Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 mai 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 mai 2004

2. Prezentarea şi adoptarea Raportului de activitate al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2002, Raportului de audit asupra execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2002 şi Execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2002.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Vă rog să-mi permiteţi, la primul punct, să o invit pe doamna preşedintă Anghelache pentru a prezenta punctul de vedere legat de Raportul de activitate al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pe anul 2002 şi de Raportul de audit asupra execuţiei bugetului pe anul 2002.

Doamnă preşedintă, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Gabriela Victoria Anghelache:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vă rog să îmi permiteţi ca, în puţine cuvinte, să fac o sinteză asupra realizărilor pieţei de capital din România în anul 2002 şi, bineînţeles, asupra activităţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Anul 2002 a fost primul an în care piaţa valorilor mobiliare a cunoscut, prin indicatorii ei, o creştere importantă, mai ales în cel de al doilea semestru, şi anume după ce au intrat în vigoare legile actuale, care guvernează piaţa de capital. Această creştere a indicatorilor s-a evidenţiat atât la nivelul Bursei de Valori Bucureşti cât şi al pieţei RASDAQ. Indicii bursieri, pentru prima dată, în anul 2002, au atins nivelul de referinţă de 1.000 de puncte de indice, au depăşit acest nivel, s-au înscris pe un trend ascendent, trend care continuă şi astăzi.

Piaţa valorilor mobiliare a început să se dezvolte prin faptul că, în 2002, a fost introdus un nou produs la Bursa de Valori Bucureşti, şi anume, obligaţiunile municipale. Au fost 8 emisiuni de obligaţiuni municipale, lucru care a revigorat piaţa, iar, ulterior, sigur că aceste tranzacţii au început să se dezvolte.

Referitor la indicatorii care vizează piaţa fondurilor de investiţii, în acel an pe care îl analizăm prin rezultate astăzi, au existat 23 de fonduri deschise de investiţii, administrate în mod corespunzător de către societăţile de administrare, controlate şi supravegheate permanent, pentru a asigura, atât creşterea activului net al acestor fonduri, cât şi eliminarea riscurilor.

Referitor la activitatea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în anul pentru care prezentăm raportul, această activitate poate să fie prezentată succint prin următoarele.

În primul rând a fost elaborată şi s-a aprobat legislaţia, aşa cum am spus, care cuprinde 4 legi, ce guvernează piaţa valorilor mobiliare, legi care au fost apoi dezvoltate prin reglementări ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi, bineînţeles, urmărite în aplicarea lor. Repet, aplicarea legislaţiei actuale a însemnat foarte mult pentru dezvoltarea pieţei. Ea a adus un plus de supraveghere şi a adus, totodată, un plus în ceea ce priveşte autorizarea intermediarilor, în ceea ce priveşte dezvoltarea produselor pe piaţă şi, respectiv, a tranzacţiilor.

Un obiectiv important care a fost urmărit şi a fost, bineînţeles, şi realizat, s-a concretizat, în anul 2002, în accentuarea supravegherii pieţei, atât din punctul de vedere al raportărilor care sunt transmise în mod periodic, cât şi prin investigaţii şi controale. Prin aceasta, sigur că toţi actorii pieţei de capital au căutat să respecte reglementările şi, prin activitatea lor, să contribuie la realizarea unor creşteri ale indicatorilor proprii.

Tot în anul 2002, s-a demarat un program PHARE pentru întărirea cadrului de reglementare pentru piaţă şi pentru creşterea capacităţii administrative a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi a început un program, în cooperare cu Comisia din Italia, prin intermediul unei convenţii de tuning, care s-a finalizat cu un an mai târziu şi care îşi produce roadele astăzi.

În ceea ce priveşte execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisia se finanţează din venituri proprii. În 2002, am avut o situaţie financiară foarte bună, pentru că veniturile au fost depăşite cu 54%, tocmai datorită intrării în vigoare a legislaţiei şi a dezvoltării indicatorilor pieţei valorilor mobiliare.

Nu am să intru în detaliu în ceea ce priveşte sursele de venit, ele sunt prevăzute în legea care reprezintă Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, cotele prevăzute în lege au fost prevăzute în limite maxime, iar noi am operat anumite diminuări pentru unele cote, în ideea de a impulsiona tranzacţiile de piaţă.

Veniturile care au contribuit în mod deosebit la aceste rezultate financiare favorabile au fost cele din ofertele publice de cumpărare şi de preluare, dar şi veniturile din tranzacţiile derulate la bursă.

Au existat şi câteva surse de venit la care nu am reuşit să ne încadrăm în bugetul aprobat, în sensul că în execuţie nu s-au atins sumele prevăzute prin buget. Şi anume, la ofertele publice de vânzare, la veniturile din plasament privat (pentru că această formă de emisiune prin plasament privat nu a mai fost inclusă în noua legislaţie), precum şi la postul alte venituri, post la care noi prevăzusem o anumită cotă din amenzile pe care le aplicăm şi, datorită intrării în vigoare a Legii nr. 315, prin care se aproba Ordonanţa nr. 30, toate veniturile din amenzi sunt preluate la bugetul de stat, deci, nici aici nu am avut realizarea la nivelul bugetului aprobat.

La execuţia cheltuielilor, pe total, acestea au fost realizate în proporţie de aproape 70%, faţă de bugetul aprobat: cheltuielile de personal - am avut economii de 33%, iar în cadrul acestora, la cheltuielile cu salariile, economii de 10%; de asemenea, cheltuielile materiale au fost cu economicitate efectuate şi aici avem economii; iar la cheltuielile de capital, gradul de realizare a fost de numai 54%, deoarece se prevăzuseră investiţii pentru o nouă arhitectură a reţelei informatice a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, dar, prin intermediul Programului PHARE, am primit o finanţare în acest scop, deci, investiţiile respective au fost efectuate din alte surse, motiv pentru care la acest capitol de cheltuieli nu am atins nivelul prevăzut.

Cam aceasta este situaţia, bugetul s-a încheiat cu execedent, noi căutăm să reportăm şi să sporim excedentul de la un an la altul, pentru a rezolva odată pentru totdeauna problema sediului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Chiar în aceste zile suntem în mare dificultate, pentru că proprietarul doreşte să vândă clădirea pe care noi am închiriat-o.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult, stimată doamnă preşedintă.

Vă rog să-mi permiteţi să-i dau cuvântul domnului preşedinte Ştefan Viorel, al Comisiei pentru buget, finanţe din Senatul României, pentru a prezenta raportul comisiilor pentru buget.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică din Senat şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor au analizat raportul anual de activitate, raportul anual de audit financiar şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2002, depuse de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, spre analiză, în conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobată prin Legea nr. 514/12.07.2002.

Raportul face referire la activitatea de reglementare a pieţei, performanţele pieţei valorilor mobiliare, autorizarea operaţiunilor financiare ale societăţilor comerciale pe piaţa valorilor mobiliare, supravegherea pieţei valorilor mobiliare, rolul pieţei, raportul anual de audit şi contul de execuţie bugetară.

Având în vedere că raportul a fost distribuit într-un timp suficient pentru a fi studiat de către toţi colegii noştri, vă rog să-mi permiteţi să dau citire doar concluziilor pe care comisiile noastre le prezintă în finalul acestuia.

Deci, comisiile permanente ale celor două Camere, în urma analizei raportului anual de activitate al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, raportului anual de audit financiar şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli, formulează următoarele propuneri, pe care le supune atenţiei dumneavoastră:

  • Emiterea în totalitate a reglementărilor, conform Legii 512/12.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate, a Legii nr. 525/17.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, a Legii nr. 513/12.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare.
  • Includerea şi prezentarea în raportul anual al comisiei a unei informări privind activitatea burselor de mărfuri şi stadiul autorizării acestora.
  • Comunicarea activităţii asociaţiilor profesionale autorizate, a agenţilor, instituţiilor sau organismelor pieţei reglementate, cărora CNVM le-a delegat una sau mai multe din prerogativele învestite prin lege.
  • Transmiterea activităţii consultanţilor de plasament.
  • Analizarea activităţii fondurilor cu capital de risc.
  • Respectarea actelor normative în ceea ce priveşte înfiinţarea Fondului de Compensare a Investiţiilor conform art. 141 din Legea nr. 525/17.07.2002 pentru aprobarea Ordonanţei nr. 28/2002, care prevede că în maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare va stabili prin regulament norme de organizare şi funcţionare a Fondului, va numi consiliul de administraţie şi va stabili modul de acoperire a cheltuielilor curente.
  • Prezentarea modului de compensare a investitorilor, în condiţiile în care Fondul de Compensare a Investitorilor nu s-a înfiinţat nici până în prezent şi nu s-au respectat obligaţiile de contribuţie la Fond.
  • Soluţionarea propunerilor comisiilor permanente ale Parlamentului referitoare la raportul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi comunicarea acestora.

În baza Regulamentului de funcţionare al celor două Camere, Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia economică din Senat, precum şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor propun plenului Parlamentului, spre dezbatere, raportul de activitate pe anul 2002 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Vă rog, dezbateri generale. Dacă sunt luări de cuvânt? Înţeleg că nu sunt.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră Raportul Comisiilor reunite de buget, finanţe asupra Raportului de execuţie a bugetului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru anul 2002.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Stimaţi colegi,

Vă anunţ că din totalul de 485 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa un număr de 402 senatori şi deputaţi.