diana-Anda, Grupul USR, explicarea votului, vă rog. |
||||
|
|
Din 2019 până în ziua de astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a raportat peste 130 de intervenţii în teren pentru deşeuri arse, sute de tone de deşeuri care au fost arse preponderent pentru a se obţine materialele de... metale, practic, care apoi să fie comercializate mai încolo. Asta în contextul în care în România, în momentul de faţă, avem mai multe proceduri de infringement pe calitatea aerului şi, în momentul de faţă, practic, sănătatea noastră este afectată zi de zi de acest fenomen. Vă mulţumim foarte mult pentru votul favorabil de astăzi. Este clar că mai avem multe de făcut pentru sănătatea noastră, pentru sănătatea generaţiilor viitoare, dar acesta este un pas bun înainte. Vă mulţumim. (Aplauze.) |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Grupului minorităţilor, domnul Andi Grosaru. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, înainte să luăm cuvântul de la acest microfon şi să spunem lucruri generale, trebuie să ne gândim la toate aspectele şi toate particularităţile pe care le avem şi le regăsim la noi în ţară. Trebuie să ne gândim şi la artizani. La artizanii care, în primul rând, prin... aduc, aduc o contribuţie destul de mare la ceea ce înseamnă dezvoltarea culturii unei anumite categorii de populaţie şi aceste lucruri trebuie încurajate. Acest proiect de lege - eu m-am abţinut la el pentru a încuraja aceşti artizani, cum am spus, de a-şi putea să-şi vândă toate produsele pe care le creează. Mulţumesc mult. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Kocsis-Cristea Alexandru, din partea deputaţilor neafiliaţi, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Alexandru Kocsis-Cristea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Noi, deputaţii Forţei Dreptei, am votat împotriva acestui proiect de lege, pentru că, stimaţi colegi, există o libertate economică. Nu poţi să îngrădeşti dreptul operatorilor economici de a cumpăra fier vechi, pentru simplul fapt că persoana fizică care duce la colectare acest fier vechi nu poate face dovada provenienţei fierului, pe care îl avea în curte sau, ştiu eu, când... de ani, de zeci de ani. Şi noi suntem favorabili stopării fenomenului furtului de fier, dar nu cu astfel de soluţii, care creează o mulţime de alte probleme şi îngrădesc libertatea economică. Mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru completarea art. 224 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; PL-x 110/2022. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 273 de voturi pentru şi unul contra, adoptat. Explicarea votului, doamna Natalia Intotero, Grupul PSD. Vă rog, doamna deputat. |
||||
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Astăzi Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a făcut dreptate socială pentru un număr de aproximativ 5.000 de tineri, etnici români sau tineri români din diaspora, care au ales să studieze în România la nivel de studii universitare, postuniversitare, master, doctorat, şi care nu beneficiau de aceeaşi valoare a bursei cum beneficiază un student din România. În calitate de iniţiator al acestui proiect de lege, vreau să mulţumesc Alianţei Organizaţiilor Studenţeşti din România, domnului Horia Oniţa, pentru această propunere. În egală măsură, vreau să mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au fost coiniţiatori. Şi, în egală măsură, dumneavoastră, tuturor. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Cu plăcere, doamnă deputat. |
||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale; PL-x 250/2014. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 242 de voturi pentru, un vot contra, 27 de abţineri, adoptat. |
||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2017 pentru modificarea conţinutului anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale; PL-x 199/2017. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 265 de voturi pentru şi 5 abţineri, adoptat. |
||||
|
|
|
Capitolul III. Legi organice. Adoptări. 11. Propunerea legislativă privind introducerea disciplinei "Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România"; Pl-x 3/2022. Vă rog să votaţi. |
|
||
|
|
Cu 215 voturi pentru, 17 contra şi 44 de abţineri, adoptată. |
||||
|
|
|
12. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 452 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 8 iulie 2020; PL-x 237/2012/2020. Vot, vă rog. |
|
||
|
|
Cu 275 de voturi pentru şi o abţinere, adoptată. Rog membrii Biroului permanent să se îndrepte către sala de şedinţe. Vă doresc tuturor o după-amiază plăcută! Declar şedinţa închisă. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.53. |
|||||
![]() |





