Dezbateri parlamentare

- pauză -

(După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Constantin Niţă şi Nicolae Leonăchescu, secretari.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă luaţi locurile dumneavoastră în primire, pentru a putea începe şedinţa de astăzi.

Încă o dată, vă rog să vă reluaţi locurile! Aduc aminte şi reprezentanţilor presei de protocolul pe care îl avem încheiat.

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din cei 344 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 318, sunt absenţi 26.

Ordinea de zi a acestei şedinţei: votul final şi dezbaterea moţiunii. În urma unor consultări cu liderii grupurilor parlamentare, v-am ruga să fiţi de acord să începem şedinţa cu prezentarea şi dezbaterea moţiunii şi după ce aceasta va fi supusă votului, să parcurgem şi lista proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Vă anunţ că, potrivit înţelegerii pe care am adoptat-o în Biroul permanent şi care a devenit şi o practică de dezbatere a moţiunilor, aceasta se va desfăşura după următoarea procedură. Întâi va prezenta moţiunea Grupul parlamentar al PRM, apoi va avea cuvântul Guvernul, pentru un răstimp de 45 de minute, iar grupurilor parlamentare li se alocă câte 20 de secunde de deputat care, dacă doresc, pot purta şi căciula moldovenească a domnului Baciu, Grupului parlamentar al PSD i se alocă 58 de minute, Grupului parlamentar al Partidului România Mare 24 de minute, Partidului Democrat 9, UDMR-ului 9, Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal 9, Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale 6.

Înainte de a da cuvântul reprezentanţilor Partidului România Mare, îmi fac datoria regulamentară de a întreba pe semnatarii acesteia dacă vreunul dintre dumnealor doresc să-şi retragă semnătura. În aceste condiţii, dau cuvântul reprezentantului PRM, înţeleg că este domnul chestor Nicolae Vasilescu. Aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Din analiza stadiului actual al stării de sănătate a populaţiei, al implementării asigurărilor sociale de sănătate şi al performanţei serviciilor specifice, rezultă în mod evident scăderea capacităţii sistemului sanitar de a asigura condiţiile necesare unei bune stări de sănătate.

Incapacitatea sistemului sanitar este datorată, în primul rând, deficienţelor de strategie şi politică sanitară, problematica sănătăţii fiind considerată doar la modul declarativ o prioritate naţională şi, în al doilea rând, neasumării din punct de vedere politic a punerii în practică a programelor multisectoriale din domeniile sociale, economice, educaţionale, de mediu şi comunicare care să ducă în final la ameliorarea stării de sănătate.

Urmare a lipsei unei politici de sănătate globală şi a unei strategii concrete vizând îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, aceasta s-a degradat continuu, deşi, în programul de guvernare pe anii 2001-2004 la capitolul V "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, protecţia copilului", se arată că îngrijirea sănătăţii "trebuie să fie un bun social colectiv, accesibilă tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plăti, pe fondul asigurării unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate".

Obiectivul strategic declarat "O Românie mai sănătoasă, cu o morbiditate scăzută şi mai puţine decese premature", nu s-a realizat nici pe departe. Astfel, analiza stării de sănătate a populaţiei arată faptul că ne situăm pe ultimul loc în Europa şi printre ultimele din lume.

Putem să exemplificăm acest fapt cu principalii indicatori ai stării de sănătate: mortalitatea infantilă se cifrează la 18,4 la mie, în timp ce ţările europene au indicatori de 4 până la 6,8 la mie; decesele materne: 0,34 la mia de nou născuţi vii în timp ce în ţările europene între 0,03-0,08 la mie; decesele prin boli ale aparatului circulator: 710,6 la suta de mii de locuitori, în timp ce în Europa, indicatorul este cuprins între 70 şi 190 la suta de mii de locuitori; mortalitatea este de 190,8 la suta de mii de locuitori, în timp ce în Europa este cuprinsă între 120-140 la suta de mii de locuitori; tuberculoza este de 115,3 la suta de mii de locuitori, situându-ne pe ultimul loc în Europa; sifilisul este în creştere cu 56 la suta de mii de locuitori, precum şi la noi născuţi, într-un singur an înregistrându-se 306 cazuri; cazurile de HIV - Sida la copii sunt în număr de 6.445 reprezentând jumătate, subliniem jumătate din numărul copiilor bolnavi de SIDA din Europa; durata medie a vieţii este de 66,3 ani la bărbaţi şi 67,8 ani la femei, în Europa, indicatorul situându-se între 69 şi 76 de ani.

Faţă de ţările candidate la aderare în Uniunea Europeană, România se găseşte, conform evaluării Biroului regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, pe ultimul loc sau mai bine zis pe primul loc la mortalitatea prin boli cardiovasculare, accidente cerebrale vasculare, cancere, accidente şi traumatisme. Asociind aceste cauze de mortalitate şi morbiditate cu îmbătrânirea populaţiei şi cu modelul morbidităţii în care predomină bolile cronice, trebuie elaborate strategii preventive de îngrijiri medico-sanitare şi comunitare, având în vedere şi faptul că aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte în mediul rural, adică 45,2%, iar rata mortalităţii este aici de 1,65 ori mai mare ca în mediul urban, strategii care au fost complet neglijate şi nefinanţate.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului de sănătate în anii 2001-2002-2003 menţionăm următoarele: în anul 2001 s-au alocat pentru sănătate 42,409 mii miliarde lei, respectiv 4,1% din p.i.b., dintre care 41.434 reprezintă venituri colectate de fondul de asigurări sociale de sănătate de la populaţie şi deci, un bun privat, iar 8.204 mii miliarde venituri de la bugetul de stat, astfel încât fondurile de la populaţie reprezintă 80,7% din buget, iar fondurile de la stat 19,3%. În aceste condiţii, bugetul global pentru sănătate este de 4,1% din p.i.b., în fapt, din bugetul de stat este doar 0,82% din p.i.b.

În anul 2002 s-au alocat sănătăţii 62,562 mii miliarde, respectiv 4,2% din p.i.b., din care 50.000 miliarde reprezintă venituri colectate de la populaţie prin casele de asigurări, iar 11,699 mii venituri de la bugetul de stat, astfel încât 81,3% din buget este colectat de la populaţie, iar 18,7% este de la bugetul de stat. Valoarea p.i.b. a acestui buget este raportată drept 4,2 din p.i.b., dar în mod real, ceea ce alocă statul este de 0,98% din p.i.b., restul fiind banul privat al populaţiei.

În anul 2003 s-au alocat prin Legea bugetului global al sănătăţii 73,086 mii miliarde lei, dintre care, 56,741 mii miliarde sunt ale fondului asigurărilor sociale de sănătate, iar 16,345 mii miliarde din bugetul de stat.

Procentul bugetului pentru sănătate pe anul 2003 reprezintă 3,8% din p.i.b., deci, mai mic decât în anii precedenţi, ceea ce ne situează pe ultimele locuri din Europa. Mai mult, contribuţia statului prin bugetul alocat Ministerului Sănătăţii şi Familiei este de numai 20%, respectiv 0,8% din p.i.b., restul de 80%, respectiv 3,0% din p.i.b. reprezintă bugetul asigurărilor sociale de sănătate constituit din contribuţia asiguraţilor. Această alocare insuficientă din bugetul de stat s-a repercutat negativ asupra sănătăţii publice a acţiunilor de promovare a sănătăţii de profilaxie şi control al bolilor, componenta profilactică din medicină situându-ne în coada Europei. Astfel, în anul 2003, finanţarea sistemului sanitar a continuat în aceeaşi manieră: subfinanţare şi alocare nejudicioasă a resurselor la nivel regional şi naţional, s-a păstrat tendinţa de a aloca resursele spre îngrijire terţiare şi curative în dauna îngrijirilor primare, preventive de sănătate publică.

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost astfel structurat încât veniturile să fie mai mari decât cheltuielile, iar în aceste condiţii, la sfârşitul anului 2001, soldul a fost de 9.000 miliarde lei pe care sistemul de sănătate l-a colectat, dar nu a avut dreptul să le cheltuiască, iar spitalele au rămas cu datorii de 6,6 mii miliarde lei, deşi, în structura bugetului, prin reportare era obligatorie trecerea acestor sume pentru anul 2002 ca şi venituri certe. Mai mult, titlurile de creanţe care devin titluri executorii nu sunt luate în evidenţele contabile, ci în cele extracontabile, astfel încât venituri certe nu sunt evidenţiate, ceea ce este complet nelegal, iar la sfârşitul anului 2002, în afară de excedent au mai rămas circa 20 de mii de miliarde din creanţe, care nu au fost înregistrate şi folosite de sistemul sanitar, fiind redirecţionate şi deturnate de la scopul pentru care au fost colectate. Pentru anul 2002, nivelul aprobat al cheltuielilor faţă de venituri a fost cu 2431 miliarde lei mai mic decât venitul din spitale, având datori de 12.400 miliarde lei.

Tot în acest context arătăm că în alte ţări valoarea din p.i.b. alocată sănătăţii este cu mult mai mare, precum: Polonia 4,8%, Ungaria 6,9%, Bulgaria 6,7%, Cehia 6,7%. Media în ţările est-europene fiind de 5,9%, iar în cele ale Uniunii Europene de 8,8%, spre exemplu: Germania 10,6%, Franţa 9,5%, Olanda 8,1%, Austria 8%. De asemenea, cheltuielile pentru sănătate per locuitor an în Ungaria sunt de 400 de dolari, în Polonia de 290 de dolari, în Bulgaria de 95 de dolari, în timp ce România îi revine ultimul loc, cu 70 de dolari. Ne situăm astfel printre ţările candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană privind alocarea de fonduri pentru sănătate şi în acelaşi timp suntem, conform indicatorilor de sănătate, pe ultimul loc privind starea de sănătate a populaţiei.

Rămânând în sfera bugetului şi a alocării resurselor financiare, semnalăm deficienţe grave care au fost constatate de controlul Curţii de Conturi efectuat la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind exerciţiul financiar bugetar pe anul 2001. Astfel, neefectuarea plăţilor nete de casă de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, conform prevederilor iniţiale, cât şi a celor definitive a condus la imobilizarea unui volum important de credite de 415,5 miliarde lei faţă de prevederile definitive cu un grad de realizare de 96% şi respectiv 125,6 miliarde lei faţă de prevederile iniţiale cu un grad de realizare de 98,7%.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei avea obligaţia analizării lunare şi trimestriale a creditelor bugetare şi să cedeze suma de 415,5 miliarde lei la fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului în scopul redistribuirii sumei pentru activităţi ce necesitau fonduri din credite bugetare, evitându-se imobilizarea acestora.

De asemenea, din datele înscrise în contul de execuţie şi bilanţul contabil întocmite de minister, s-a constatat că acestea nu corespund cu situaţia reală a elementelor patrimoniale şi cu cele înscrise în evidenţa contabilă, astfel: cheltuielile de capital raportate prin contul de execuţie pentru aparatul central sunt în sumă de 274 miliarde, în loc de 213,9 miliarde lei, majorate nejustificat cu suma de 59,9 miliarde lei, reprezentând viramente efectuate de minister în contul a 9 instituţii aflate în subordinea sa şi pentru care instituţia nu deţine documente care să justifice aceste cheltuieli.

În postul "mijloace fixe" înscris în bilanţul centralizat nu au fost înregistrate mijloace fixe finanţate din credite externe în sumă de 834 miliarde lei şi împrumuturi externe BIRD în sumă de 110 miliarde lei, deşi ministerul avea obligaţia transmiterii la unităţile beneficiare a valorii de inventar a mijloacelor fixe recepţionate şi obţinerii copiilor notelor contabile de înregistrare în contabilitate pentru toate mijloacele fixe recepţionate şi înregistrate la unităţile sanitare.

În bilanţul aparatului central, la posturile "mijloace fixe", "obiecte de inventar în folosinţă" şi "materiale" nu au fost înregistrate bunuri materiale în valoare de 7,3 miliarde lei, reprezentând aparatură şi instrumentar medical din rezerva de mobilizare, bunuri materiale primite în cadrul programelor de finanţare finanţate de PHARE.

Constituirea resurselor financiare ale bugetului asigurărilor sociale de sănătate s-a efectuat pe baza contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice la fondul asigurărilor sociale de sănătate, fără a se lua în calcul potenţialul structurilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în recuperarea restanţelor care, la 31.XII.2000, erau în volum de 9.201,5 miliarde lei.

Acest fapt a condus la subdimensionarea cu aceeaşi sumă a indicatorului "venituri totale" înscris în bugetul pe anul 2001.

Raportarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a unui grad de realizare a veniturilor sistemului de asigurări sociale de sănătate de 99,9% se referă numai la prevederile definitive înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli centralizat, în care nu au fost cuprinse creanţele restante ale contribuabililor la fondul asigurărilor sociale de sănătate care, la 31.XII.2000, erau de 9.201,5 miliarde lei.

În acest context, gradul de realizare a veniturilor a fost de 81,9%, ca urmare a neîncasării creanţelor.

Dimensionarea cheltuielilor din fondul asigurărilor sociale de sănătate, în volum de 37.520,9 miliarde lei şi repartizarea acestora pe ordonatorii secundari şi destinaţii s-a efectuat în concordanţă cu obiectivele şi priorităţile prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli centralizat la nivelul veniturilor de încasat în anul 2001, fără a se avea în vedere nivelul disponibilităţilor financiare ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate care, la 31.XII.2000, erau în sumă de 4.778,3 miliarde lei.

De asemenea, la fundamentarea volumului de cheltuieli al bugetului fondului de asigurări sociale de sănătate, la nivelul structurilor teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu s-a avut în vedere nivelul arieratelor înregistrate de unităţile sanitare care, la 30.XI.2001, au fost în sumă de 6.423,6 miliarde lei.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a subdimensionat prevederile bugetare la partea de cheltuieli, luând în calcul costurile prestaţiilor realizate în anul 2000, neactualizate cu indicii de inflaţie pe anul 2001, ceea ce a condus la neasigurarea finanţării cheltuielilor privind serviciile medicale furnizate de unităţile sanitare.

În bilanţul contabil întocmit la 31.XII.2001, nu a fost înscrisă suma de 16.058 miliarde lei, reprezentând creanţe din contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel că aceasta nu oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţelor financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi structurile teritoriale au aprobat, în perioada noiembrie-decembrie 2001, înlesniri la plata contribuţiilor pentru 245 de contribuabili, în sumă totală de 536,4 miliarde lei, stabilindu-se perioade de recuperare cuprinse între 12 şi 60 de luni.

Prelungirea perioadei de încasare a creanţelor în alte exerciţii bugetare decât cele în care contribuţia devenise exigibilă la plată a condus la neîncasarea veniturilor estimate la buget şi la neconstituirea resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor angajate de unităţile sanitare.

Contabilitatea stocurilor în valoare de 46,3 miliarde lei din rezerva de mobilizare şi rezerva pentru situaţii speciale nu a fost organizată şi condusă analitic, cantitativ şi valoric pe fiecare categorie de bunuri.

În aceste condiţii de subfinanţate şi de utilizare nejudicioasă a resurselor, şi aşa limitate, asistăm la un proces de distrugere continuă a sănătăţii naţiunii.

Deşi anual se strâng de la populaţie aproape 2 miliarde de dolari, contribuţia pentru Sănătate, această contribuţie nu se întoarce la populaţie sub forma serviciilor de sănătate acordate.

Din această cauză, apreciem că nu se poate asigura tratamentul bolnavilor. Medicamentele compensate, datorită limitării bugetelor medicilor de familie, nu ajung nici pentru copii, care au gratuitate absolută.

Spitalele se confruntă cu dificultăţi imposibile, dat fiind datoriile mari pe care le au.

Furnizorii de echipamente şi medicamente nu mai pot elibera spitalelor ceea ce este absolut necesar pentru funcţionarea acestora.

De asemenea, programul de transplant complet subfinanţat face ca pe listele de aşteptare să existe sute de bolnavi care în ultimă instanţă îşi pierd viaţa, deşi medicina românească are posibilitatea, cu nimic mai prejos decât alte ţări, de a salva aceşti bolnavi.

Tot ca strategie politică, în Programul de guvernare este prevăzut: "Ministerul Sănătăţii şi Familiei va emite şi aplica acte normative care să înlocuiască sistemul centralizat şi de comandă printr-un sistem descentralizat şi eficient în favoarea cetăţeanului. Creşterea autonomiei serviciilor de sănătate va stimula competiţia şi calitatea serviciilor medicale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei va fi ferm şi corect, restabilind autoritatea instituţiei de stat, dezvoltând strategia şi punând în practică politica Guvernului în domeniul sănătăţii populaţiei, prin aplicarea principiilor moderne de satisfacere a asistenţei medicale, de protecţie şi susţinere a stării de sănătate colective şi individuale".

Vom arăta că, dimpotrivă, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a procedat exact invers, revenind prin actele normative emise la o centralizare excesivă şi la pierderea autonomiei instituţiilor sanitare.

Astfel, din punct de vedere instituţional, după ce s-a încercat înfiinţarea unei agenţii naţionale de colectare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, care să colecteze în comun fondurile pentru sănătate, şomaj, pensii, iniţiativă care a fost stopată de intervenţia fermă a Comisiei pentru sănătate şi familie, s-a subordonat Ministerului Sănătăţii şi Familiei, printr-o ordonanţă de urgenţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, preşedintele ei devenind secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei, deci un subordonat politic al partidului de guvernământ, ceea ce prejudiciază autonomia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi gestionarea transparentă a fondurilor.

Se poate accepta faptul că nu sunt fonduri suficiente pentru Sănătate de la bugetul de stat, deoarece p.i.b-ul este cel existent şi are cauzalitatea lui complexă. Dar, cum este posibil să se modifice legislaţia astfel încât 2 miliarde de dolari adunaţi de la populaţie pentru Sănătate, şi care sunt bani privaţi, să nu fie folosiţi exclusiv pentru Sănătate, fără acţiuni coercitive din partea statului, care foloseşte o parte din aceşti bani în alte scopuri. Cu atât mai mult cu cât casele de asigurări de sănătate din ţările Uniunii Europene sunt real autonome, având un control parlamentar asupra gestiunii legale a banilor, care sunt folosiţi exclusiv pentru Sănătate şi cu care, dacă există posibilitatea, se pot face diferite afaceri ce aduc, de asemenea, profit utilizat numai pentru activităţi sanitare.

Menţionăm în acest context că în Raportul Băncii Mondiale pe anul 2002 privind situaţia din România, la Capitolul III, intitulat "Îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate", se arată că: "Guvernul, în etapa de aprobare a bugetului defineşte limitele de cheltuieli totale pentru fondul naţional al asigurărilor de sănătate.

Acest lucru are ca scop prevenirea sistemului de sănătate de la cheltuirea întregului venit rezultat din contribuţiile la asigurări de sănătate, astfel încât surplusurile care rezultă să fie folosite pentru a stabili deficitele necesare pentru alte bugete de asigurări naţionale, şi anume, pentru fondul de pensii.

Acest lucru a creat tensiuni în cadrul sistemului, slăbind răspunderea şi controlul financiar, deoarece practica de a avea cheltuielile încă definite de autoritatea centrală este inconsecventă cu modelul referitor la contribuţiile de asigurări sociale adoptat de România.

Trebuie, de asemenea, clarificată responsabilitatea cu privire la veniturile din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, dat fiind faptul că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a asigurat controlul asupra surplusului veniturilor pentru a ajuta la închiderea deficitului fiscal cronic guvernamental".

Menţionăm că scutirea de contribuţie la fondul de asigurare de sănătate a pensionarilor este de fapt o deturnare a banilor de la Sănătate spre fondul de pensii care, de asemenea, din start este insuficient, deşi banii din contribuţia pentru pensia cetăţeanului ar trebui să existe.

Recent, preşedintele C.N.A.S. a afirmat pe posturile de radio şi televiziune că banii de la fondul de sănătate au fost folosiţi pentru acoperirea fondului de pensii.

În aceste condiţii, un grup de parlamentari din toate partidele au iniţiat un proiect de lege privind asigurările de sănătate, prin care se asigură autonomia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi care dă posibilitatea ca banii colectaţi de la populaţie, în valoare de 14% din venitul salarial al fiecăruia şi care însumează aproape 2 miliarde de dolari pe an, să se poată folosi conform principiului solidarităţii şi subsidiarităţii, exclusiv pentru sănătate.

Conform acestui proiect, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este subordonată Parlamentului şi se va supune controlului Curţii de Conturi.

În fapt, acest proiect de lege nu face altceva decât să transpună experienţa majorităţii statelor care au sisteme de asigurări de sănătate solide, reuşind astfel să ieşim din situaţia de criză gravă în care se află starea de sănătate la noi în ţară.

De asemenea, proiectul de lege vine în întâmpinarea a ceea ce Banca Mondială a constatat şi necesită o urgentă remediere.

Proiectul de lege a fost analizat şi votat de Comisia pentru sănătate, tineret, ecologie şi sport a Senatului şi, în acelaşi timp, votat pe articole de plenul Senatului. Actualmente, însă, acest proiect legislativ este în permanenţă obstrucţionat de către structurile guvernamentale care văd că, o dată cu aprobarea acestui proiect, deturnarea banilor colectaţi de la oameni pentru sănătate nu se va mai putea face.

Probabil că raţiunea celor care obstrucţionează este legată de faptul că se consideră că este mult mai benefic să deturneze spre alte goluri fiscale aceşti bani, decât să rezolve problemele complexe legate de starea de sănătate a naţiunii.

Incontestabil că bugetul de stat, prin care a fost finanţat sistemul de sănătate înainte de 1989, dacă este comparat cu situaţia de criză în care s-a ajuns astăzi în sistemul sanitar, atestă faptul că acest buget de stat este net superior finanţării actuale, care nu este nici buget de stat, nici casă de asigurări de sănătate, conform modelului altor ţări, ci o combinaţie nefericită care a condus la o situaţie gravă în care ne aflăm şi astăzi în domeniul sănătăţii.

Este suficient să amintim doar faptul că în timpul bugetului de stat nu a existat nici o situaţie în care copiii între 0 şi 16 ani să nu aibă medicamente gratuite, iar actualmente acestora să nu le putem asigura în realitate gratuitatea tratamentelor nici până la vârsta de un an.

Subordonarea de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în condiţiile în care se derulează proiectul Consensus 3 de dezvoltare a capacităţii instituţionale a caselor de asigurări de sănătate, în colaborare cu experţi ai Casei de Asigurări din Germania - AOK, duce în mod cert la pierderea credibilităţii externe în ceea ce priveşte programul de reformă şi de armonizare cu structurile Uniunii Europene.

Se menţine, prin această subordonare, administrarea fondului de asigurări sociale de sănătate de către Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce exclude autonomia financiară a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Modificarea structurii şi organizării sistemului de asigurări de sănătate prin ordonanţa de urgenţă menţionată a atras modificarea condiţiilor de acordare a asistenţei medicale. Astfel, bugetul alocat asistenţei medicale primare, în noile condiţii este de numai 7,6% din totalul fondurilor de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar duce la scăderea valorii punctului faţă de anul 2002 cu aproximativ 1.000 de lei, aceasta ducând la imposibilitatea funcţionării cabinetelor de medicină ale familiei.

De asemenea, alte reglementări, cum sunt: lista de medicamente compensate şi gratuite pentru anul 2003, întocmită arbitrar şi necorespunzător, acordarea dreptului farmacistului de a înlocui medicamentele prescrise de medic cu altele, neachitarea datoriilor din sistemul sanitar, de aproximativ 13 mii de miliarde din fondul asigurărilor sociale de sănătate, excluderea unor bolnavi, cum sunt imobilizaţii la pat după accidente vasculare cerebrale, cu insuficienţă cardiacă, cu infarcte de miocard şi cu alte boli, din categoria persoanelor cu handicap, neîntocmirea la timp a normelor de aplicare a contractului-cadru care nu au fost trimise la Monitorul Oficial decât cu întârziere, excluderea Colegiului medicilor de la avizarea normelor contractului-cadru şi acordarea acestui drept doar Ordinului asistenţilor medicali, generează o şi mai mare criză şi degringoladă în sistemul sanitar.

La aceasta, se adaugă decizii aberante privind structura organizatorică sau chiar desfiinţarea unor unităţi sanitare de excelenţă. Structura organizatorică a instituţiilor furnizoare de servicii medicale a rămas rigidă, neadaptată atât schimbărilor induse de asigurările de sănătate, cât şi managementului modern administrativ şi financiar. Se remarcă şi lipsa integrării funcţionale între componentele sistemului de sănătate, spitale, unităţi ambulatorii de specialitate, medici de familie, sub sistemul de urgenţă. Au fost desfiinţate unităţi sanitare de elită, cum este Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică "Daniel Danielopolu", sau altele, care au fost restructurate, sau care au o structură care nu mai seamănă cu nimic din ceea ce aveau ele în trecut. Şi este exemplul cel mai important Institutul de Geriatrie şi Gerontologie "Prof.dr. Ana Aslan", care a fost trecut în subordinea Regiei Autonome a Protocolului de Stat, iar conducerea prestigioasă de specialitate a fost, bineînţeles, înlocuită.

În sfera politicilor sanitare şi a managementului, pe lângă coordonarea intersectorială ineficientă, menţionată anterior, este de remarcat faptul că promovarea sănătăţii a fost considerată neprioritară, la fel ca şi îngrijirile medicale primare şi cele profilactice. Managementul este necompetitiv şi necorespunzător, Ministerul Sănătăţii şi Familiei practicând în continuare un management operaţional, în loc de cel strategic.

Menţionăm faptul că, în urmă cu doi ani, chiar a fost desfiinţat Institutul de Perfecţionare al Medicilor şi Farmaciştilor, sarcinile lui fiind preluate de o direcţie din minister, pentru ca în prezent să fie reînfiinţat, fiind absolut necesar pentru integrarea în structurile europene.

În ceea ce priveşte politica resurselor umane, ea este contrară tuturor cerinţelor de integrare europeană şi a contribuit din plin la degradarea sistemului sanitar. Deşi numeric aproape de normele Uniunii Europene, resursele umane sunt distribuite neraţional între diverse categorii profesionale şi specialităţi, ca şi la nivel regional, urban şi rural.

La aceasta se adaugă instruirea necorespunzătoare, mai ales în domeniul managementului şi al administraţiei, şi subfinanţarea cercetării ştiinţifice medicale.

Sunt de menţionat fluctuaţia şi desele schimbări ale personalului de conducere din administraţia sanitară centrală şi locală, personal care a beneficiat de instruire în cadrul unor programe cu finanţare externă prin Banca Mondială sau PHARE.

Exemplificăm cu desele schimbări din eşaloanele 2 şi 3 ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care ar fi trebuit să asigure stabilitatea şi continuitatea. Actualmente, spre exemplu, în Secretariatul General al Ministerului Sănătăţii şi Familiei a fost angajat cu responsabilităţi importante un medic proaspăt absolvent al facultăţii, care nu a promovat examenul de rezidenţiat şi care ar trebui să aibă rol în coordonarea acestui sector.

În acelaşi timp, schimbarea celor doi secretari de stat - un distins profesor doctor, cu o mare experienţă, şi o juristă cu o reală competenţă profesională - nu are nici o legătură cu dificultăţile din sistemul sanitar.

La aceasta se adaugă noile reglementări privind condiţiile de admitere la rezidenţiat pentru cadrele didactice universitare, care blochează pur şi simplu activitatea universităţilor de medicină şi farmacie. Chiar, mai mult, se încearcă modificarea legii care stabileşte că pregătirea asistenţilor medicali se face, după caz, atât prin şcolile postliceale sanitare, cât şi prin colegii universitare, invocându-se cerinţele Uniunii Europene, deşi acest fapt nu este real, Parlamentul ratificând Convenţia de la Strasbourg cu puţin timp în urmă.

Salarizarea personalului medical este mai mult decât umilitoare. Valorile salariului mediu prevăzute de Legea bugetului pe 2003 sunt inacceptabile, deoarece nu reflectă importanţa şi impactul social al activităţii desfăşurate de medici.

Pe de altă parte, salariile sunt inadmisibil de mici în comparaţie cu alte sectoare bugetare, cu funcţii echivalente. Astfel, dacă facem o analiză comparativă a salariilor minim/maxim în sectorul bugetar, rezultă următoarele: justiţia are un coeficient de minim 1 şi maxim 7,83; medicina - minim 1, maxim 2,83; învăţământul universitar - minim 0,83, maxim 2,26. Dacă ne raportăm la alte ţări, în Statele Unite ale Americii justiţia are un minim 1, maxim - 2,16; învăţământul universitar - minim 1, maxim 2,1; medicina - minim 1,07, maxim 7,71. Austria: justiţie - minim 1, maxim 3,6; medicină - minim 0,85, maxim 1,88; învăţământ - minim 0,87, maxim 2,84.

Totodată, salarizarea sectorului bugetar trebuie să pornească de la stabilirea funcţiilor echivalente minime şi maxime în toate domeniile sectorului bugetar, astfel încât acestora să li se atribuie un salariu de bază aproximativ egal. Aşadar, funcţiile maxime echivalente pentru diverse sectoare bugetare ar putea fi: profesor universitar, medic primar, cercetător ştiinţific gr.I, judecător la Curtea de Apel, general de armată şi altele.

Declarând Sănătatea o prioritate naţională şi dorind creşterea calităţii actului medical, aceasta trebuie să fie susţinută şi prin motivaţia salarială corespunzătoare a personalului sanitar.

A crede că un medic primar şef de secţie poate să-şi păstreze profesionalitatea, participând la congrese şi achiziţionând cărţi de specialitate, cu suma de aproximativ 200 de dolari pe lună, iar un medic rezident poate trăi şi poate să se dezvolte profesional din aproximativ 60 de dolari pe lună, la care mai adăugăm aberaţia că un profesor universitar medic are salariul mai mic decât medicul primar, este mai mult decât nociv şi subminează profund funcţionarea întregului sistem de sănătate.

Reiterăm faptul că statul, respectiv Guvernul şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, sunt responsabili de starea de sănătate a naţiunii şi trebuie să ia decizii politice juste şi ferme care să ducă la performanţa sistemului sanitar şi la ameliorarea stării de sănătate.

Concluzionăm asupra celor prezentate că tot ceea ce se întâmplă cu sănătatea populaţiei reprezintă, din nefericire, un program lent de distrugere a condiţiei umane în ţara noastră şi necesită o urgentă soluţionare.

Ca urmare, deputaţii PRM semnatari ai acestei moţiuni, ne adresăm celorlalţi colegi ca, în urma dezbaterilor exprimate de fiecare grup parlamentar, Camera Deputaţilor să-şi exprime poziţia prin votul său în această problemă vitală pentru poporul român - sănătatea -, solicitând Guvernului următoarele:

1. Retragerea Ordonanţei de urgenţă nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, astfel încât Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să rămână sub control parlamentar.

2. Asigurarea unei salarizări decente pentru personalul medico-sanitar, aşa după cum s-a propus cu ocazia aprobării bugetelor în anii 2000, 2001 şi 2002, cu un salariu minim de circa 6 milioane lei pentru medicul rezident şi pentru medicul primar un minim de 20 de milioane lei pe lună.

3. Asigurarea unei finanţări corespunzătoare a medicilor de familie care, actualmente, sunt în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea, în condiţiile scăderii valorii punctului.

4. Achitarea de urgenţă a datoriilor pe care le au spitalele din fondurile anului 2002 şi o finanţare corespunzătoare a acestora, astfel încât furnizorii de medicamente să poată asigura cele necesare sistemului sanitar şi să iasă din starea de faliment în care există.

5. revederea de urgenţă a contractului-cadru şi a modalităţii de finanţare a acestuia, întrucât actualmente sistemul sanitar se găseşte în imposibilitatea de funcţionare.

6. Acordarea de tichete de masă pentru personalul unităţilor sanitare, în concordanţă cu legea aprobată de Parlament cu 6 luni în urmă.

7. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform cerinţelor Uniunii Europene, să fie autonomă şi auditată financiar de una dintre marile firme de audit internaţional, astfel ca să se realizeze folosirea banilor în mod optim, exclusiv pentru Sănătate.

8. Eliberarea din funcţie a persoanelor incompetente din sistemul managerial sanitar şi stoparea unor schimbări de tipul celor menţionate, prin care persoane fără competenţă profesională sunt numite în demnităţi publice de mare răspundere în sistemul sanitar.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule coleg, pentru operativitatea dumneavoastră. A fost un bun exerciţiu fizic pentru călătoria în jurul lumii, pe care o preconizaţi în vară.

Stimaţi colegi,

S-au înscris la cuvânt, până în prezent, din partea Partidului Social Democrat - Ovidiu Brânzan, Liviu Bara, Horia Neamţu, Lucia Lepădatu, Gheorghe Popescu; din partea colegilor noştri de la PRM - Ifrim Mircea, Abiţei Ludovic şi Bolcaş Lucian. N-am primit, încă, din partea Partidului Democrat, Partidului Naţional Liberal.

Aştept, în continuare, lista celor care doresc să intervină.

Dau cuvântul Guvernului.

Aveţi cuvântul, doamnă ministru.

Doamna Daniela Bartoş (ministrul sănătăţii):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi, vă rog, să afirm, cu toată convingerea, de la bun început, că Guvernul Năstase respectă întru totul drepturile constituţionale şi regulamentare ale membrilor Parlamentului de a iniţia moţiuni pe diferite teme de larg interes public, cetăţenesc, cum este şi cazul Moţiunii "Sănătatea", promovată de Grupul parlamentar al PRM din Camera Deputaţilor.

De aceea, considerăm bine venite dezbaterile care vizează aspecte ale sectorului sanitar, domeniu cu mare impact asupra populaţiei, pentru că, printr-un dialog profesionist, bazat pe argumente şi date concrete, opinia publică va fi astfel corect informată asupra eforturilor pe care Guvernul nostru le-a întreprins, precum şi asupra programului pe care dorim să-l aplicăm în continuare în domeniul ocrotirii sănătăţii.

Dorind o dezbatere deschisă şi fundamentată pe motivaţii solide, vreau să afirm totodată că Guvernul respinge calificativele negative nuanţate în mod global, nefondate şi având o tentă pronunţată politicianistă, care sunt de natură să inducă atât în rândurile opiniei publice, cât şi ale specialiştilor din domeniu, confuzie şi neîncredere în capacitatea de operare corespunzătoare a sectorului sanitar.

Astfel, nu putem împărtăşi afirmaţiile din cuprinsul moţiunii conform cărora strategia şi politica sanitară promovate în ultimii doi ani sunt deficitare.

Din contră, dorim să informăm pe distinşii parlamentari şi pe dumneavoastră, stimaţi colegi, cu toată fermitatea, că Guvernul Năstase, în concordanţă cu doctrina social-democrată, care stă la baza Programului nostru de guvernare, aprobat de Parlament, acordă un rol principal politicilor sociale, în cadrul cărora ocrotirea sănătăţii reprezintă o prioritate, fapt demonstrat şi de fondurile consistente alocate în anii 2001 şi 2002 prin bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Considerăm că sunt mai mult decât edificatoare în sensul acestor afirmaţii următoarele date: în perioada de după 1998, de când a început să se aplice noul sistem de finanţare, preponderent prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în completare de la bugetul statului, până în anul 2000, media alocaţiilor pentru sectorul sanitar a fost de circa 1,3 miliarde dolari.

Faţă de aceasta, în anii 2001 şi 2002, sumele repartizate cu această destinaţie au crescut în termeni comparabili cu 38%, ajungându-se la o medie anuală de 1,8 miliarde de dolari, pentru ca, prin bugetul pe 2003, să se prevadă alocaţii de circa 2 miliarde de dolari, cu aproximativ 8% mai mult decât în anul 2002.

Conştienţi de faptul că în unele situaţii utilizarea fondurilor publice alocate sectorului sanitar nu s-a făcut corespunzător şi că se manifestă în continuare imperfecţiuni în acest domeniu, Guvernul, ministerul sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au conceput şi aplicat o serie de măsuri având ca scop îmbunătăţirea situaţiei din sfera ocrotirii sănătăţii. Astfel, pentru început, s-a trecut la reorganizarea de fond a asistenţei medicale atât prin transferarea competenţelor de administrare a sistemului ocrotirii sănătăţii la nivelul comunităţilor locale, care cunosc mai bine nevoile cetăţenilor, cu asigurarea la un nivel corespunzător a fondurilor aferente, cât şi prin redimensionarea şi reprofilarea spitalelor, în raport cu nevoile reale ale populaţiei.

O serie de capacităţi spitaliceşti care nu erau utilizate la parametrii eficienţi au fost adaptate cerinţelor de tratament operativ al pacienţilor, ţinându-se seama şi de practicile pe plan mondial, organizându-se, astfel, alternative de spitalizare, saloane de spitalizare cu condiţii deosebite, saloane de spitalizare pentru diagnostic şi tratament de o zi şi altele.

S-au extins şi modernizat dotările de la camerele de gardă a peste 100 de spitale, aceste unităţi transformându-se în structuri moderne pentru primirea urgenţelor.

s-a acţionat ferm pentru creşterea transparenţei şi îmbunătăţirea metodelor de utilizare la toate nivelele a fondurilor alocate, prin: trecerea de la sistemul de achiziţii prin metoda de selecţie a ofertelor la nivel de spital, la achiziţii pe bază de licitaţii publice la nivelul întregii ţări pentru programele naţionale de sănătate; adoptarea sistemului de achiziţie prin licitaţie electronică pentru procurarea de medicamente, reactivi, materiale sanitare, hrană şi alte bunuri, în cazul tuturor spitalelor din ţară.

S-a perfecţionat cadrul legal şi metodologic de elaborare şi aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare, în sensul stabilirii unor reguli şi priorităţi clare pentru angajarea şi utilizarea fondurilor alocate acestora în scopul evitării acumulării de plăţi restante către diverşi furnizori, cât şi pentru evitarea unor decizii subiective sau a unor acte de corupţie la nivelul factorilor de conducere a unităţilor respective.

S-au identificat acţiunile de control, atât din partea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cât şi din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ocazie cu care au fost constatate numeroase deficienţe şi abateri de la normele legale şi procedurile regulamentare săvârşite în unităţile spitaliceşti, dar şi la nivelul asistenţei medicale primare.

Faţă de aceste situaţii au fost adoptate măsurile prevăzute de lege pentru sancţionarea persoanelor vinovate, inclusiv recuperarea sumelor cheltuite nejustificat pentru anii 2001 şi 2002, astfel: au fost aplicate 717 sancţiuni administrative; s-au recuperat 322 de miliarde de lei, reprezentând prejudicii create fondurilor alocate sănătăţii; a fost hotărâtă destituirea unor persoane având funcţii de conducere în unităţile sanitare; au fost reziliate un număr de 73 de contracte; au fost întocmite şi înaintate organelor competente un număr de 246 de dosare conţinând fapte de natură penală.

În vederea îmbunătăţirii calităţii actului medical au fost întreprinse următoarele măsuri. Redistribuirea, conform unor criterii obiective, în raport cu nevoile populaţiei, a echipamentelor şi aparaturii medicale cumpărate din credite externe de către puterea de dreapta în anii 1999-2000, achiziţii care s-au dovedit în unele cazuri ineficiente şi inoportune faţă de nevoile unităţilor spitaliceşti. Asigurarea de fonduri suplimentare, în valoare totală de aproximativ 156 de miliarde de lei, în perioada 2001-2002, unităţilor cărora li s-au repartizat echipamente medicale noi în vederea instalării şi punerea în funcţie a acestora. Revizuirea listei medicamentelor compensate şi gratuite în scopul îmbunătăţirii structurii acesteia pentru a răspunde mai bine specificului patologiei din ţara noastră, precum şi pentru promovarea medicamentelor din producţia autohtonă, fabricate conform standardelor internaţionale şi având aceleaşi efecte ca medicamentele străine, dar înregistrând preţuri substanţial mai reduse decât cele ale produselor din import. S-au creat astfel premisele unor economii importante la fondurile alocate cu această destinaţie, care au fost în mod operativ utilizate tot pentru satisfacerea nevoilor pacienţilor, crescând ca efect accesul acestora într-un număr mai ridicat la medicamente, comparativ cu soluţiile oferite de vechea listă de medicamente gratuite şi compensate.

A crescut gradul de compensare a medicamentelor pentru pacienţi prin suportarea de către stat a 65% din preţul de vânzare cu amănuntul a medicamentelor prescrise de către medici, comparativ cu compensarea a 70% din preţul substanţei de bază a medicamentului similar la preţul cel mai scăzut. Prin această schimbare majoră în politica medicamentului, în general, a sistemului de compensare în acest domeniu, în special, sprijinul acordat pacienţilor beneficiari de medicamente compensate a crescut cu circa 40%, ceea ce a condus la creşteri substanţiale ale alocaţiilor bugetare cu această destinaţie. S-au promovat şi noi programe naţionale de sănătate astfel. În vederea îmbunătăţirii asistenţei acordate mamei şi copilului nou născut, s-a introdus asigurarea de lapte praf gratuit pentru copiii de până la un an, precum şi acordarea de asistenţă medicală pre şi postnatală mamelor. Au fost cuprinse în sfera programelor naţionale de sănătate toate persoanele cu afecţiuni cronice specifice, spre deosebire de perioada 1997-2000 când, din lipsa fondurilor şi în multe cazuri datorită administrării defectuoase a sectorului sanitar, mulţi dintre bolnavii eligibili nu au primit tratamentul necesar.

Iată, deci, stimaţi colegi parlamentari, că numai prin enumerarea acestor acţiuni concrete şi vizibile la nivelul reţelei sanitare se poate constata dacă există bună credinţă. Importanţa pe care Guvernul nostru o acordă sectorului sanitar, atât prin acţiuni de alocare prioritară a unor fonduri, cât şi prin măsuri ferme de creştere a transparenţei şi întăririi disciplinei financiar contabile în utilizarea fondurilor publice alocate acestui domeniu. Ca urmare a acestor decizii, starea de sănătate a înregistrat îmbunătăţiri la o serie de indicatori, ceea ce contrazice afirmaţiile nefondate şi tendenţioase a iniţiatorilor moţiunii, referitoare la această problematică, astfel. Mortalitatea infantilă a scăzut de la 18,6 la mie în anul 2000, la 16,9 la mie în anul 2002 şi nu la 18,4 cum este afirmat eronat de către semnatarii moţiunii. Decesele materne au scăzut de la 0,33 la mie în 2000 la 0,22 la mie în anul 2002, nesituându-se la valoarea de 0,34 la mie cât se afirmă în moţiune. Speranţa de viaţă la naştere este, conform ultimelor evaluări, de 69,7 ani din care 66,05 ani pentru bărbaţi şi 73,67 ani pentru femei şi nu de, respectiv, 66,3 ani pentru bărbaţi şi 67,8 ani pentru femei cum se afirmă în moţiune. Sunt de menţionat, de asemenea, scăderi semnificative la unele boli infecţioase şi parazitare, cum ar fi tetanosul şi tusea convulsivă, existând, totuşi, şi unii indicatori de stare de sănătate care prezintă înrăutăţiri faţă de anii precedenţi. Dorim să subliniem faptul că interpretarea acestei situaţii ca o înrăutăţire a stării de sănătate a populaţiei reprezintă o eroare deoarece, ca efect al îmbunătăţirii dotării cu echipamente şi aparatură medicală, se reuşeşte o depistare mai bună a unor maladii concomitent cu adoptarea măsurilor adecvate pentru tratarea corespunzătoare a pacienţilor respectivi. Referitor la afirmaţiile din moţiune privind structura finanţării sistemului de sănătate, în sensul că veniturile colectate de fondul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă bani privaţi, dorim să subliniem că o astfel de interpretare a Legii finanţelor publice precum şi a reglementărilor legale şi juridice privind finanţele sectorului sanitar dovedeşte fie necunoaşterea situaţiei şi a noţiunilor specifice finanţării ocrotirii sănătăţii, fie rea credinţă din partea semnatarilor moţiunii. Astfel, domniile lor trebuie să cunoască faptul că, potrivit legii, contribuţiile pentru asigurările de sănătate suportate atât de angajatori cât şi de salariaţi reprezintă fonduri publice, având acelaşi conţinut economic ca şi impozitul pe salariu care are, de exemplu, ca destinaţie satisfacerea unor nevoi publice ale cetăţenilor prin intermediul bugetului de stat.

Nefiind fonduri private, aşa cum afirmă semnatarii moţiunii, administrarea contribuţiilor pentru sănătate se efectuează în concordanţă cu prevederile Legii finanţelor publice, al cărui principal instrument de operare îl reprezintă bugetul consolidat al statului, format din suma bugetelor publice constituite în conformitate cu prevederile legale. Chiar dacă în anii 2001-2002 bugetul fondurilor asigurărilor sociale de sănătate a fost programat cu anumite excedente, sumele utilizate efectiv în sistemul sanitar au fost în creştere de la un an la altul, evoluând de la 1,5 miliarde de dolari în 2000, la 1,86 miliarde de dolari în 2002 şi la aproape 2 miliarde de dolari în 2003. Subliniem faptul că excedentele respective au fost reportate de la un an la altul având ca destinaţie tot finanţarea ocrotirii sănătăţii.

Totodată, începând cu anul 2002, ratele dobânzilor acordate de trezoreria statului pentru aceste excedente s-au situat la nivelul ratei dobânzii practicate pe piaţa bancară.

Dorim să precizăm faptul că pentru anul 2003 bugetul fondului de asigurări de sănătate este echilibrat, nemaifiind prevăzut nici un excedent. Practic, toate veniturile colectate în cadrul acestui fond vor putea fi utilizate în anul curent exclusiv pentru satisfacerea nevoilor de finanţare ale sectorului sanitar.

Aşadar, din cele prezentate se poate deduce cu uşurinţă, faptul că în anii 2001 şi 2002 nu au avut loc nici un fel de deturnare a fondurilor alocate, conform Legii ocrotirii sănătăţii şi nici nu s-a înregistrat erodarea, în perioada menţionată, a puterii de cumpărare a sumelor destinate sectorului sanitar.

Desigur, cu toţii ne-am dori ca procentul din p.i.b. alocat sănătăţii să fie cât mai mare, apropiat de nivelul ţărilor cu un grad de dezvoltare economico-socială mai mare decât al României, dar opţiunea pentru astfel de soluţii ar echivala cu diminuarea concomitentă a alocaţiilor pentru alte domenii economico-sociale cum ar fi: agricultura, apărarea naţională, educaţia, ordinea publică, asistenţa socială, etc.

Creşterea calităţii actului medical se va rezolva, după opinia Guvernului, atât prin creşterea alocaţiilor bugetare, o dată cu sporirea anuală a p.i.b. cât şi prin o mai eficientă utilizare a fondurilor repartizate, întărirea disciplinei şi a responsabilităţii întregului personal medico-sanitar.

În ceea ce priveşte unele comentarii preluate din Raportul Curţii de Conturi privind execuţia bugetară pe 2001 la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dorim să menţionăm că aspectele redate sunt preluate din rapoarte şi verificări care nu sunt definitive sub aspectul metodologic al Curţii de Conturi, iar, pe de altă parte, toate aspectele citate în moţiune au fost între timp soluţionate de către specialiştii Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în concordanţă cu prevederile legale şi în deplină cooperare cu specialiştii Curţii de Conturi.

Referitor la situaţia creanţelor Casei Naţională de Asigurări de Sănătate în raport cu diverşi debitori rău platnici, este de menţionat faptul că această instituţie urmăreşte în mod constant şi serios îmbunătăţirea colectării veniturilor ce i se cuvin, potrivit legii, pentru aceasta având întocmite programe de control cu o ritmicitate şi o dispersie teritorială foarte riguroase. În unele cazuri există, însă, un grup de debitori cu datorii substanţiale care nu dispun de lichidităţi băneşti pentru achitarea plăţilor restante către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce, ţinând seama de penalităţile şi majorările care se calculează potrivit legii, majorează în mod artificial volumul sumelor de încasat de către bugetul fondurilor de asigurări de sănătate. Afirmăm aceasta, întrucât marea majoritate a contribuabililor înregistrează îmbunătăţiri privind modul de achitare a obligaţiilor către bugetul de sănătate şi ca efect al unei intensificări a activităţii de control din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce priveşte măsura adoptată de Guvern referitoare la includerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, aceasta nu a avut la bază dorinţa Executivului de creşterea centralizării sistemului sanitar şi de reducere a autonomiei acestei instituţii. S-a procedat de o asemenea manieră în scopul unei mai bune articulări a deciziilor din domeniul ocrotirii sănătăţii, precum şi pentru asigurarea unei coerenţe sporite în privinţa stabilirii priorităţilor şi a modului de utilizare a fondurilor destinate sectorului sanitar, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate păstrându-şi toate atributele de independenţă, prevăzute de Legea privind organizarea şi funcţionarea acestei instituţii.

Faţă de propunerea autorilor moţiunii, de trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din subordinea Guvernului şi coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în subordinea Parlamentului, considerăm că o asemenea soluţie, pe lângă faptul că nu este oportună, din punct de vedere al acţiunii Executivului pe linia întăririi capacităţii sale administrative şi de sporire a eficienţei fondurilor utilizate în acest domeniu, această variantă ar constitui şi o măsură ce intră în contradicţie flagrantă cu prevederile Constituţiei României. Aceasta, la art.101 alin.1, stabileşte că: "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice."

Acţiunea propusă de autorii moţiunii încalcă, aşadar, un principiu de bază al Constituţiei, cel al separării puterilor în stat, respectiv, puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească. Referitor la afirmaţia din moţiune, în legătură cu aşa-zisa desfiinţare a Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică "Danielopolu" sau aşa-zisa restructurare a Institutului de Geriatrie şi Gerontologie profesor doctor "Ana Aslan" dorim să reliefăm faptul că, în primul caz, s-a procedat la menţinerea secţiei de cercetare a institutului, dar cu includerea activităţii medicale în Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie ca secţie de recuperare neuromotorie, iar în privinţa Institutului de Geriatrie "Ana Aslan" s-a luat decizia trecerii acestei instituţii de elită ştiinţifică şi profesională în structura Regiei Autonome a Protocolului de Stat, aceasta ca urmare a asigurării dorinţei de a asigura un acces sporit al instituţiei la fondurile necesare extinderii şi modernizării acesteia, acţiune care se poate realiza într-o mai bună măsură de către Regia Autonomă a Protocolului de Stat, decât prin ministerul nostru, activitatea medicală a institutului rămânând, însă, în continuare, în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.

O altă afirmaţie nefondată a autorilor moţiunii constă în aceea că Ministerul Sănătăţii şi Familiei a desfiinţat Institutul de Perfecţionare Postuniversitară al Medicilor şi Farmaciştilor când, de fapt, ministerul a acţionat în acest caz pentru reorganizarea acestei structuri şi activităţii acestei unităţi în scopul asigurării unei eficienţe sporite, institutul funcţionând în prezent la parametrii corespunzători.

În ceea ce priveşte modificarea Legii privind modul de pregătire a asistenţilor medicali prin stabilirea desfăşurării acestei activităţi în cadrul unor colegii de specialitate cu durata de 4 ani, în locul şcolilor postliceale cu durata de 3 ani, dorim să menţionăm că aceasta constituie o cerinţă de racordare a acestui domeniu la standardele europene, nefiind deci, în nici un caz în contradicţie cu cerinţele acquis-sului comunitar.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Analizând cu atenţia şi respectul cuvenite propunerile înaintate de semnatarii moţiunii, doresc să vă informez următoarele pe marginea măsurilor sugerate de distinşii deputaţi în finalul demersurilor domniilor lor.

În ceea ce priveşte sistemul de salarizare în domeniul sanitar, vă informăm, stimaţi colegi, că în strategia Guvernului Năstase este cuprinsă şi măsura mai bunei corelări a veniturilor personalului medico-sanitar cu volumul şi calitatea prestaţiilor efectuate de acesta pentru pacienţi, precum şi o mai bună aliniere a nivelului salariilor din sectorul ocrotirii sănătăţii comparativ cu alte domenii de activitate, finanţate din bugetul de stat.

Această măsură s-a aplicat deja în cazul medicilor de familie care vor fi plătiţi într-o mai mare măsură în raport cu volumul şi calitatea actelor medicale, efectiv prestate, ceea ce va conduce atât la creşterea calităţii consultaţiilor, cât şi la intensificarea activităţii acestora în domeniul medicinii preventive.

Conţinutul şi structura contractelor cadru pentru asistenţa spitalicească şi medicina de familie, corespunzător anului 2003, au fost îmbunătăţite în sensul punerii accentului pe volumul şi calitatea serviciilor prestate, către beneficiarii actului medical, faţă de criteriile cantitative globale ce erau preponderente în trecut. Desigur, asemenea decizii pot genera anumite insatisfacţii imediate din partea personalului medico-sanitar, dar, pe termen scurt şi mediu, măsurile se vor dovedi benefice prin generarea unei creşteri a calităţii şi responsabilităţii actului medical în raport cu cetăţenii, precum şi, implicit, la sporirea eficienţei utilizării fondurilor publice alocate ocrotirii sănătăţii. Acordarea tichetelor de masă este o acţiune pe care Guvernul a sprijinit-o şi legalizat-o, aplicarea efectivă a acestei măsuri fiind la latitudinea fiecărei unităţi sanitare pentru personalul propriu, decizie dependentă atât de calitatea actului medical efectuat, cât şi de eficienţa administrării şi conducerii unităţilor respective.

Referitor la ultima propunere din moţiune privind eliberarea din funcţie a personalului necorespunzător din sistemul de management al sectorului sanitar, vă informăm că aceasta reprezintă o preocupare principală şi constantă, atât a conducerii Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cât şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Pe măsura constatării deficienţelor şi a abaterilor de la lege, prin controalele intensificate ale celor două instituţii şi în raport cu gravitatea faptelor, procedându-se la sancţionarea sau chiar înlocuirea din funcţie a persoanelor răspunzătoare.

Stimaţi colegi,

Asigurându-vă de întreaga disponibilitate a Guvernului pentru un dialog şi pentru dezbateri constructive privind problematica sistemului sanitar, precum şi pentru identificarea unor soluţii viabile de îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu, doresc să subliniez în faţa dumneavoastră că ocrotirea sănătăţii va constitui şi în continuare un domeniu prioritar în activitatea Executivului, alocaţiile substanţiale stabilite pentru acest domeniu, în creştere de la un an la altul, precum acţiunile de perfecţionare a organizării şi funcţionării sistemului, fiind o dovadă elocventă în acest sens.

În încheiere, considerând nefondat conţinutul moţiunii, raportat la explicaţiile şi argumentele prezentate în faţa dumneavoastră prin răspunsul Guvernului, vă propun, doamnelor şi domnilor deputaţi, ca moţiunea iniţiată de Grupul parlamentar al PRM să fie respinsă prin votul dumneavoastră negativ.

Vă mulţumesc pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o. (Aplauze)

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, doamna ministru.

Are cuvântul, cum am anunţat deja domnul deputat Ovidiu Brânzan din partea Partidului Social Democrat şi Umanist şi se pregăteşte domnul Ifrim Mircea, preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.

Aveţi cuvântul, domnule Brânzan.

Domnul Ovidiu Brânzan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Unul dintre dictoanele clasice în medicină este "mens sana in corpore sano". Colegii de la PRM par cam bolnăvicioşi prin prisma acestuia, dacă e să ne uităm la abordarea halucinantă a problemelor sănătăţii din România. Este adevărat că avem multe probleme în sistemul românesc de servicii de sănătate. Este absolut fals că aceste probleme sunt specific româneşti şi că ele sunt ieşite din comun.

La ora actuală există probleme în serviciile de sănătate ale tuturor ţărilor europene, nu doar la noi, deoarece reforma în sănătate este un proces permanent. Acesta este şi motivul pentru care Consiliul Europei a cerut un raport intitulat "Reforma sistemelor de sănătate în ţările membre ale Consiliului Europei".

A fost necesară iniţierea unui astfel de studiu, deoarece s-a constatat că toate cele 43 de state ale Consiliului Europei, atât de diferite între ele, au o mare trăsătură comună: sunt toate profund nemulţumite de sistemele lor de sănătate, oricât de bine le-ar merge economia. Deci, a transforma un proces viu, cel al reformei în sănătate, cu minusurile inerente ale tranziţiei, într-o problemă naţională, vezi atacurile şi prezentarea din media a ultimelor zile, este o exagerare periculoasă care, din păcate, pune pe gânduri chiar şi pe oamenii sănătoşi.

Vorbim foarte mult despre reformă, ce înseamnă, de fapt, reforma în sănătate în România de astăzi şi în accepţiunea europeană. Reforma înseamnă în primul rând conştientizarea cetăţenilor pentru a fi mai atenţi cu propria sănătate, înseamnă un accent pe prevenirea bolilor şi pe medicina primară, deci, medicii de familie.

De asemenea, înseamnă transferul resurselor dinspre spitale spre medicina preventivă şi spre medicina de familie. Astfel, vom cheltui mai mulţi bani în domeniile menţionate, dar economiile în timp vor fi cu mult mai mari, pentru că se cheltuie un dolar pentru prevenire, dar 3 dolari pentru tratarea unei boli.

Principiile de bază după care se organizează toate sistemele de sănătate moderne sunt următoarele: calitate, solidaritate, deci, echitate şi eficienţă, deci, costuri utile pentru ceea ce vrem să obţinem. Pe lângă aceşti 3 piloni mai există unul şi anume suportabilitatea financiară, sustenabilitatea sistemului. Cele 4 principii sunt ca şi picioarele de la un scaun, dacă tai unul scaunul devine foarte incomod. Colegii de la PRM ne recomandă să neglijăm principiul sustenabilităţii financiare, deci, să tăiem un picior de la scaun. România poate suporta la ora actuală circa 4% din p.i.b. pentru sănătate, asta este puterea noastră acum, în funcţie de ea se fac celelalte calcule, respectând principiile anterior enunţate. Dacă nu vom ţine cont de asta întregul sistem şi sanitar şi, implicit, al economiei naţionale ar începe să se clatine. Noi nu trebuie să investim acum mai mult în sănătate, trebuie să investim în economia naţională pentru a avea o creştere economică sănătoasă şi continuă, pentru a avea mai mulţi bani pentru sănătate. Avem nevoie de mai mulţi bani, dar aceasta este singura ordine a priorităţilor prin care îi putem obţine. Iar cu banii pe care îi avem, fie ei mulţi sau puţini, putem face lucruri mult mai bune dacă suntem lăsaţi în pace să continuăm reforma. Practic, moţiunea de astăzi ne cere să îngheţăm sistemul şi să cheltuim tot mai mulţi bani cu eficienţă tot mai scăzută, spre a da satisfacţie celor interesaţi. Problema majorităţii sistemelor de sănătate europene, şi România de astăzi nu face excepţie, este că ele nu pot să absoarbă şi să utilizeze corect şi cu eficienţă resursele financiare care le sunt alocate. Trebuie să ne concentrăm să folosim mai eficient banii pe care îi avem, iar când vom fi pregătiţi să utilizăm cu randament mai multe resurse, vă garantez că ele se vor găsi. Însă, pentru a putea folosi fondurile cu maximum de eficienţă, este nevoie de pace socială pentru a putea continua reforma. Presiunile la care suntem supuşi zilele acestea nu au ca scop final un sistem de sănătate mai bun pentru cetăţenii români, ci vor să creeze haos pentru ca banii să fie folosiţi în interese personale, aşa cum s-a mai întâmplat.

Doamnă ministru Bartoş, se pare că aţi supărat multă lume, aţi încurcat multe interese financiare, fiindcă altfel nu se explică această campanie concertată de denigrare a sănătăţii din ultimele zile.

Nu vă lăsaţi intimidată, deoarece drumul pe care aţi pornit e bun, chiar dacă nu aţi găsit, poate, întotdeauna soluţia perfectă într-un domeniu unde nu există soluţii perfecte.

În concluzie, din aceste motive, vă propun, stimaţi colegi, şi susţin respingerea prezentei moţiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul deputat Ifrim Mircea şi se pregăteşte doamna deputat Ivănescu Paula din partea PD-ului.

Domnul Ifrim Mircea:

Stimate domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Distinşi colegi,

Aş dori să încep alocuţiunea mea spunând şi citând pe Dante care spune că "şi Iadul este pavat cu intenţii bune". Nu ne îndoim de bunăvoinţă, nu ne îndoim de bunele intenţii, de asemenea, dacă este să facem o paralelă, sigur, toate statele din Uniunea Europeană şi din lume au probleme cu sănătatea, numai că sunt la alt nivel. Datele noastre privind indicatorii de sănătate sunt din rapoartele OMS care nu sunt din ultimul an. Nu contest că în loc de 18 la mie mortalitate infantilă, luate din datele OMS, este 16 la mie, cum spunea doamna ministru, dar mortalitatea infantilă în ţările Uniunii Europene este între 4 până la 6,8 la mie, faceţi dumneavoastră comparaţia. Au probleme. Mortalitatea maternă 0,34 la suta de mii, nu contest că este 0,22 la ultima citire, dar în ţările Uniunii Europene este 0,03 la mie până la 0,08 la mie. Deci, problemele sunt, depinde de nivelul la care se găsesc. Eu aş dori să subliniez o primă idee, că actualul document a fost întocmit pe date obiective, printre care menţionez: Raportul Băncii Mondiale pentru România din anul 2002, Capitolul V - Stare de sănătate; Raportul Curţii de Conturi privind execuţia bugetară a Ministerului Sănătăţii şi Familiei în anul 2001; datele publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, amendamentele care au fost discutate aici şi motivate de senatori şi deputaţi din toate partidele, cu ocazia discutării bugetului pentru anii 2001, 2002 şi 2003.

De asemenea, moţiunea reprezintă o concluzie a ceea ce numeroase alte forţe ale societăţii civile şi organisme profesionale medicale au semnalat cu competenţă şi mare responsabilitate în ultimul an, văzând starea de degradare a sănătăţii populaţiei, cităm: "Declaraţia Colegiului Medicilor din România" din februarie 2003, "Petiţia Colegiului Farmaciştilor" din februarie 2003, "Declaraţia Blocului Naţional Sindical şi Cartel Alfa", "Declaraţia Partidului Naţional Liberal", "Declaraţia Asociaţiei Naţionale a Pensionarilor", "Declaraţia furnizorilor de medicamente", etc., astfel încât, această moţiune este o concluzie şi de-a dreptul nu ne putem socoti autorii ei.

Ea este, practic, expresia realităţilor şi a societăţii civile care este alarmată de ce se întâmplă.

Sigur, sunt foarte multe de spus. Aş vrea să subliniez doar câteva idei: necesitatea retragerii Ordonanţei de urgenţă 150/2002 care nu face altceva decât să naţionalizeze sistemul de asigurări de sănătate; este necesară promovarea iniţiativei legislative făcută de 12 senatori şi deputaţi din toate partidele politice, care a fost votată pe articole în Senat şi aşteaptă votul final. Această iniţiativă rezolvă problema de fond: întoarcerea banilor la sănătate.

Incontestabil s-a spus că nu este ban privat şi că utilizăm un termen cum nu trebuie. Ei bine, preşedintele Curţii de Conturi, privind acest fond, a afirmat: "Este ban privat administrat public". Deci, este banul contribuabilului. Este o declaraţie a unui om de specialitate.

S-a spus că s-a realizat problema venituri egal cheltuieli. Este o realitate şi este un succes al Parlamentului României că s-a realizat acest lucru. Că sunt dobânzi la fondul de asigurări este, de asemenea, succesul Parlamentului României, dar nu este lăsată Casa să adune banii.

Tot raportul Curţii de Conturi arată că excedentul nu a fost reportat pe anul următor şi cheltuit. El nu apare nicăieri. De aici, datoriile spitalelor, apar 29.000 din creanţe şi nu vă reţin atenţia, citând din raportul Curţii de Conturi, veţi vedea ce se întâmplă cu banii. Mai mult decât atât, privind aparatura achiziţionată din fondurile PHARE, la fel, sunt probleme foarte serioase puse în raportul Curţii de Conturi, astfel încât această lege este necesară, europeană şi în toată lumea, Casa de asigurări de sănătate este autonomă şi îşi gestionează banii în mod corespunzător. Cerem audit extern, cerem autonomia Casei în acord cu descentralizarea.

De asemenea, aş vrea să spun că, în acest context, exemplific un lucru ilariant şi absolut inadmisibil: prin normele de aplicare ale contractului-cadru din Monitorul Oficial nr.78 bis din 6 februarie 2003, care, până la ora actuală, este o broşură inexistentă în sistem, prin numărul de exemplare redus, se stipulează o taxă între 50.000 până la 100.000 lei pentru fiecare internare în spital, ceea ce este absolut în dezacord cu faptul că avem asigurări de sănătate.

De asemenea, impunerea la farmacii a unui plafon la medicamente, obligarea acestora de a-şi da taxele la stat în momentul emiterii facturii, deşi statul nu-şi plăteşte datoriile, adaosul comercial unic, stabilit de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care nu acoperă nici rata inflaţiei, neplata producătorilor de medicamente eliberate în ambulatoriu, vorbesc de cei români, încă din anul 2002, fac, în fapt, ca medicamentele gratuite şi compensate să devină o iluzie pentru mulţi dintre contribuabili.

De asemenea, este stupefiantă eliminarea Colegiului medicilor de la elaborarea acestui contract-cadru şi includerea doar a Ordinului asistenţilor.

Doresc, de asemenea, să menţionez salarizarea total indecentă a personalului medical. A crede că un rezident poate trăi cu 1,8 milioane, iar un medic primar cu 7 milioane, este expresia unui dispreţ total faţă de slujitorii sănătăţii. Propunem 6 milioane la rezidenţi, 20 milioane la medicul primar şi vă spun că de curând am semnat un protocol de cooperare cu Universitatea din Debreţin, acolo, salariul profesorului universitar medic este de 2100 dolari S.U.A. pe lună şi a medicului primar de 1800 de dolari.

Consider că soluţia managerială actuală nu este hăituirea personalului medical cu controale care să ateste risipa, prin găsirea unor cazuri izolate de medici care, în mod ilegal, obţin mari sume de bani, sau de spitale în care există unele cazuri de risipă, ci să privim cu răspundere de ce România este ţara care alocă cele mai mici fonduri pe cap de locuitor, din toate ţările est-europene, nemaivorbind de vestul Europei. Aceste lucruri trebuie să ne dea de gândit.

Privind Institutul de fiziologie, soluţia - dacă veţi merge să vedeţi cum arată actualmente Institutul de fiziologie, vă veţi convinge: aparate adunate în cameră, stoparea cercetării, stoparea schimbului de reviste la un institut înfiinţat în 1911 de marele Paulescu.

În ce priveşte Institutul de geriatrie, convulsii privind comanda, scoaterea unor specialişti de mare valoare, ca şi profesorul Şerbănescu, şi trecerea unui institut medical în administrarea unei regii.

Sigur, sunt foarte multe de spus. Privind tichetele de masă, la fel, se pot face comentarii, ele nu se pot da.

În concluzie, fac un apel la raţiune şi consider că este un moment deosebit de grav în care se găseşte starea de sănătate a naţiunii române, urmare, pe de o parte, a subfinanţării sistemului şi a centralizării excesive, iar pe de altă parte, a unui manageriat care lasă extrem de mult de dorit.

Îmi exprim convingerea că logica faptelor prezentate va preleva asupra orgoliilor, chiar cele legislative, lăsând iniţiativele legislative bune să meargă şi neluptând pentru paternitatea de autori, că nu suntem autori la legile statului, şi ştiu la ce mă refer, astfel încât să avem în minte mereu că "somnul raţiunii naşte monştri", iar sănătatea nu este un teren pentru lupta politică, ci însăşi condiţia indispensabilă a existenţei umanităţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul doamna deputat Paula Ivănescu.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Acum un an, tot cam pe această vreme, Partidul Democrat iniţia o moţiune care se numea "Criza în sistemul de sănătate". Dovadă că un alt partid a iniţiat şi anul acesta o moţiune pe aceeaşi temă înseamnă că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic.

Faţă de cele semnalate de Partidul Democrat în moţiunea "sănătatea" de anul trecut, se constată că guvernarea Adrian Năstase, departe de a atenua problemele existente, a adăugat în plus altele noi. Şi anume: alocarea unor sume din ce în ce mai mici pentru sănătate, prin bugetul naţional şi gestionarea defectuoasă a acestora; deturnarea banilor colectaţi de Casa de sănătate spre acoperirea găurilor negre apărute din gestionarea incompetentă a economiei naţionale precum şi din marile fraude şi speculaţii financiare care caracterizează guvernările P.S.D.; revenirea la comanda centralizată, la dirijismul etatist; politizarea tuturor structurilor implicate în actul de sănătate publică; anularea penalităţilor şi reeşalonarea datoriilor către casele de asigurări de sănătate, ale marilor societăţi comerciale, în special a celor cu capital privat aparţinând clienţilor politici importanţi ai P.S.D.; stoparea restructurării sistemului de sănătate.

Pentru anul 2002, bugetul sănătăţii alocat de Guvernul P.S.D. era de numai 11.000 de miliarde, ceea ce plasează din nou România pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte banii cheltuiţi anual pentru sănătatea fiecărui locuitor.

Pentru anul 2003, bugetul alocat sănătăţii este de 18.000 de miliarde de lei, ceea ce face ca această situaţie să se menţină, să se agraveze. Chiar şi în Bulgaria se cheltuiesc anual pentru sănătate 140 de dolari pentru fiecare locuitor, în timp ce în România cifra este de 70 de dolari, din care numai 8 sunt alocaţi de la bugetul de stat, restul fiind reprezentaţi de contribuţia angajatorilor şi angajaţilor la fondul de asigurări de sănătate, de banii din creditele externe nerambursabile şi din cheltuielile directe pentru sănătate ale populaţiei.

Această situaţie inadmisibilă este agravată prin faptul că banii colectaţi de Casa de sănătate sunt prost gestionaţi şi, chiar mai grav, sunt deturnaţi către cu totul alte destinaţii pe care oamenii nu le cunosc. În doi ani de guvernare, fondul de asigurări de sănătate a fost spoliat prin folosirea pentru alte destinaţii a unei sume de peste 12.000 de miliarde de lei.

Subordonarea politică a Casei de sănătate faţă de Guvern şi preluarea sumelor colectate de la asiguraţi la Trezoreria statului a fost folosită de Guvernul Năstase pentru a da acestor fonduri alte destinaţii decât pentru destinaţiile care au fost plătite.

Existenţi numai pe hârtie, banii Casei de sănătate lipsesc efectiv din Trezoreria statului, şi aceşti bani, ca multe alte mii de miliarde de până acum, au fost dirijaţi pentru acoperirea incompetenţei Guvernului Năstase de a conduce treburile ţării. Cetăţeanul, fără a fi întrebat, plăteşte şi astăzi din buzunarul propriu inclusiv prin sumele cu care contribuie la fondul de sănătate, pentru scandaloase afaceri de corupţie.

În timp ce banii sunt astfel deturnaţi de la destinaţia lor legală, casele judeţene de asigurări de sănătate continuă să aibă datorii enorme faţă de spitale. Aceleaşi datorii le au casele judeţene şi către farmacii, situaţie care duce la limitarea eliberării medicamentelor gratuite şi compensate, în unele cazuri doar în primele două zile din lună.

Neplata la timp a sumelor restante către spitale şi farmacii se tot întoarce împotriva bolnavilor. Furnizorii de medicamente şi materiale sanitare refuză acum să mai aprovizioneze unităţile sanitare în aceste condiţii. Rezultatul este că, în spitale, pacienţii trebuie să ceară familiilor să aducă de acasă medicamente şi alimente, iar în faţa farmaciilor se formează sistematic cozi pentru ca bolnavii să poată obţine medicamentele compensate prescrise.

Guvernul, prin intermediul Casei exercită o presiune continuă asupra bugetelor din care îşi desfăşoară activitatea cabinetele medicilor de familie. Medicii de familie, cei de care depinde, în fapt, sănătatea celor mai mulţi dintre noi, sunt prinşi în acest moment între două constrângeri de natură total diferită. Pe de o parte, sunt obligaţi să-şi desfăşoare activitatea după regulile economiei de piaţă, fiind obligaţi să plătească toate cele necesare pentru funcţionarea cabinetului, pe de altă parte, acest buget se stabileşte centralizat de către Casa de sănătate, aplicându-se uniform pentru toate activităţile medicale.

Practic, lucrurile se petrec astfel: Guvernul întocmeşte bugetul de stat ştiind dinainte că anumite găuri negre vor trebui astupate şi din banii daţi de fiecare pentru sănătate şi, pentru ca aceasta să fie posibil, se planifică un buget cu excedent, un buget la sănătate pentru excedent.

Finanţele decid ce sume se pot elibera pentru sectorul sanitar. Se eliberează deliberat sume mai mici decât necesarul pentru a rămâne cu cât mai mulţi bani în trezorerie, astfel încât sumele alocate medicinii primare să se împartă la un număr de asiguraţi mult mai mic şi mult mai prost decât este necesar.

În 2002, faţă de 16.000 de lei acordaţi pentru fiecare pacient aflat pe lista unui medic de familie cât a cerut patronatul, Casa a propus doar puţin peste 8000 de lei. Pentru ca, în final, să se ajungă numai la 10.000 lei pentru fiecare pacient. Cam la atât apreciază Guvernul Năstase preţul sănătăţii fiecăruia dintre noi.

Situaţia se repetă, mult agravată la începutul acestui an. Medicilor de familie li se oferă pentru un punct, adică pentru fiecare pacient înscris pe listă, suma de 9560 de lei care, luând în consideraţie şi rata inflaţiei, reprezintă cu aproximativ 25% mai puţin din valoarea punctului din anul 2002.

În ciuda promisiunilor făcute, atât în manifestul electoral, cât şi în programul de guvernare al P.S.D., personalul din sistemul de sănătate publică continuă să aibă cea mai mică salarizare din Europa, necorelată în nici un fel nici cu specializarea şi cu performanţa acestuia, nici cu numărul sau cu complexitatea manevrelor prestate. Preocupat să ia cât mai mult din banii de sănătate pentru a acoperi datoriile clienţilor săi politici, Guvernul P.S.D. nu se mai îngrijeşte şi nu-şi mai face griji câţi bani mai rămân pentru sănătatea cetăţeanului.

Nu mai contează cât de mulţi oameni sunt bolnavi şi cât de grav. Guvernul acordă o sumă fixă, simbolică, din care medicul de familie trebuie să se descurce. Ce înseamnă un buget de 18 milioane pentru un medic de familie care are 2500 de arondaţi? Înseamnă aproximativ 2200 de lei pe lună şi analize de 750.000 de lei pe lună pentru fiecare cetăţean. Cam atât primim fiecare dintre noi înapoi pentru sănătate din ceea ce am dat statului.

În timp ce banii destinaţi sănătăţii capătă tot felul de destinaţii ilicite, Guvernul bagă încă o dată mâna în buzunarul cetăţeanului introducând noi taxe numite impropriu coplăţi. În realitate, sunt impozite suplimentare pe sănătate.

Reforma sistemului sanitar s-a împotmolit în spitale, în care intră în continuare sume uriaşe, fără ca eficienţa actului medical să crească corespunzător. Transferarea spitalelor de interes local către autorităţile administrative locale s-a făcut fără alocarea sumelor aferente, astfel încât renovarea şi întreţinerea acestora pică tot în sarcina comunităţilor.

Din cauza lipsei banilor deturnaţi de către Guvern şi datorită stagnării reformei în sistemul sanitar, frigul, foamea şi lipsurile de tot felul care caracterizează societatea românească s-au mutat şi în spitale.

Enumerăm câteva din promisiunile neonorate de Guvernul P.S.D.: atragerea personalului medical superior şi mediu în zone izolate sau defavorizate, prin oferirea de facilităţi. Pentru ameliorarea indicatorilor de mortalitate şi morbiditate în populaţia generală se vor aplica 32 de programe naţionale şi se va dezvolta reţeaua serviciilor de sănătate publică prin schimbarea raportului sectoarelor spitaliceşti- extraspitaliceşti; Ministerul Sănătăţii va emite şi aplica acte normative care să înlocuiască sistemul centralizat şi de comandă; fondurile de asigurări de sănătate vor finanţa serviciile de sănătate primară, ambulatorie, spitalicească, de urgenţă, stomatologică, reabilitare, produse farmaceutice compensate; Casa va defini clar pachetul de produse de sănătate oferite populaţiei; stimularea producţiei autohtone de aparatură şi instrumentar medical modern şi competitiv; acordarea de către stat a unor facilităţi pentru acces la credite ieftine medicilor şi farmaciştilor; salarizarea personalului sanitar superior şi mediu, atât în medicina primară, cât şi în cea de specialitate, se va face în funcţie de prestaţiile efectuate, de eficienţa şi calitatea actului medical; renovarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură de înaltă performanţă a spitalelor reprezentative.

Repet, acestea sunt promisiuni făcute şi neonorate. Partidul Democrat nu deţine soluţia miracol de azi pe mâine, dar propune nişte soluţii pentru ieşirea din situaţia dezastruoasă. Ele sunt în principal următoarele:

Modificarea Legii asigurărilor de sănătate în următorul sens: realizarea unei autonomii reale a Casei de sănătate; utilizarea fondurilor colectate exclusiv pentru prestaţiile prevăzute în Legea asigurărilor de sănătate şi condiţii de transparenţă totală; prezentarea trimestrială a unui raport a situaţiei financiare şi a funcţionării Casei de sănătate în faţa comisiilor de sănătate ale Parlamentului; cuprinderea reprezentanţilor beneficiarilor de servicii în consiliile de administraţie ale Casei.

De asemenea, mai sunt necesare: modificarea legii spitalelor în sensul scoaterii de sub comanda politică a conducerii acestora; iniţierea şi adoptarea Legii asistenţei de sănătate publică; sporirea numărului responsabilităţii şi specializării inspectorilor financiari care să realizeze colectarea contribuţiilor restante la fondul de sănătate; trecerea cât mai urgentă în patrimoniul primăriilor a imobilelor în care-şi desfăşoară activitatea spitalele şi policlinicile, aplicându-se astfel prevederile Legii patrimoniului public; încetarea politicii falimentare de ştergerea penalităţilor şi datoriilor societăţilor comerciale restanţiere şi de satisfacere prin această metodă a intereselor clienţilor politici ai P.S.D.

Având în vedere faptul că morbiditatea a crescut alarmant, că numărul decedaţilor în 2002 a fost numai în primele şase luni, mai mare cu circa 40.000 de persoane, faţă de 2001, că nu există, practic, medicină preventivă, denumirea corectă a ministerului ar trebui să fie "ministerul bolii".

Partidul Democrat va vota pentru revigorarea sistemului sanitar, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, pentru întoarcerea cu faţa spre cetăţean şi spre nevoile sale.

(Aplauze din partea Opoziţiei)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Ion Luchian, din partea Partidului Naţional Liberal.

Domnul Ion Luchian:

Domnule preşedinte,

Doamna ministru,

Aş vrea să încep înainte de prezentarea materialului cu o chestiune legată de afirmaţia colegului meu, doctorul Brânzan. Nu cred că există o acţiune concertată împotriva Ministerului Sănătăţii. Faptul că această moţiune a fost depusă de Partidul România Mare sau poate foarte bine să fie depusă de Partidul Naţinal Liberal sau Partidul Democrat sau oricare alt partid, eu ştiu, U.D.M.R., nu are relevanţă. Are relevanţă faptul că sănătatea nu are culoare politică şi noi trebuie să apreciem ca atare starea de fapt în România de astăzi. (Aplauze din partea Opoziţiei)

Ce mă surprinde pe mine, şi domnul preşedinte de şedinţă nu a luat nici o măsură, este faptul că sala în care ne desfăşurăm şi discutăm această moţiune, este aproape goală, iar în timpul discursului, chiar a doamnei ministru, care dădea explicaţii la ceea ce este în sănătate astăzi, sau ce crede dumneaei că este bine în sănătate, murmurul era mai mare din partea colegilor dânsei de partid.

(Din sală i se strigă că greşeşte)

Poate greşesc. M-am şi gândit dacă să prezint...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, o să vă pierdeţi în amănunte din acestea care n-au legătură cu fondul şi o să vă consumaţi timpul fără să spuneţi problemele de fond pe care doriţi să le exprimaţi.

Domnul Ion Luchian:

Domnule preşedinte, dacă vreţi vă prezint materialul şi nu-l mai citesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu, nu! Eu v-am recomandat colegial să vă referiţi la problemele de fond.

Domnul Ion Luchian:

România, anul 2003. Sistemul de sănătate: imobilism, tensiuni sociale, neglijenţe manageriale, dezechilibre structurale. Şi peste toate acestea un avânt centralizator foarte greu de înţeles şi imposibil de acceptat.

Aşa arată sistemul sanitar din România la peste doi ani de zile de când P.S.D. şi-a asumat, cel puţin declarativ, sarcina de a îmbunătăţi actul medical şi starea generală de sănătate a populaţiei. Este un fapt uşor de probat că sistemul sanitar din România se află în cel mai grav dezechilibru din ultimii 13 ani.

Degradarea continuă a stării de sănătate a populaţiei, ineficienţa cronică şi în creştere a utilizării fondurilor pentru sănătate, măsurile contradictorii, pripite şi prost fundamentate sunt lucruri pe care statisticile le cuprind, iar noi, toţi, le vedem în jurul nostru. Să fie clar însă, nu vorbim aici doar despre vină, pentru că vinovaţi se pot găsi. Recentele demiteri de secretari de stat din mai toate ministerele arată că Guvernul Năstase poate produce oricând două duzini de ţapi ispăşitori pentru situaţia dificilă în care se află România, inclusiv sistemul ei sanitar.

Dacă nu vorbim despre vină, nu putem totuşi să nu vorbim despre responsabilitate. Există doi responsabili şi mă refer la ministrul sănătăţii, doamna ministru Bartoş şi secretarul de stat, preşedintele Casei Naţionale, domnul Eugen Ţurlea.

Stimaţi colegi din P.S.D.,

Programul de guvernare al cabinetului dumneavoastră specifică în clar că necesitatea îngrijirii sănătăţii care - citez din programul de guvernare - "trebuie să fie un bun social, colectiv, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plăti pe fondul asigurării, unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate."

Astăzi, după doi ani de guvernare P.S.D., sănătatea în România nu mai este un bun social, ea a devenit bun de stat, împărţit după criterii obscure, planificat în mod neinteligent, achiziţionabil de pe piaţă după reguli, altele decât cele declarate de sistem.

Partidul Naţional Liberal consideră că aceasta este o bună ocazie pentru trecerea în revistă a măsurilor ilogice, a stângăciilor, a falselor soluţii şi a blocajelor practice de care Ministerul Sănătăţii şi Guvernul sunt responsabile în ultima perioadă.

Spolierea fondului asigurărilor sociale de sănătate, prin renunţarea nejustificată la uriaşa sumă de 12.000 de miliarde lei, ar fi un exemplu.

Amputarea bugetului Ministerului Sănătăţii a fost prost plasată din punct de vedere al momentului şi neconvingător justificată. Centralizarea constantă, implacabilă şi finalmente contraproductivă a sistemului sanitar şi a deciziei în sănătate. Ordonanţa de Guvern nr.150/2002 este actul antireformist prin excelenţă, caracteristic liniei generale promovate acum în sistemul de sănătate.

Evitarea, am putea spune chiar neglijarea definirii cu claritate a pachetului minim de servicii din sănătate, un alt exemplu. Această neglijenţă merge mână în mână cu neimpunerea standardelor de calitate. Pe scurt, nu se spune ce şi cum se garantează în materie de servicii de sănătate, lăsându-se actul medical la voia întâmplării.

Introducerea unor taxe suplimentare nejustificate, impropriu numite coplăţi, fără o pregătire adecvată a cetăţeanului contribuabil, parcă doar pentru a ne contrazice, sau a se contrazice, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a emis acte normative consecutive Ordonanţei de urgenţă 150/2002 care introducea această coplată, acte normative care anulau această taxă pentru bolnavii care se internează lăsând la latitudinea consiliilor judeţene dacă sau nu să o impună.

Abordarea total eronată a plăţii serviciilor medicale oferite medicilor de familie, specialiştii Ministerului Sănătăţii nu vor să recunoască faptul că este imposibil să acoperi cheltuielile unui cabinet de medicină de familie cu 1500 de asiguraţi dacă stabileşte o valoare a capitaţiei mai mică în 2003 decât cea din 2002.

Doamnelor şi domnilor deputaţi ai majorităţii,

În momentul în care aţi preluat guvernarea, dumneavoastră, cei din P.S.D., aţi făcut o serie de promisiuni. În cazul în care programul de guvernare nu vă este la îndemână şi nu vă este, pentru că acţiunea - proiect de la P.S.D. are doar o vagă legătură cu ceea ce aţi zis acum doi ani. Vă reamintim că aţi promis câteva lucruri pe care, până la urmă, nu le-aţi făcut: renovarea şi modernizarea spitalelor; înfiinţarea de centre medico-sociale pentru persoane cu venituri mici; stimularea producţiei naţionale de aparatură şi instrumentar medical cu acordarea de facilităţi de creditare personală şi de afaceri pentru profesioniştii actului medical, iată numai câteva puncte din lunga listă de promisiuni a P.S.D.-ului.

Domnule prim-ministru Adrian Năstase,

Doamna ministru Bartoş,

Aceste promisiuni ne-au convins de două lucruri în doi ani de zile: atunci când le-aţi formulat, promisiunile ne-au convins de faptul că înţelegeţi o mare parte din problemele sistemului sanitar din România. Astăzi, când le-aţi uitat, ele ne conving că nu puteţi genera o conducere eficientă şi nu puteţi îndrepta sistemul spre modernizare, competitivitate şi calitate. Degeaba aţi pus degetul pe unele probleme dacă nu aţi fost în stare să găsiţi şi soluţia.

Onorat guvern,

Degeaba aveţi diagnosticieni buni dacă nu v-aţi impus manageri buni! E o palidă consolare când diagnosticul este perfect dar actul medical este de slabă calitate.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Există câteva măsuri care se pot lua pentru ca sistemul de sănătate să se îmbunătăţească.

Partidul Naţional Liberal propune o filosofie diferită, un alt mod de raportare la sistemul sanitar românesc.

Cerem despărţirea totală şi definitivă a sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate de orice administrare de tip ministerial. Fondul de asigurări sociale de sănătate trebuie să se raporteze exclusiv la individ în ceea ce priveşte contribuţia sa la creare, ca şi returnarea către individ sub formă de servicii şi asistenţă medicală la standardele europene.

Cred că doamna ministru Bartoş sau orice alt ministru al sănătăţii ar putea să vină, sau ar fi putut să vină atât în 2001, în 2002, dar şi în 2003, şi să spună: "Ministerul Sănătăţii are 0,8% din p.i.b.". Acesta este fondul pe care trebuie să-l gestioneze Ministerul Sănătăţii şi doamna ministru. Restul, sunt banii contribuabililor şi trebuie să-i gestioneze altcineva.

Solicităm simplificarea legislaţiei de colectare şi administrare a fondului de asigurări de sănătate şi conferirea unui caracter privat social şi individual, în ceea ce priveşte destinaţia, valorificarea şi gestionarea acestui fond.

Credem că este necesar să se facă distincţia între instituţia de administrare a fondului de asigurări sociale şi între banii care constituie fondul propriu-zis. Instituţia administrării trebuie să ia forma unui consiliu de încredere, propus de Parlament, iar banii trebuie să iasă din sistemul bugetului consolidat al statului.

Cei care administrează fondul asigurărilor sociale de sănătate trebuie să se comporte precum nişte bancheri cu bani care nu sunt ai lor şi pentru care sunt responsabili în cel mai înalt grad.

De asemenea, credem că fondul asigurărilor sociale de sănătate trebuie să funcţioneze ca un fond privat de investiţii, care îşi poate mări valoarea prin gestionare eficientă.

Credem în nevoia practică de apropiere a actului medical de cetăţean, acordând prioritate medicului de familie, activităţii ambulatorii şi a medicinii preventive.

În fine, cerem privatizarea accelerată a unităţilor sanitare şi mă refer la medicina de familie, medicina primară, medicina ambulatorie, precum şi a unităţilor ineficiente.

Stimaţi colegi, între majoritatea PSD şi între noi, cei din Opoziţie, stă lunga listă a promisiunilor călcate sau neîmplinite. Sunt lucruri care ne despart şi lucruri pe care noi le dorim făcute altfel. Ne trebuie un sistem de sănătate care să funcţioneze. Aceasta este necesitatea din sănătate astăzi. În numele acestei necesităţi, cerem descentralizarea sistemului sanitar, introducerea privatizării şi plata adecvată a actului medical. Şi, de asemenea, mai cerem demiterea tuturor acelor manageri din sănătate, şi ca oameni politici, care au dat greş atât în plan central, cât şi în teritoriu. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Arpad Marton, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Se pregăteşte doamna Ana Florea, din partea Grupului parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor,

Într-un interval destul de scurt, iată-ne discutând o nouă moţiune, legată de situaţia grea în care se află sănătatea. În acest răstimp, nu numai că nu s-a îmbunătăţit această stare de fapt, ci, din contră, s-a agravat. Mai mult, nici măcar nu s-ar putea susţine că măsurile luate ar contura o îmbunătăţire în timp real a acesteia.

Trebuie să fiu de acord cu semnatarii moţiunii, că principala cauză o reprezintă o colectare necorespunzătoare a fondurilor, amânarea, eşalonarea plăţilor, în principal ale marilor datornici, şi nefolosirea integrală a sumelor care, totuşi, au fost colectate în scopul sănătăţii, sau cheltuirea defectuoasă a acestora.

Trebuie să adaug încă o cauză la fel de importantă. Existenţa a trei case de asigurări de sănătate, ceea ce permite ca tocmai acele persoane care au venituri mai mari să cotizeze separat, necontribuind la asigurarea comună a tuturor cetăţenilor. Tocmai Ordonanţa nr.150/2002 face o încercare, adevărat, firavă, de aducere sub acelaşi acoperiş a celor trei fonduri, prin crearea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dar ea nu a fost dusă până la capăt.

S-ar putea întâmpla ca tocmai unii semnatari ai moţiunii, de exemplu, să nu fi solicitat virarea celor 13,5% din salariul lor către casele de asigurări de sănătate a judeţelor din care provin. Sunt convins că trebuie să fie o reglementare legală, prin care aceste case să contribuie la nivelul asistenţei primare, a asistenţei de urgenţă şi compensare de medicamente, măcar la nivelul serviciilor acordate de sistemul general de asistenţă sanitară. Mai mult, sunt convins că adevărata soluţie ar fi plata unui procent într-o casă, şi a unei alteia într-o casă specială.

Sunt de acord cu semnatarii moţiunii că este inacceptabilă diminuarea sumei aferente punctului per/capital într-o situaţie de inflaţie, chiar dacă se preconizează că această inflaţie va scădea. Sunt convins că este greşită tendinţa de diminuare de la an la an a procentului ce se acordă asistenţei medicale primare. Tocmai crearea unei asistenţe primare din ce în ce mai puternice, având competenţe din ce în ce mai mari va duce la descreşterea sumei necesare sănătăţii.

Dintre cauze aş mai enumera una: lipsa de dialog social. Însăşi existenţa contractului-cadru impune un astfel de dialog prealabil, între casă şi Colegiul medicilor. Se poate pune întrebarea justificată: ce a făcut conducerea acesteia din urmă când s-a semnat contractul?

Însă, dacă totuşi s-a greşit sau există o astfel de suspiciune, nu cred că ministrul trebuie să incite populaţia împotriva medicilor de familie sau a farmaciştilor, vehiculând sume care par a fi astronomice, ori să facă propuneri hazardate, ca cea de a introduce încă o taxă descurajatoare pentru internarea în spital, ci, din contră, să caute calea dialogului.

Cu toate acestea, am anumite rezerve faţă de această moţiune. Ea cuprinde doar anumite deziderate, unele chiar populist-irealizabile şi nu soluţii. Jongleria cu procente de p.i.b. este interesantă, dar orice propunere de acest fel trebuie să fie argumentată cinstit. De unde se ia procentul în plus? De la un alt sector? Şi anume, care? Sau o impozitare în plus? Deci, din buzunarul contribuabilului? Pentru că, altă cale nu există.

Iar despre cea care ni se sugerează pe pag.12, de a se reveni la situaţia dinainte de 1989, pentru că atunci copiii sub vârsta de 16 ani aveau gratuitate la medicamente, pot să spun: într-adevăr, gratuitatea exista, numai medicamentele lipseau.

Noi suntem convinşi că numai crearea unui cadru unitar privind sănătatea conform acquis-ului comunitar, înfiinţarea caselor de asigurări şi fonduri de asigurări private, continuarea descentralizării serviciilor medicale, adică acţiuni legislative coerente, şi nu ca cea de a depune pentru modificarea fiecărui articol al unui cod de lege, câte o lege separată, cum procedează PRM-ul. Numai astea pot duce la ameliorarea situaţiei.

Nici o moţiune populistă, fără soluţii viabile, chiar băgată pe o situaţie reală, nu va fi susţinută niciodată de noi, pentru că ea are harul de a crea numai confuzie, şi nu ar rezolva situaţia. Mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are cuvântul doamna Ana Florea. După aceea, trecem la următorul tur al intervenţiilor, dându-i cuvântul domnului deputat Liviu Bara, din partea Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, doamnă Ana Florea.

Doamna Ana Florea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îmi revine sarcina deosebit de dificilă de a aborda acest subiect, moţiunea "sănătatea". Căci sănătatea este o problemă care interesează pe toţi cei 21.698.181 de cetăţeni ai României, fără deosebire de rasă, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială (art.4 din Constituţia României). Şi, conform art.33 tot din Constituţia României, "dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat".

Sănătatea, definită de om ca stare de bunăstare fizică, psihică şi socială, şi nu simpla absenţă a bolii sau a infirmităţii, este un deziderat individual, social şi politic. Termenul de sănătate se referă la o stare, fie a unei persoane, fie a unei comunităţi. Starea de sănătate poate fi influenţată de o serie de factori, unul dintre aceştia fiind şi asistenţa sanitară. Totuşi, există numeroşi alţi factori care influenţează semnificativ sănătatea, precum: factorul genetic, sărăcia, nivelul de educaţie, obiceiurile alimentare, accesul la apa potabilă şi salubritate, condiţiile de locuit.

Sintetizând, se poate spune că sănătatea are determinanţi biologici, comportamentali, de mediu, fizic şi social, şi sanitar. Sănătatea individului sau a comunităţii priveşte nu numai starea fizică sau psihică, dar şi relaţiile economice şi sociale, ţinând cont de ponderea determinanţilor stării de sănătate.

Când este vorba despre menţinerea sănătăţii, majoritatea resurselor se îndreaptă spre serviciile medicale, deşi acestea influenţează doar cu maximum 25% starea de sănătate la nivel populaţional. Sănătatea este, în opinia unora, un drept analog cu justiţia sau cu libertatea politică.

Constituţia OMS, din 1981, precizează că: "beneficierea de cel mai ridicat standard de sănătate posibil reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane, fără deosebire de rasă, religie, convingeri politice, stare economică sau socială".

După 1989, România este scena reformelor, inclusiv a celei din sistemul sanitar. Furnizorii, cadrele medicale, ca şi beneficiarii, pacienţii, şi-au pus speranţe mari în această reformă. Dacă înainte cetăţenii nu ştiau cât plătesc pentru sănătate (unii nici nu se gândeau că plătesc), astăzi ştiu exact cu cât contribuie. Înainte se credea că sănătatea este gratuită, iar acum, când şi plătesc, adică ştiu cât plătesc, şi nici nu primesc toate serviciile pe care şi le doresc, sunt nemulţumiţi. Şi, pe drept cuvânt, căci mentalitatea nu se schimbă atât de repede.

Starea de sănătate a populaţiei s-a înrăutăţit în această perioadă de tranziţie. Stresul datorită schimbărilor, îmbătrânirea populaţiei, sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, creşterea consumului de alcool, tutun, droguri, toate contribuie la creşterea consumului de servicii medicale, şi, implicit, a necesarului de resurse financiare pentru acest sector.

Trecerea de la sistemul "BEVERIGE", care avea avantajul acoperirii generale şi costului redus de administrare, la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, tip "BISMARCK", presupune costuri mari, avantajele fiind evidente când deja funcţionează.

Noi beneficiem doar de dezavantajele introducerii acestui sistem, care sunt: costuri administrative substanţial crescute faţă de sistemul bazat pe impozitare generală, căci este necesară realizarea infrastructurii, asigurării sociale de sănătate, sunt o formă de taxă pe muncă şi un cost adiţional pentru firme care duce la creşterea costului muncii pentru firme, şi se poate ajunge la introducerea acestor prime de asigurare în costul produselor. Necesită acoperirea din alte fonduri a celor care nu sunt salariaţi (şomeri, copii, pensionari), fapt dificil în perioada de recesiune economică. Dificultatea de a stabili primele ce trebuie plătite de cei ce lucrează pe cont propriu.

Deşi în 2002 s-au alocat 4,2% din p.i.b., faţă de 2,6% - 3,8% în perioada 1997 - 2000, se dovedeşte a fi insuficientă. Costurile asistenţei medicale au crescut prin importul de tehnologie de înaltă performanţă, a medicaţiei de ultimă generaţie, a căror preţuri sunt ca în Europa de Vest sau chiar mai mari.

Pacienţii ştiind că plătesc, doresc să beneficieze de investigaţiile şi de tratamentele cele mai noi în domeniu. Avem cadre medicale foarte bine pregătite, care sunt competitive cu specialişti din întreaga lume. Din păcate, munca lor continuă să nu fie răsplătită la nivelul competenţei şi responsabilităţii pe care o au. Venitul unui medic începător este doar pentru supravieţuire. Atunci, cu ce să-şi plătească abonamentele la reviste, cărţi, accesul la INTERNET, participarea la conferinţe, congrese, cursuri de perfecţionare, toate indispensabile pentru formarea lui profesională. Este o investiţie, nu în acel om, ci în sistemul în care funcţionează.

Mulţi medici lucrează în două, trei locuri, iar ceea ce câştigă investesc în propria pregătire. De fapt, sponsorizează sistemul sanitar. Cu toate că medicina de familie şi cea de specialitate din ambulatoriu ar trebui să fie baza, locul unde să se rezolve majoritatea cazurilor, iar resursele financiare să fie alocate în consecinţă, situaţia este diferită. Dotarea insuficientă, la nivelul cabinetelor medicale ale medicilor de familie şi ambulatoriilor de specialitate, neonorarea reţetelor compensate şi gratuite împing bolnavii spre spitale, unde, cei care nu au bani să-şi cumpere medicamente, găsesc şi medicamente şi un loc cald şi ceva de mâncare, dar cresc şi costurile asistenţei medicale.

Se afirmă că resursele financiare nu sunt gestionate corespunzător. Într-un procent mic acest fapt, probabil, este real. Dar procentul recuperat oricum ar fi insuficient pentru ca sistemul să poată funcţiona mulţumitor cu bugetul alocat. În orice sistem, resursele alocate pentru sănătate sunt limitate. Totuşi, se impune întrebarea: unde este limita?

Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au acceptat câteva principii de bază pentru politicile lor de sănătate şi consideră ca rezonabil alocarea între 7 şi 9% din p.i.b., aceasta pe lângă accesul universal şi echitabil la un pachet minim de servicii de sănătate.

Guvernul a luat unele măsuri care, indirect, contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate, cum ar fi: ajutorul social, ajutoare de urgenţă, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, programul de asigurare gratuită de produse lactate şi de panificaţie, toate având efect benefic în situaţia celor aflaţi în sărăcie extremă, dar toate acestea sunt insuficiente pentru a compensa subfinanţarea cronică a sistemului sanitar care datează de zeci de ani.

Având în vedere că politica de sănătate este foarte dificilă şi totdeauna, în orice sistem politic, extrem de controversată, membrii Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale vor vota fiecare cum le dictează propria conştiinţă.

Eu, personal, voi vota moţiunea privind situaţia din perspectiva momentului actual, fiind solidară cu toţi colegii din sistemul sanitar, cu toţi asiguraţii disperaţi care deschid uşa farmaciei şi nu-şi primesc reţeta gratuită sau compensată atunci când sunt bolnavi.

De asemenea, votez împotriva modului cum a fost gestionată sănătatea poporului român în ultimele decenii. Apreciez deosebitul curaj al doamnei ministru, de a accepta să gestioneze un minister pe care oricine l-ar conduce în perioada actuală, n-ar putea să fie învingător. Vă mulţumesc. (Aplauze din partea dreaptă a sălii ")

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi Umanist mi se comunică faptul că o să ia cuvântul în continuare doamna Lucia Lepădatu.

Doamna Lucia Lepădatu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asistăm astăzi la dezbaterea moţiunii "Sănătatea", iniţiată de Grupul parlamentar al PRM, prima, de altfel, din această sesiune.

Problematica abordată de această moţiune se referă la un domeniu de mare importanţă şi interes, deopotrivă pentru cetăţeni, personalul medico-sanitar şi oameni politici.

Şi, tocmai, având în vedere aceste aspecte, nu putem fi de acord cu încercarea semnatarilor moţiunii de a face aprecieri globale, insuficient fondate, menite să inducă în eroare populaţia, să genereze partizanate, precum şi neîncredere în reforma din sistemul sanitar.

Se vorbeşte în moţiune despre aşa-zisul dezinteres al guvernării faţă de starea de sănătate a populaţiei, despre deficienţe în strategia şi politica sanitară, ignorându-se că, în fapt, şi nu declarativ, am avut şi avem, printre priorităţi în programul de guvernare, sectorul medical şi al îngrijirilor de sănătate.

Dovadă în acest sens sunt acţiunile întreprinse de Guvernul PSD în aceşti doi ani de guvernare, dintre care menţionez doar câteva: creşterea fondurilor alocate sănătăţii, de la o medie anuală în perioada 1998-2000 de circa 1,3 miliarde dolari, la circa 1,8 miliarde dolari în anii 2001 şi 2002, şi la circa 2 miliarde dolari, cum este prevăzut pentru anul 2003.

Implicarea comunităţilor locale în administrarea sistemului sanitar, îmbunătăţirea modului de gestionare a fondurilor şi asigurarea unor proceduri transparente în această privinţă, un exemplu în acest sens fiind licitaţiile organizate pentru medicamente, reactiv, materiale sanitare, alimente care au condus la achiziţionarea acestora la preţuri chiar şi de cinci ori mai mici decât cele practicate anterior, includerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a medicamentelor din producţia indigenă, mult mai ieftine decât cele din import, finanţarea programelor naţionale de sănătate şi cuprinderea tuturor bolnavilor cronici în cadrul acestora.

Pentru a reda o imagine mai corectă asupra modului de utilizare a fondurilor publice, accentuez publice, de asigurări sociale de sănătate, trebuie menţionat faptul că, pentru anul 2003, se prevede o creştere a cheltuielilor cu serviciile medicale, de la 24.816,8 miliarde lei, cât era nivelul acestora în 2000, la 54.722,4 miliarde lei, deci, mai mult decât dublul acestora.

Modificările survenite în finanţarea serviciilor de sănătate, pe categorii de asistenţă medicală, au avut în vedere aplicarea reformei în sistemul sanitar, respectiv dezvoltarea ambulatoriului de specialitate şi creşterea rolului medicului de familie. În acest sens, este edificatoare scăderea ponderii cheltuielilor spitaliceşti din totalul cheltuielilor cu serviciile medicale, de la 63,9% în anul 2000, la 57,1% în anul 2001 şi la 56,3 cât este prevăzut în acest an.

Recentele măsuri întreprinse de Guvernul PSD, de transformare a unor unităţi spitaliceşti în centre medico-sociale, precum şi reducerea numărului de zile de spitalizare vor conduce la reducerea numărului de paturi, de la 24 de paturi la mia de locuitori, la 9 - de la 9 la 22 paturi la mia de locuitori, precum şi la reducerea duratei medii de spitalizare, de la 8,8 zile la 3,4 zile, conform standardelor internaţionale.

Toate acestea, precum şi dezvoltarea îngrijirilor la domiciliu, pentru care, pentru prima oară, în anul acesta, există finanţare, vor face posibile economii importante ce pot fi orientate în scopul creşterii volumului şi calităţii serviciilor medicale.

Suntem conştienţi că reforma din sistemul sanitar este abia la început, că sunt încă multe de făcut, dar prin programe coerente, lucide şi pragmatice angajamentele asumate de Guvernul PSD pot deveni realitate. Ca urmare, vă propun să votaţi împotriva acestei moţiuni.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, doamnă colegă.

Are cuvântul domnul Abiţei Ludovic, din partea Grupul parlamentar al PRM.

Domnul Ludovic Abiţei:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Ne aflăm astăzi în faţa celei de-a doua moţiuni simple care se referă la acest subiect arzător, şi anume sistemul sanitar din România şi accesul românilor la serviciile de sănătate de calitate.

Problema esenţială este, în general, subfinanţarea pentru unele sectoare de activitate din acest sistem, de multe ori o acţiune deliberată a actualei guvernări, cu motivaţii fanteziste, nerealiste, care dovedesc că nu au o imagine clară asupra acestei activităţi, că nu ştiu încă ce vor, că nu stăpânesc situaţia din teren, luând măsuri şi emiţând hotărâri care încalcă, de fapt, principiul solidarităţii şi subsidiarităţii, de satisfacere a asistenţei medicale, de protecţie şi susţinere a stării de sănătate colective şi individuale.

Apar în presă semnale că spitalele rămân fără medicamente, fără hrană pentru bolnavi, fără consumabile dar răspunsul ministerului este scurt: medicii sunt vinovaţi, vorbesc prea mult la telefon. Nu se mai aminteşte de faptul că ministerul a trecut la administraţia publică locală spitalele pentru a scăpa de o parte din cheltuieli, lăsând în acest fel fără finanţare unele unităţi, sau că la conducerea acelor unităţi cu datorii foarte mari au fost numiţi şefi pe criterii politice, deci, din echipa actuală de guvernare, fără a se verifica anterior capacitatea lor managerială.

Dar, cel mai grav este faptul că finanţarea deficitară se datorează tot criteriului politic. Am să dau un exemplu pe care-l cunosc: deşi bolile cardiovasculare sunt principala cauză a morbidităţii şi mortalităţii în România, finanţările spitalelor se fac după criterii doar de Ministerul Sănătăţii cunoscute. Este cazul centrelor de cardiologie din ţară. Dacă la programe au primit bani suficienţi, acoperitori pentru nevoile centrelor respective, la investiţii şi cheltuieli materiale nu au primit nimic. Este cazul Centrului de cardiologie - Iaşi, care deserveşte Bucovina şi toate judeţele Moldovei, cu o populaţie numeroasă, iar rezultatele nu sunt cu nimic mai prejos, comparativ cu celelalte centre de profil, pe când, ca exemplu, cel din Tg.Mureş are suficienţi bani dar deserveşte o populaţie numeric mai mică.

Să se datoreze cumva aceasta faptului că şeful Centrului de cardiologie de la Tg.Mureş este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei? În mod sigur, da.

Specialiştii prezenţi în sală vă pot spune că incidenţa bolilor cu o simptomatologie atipică este în creştere. Aceasta înseamnă un număr crescut de investigaţii suplimentare, investigaţii necesare diagnosticului diferenţial, diagnostic care defineşte în final un tratament corect, eficient şi economic, ori aceste investigaţii înseamnă bani, care nu prea se văd acordaţi de la buget.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În aceeaşi notă de subfinanţare se găseşte şi medicina preventivă. Degeaba s-a solicitat suplimentarea voturilor pentru programele comunitare de sănătate, pentru ocrotirea mamei şi copilului, pentru persoanele cu handicap, bani care puteau fi luaţi de la rezerva Guvernului. Însă, reprezentanţii Guvernului, susţinuţi de Comisia pentru buget-finanţe şi bănci, cu ajutorul votului majorităţii, au respins aceste cereri, fiind convinşi că nu este necesar, pentru că atunci PSD-ul bâzâia a anticipate.

Dar, realitatea din teren, din viaţa de zi cu zi este alta. Probabil, pentru faptul că la mai multe manifestări ştiinţifice medicale se afirmă că este mai ieftin să previi decât să tratezi, s-a considerat că din acel 0,8%, acordat efectiv de la bugetul de stat, este necesară o sumă infimă, ca să nu spunem nesemnificativă. Dar, prevenţia se face totuşi cu bani. Chiar şi tratarea corectă a unei afecţiuni acute este o măsură de prevenire, de împiedicare a apariţiei unei boli cronice.

Medicina şcolară a fost redusă mai mult la inspecţiile de igienă în şcoli. Nimeni nu mai urmăreşte dezvoltarea psiho-somatică a copiilor şi tinerilor, medicii şcolari având arondate câte două, trei şcoli, iar rezultatele se văd: mor copiii în şcoli, copii care nu au fost consultaţi, supravegheaţi şi trataţi la timp, pentru că, ori şcoala nu are medic, ori medicul are program în acel moment la o unitate şcolară mai în apropiere. Şi acesta este doar un aspect, pentru a nu mai vorbi de faptul că posturile de medicină şcolară, de multe ori, nu se ocupă, datorită proastei salarizări şi dotări de la aceste cabinete, deoarece ministerul nu înţelege că vremea medicinii bazate doar pe stetoscop şi tensiometru a apus.

Alimentaţia raţională, sănătoasă, ştiinţifică, ca un factor de mediu foarte important, este lăsată pe seama revistelor săptămânale, gen "FORMULA AS", în loc să fie predate în şcoli, încă de la vârste fragede, când percepţia este cu totul alta.

Protecţia muncitorului faţă de agresiunea factorilor de mediu nociv de la locul de muncă este complet neglijată. Medicii din medicina muncii nu mai au nici o autoritate. Au fost transformaţi în simpli funcţionari, iar recomandările lor profesionale nu mai sunt luate în seamă de unităţile cu risc pentru sănătatea lucrătorilor. Iar legislaţia le îngrădeşte tot mai mult activitatea. Contează doar profitul, iar grija pentru om este pe un plan mai îndepărtat. Se preferă doar acordarea de sporuri pentru locurile de muncă periculoase, în loc să se solicite, prin autorizaţiile care se acordă, tehnologii nepoluante şi nepericuloase pentru muncitori.

În direcţiile de sănătate publică există specialişti în departamentele de reglementare, dar autorizaţiile sanitare de funcţionare sunt tot mai absente în unele sectoare de activitate. Se protejează consumatorii sau proprietarii activităţilor respective? Personalul din inspecţie, puţini, ce-i drept, din aceleaşi direcţii este absent din viaţa publică, auzind frecvent de controalele efectuate de către protecţia consumatorului, unitate structurată mai mult pe sistemul fostului control obştesc, de medicii veterinari ce controlează şi iau măsuri în diferite sectoare de activitate, sectoare care ar putea pune în pericol starea de sănătate publică.

Dar de inspectorii sanitari, specializaţi cu ani mulţi de şcoală, angajaţi ai unităţilor descentralizate ale statului, respectiv direcţiile sanitare, nu auzim nimic. Tăcere totală. Să se datoreze acest lucru faptului că în minister, la acest departament important este şef un nespecialist? În mod sigur, da. Pentru că, este ştiut, ca un lucru să meargă bine este necesar totuşi de omul potrivit la locul potrivit.

Anul trecut, când s-a analizat moţiunea "Criza sănătăţii în România" un coleg afirma de la această tribună că: "În faţa bolii şi a morţii suntem singuri". Eu aş completa, eventual înconjuraţi de o echipă de profesionişti, dar legat la mâini de lipsa dotărilor de intervenţie necesară.

Stimaţi colegi,

Mereu se apelează la justificări de tipul: "integrare, aliniere a legislaţiei". Nu ştim care din acestea sunt adevărate pentru că până acum tot ce s-a întreprins în sistemul sanitar nu respectă aproape nimic din recomandările Uniunii Europene. Am să citesc câteva din recomandările întâlnite în documentele acestei uniuni mult clamate: "Asigurarea unor servicii de calitate pentru toţi cetăţenii, cu reducerea inegalităţilor existente în accesul populaţiei la serviciile medicale şi adaptarea serviciilor oferite la nevoile reale ale populaţiei, pentru că sănătatea trebuie să devină o prioritate, în ciuda oricăror constrângeri politice sau financiare".

De aceea, credem că se impune ca de această dată să vă aplecaţi mai mult asupra acestui aspect important al vieţii şi să votaţi moţiunea prezentă, căci de sănătate avem nevoie cu toţii.

Un alt coleg, din echipa majorităţii, de această dată, afirma că: "Sănătatea tocmai a început să respire". Însă, adaug eu: "Respiră, dar în plină criză astmatică".

În orice caz, din cele 3.000 şi ceva de pagini care ne-au fost date ca mari realizări ale Guvernului, pentru sănătate sunt alocate doar 4 pagini. Atât! Puteţi să le priviţi, de la 217 la 220, în care sunt trecute câteva ordonanţe care nu fac prea mult lucru în sănătate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg, pentru că manifestaţi grijă pentru acele programe, prin care, dacă le mai păstraţi, o să găsiţi şi alte referiri. O să vă dau o mapă care mi-a rămas de la actualii şi viitorii dumneavoastră aliaţi pentru păstrarea acelor documente.

Are cuvântul domnul deputat Horia Neamţu.

Domnul Horia Ion Neamţu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Este ştiut faptul că adevărul spus pe jumătate sau incomplet se transformă în cele din urmă în opusul noţiunii de adevăr. Suntem în această situaţie, în cazul moţiunii pe care o dezbatem astăzi, cel puţin în segmentul ei care se referă la aşa-zisele deficienţe grave care au fost constatate în rapoartele de control ale Curţii de Conturi.

În economia moţiunii pe care o dezbatem astăzi acest segment deţine o pondere însemnată, de circa 20%, şi am impresia că el a fost redactat pe baza principiului: "mulţi văd, puţini înţeleg!"

Deci, ne revine misiunea să restabilim adevărul în ceea ce priveşte aceste "grave deficienţe", care, aşa cum a spus şi doamna ministru în expunerea sa, pot fi cel mult considerate abateri de la regulile contabile, deci abateri de natură contabilă, şi care multe dintre ele au fost reglate între timp pe baza procedurilor Curţii de Conturi, respectiv prin deciziile pe care aceasta le-a adoptat şi au şi fost duse la îndeplinire până în momentul în care dezbatem această moţiune.

Nu aş vrea să vă reţin timpul cu aspecte tehnice, dar m-aş opri doar la două chestiuni, şi anume, la precizarea că în bilanţul pe 2001 nu au fost trecute creanţe în valoare de 16 miliarde lei. Dar acest lucru trebuie măsurat prin faptul că bilanţul contabil nu-l întocmeşte fiecare aşa cum vrea el, ci pe baza unor norme. Deci, normele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice la data respectivă, privind închiderea exerciţiului financiar, prevedeau ca aceste creanţe să fie trecute în afara bilanţului şi nu puteau fi trecute de Casa de Asigurări din proprie iniţiativă în bilanţ. Deci, prin această precizare se îndeamnă cumva la încălcarea legislaţiei actuale.

De asemenea, se precizează, în această moţiune, la un alt paragraf, că s-a asigurat sau s-a acordat de către Casa Naţională de Asigurări un număr de înlesniri pentru 245 de contribuabili, dar nu văd ce este rău în aceasta, fiindcă marea majoritate a acestora aveau probleme de natură socială, şi în acest mod s-a rezolvat poate, parţial, ce-i drept, un segment din marea problemă pe care o au agenţii noştri economici.

Deci, aceste scutiri, aceste reeşalonări sunt prevăzute în cadrul actual legal şi nu văd de ce au fost menţionate ca o chestiune nelegală sau ca o acţiune care ar încălca actualul cadru legal.

Evident, tot aici se face o menţiune legată de faptul că aceste creanţe depăşesc mai multe exerciţii bugetare. Aceasta este o opinie pe care au elaborat-o unii finanţişti, că nu ar trebui să depăşim durata unui exerciţiu bugetar, dar această opinie nu este prevăzută în nici o lege, aşa încât, actualul cadru legal permiţând acordarea acestor facilităţi, acestor amânări, acestor reeşalonări, nu văd de ce am incrimina dacă ele s-au făcut cu respectarea legii.

În concluzie, aş vrea să menţionez că acest segment al moţiunii pe care o discutăm astăzi are, în mare parte, după cum am văzut, scopuri politicianiste, a fost elaborat în opinia mea în ideea de a crea o imagine apocaliptică, de dezastru în ceea ce priveşte respectarea cadrului legal de către cei care sunt puşi în aceste funcţii şi care îşi îndeplinesc misiunea pe care o au şi, în consecinţă, vă rog să votăm împotriva acestei moţiuni.

Evident că unele lucruri trebuie puse la punct, şi nu sunt puţine, dar îmi exprim convingerea că instituţiile şi persoanele îndreptăţite să facă acest lucru, o s-o facă cu competenţă, în termen foarte scurt.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Lucian Bolcaş, din partea Grupului parlamentar al PRM-ului, ultimul vorbitor din partea acestui partid.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Onoraţi invitaţi şi distinşi colegi,

Cred că tot ceea ce trebuia spus astăzi s-a spus. Aş vrea numai să menţionez că o moţiune privind starea de sănătate a naţiunii nu este numai un act politic, ci este un act de conştiinţă şi de responsabilitate. Pe această linie vreau să subliniez prezenţa acelora care, independent de coloratura noastră politică, şi-au dat seama de gravitatea acestui moment. Nu este vorba de alianţe conjuncturale şi resping orice fel de ironie din partea oricui ar veni, este vorba de împrejurarea că distincte doctrine şi distincte politici nu ne pot separa în momentul grav în care însăşi viitorul acestei naţiuni este în pericol.

Din acest punct de vedere, daţi-mi voie să resping acuzele de politicianism aduse acestei moţiuni care s-a dorit în primul rând tehnică, adresate chiar de doamna ministru doctor Bartoş.

Vreau să resping în acelaşi timp şi ironia grosieră a domnului doctor Brânzan Ovidiu, care a caracterizat, printr-o sintagmă venită de la o persoană absolut necunoscută în Parlamentul României, ca bolnăvicioasă, susţinerea PRM-ului.

Dacă m-aş coborî la nivelul unei atari gândiri, care vine din partea unui doctor, ar trebuie să spun: mai bine bolnăvicios decât putred, dar nu acesta este obiectul moţiunii noastre.

Aş vrea să mai subliniez aici consecvenţa reprezentanţilor UDMR-ului în ceea ce priveşte distrugerea sistemului de sănătate românesc, începută sub ministeriatul pe care l-au deţinut în fosta guvernare şi pe care încearcă să-l continue, sprijinind actuala guvernare, e drept, cu anumite tente de abilitate, ca să nu se dezică de propriul electorat.

Vreau să menţionez în faţa dumneavoastră că un singur lucru trebuie spus: nu am cerut demisia unui ministru, nu am cerut înlăturarea unor persoane, ci am cerut reformarea unui sistem greşit conceput încă din anii '90, poate şi din vina parlamentarilor majorităţii, care au votat automat legi ce se exclud reciproc şi au creat un haos în sistemul sanitar, care au dus la situaţia de astăzi, când cârpelile şi protezele nu mai pot să ajute la nimic.

Eu vreau, în primul rând, să amintesc domnului doctor Brânzan Ovidiu şi colegei noastre, doamna deputat doctor Bartoş Daniela, că jurământul lui Hipocrat se îndeplineşte nu numai prin actul medical, ci şi prin actul politic, dacă ai această calitate. Sunteţi responsabili, suntem responsabili pentru soarta naţiunii! Şi dacă vreţi să ştiţi de ce este falimentară politica, gestiunea în domeniul sanitar, nu trebuie să facem contabilitatea mărunţişurilor, ci să spunem un singur lucru: spor negativ de populaţie! Acesta este falimentul politicii în domeniul sanitar! Dispariţia treptată a naţiunii! Spre aceasta vreţi să ne îndreptăm? De aceasta trebuie să reformăm sistemul sanitar, de aceasta am iniţiat această moţiune şi de aceasta ne bucurăm de sprijinul colegilor parlamentari ce au înţeles gravitatea ei. Aş vrea să voteze conştiinţa dumneavoastră, şi nu apartenenţa dumneavoastră politică.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Partidului România Mare)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul Liviu Bara, din partea Partidului Social Democrat, şi apoi va răspunde problemelor ridicate doamna ministru Bartoş.

Domnul Radu Liviu Bara:

Domnule preşedinte,

Doamnă ministru,

Stimaţi colegi,

În întreaga sa activitate Parlamentul trebuie să militeze pentru legalitate, pentru ordine şi linişte socială.

Pentru consolidarea statului de drept aceste elemente, alături, sau, mai bine zis, împreună cu măsurile menite să readucă România la starea economică, conform standardelor europene, trebuie să creeze o nouă perspectivă, să aibă un nou loc în climatul politic european.

A nu ştiu câta moţiune iniţiată de către o parte din opoziţie, de această dată de Partidul România Mare, încearcă să speculeze stări necorespunzătoare din sănătate, provocate de atâţia ani de slaba administrare şi conducere a acestui domeniu, inclusiv de un membru marcant al partidului dumneavoastră.

Guvernarea ţării într-un sistem democratic, bazat pe pluripartidism, implică răspunderi politice la fel de importante atât pentru majoritatea parlamentară, cât şi pentru opoziţie, lucru, de fapt, spus şi de către antevorbitor, dar din punct de vedere teoretic.

Starea sănătăţii populaţiei, pe care toţi o dorim mai bună, este un deziderat care se urmăreşte în cele mai dezvoltate ţări. Drept urmare, dintr-un studiu recent efectuat de către reprezentanţii Uniunii Europene s-a constatat că o problemă comună a tuturor ţărilor membre este problema sănătăţii, starea în care se află şi modul de îmbunătăţire a ei.

Tot ca un exemplu, ce se spunem despre dezvoltarea Germaniei care şi ea, din punct de vedere a natalităţii, are un coeficient negativ. Probabil că nici ea nu intră în rândul Uniunii Europene.

După 13 ani de la Revoluţie şi cei mai rău voitori dintre colegi îşi dau seama că adevărata reformă în sănătate a început în anul 2000. Ei sunt cei care au criticat în 1992, în 1996, în 2000, în 2003, fiindcă un partid aşa puternic şi cu o priză puternică la populaţie a reuşit splendida performanţă să fie tot timpul în opoziţie. Oare nu le place puterea? S-ar putea!

Vă întreb: când s-a realizat adevărata transferare a competenţelor din administrarea sistemului ocrotirii sănătăţii la nivelul comunităţilor locale? Trecerea la sistemul de achiziţii prin licitaţii publice la nivelul întregii ţări? O laborioasă activitate de revizuire a listei de medicamente compensate, crescând gradul de compensare a medicamentelor, prin suportarea de către stat a 65% din preţul de vânzare? În câte ţări europene este un asemenea procent? Acestea nu se văd? Sigur, măsurile au fost multe, dar lucrul cel mai important este că pentru prima dată, dragi colegi, s-a realizat o strategie unitară pe durată scurtă şi medie a ceea ce trebuie făcut în sănătate.

În moţiunea de 17 pagini 8 pagini sunt cu date statistice. Şi îmi cer scuze, dar cei care le-au luat, nu ştiu de unde, nu s-au uitat pe coloana bună sau probabil datele nu se refereau la anii 2001 - 2002, lucru, de fapt, arătat şi de către doamna ministru.

Stimaţi colegi,

Nu mai puneţi să facă asemenea moţiuni lungi pe cei obosiţi! Maxim două pagini, că altfel se uită titlul! Am spus "obosiţi" pentru că sunt oameni care sunt în permanent la spital, la Parlament şi la facultate, în acelaşi timp, şi datorită oboselii încurcă cifrele.

Restul moţiunii ne pune în faţa unor probleme într-adevăr mari, probleme punctuale, cu un institut de cercetare, o secţie de la un spital. Cam acesta este nivelul gândirii de ansamblu, viziunile de perspectivă a celor ce au semnat moţiunea.

În ceea ce priveşte câteva din elementele care duc la concluzia că nici de data aceasta PRM nu a venit cu lecţia învăţată şi nu poate primi notă de trecere le-a spus şi le-a enunţat şi doamna ministru, nu le mai enunţ.

În consecinţă, rog colegii să voteze împotriva moţiunii.

Da, într-adevăr, avem probleme în sănătate, în reorganizarea armatei, în creşterea economică, în învăţământ, în minerit, probleme pe care Guvernul Năstase le ştie şi încearcă, aşa după cum sunt sigur că vedeţi, să le rezolve. Nu este o treabă uşoară, dar decât să staţi drept şi să judecaţi strâmb, mai bine staţi strâmb şi judecaţi drept, dacă altfel nu se poate, şi veniţi cu propuneri care într-adevăr să ducă la prosperitatea acestui popor, şi nu vă cheltuiţi în zadar energia, că este păcat.

Vă mulţumesc.

(Text neprezentat la microfon, consemnat după materialul depus la secretariatul de şedinţă)

Domnul Gheorghe Popescu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă fac cunoscut faptul că am constatat, încă o dată, cu neplăcere, reaua voinţă a reprezentanţilor Opoziţiei şi lipsa acestora de iniţiative pozitive, de intervenţii constructive în Parlament şi de munca susţinută pentru realizarea cauzei pentru care au fost investiţi, aceea de consolidare şi perfecţionare, prin munca comună, a sistemului legislativ din România, de susţinere a interesului public la nivel naţional.

Dar, salut, la rândul meu, alături de doamna ministru Daniela Bartoş, exercitarea dreptului de a iniţia moţiuni de cenzură, reglementate prin drepturile constituţionale şi cele prevăzute în Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În domeniul sanitar, Strategia de reformă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei a identificat ca prioritate patru arii de intervenţie strategică, după cum urmează: organizarea şi conducerea sistemului sanitar, finanţarea sistemului sanitar, sănătatea populaţiei şi serviciile de sănătate, raţionalizarea resurselor fizice şi umane.

Pe aceste criterii s-a consolidat, până acum, la jumătatea mandatului guvernamental, o structură administrativă care să permită "reaşezarea" sistemului sanitar din România şi ridicarea standardelor calitative la nivelul aşteptărilor naţionale şi internaţionale, intrarea într-un sistem de normalitate la nivelul sistemului sanitar pe plan naţional.

Numai pentru conducerea şi reglementarea sistemului sanitar, a fost nevoie de emiterea unui număr de 15 acte normative, care clarifică printre altele: exercitarea profesiunii de asistent medical, înfiinţarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali din România, completarea legislaţiei în domeniu; Statutul medicului de medicină generală, stomatologului şi farmacistului; Regulamentul de organizare şi efectuare a stagiaturii de către absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, stomatologie şi farmacie; statutul stagiarului; asistenţa medicală gratuită a preşcolarilor, elevilor, studenţilor; stabilirea listei cuprinzând bolile pentru care asiguraţii beneficiază în tratamentul ambulatoriu de medicamente eliberate fără contribuţie personală, decontate din Fondul de asigurări sociale de sănătate; achiziţia unor medicamente ce se acordă în spital şi în ambulatoriu, a unor vaccinuri, materiale sanitare şi a altor materiale necesare derulării programelor de sănătate; reglementări privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a băuturilor alcoolice şi a consumului de droguri.

Toate aceste reglementări nu fac decât să acopere golurile lăsate de guvernele anterioare şi să facă funcţional un sistem extrem de dificil care este acesta, al sănătăţii.

În ceea ce priveşte simplificarea modului de finanţare a serviciilor de sănătate, au fost întreprinse o serie de măsuri, care facilitează următoarele:

Colectarea contribuţiilor de asigurări de sănătate de către un singur fond (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate).

Repartizarea Fondului naţional unic către casele de asigurări, în funcţie de numărul persoanelor asigurate şi de structura de riscuri a populaţiei asigurate.

Ministerul Sănătăţii şi Familiei a definit pachetul de îngrijiri de bază acoperit de contribuţiile de asigurări de sănătate şi un indicator asociat structurii de riscuri.

S-a stabilit o cotă de contribuţie de 6,5% din venitul realizat de angajaţi, iar pensionarii, militarii, elevii şi studenţii nu mai contribuie la crearea Fondului de asigurări.

Asiguratul are libertatea să-şi aleagă casa de asigurări.

Acordarea de asistenţă medicală gratuită pentru populaţia din mediul rural cu venituri mici sau fără venituri, din zonele defavorizate.

Aceste măsuri, stabilite prin acte normative care, evident, au trecut şi prin mâinile dumneavoastră - contează însă dacă le-aţi citit sau nu - , nu face decât să faciliteze o serie de servicii pentru populaţie şi intrarea într-un ritm normal de dezvoltare a sistemului sanitar.

Totodată, prin reglementările juridice din domeniu, au fost clarificate o serie de prevederi privind raţionalizarea resurselor fizice, astfel:

Organizarea şi funcţionarea spitalelor pentru creşterea eficienţei din punct de vedere tehnic a modului de funcţionare a serviciilor medicale oferite prin unităţile sanitare cu paturi.

Reducerea îngrijirilor spitaliceşti prin efectuarea unui control medical anual pentru asiguraţii de peste 30 de ani şi controlul efectuării vaccinărilor de către direcţiile de sănătate publică.

Controlul cheltuielilor globale pentru servicii de sănătate, prin: negocierea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalelor, de către conducerea spitalului, cu conducerea direcţiei de sănătate publică şi cu conducerea casei de asigurări de sănătate, monitorizarea utilizării fondurilor contractate, conducerea spitalului pe bază de contract de administrare.

Raţionalizarea resurselor fizice, prin aprobarea structurilor unităţilor sanitare în toate judeţele, corelându-se numărul paturilor cu indicele lor de utilizare pentru creşterea cost-eficienţă.

Pentru redresarea sistemului sanitar, în bugetele pe anii 2001 şi 2002 s-au alocat fonduri reprezentând 4,2% din P.I.B., comparativ cu anii 1997 - 2000, când cifra alocată din P.I.B. a fost de 2,2 - 3,8%, ceea ce evidenţiază, fără dificultate, intenţia Guvernului de modernizare şi eficientizare a sistemului sanitar din România.

Stimaţi colegi,

Prin moţiunea iniţiată de dumneavoastră, ne acuzaţi, printre altele, de deficienţe de strategie politică sanitară, neţinând cont nici măcar de faptul că, raportat la intenţiile tuturor forţelor politice şi a majorităţii populaţiei, prin aderarea României la structurile Uniunii Europene suntem obligaţi, cu toţii, la reformarea şi reabilitarea sistemului sanitar. Iar măsurile întreprinse până acum, şi cele care vor fi luate, nu fac decât să ducă la reformă în sistemul sanitar, tocmai în baza unei strategii politice sanitare.

Aşa cum este definit şi din Planul de acţiuni pe anii 2003 şi 2004 al Programului de Guvernare, şi care a fost votat de Parlament, în domeniul ocrotirii sănătăţii, sunt cel puţin 7 obiective majore care trebuiesc finalizate, iar dacă dumneavoastră nu le-aţi parcurs până acum, sau dacă le-aţi parcurs şi nu le-aţi înţeles, daţi-mi voie să vi le prezint pe scurt:

• conducere şi reglementare;
• finanţare;
• simplificarea modului de finanţare a serviciilor de sănătate;
• completarea reglementărilor cu privire la finanţarea costurilor de capital;
• furnizarea serviciilor;
• reorientarea serviciilor medicale către prevenire, asistenţă primară şi asistenţă ambulatorie, fără a afecta calitatea îngrijirilor;
• raţionalizarea resurselor fizice;
• dezvoltarea resurselor umane şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor;
• creşterea rolului statului în furnizarea bunurilor publice cu externalităţii pozitive.

Priorităţi legislative: un număr de 15 proiecte de acte normative cu finalizare pentru sfârşitul anului 2003.

Toate aceste obiective conduc la un număr semnificativ de acţiuni majore ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, peste 40, care au termene de realizare până în trimestrul IV al anului 2004.

V-am reţinut atenţia cu acest punctaj de măsuri luate până acum, şi care vor fi luate pentru perioada imediat următoare, în speranţa că, poate, veţi da citire încă o dată Programului de Guvernare, veţi fi mai atenţi la măsurile şi iniţiativele Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi, ţinând cont de priorităţile politice şi administrative pe plan naţional şi internaţional, vom colabora mai strâns, la modul constructiv, reuşind împreună să realizăm ceea ce este mai bine pentru ţară, în plan limitat pentru domeniul sănătăţii, şi să ne respectăm angajamentele date în faţa oamenilor şi în faţa reprezentanţilor forurilor internaţionale similare.

Vă mulţumesc şi vă propun respingerea acestei moţiuni.

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul doamna ministru Bartoş, pentru a răspunde unor probleme ridicate de către dumneavoastră.

Poftiţi, doamna ministru.

Doamna Daniela Bartoş:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am ascultat cu mare atenţie dezbaterile de astăzi din Parlament legate de problemele din sănătate şi ne-am reamintit care au fost dezbaterile în momentul când Parlamentul a votat Legea asigurărilor sociale de sănătate în 1997.

S-a votat atunci un sistem de asigurări sociale de sănătate care fusese aplicat în Germania, un model pe care l-am adoptat noi, ca ţară, fără să gândim că noi nu suntem, totuşi, nemţi. Şi că la noi, acest sistem care presupunea mare corectitudine şi multă implicare din partea contribuabililor, nu va funcţiona la fel de bine cum a funcţionat în perioada respectivă în Germania.

Legea asigurărilor sociale de sănătate a devenit operaţională din 1998. De atunci am fost retroactiv acuzaţi că fondurile prevăzute cu excedent la Casa de Asigurări au fost luate, au fost folosite cu alte destinaţii.

Este adevărat că la începutul anului 2003 exista un excedent al Casei de Asigurări cifrat la aproximativ 15.000 de miliarde, excedent care azi se află în Trezoreria Statului, care n-a fost folosit pentru acoperirea găurilor negre din economie, aşa cum s-a afirmat.

Pentru a nu mai fi acuzaţi în continuare că se programează cu excedent, că acest excedent este folosit pentru a acoperi găuri în diverse alte locuri ale economiei, Guvernul a luat hotărârea ca la proiectul de buget pe 2003, care a fost prezentat Parlamentului şi care a fost votat de dumneavoastră la sfârşitul anului trecut, Casa de Asigurări să nu mai aibă prevăzut excedent pentru sănătate, lucru care este la îndemâna oricui să-l vadă.

Este foarte adevărat că ne-am dori un procent mai mare din p.i.b., este foarte adevărat că anumite state europene au un procent mai mare din p.i.b., dar comparaţi şi puterea economică a acelor state.

Dacă vom solicita mai mult şi vom impune un procent mai mare din p.i.b. va trebui să spunem de la ce sector trebuie să luăm acest procent, care este sectorul care are suficienţi bani acum să-i dea spre sănătate.

Nouă ne revine sarcina de a gestiona mai bine fondurile pe care le avem în momentul de faţă în sistemul de sănătate.

Pe de altă parte, nu trebuie să faceţi sănătatea răspunzătoare de toate nemulţumirile şi de toate insatisfacţiile. Nu uitaţi că numărul mare de accidente care apar ca urmare a gropilor din şosele, care sunt la îndemâna primarilor sau a altor autorităţi locale, fac ca accidentatul respectiv să consume sute de milioane de lei pe ziua de îngrijire în unităţile spitaliceşti.

A afirma aici, în faţa întregului Parlament şi a întregii ţări, că sistemul de sănătate este falimentar este a fi de acord că în momentul de faţă bolnavii nu-şi găsesc îngrijirea în sistemul de sănătate, că ei nu-şi primesc ceea ce trebuie.

Şi cu toate acestea, uitaţi-vă numai prin presă ce se spune despre sistemul de sănătate. Sunt acte medicale de înaltă performanţă, se fac transplante, se fac operaţii pe cord în mod curent, lucruri pe care acum câţiva ani nici măcar nu ne gândeam că am putea să le facem cu aceeaşi uşurinţă cu care noi astăzi le cerem şi le facem.

Se vorbea despre faptul că s-au folosit bani pentru aparatură medicală din fonduri Phare. Nu, domnilor parlamentari, aceşti bani au fost din credite externe pe care noi astăzi le plătim şi suntem obligaţi să le plătim, să le rambursăm ratele. Deci, nu au venit prin fonduri nerambursabile aceste echipamente medicale care în multe locuri stau încă neutilizate, deşi noi am făcut eforturi 2 ani la rând pentru a le da fondurile necesare instalării şi punerii în funcţiune ale acestor echipamente.

Nu am mai acuzat faptul că aceste echipamente unele au fost luate în guvernarea 1999 - 2000, fără să se vadă care este necesarul real, care este numărul de specialişti capabil să lucreze cu aceste echipamente medicale şi care va fi împovărarea asupra bugetului Ministerului Sănătăţii în perioada pe care acum o traversăm şi în care dumneavoastră ne acuzaţi că nu folosim banii şi că nu reuşim să gestionăm aşa cum trebuie problemele din sănătate.

S-a ridicat problema medicilor de familie. Anul acesta am încercat şi vom merge mai departe în a-i finanţa, mai puţin pentru simplul fapt că au pe listă un cetăţean al acestei ţări şi mai mult pentru serviciile pe care ei trebuie să le facă în folosul asiguraţilor.

N-aş îndrăzni să vă întreb câţi dintre dumneavoastră vă cunoaşteţi medicul de familie, pentru că sunt convinsă că mulţi dintre dumneavoastră nu numai că nu l-aţi văzut, dar nu v-aţi dus la controlul obligatoriu anul pe care trebuie să-l facă orice asigurat după vârsta de 30 de ani, la medicul său de familie.

În schimb, medicul a primit bani pentru simplul fapt că vă avea pe listă pe unul dintre dumneavoastră.

Sunt convinsă că banii nu sunt suficienţi, că ar trebui să aibă cu mult mai mulţi, dar în momentul de faţă mai mult nu putem să le asigurăm. Nu exclud, însă, posibilitatea de a dialoga cu medicii de familie în continuare, în vederea creşterii posibilităţii de a acorda servicii medicale în plus şi de a le acorda finanţe suplimentare pentru acest tip de servicii, în funcţie de competenţele pe care dânşii reuşesc să le ia, în aşa fel încât să poată intra într-un adevărat sistem concurenţial între medicii de familie. Pentru că nu trebuie să privim în mod egalitarist, că toţi medicii trebuie să aibă aceleaşi venituri. Ei trebuie să aibă venituri în funcţie de calitatea muncii lor şi de prestaţiile pe care le fac către populaţie.

S-a ridicat problema medicinii şcolare. Doresc să vă informez, domnule deputat, că după ce în 1998 această reţea a medicinii şcolare a fost practic decapitată prin trecerea unui număr de medici şcolari în sistemul de medicină de familie, de acum doi ani am început revigorarea reţelei de medicină şcolară; este un proces care nu se face peste noapte, s-au scos posturi la concurs, iar în ultimii doi ani, prin programele ministerului s-a asigurat şi dotarea cabinetelor de medicină şcolară, iar de anul acesta s-a intrat într-un proces de pregătire a medicilor şcolari, pregătire postuniversitară continuă, prin centrul de perfecţionare, program la care medicii şcolari vor accede, fără a plăti taxe foarte mari sau fără a plăti nişte taxe care să-i împiedice să acceadă la sistemul de informare şi la sistemul de pregătire profesională, pentru a nu mai exista probleme în şcolile noastre.

Legat de natalitate, că aţi acuzat Guvernul de scăderea natalităţii, este un fenomen general. În întreaga Europă se constată în momentul de faţă în fenomen de îmbătrânire a populaţiei şi de reducere a natalităţii şi aş recomanda: poate reuşiţi dumneavoastră să creşteţi mai mult natalitatea decât o vom putea face noi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Aş ruga liderii grupurilor parlamentare să-şi invite toţi colegii în sală pentru a proceda la votarea moţiunii şi v-aş ruga şi pe dumneavoastră să încetaţi foiala prin sală, pentru a putea număra corect. V-aş ruga, de asemenea, să rămâneţi în continuare pentru a parcurge şi lista cu voturi finale, ca să nu fim obligaţi să modificăm programul de lucru al acestei săptămâni, stabilind o zi de vot final joi.

Stimaţi colegi,

Încă o dată respectuos vă rog să luaţi loc.

Supun votului dumneavoastră moţiunea colegilor noştri de la PRM.

Cine este pentru? Am o rugăminte: nu vă suspectaţi stânga cu dreapta, toţi votaţi în mod unitar. Deci, nu vă ridicaţi în picioare pentru a vă uita peste PSD. Vă rog să rămâneţi în scaunele dumneavoastră, cei de la PRM! 95 voturi pentru.

Împotrivă?

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Aşa votau şi ţărăniştii acum doi ani, mulţi! Dar acum nu mai sunt!

Domnul Valer Dorneanu:

179 voturi împotrivă.

Abţineri? 9 abţineri.

Stimaţi colegi,

Moţiunea a fost respinsă cu 179 voturi împotrivă, 95 pentru şi 9 abţineri.