Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.145/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 noiembrie 2013

19. Dezbaterea Proiectului de Lege privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii (PL-x 364/2010). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 364/2010

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 43 al ordinii de zi, unde avem Proiectul de Lege privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii.

Comisia pentru agricultură. Are cuvântul domnul deputat. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu Harbuz:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor ce oferă spre consum produse obţinute exclusiv prin mijloace proprii.

Prezentul act normativ vine în ajutorul microîntreprinderilor ce au ca obiect de activitate primirea turistică şi serviciile agroalimentare, propunându-se şi o relaxare fiscală prin scutirea de impozite şi o reducere a TVA-ului. Se propune astfel valorificarea produselor tradiţionale obţinute în gospodăria proprie, consumul lor pe plan local, crearea unui mediu rural mai atractiv pentru familiile tinere, care îşi vor valorifica proprietatea la sat cu potenţial turistic şi, desigur, atragerea fondurilor europene.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Guvernul susţine acest act normativ.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat negativ.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a transmis un preraport la proiectul de lege.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea proiectului de lege.

Prin preraportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din şedinţa din 2 octombrie 2013 s-a hotărât cu majoritate de voturi să se propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei iniţiative legislative.

În raport de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte Harbuz.

La dezbateri generale? Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Proiectul de lege pe care îl analizăm acum, iniţiat de mai mulţi parlamentari ai Partidului Democrat Liberal şi care a trecut de Senat cu vot favorabil în 2010, exact în perioada în care Partidul Democrat Liberal decidea majorarea TVA-ului la 24 de procente, prevede printre măsurile de relaxare fiscală pentru microîntreprinderile menţionate scutirea de impozitul pe profit şi coborârea TVA-ului la cinci procente.

Dincolo de lipsa de sinceritate şi populismul celor care l-au propus, nu poţi să urci TVA-ul cu cinci procente în Guvern şi apoi exact în aceeaşi perioadă să vii în Parlament şi să votezi excepţii de la regulă.

Proiectul nu e nici măcar fundamentat! Lipseşte un studiu economic, care să arate ce înseamnă aceste excepţii de la regulă, care e numărul estimat al celor care vor beneficia de această măsură şi cum anume aceste măsuri vor avea impactul estimat.

Mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Mircea Toader, pe procedură. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă adresez domnului deputat. Sfârşitul a fost corect, dar începutul e declaraţie politică. Vă rog, declaraţii politice au fost dimineaţă. Susţineţi pe acest proiect de lege, ce a făcut PDL-ul, ce n-a făcut PDL-ul, nu se spune acum, se spune dimineaţă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul de lege trece la votul final.