|
Doamna Simona Bucura-Oprescu: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură au dezbătut PL-x 127 din 24 iunie 2014. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil. Comisia pentru muncă şi protecţie socială a avizat favorabil. Comisia pentru buget a avizat favorabil. Comisia pentru mediu a avizat favorabil. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii celor două comisii - Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru agricultură - s-a hotărât, cu majoritate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege privind înfiinţarea Regiei Autonome "Administraţia Canalului Siret-Bărăgan", întrucât finanţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Canalului Siret-Bărăgan" ar fi oportună ulterior întocmirii studiului de fezabilitate, al analizării soluţiilor tehnice propuse pentru realizarea proiectului de investiţii şi al identificării soluţiilor de finanţare a proiectului. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|