Dezbateri parlamentare

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

În prima parte a şedinţei noastre de plen, suntem în cea consacrată declaraţiilor politice. În conformitate cu repartizările făcute de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în conformitate cu Regulamentul, grupurile parlamentare, în raport de pondere şi timpul cuvenit, au dreptul: PSD la 10 declaraţii politice a câte 3 minute, PNL - 6 declaraţii politice a câte 3 minute, PD - 5 declaraţii politice, PRM - 3 declaraţii politice, UDMR - 2 declaraţii politice, Partidul Conservator - 2 declaraţii politice, minorităţi - 2 declaraţii politice, independenţi - o declaraţie politică.

Pentru a ne încadra în timpul stabilit şi a da cuvântul tuturor celor înscrişi la cuvânt, vă solicit de la început respectarea celor 3 minute acordate declaraţiilor politice de regulamentul Camerei Deputaţilor. Depăşirea acestui termen înseamnă prejudicierea sau acordul unui coleg din grupul parlamentar.

Dau cuvântul domnului deputat Mihai Apostolache din partea Grupul parlamentar al PSD. Lipseşte.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Ghişe din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte şi preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Titlul pentru declaraţia politică de astăzi este: "Necesitatea şi urgenţa echilibrării sistemului de salarizare în sectorul public".

Fiecare modificare a nivelului salariului minim pe economie aduce după sine, prin efectele ei, schimbări ale corelărilor de salarizare în sectorul public. Cu aceste ocazii nu se modifică însă şi celelalte salarii din sectorul public.

Mai mult decât salarizarea bugetarilor, toate salariile din sectorul public din România suferă modificări de raporturi între salariul minim şi cel maxim practicat în domeniul respectiv de activitate.

De regulă, creşterile salariului minim pe economie creează condiţia ca, odată cu creşterile de preţuri la produsele de bază, veniturile minime ale salariaţilor să fie compensate prin creşterile salariului minim pe economie. Această sincronizare este corectă, însă ea trebuie corelată şi cu alţi factori care influenţează remunerarea muncii în sectorul public.

În ultimii ani, în mod constant, creşterile repetate ale salariului minim pe economie nu au fost însoţite de creşteri de salariu ale tuturor categoriilor de salariaţi din sectorul public. Efectul este că raportul dintre salariul maxim şi cel minim în sectorul public, în fiecare domeniu în parte, s-a diminuat în mod constant, tinzând spre unitate. Acest fenomen creează mari disfuncţii şi demotivarea salariaţilor specialişti cu vechime în muncă.

Se ajunge până acolo că un specialist debutant în domeniul său de activitate să câştige până la 60-70% din salariul unui specialist aflat în câţiva ani înainte de pensie şi care a parcurs în mod constant toate etapele de perfecţionare profesională corespunzătoare studiilor şi nivelului de vechime în muncă.

Sigur că este nevoie ca salariile debutanţilor să fie cât mai mari pentru a motiva tinerii să muncească aici, în ţară. Sigur că performanţa şi productivitatea muncii lasă de dorit în multe domenii de activitate din sectorul public. Sigur că sursele de finanţare pentru salarizarea în sectorul public sunt limitate şi insuficiente.

Totuşi, o grilă de salarizare care, pe parcursul unei cariere profesionale de o viaţă, creează o diferenţă de doar 30% faţă de salariul unui debutant, este departe de a motiva pentru perfecţionare profesională şi muncă entuziastă.

Salariile în sectorul public sunt atât de mici, încât, în multe domenii, ele devin adevărate invitaţii la corupţie, dacă se ţine seama de nivelul ridicat al resurselor cu care se operează şi importanţa deciziilor pe care le iau unii bugetari remuneraţi mizerabil, de-a dreptul indecent.

În acelaşi timp, însă, tot în sectorul public, pentru unele categorii de conducători de instituţii se plătesc salarii, care reprezintă de 100 până la 700 de ori nivelul unor pensii cu care milioane de oameni trebuie să supravieţuiască. De regulă, beneficiarii unor astfel de salarii care depăşesc cu mult până şi salariul preşedintelui ţării, sunt persoane numite în funcţii pe criterii politice.

Sistemul funcţionează astfel nu doar de un an, ci de 16 ani încoace. Coşul zilnic pentru consumul individual şi-a pierdut de mult semnificaţia pentru politicile de salarizare decentă în sectorul public. Sunt sute de mii, poate milioane de salariaţi cărora venitul lunar din muncă în sectorul public nu le ajunge lor personal, nici măcar să plătească hrana zilnică şi întreţinerea locuinţei.

S-a ajuns până acolo ca unele categorii de salariaţi pentru a putea să lucreze în sectorul public au nevoie să fie susţinuţi financiar de către alţi membri ai familiei. Acest fenomen se manifestă în mod special în rândul tinerilor, la debutul lor în carieră.

Ceea ce vrem să subliniem, în esenţă, sunt dezechilibrele principiale şi lipsa unor repere morale în actualul sistem de salarizare în sectorul public. Apare ca urgentă şi necesară modificarea sistemului public de salarizare, astfel încât să fie răsplătită munca cinstită, competenţa, profesionalismul, creativitatea şi inteligenţa mai mult decât nemunca, statul de pomană sau lipsa de calificare şi de experienţă.

Sistemele de salarizare din sănătate, învăţământ, administraţie, instituţii publice şi respectiv agenţii economici din sectorul public sunt tot atâtea dovezi concrete ale aberaţiilor şi lipsei totale de coerenţă a sistemului de retribuire a muncii în ţara noastră. Prea puţin mai contează că defecţiunile de principiu şi lipsa de valori autentice care să fundamenteze sistemul de salarizare în sectorul public sunt, în principal, expresia aplicării mulţi ani de zile a unor politici care s-au revendicat ca fiind de tip social-democrat.

Important este că situaţia de fapt este catastrofală şi se cere urgent corectată. Faţă de cele semnalate mai sus, apare ca necesară şi urgentă o rapidă analiză şi evaluare, precum şi o acţiune a ministerului muncii, solidarităţii sociale şi familiei pentru ca aceste anomalii ale sistemului de salarizare în sectorul public, care afectează viaţa a milioane de cetăţeni din ţara noastră, să fie corectate.

Solicităm ministrului muncii să prezinte de urgenţă în Camera Deputaţilor un raport privind aspectele semnalate şi propuneri de politici care să îmbunătăţească rapid dezastruoasa stare de fapt.

Revine, în final, răspunderea Guvernului, în ansamblul său, să aplice mai rapid prevederile din programul de guvernare pentru îmbunătăţirea salarizării în sectorul public.

Considerăm că o astfel de abordare poate conduce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru milioane de cetăţeni români, salariaţi în sectorul public, precum şi pentru familiile lor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi depăşit cu 2 minute timpul acordat.

Grupul parlamentar al PD, domnul deputat Dumitru Ioan Puchianu. Lipseşte. Grupul parlamentar al PRM, domnul deputat Mircea Ifrim. Vă rog să poftiţi.

Vă cer scuze, îl rog pe domnul deputat Călian să se apropie, în calitate de lider al Grupului parlamentar al Partidului Conservator, ca să rezolvăm o problemă.

Vă rog, domnule deputat, susţineţi-vă cuvântul.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul acestei declaraţii este legat de situaţia gravă a sistemului de sănătate şi de starea de sănătate a populaţiei, care devine din zi în zi mai îngrijorătoare.

Mă adresez primului-ministru şi supun spre atenţia domniei sale, în primul rând, posibilitatea de a lua o hotărâre politică şi de a aloca mai mult decât 0,8% din p.i.b. ca fond de stat pentru sănătate şi, de asemenea, de a scoate din bugetul consolidat de stat banii asigurărilor sociale de sănătate, care sunt un fond privat, un fond public privat şi a-l afecta în exclusivitate actului medical, aşa cum se petrece în toate ţările civilizate, fără a utiliza acest fond pentru programe de sănătate care revin bugetului de stat şi, în acest context, o mărire la cel puţin 2% din p.i.b. din bugetul de stat pentru programele de sănătate. Este prima problemă pe care o supun atenţiei.

A doua problemă se leagă de faptul că deşi s-a incriminat un management defectuos, deşi s-a făcut o vânătoare de vrăjitoare asupra personalităţilor lumii medicale, considerate "vinovate" de dezastrul şi risipa din sănătate, greşelile manageriale sunt mult mai grave la ora actuală. S-a dat o dispoziţie de reducere cu 25% a numărului de paturi din spitale. Este normal dacă, în acelaşi timp, s-ar lua măsuri de ridicare a tehnicităţii, de dotări corespunzătoare care ar duce la scăderea numărului de zile de spitalizare. Lucrul este absolut normal şi în Uniunea Europeană lucrurile se petrec aşa: paturi sunt mai puţine, tehnicitate ridicată, număr de zile de spitalizare redus. Dar, la noi, această măsură de 25% reducere a numărului de paturi este în acelaşi timp luată în condiţiile în care se vorbeşte de construirea a 8 spitale de urgenţă care pot fi cu fonduri parţial străine pentru clădire, dar restul sunt banii publici, care şi aşa sunt insuficienţi pentru sănătate la ora actuală.

În acelaşi timp, dau un exemplu aberant, la Bacău, în curtea unui spital cu 1300 de paturi, din care trebuie reduse paturi, s-a dat aviz pentru construirea unui spital cu 800 de paturi, într-adevăr, cu un fond PHARE care ar asigura jumătate din construcţie, dar rămân banii pentru construcţie, pentru echipament, pentru personal medical care nici nu există.

De asemenea, aş supune atenţiei dărâmarea unor spitale care sunt foarte bune la ora actuală, precum este ambulatoriul Spitalului Colţea din Capitală, care este şi monument istoric şi care ar urma să se dărâme, întrucât aşa s-a stabilit un proiect început cu Firma Siemens cu 4 ani în urmă. Într-adevăr, proiectul există, proiectul a fost un proiect dezastruos, Curtea de Conturi şi-a spus cuvântul. Or, a-l finaliza şi cu această dărâmare a ambulatoriului înseamnă o tulburare gravă a sistemului de sănătate.

Închei aici aceste exemple de management defectuos central şi supun atenţiei primului ministru o analiză atentă cu specialiştii din domeniu, cu vârfurile profesionale, întrucât o reformă făcută împotriva unui sistem este nedemocratică şi, în timpul istoriei, democraţia şi-a dovedit eficienţa în comparaţie cu dictatura.

În speranţa unor măsuri imediate, rog pe domnul prim ministru să acorde atenţie acestei solicitări.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Un minut depăşirea dumneavoastră.

Atenţionarea mea nu este raportată la timp, pentru toţi cei care au fost nominalizaţi de către liderii de grupuri parlamentare vor avea posibilitatea să-şi ţină declaraţiile politice. Dar, aş vrea să dau posibilitatea şi altora care sunt înscrişi, chiar peste numărul respectiv, în condiţiile în care timpul ne permite şi dânşii sunt prezenţi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Petru Călian.

Vă rog.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi are drept titlu "Ziua internaţională a Tineretului".

Conform calendarului sănătăţii, astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului, o zi pe care ar trebui să o sărbătorim cu toţii, dat fiind faptul că tineretul este cel care poartă semnul dezvoltării noastre viitoare ca naţiune în cadrul Uniunii Europene şi nu numai. Dar, în special, această zi ar trebui sărbătorită de tineri. Doar că nu mulţi tineri au motive să sărbătorească o astfel de zi.

Deşi există multe pături defavorizate în România, nimeni nu a recunoscut niciodată deschis că tineretul este o astfel de categorie, fapt care i-a determinat pe mulţi să emigreze în căutarea unor condiţii mai bune şi a unei recunoaşteri a meritelor lor. Astfel, ne mândrim cu tineri români care muncesc pentru companii de prestigiu din străinătate, cum ar fi Microsoft sau care predau în universităţi europene şi americane, ori ne întrebăm ce i-o fi determinat pe unii tineri cu studii superioare să meargă la cules de căpşuni în Spania. Răspunsul la toate aceste uimiri şi întrebări ale noastre relativ la tineri îl are programul naţional de sprijinire a tinerilor români. Mai bine zis, lipsa acestui program.

Puţine sunt companiile româneşti care au îndrăzneala sau chibzuinţa de a oferi posturi de răspundere unor tineri aparent neexperimentaţi, iar faptul că alte corporaţii internaţionale sau multinaţionale au acest curaj, dovedindu-se ulterior că au fost inspiraţi în alegerea lor, nu constituie, din păcate, un exemplu demn de urmat.

De asemenea, puţine sunt organizaţiile de partid, care să încurajeze realmente şi constant accesul tinerilor la poziţii de conducere de unde să aibă posibilitatea ca, prin mentalitatea înnoitoare, să aducă schimbări de substanţă în viaţa politică românească.

Partidul Conservator este una dintre aceste puţine formaţiuni care şi-a asumat dorinţa de schimbare prin sprijinirea şi promovarea tineretului.

Din păcate, în România, a fi tânăr reprezintă pentru cei mai mulţi un dezavantaj. Salariile de încadrare sunt mici, insuficiente pentru a-şi întemeia o familie fără grija zilei de mâine, recunoaşterea meritelor vine după eforturi îndelungi şi ani de muncă în posturi prost plătite, de multe ori la salariul minim pe economie, asta în cazul optim în care există o astfel de recunoaştere, posibilităţile de afirmare sunt reduse, iar guvernul nu aplică nici o măsură concretă pentru stoparea emigrării tineretului român. Când spun măsură concretă de stopare a emigrării, nu mă refer, doamne-fereşte, la vreo interzicere a plecării în străinătate. Mă refer la un program viabil şi eficient de promovare a tinerelor valori din orice domeniu de activitate şi de recompensare prin avansare şi salarizare corespunzătoare a tinerilor.

Mă refer la posibilităţi create pentru ca aceşti tineri să nu fie nevoiţi să plece peste hotare pentru a-şi putea asigura un trai sau pentru a se putea dezvolta în plan personal şi al carierei. Mă refer la a le oferi posibilităţi de a-şi cumpăra un apartament în rate acceptabile şi de a forma o familie.

Una dintre aceste soluţii pe care le-ar putea pune Guvernul la dispoziţia tinerilor, ar fi posibilitatea de cumpărare a apartamentelor ANL după o anumită perioadă, trecerea acestora din proprietate publică în proprietate privată. La bugetul de stat s-ar întoarce astfel o parte din banii investiţi în construirea apartamentelor ANL, bani cu care s-ar putea finanţa alte construcţii de acelaşi gen. Aşa cum în alte state ale Uniunii un astfel de program este viabil, nu văd de ce nu ar putea deveni funcţional şi în România.

Stimaţi colegi, soluţii ar fi, trebuie doar să ne mobilizăm pentru a le identifica şi aplica, fără a exista temerea de "Ofensiva tinerilor!"

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Tamas Sandor, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Daţi-mi voie o secundă, vă rog, domnule deputat.

Stimaţi colegi, daţi-mi voie să vă cer scuze în numele domnului deputat Tamás Sándor pentru ţinuta sa neparlamentară şi să-mi permiteţi să-i dau cuvântul şi în aceste condiţii.

Vă rog să luaţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Tamás Sándor:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. şi fără introducerea dumneavoastră aş fi făcut acest lucru, pentru că acum vin din circumscripţia electorală şi, înainte să plec în Bucureşti, am această posibilitate, că nu stau aşa de departe de Bucureşti, numai de la 230 de km, vin cu maşina şi, deci, înainte de primele ore, mai stau aproape de cetăţeni, probabil, cum fac şi alţii, deci, vin din câteva sate din regiunea muntoasă a judeţului, aşa se explică ţinuta mea fără cravată, care nu cred că este indecentă, totuşi.

Dar, totodată, vă mulţumesc, domnule preşedinte, că mi-aţi acordat această posibilitate. Şi cu permisiunea dumneavoastră, aş trece şi la declaraţia mea politică. Îmi permiteţi?

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog.

Domnul Tamás Sándor:

Vă mulţumesc.

Aş vrea prima dată să salut pe singura doamnă din sală şi după aceea şi pe domnii colegi.

Cu declaraţia mea politică de astăzi care se intitulează "prioritate proprietarilor privaţi în faţa Romsilvei", vreau să fac un apel la domnul ministru Gheorghe Flutur, de asemenea, aş vrea să vă informez şi pe dumneavoastră despre exploatări masive de către Romsilva a terenurilor forestiere ce urmează a fi retrocedate.

Milioane de cetăţeni români au salutat decizia guvernului Tăriceanu de a restitui foştilor proprietari sau moştenitorilor lor terenurile forestiere confiscate abuziv de regimul comunist. acum, înainte de a li se restitui proprietăţile, cetăţeni disperaţi asistă la ultimul furt legalizat, în sensul că aceste terenuri sunt exploatate rapid pentru ca din profit să beneficieze alţii şi nu vechii proprietari.

Vreau să vă informez că se conturează şi un conflict social nedorit între populaţie şi ocoalele silvice de stat.

Cei de la Direcţia silvică Covasna se apără invocând legislaţia în vigoare, iar miile de cetăţeni sunt disperaţi văzând fosta lor pădure pusă pe drumuri de către firmele de exploatare şi stând neputincioşi pe lângă viitoarea lor proprietate rărită până la epuizare.

În numele cetăţenilor din circumscripţia mea electorală, 15 Covasna, proprietari particulari sau membri ai persoanelor juridice care au în proprietate teren forestier, mă adresez colegial în primul rând domnului ministru, cu rugămintea să oprească prin ordin al ministrului exploatările produselor principale şi secundare pe terenurilor care fac obiectul retrocedării, conform Legii nr.247 din 2005 privind reforma din domeniile proprietăţii şi justiţiei.

În fapt, sunt contactat de săptămâni întregi de cetăţeni persoane fizice, reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai composesoratelor care mă informează că mai ales după validarea cererilor de retrocedare de către comisiile locale s-a intensificat exploatarea materialului lemnos de pe terenurile ce urmează a fi retrocedate, terenuri sub administrarea Direcţiei silvice Covasna.

Desigur, aş putea aminti aici multe cazuri concrete, dintre care aş invoca numai unul: la Ocolul silvic Covasna, după ce a fost validată proprietatea numitului Mikes Armin s-a trecut la exploatare masivă de 3 500 de metri cubi material lemnos de către Romsilva. Cu toate insistenţele proprietarului, nu s-a oprit această, zic eu, ilegalitate.

În consecinţă, vă rog respectuos să analizaţi această problemă care este o sursă potenţială de conflict şi să dispuneţi oprirea tăierilor produselor principale şi secundare.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Întrucât din grupul dumneavoastră parlamentar nu mai este înscris altcineva, nu contabilizez minutele.

Vă dorim succes în circumscripţie.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Ioan Munteanu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema declaraţiei mele politice este: "Apele guvernează România".

Deşi efectele catastrofale ale inundaţiilor din primăvara lui 2005 (peste 110.000 ha de teren agricol aflate sub ape, 1200 de case distruse, 100 km de drumuri judeţene şi 112 km de drumuri comunale afectate) ar fi trebuit să dea de gândit autorităţilor, revărsarea Dunării din aprilie 2006 arată că acestea nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina dezastrul.

Reprezentanţii Ministerului Mediului şi cei ai Executivului ştiau încă din luna ianuarie - aşa cum afirmă ministrul Sulfina Barbu - care sunt zonele predispuse la inundaţii şi digurile cu probleme de rezistenţă şi, totuşi, n-au luat nici un fel de măsuri de siguranţă.

Premierul Tăriceanu a găsit vinovatul în persoana lui Ceauşescu care în anii 70 a îndiguit unele zone care ar fi putut prelua revărsarea, dar a omis să menţioneze ce au întreprins numeroasele agenţii, direcţii, ministere, autorităţi locale, în ultimii ani pentru ţinerea sub control a situaţiei.

Deşi din 1999 s-au făcut investiţii de peste 8000 miliarde lei pe an pentru amenajări şi strategii de prevenire a inundaţiilor, primul ministru constata cu seninătate că există diguri la care lucrările s-au făcut de mântuială şi că tehnicile de îmbunătăţiri funciare sunt învechite.

Este o explicaţie simplistă pentru coşmarul provocat de furia apelor Dunării, pentru cele peste 4,0 milioane euro pagube din agricultură, şi nu doar 1,5 milioane euro, cum estimează Guvernul, pentru satele înghiţite de puhoaie şi oamenii rămaşi pe drumuri, pentru crucile plutind pe ape, alături de morţii ieşiţi din cimitire şi de cadavrele miilor de animale.

O mare parte din pagubele acestei primăveri puteau fi evitate prin refacerea amenajărilor hidrotehnice, prin justa folosire a banilor publici, prin decolmatarea canalelor obturate cu mâl şi ierburi, prin verificarea modului de concesionare şi întreţinere a digurilor, dar şi a obţinerii autorizaţiilor pentru construirea de locuinţe în zonele inundabile.

De asemenea, trebuiau avute în vedere pregătirea şi educarea populaţiei, gestionarea optimă a situaţiilor de criză, cât şi tragerea la răspundere şi sancţionarea celor vinovaţi de nerespectarea strategiilor stabilite.

Pentru că toate aceste lucruri au fost ignorate, pagubele produse sunt enorme, iar groaza şi disperarea oamenilor au ajuns la limita suportabilului. În câteva zile, peste 140.000 de hectare din 13 judeţe au fost afectate şi peste 10.000 de oameni au fost obligaţi să-şi părăsească gospodăriile inundate.

Sinistraţii s-au revoltat nu atât împotriva sorţii care i-a lovit, cât mai ales împotriva autorităţilor care n-au avut mijloace şi putere să-i apere. Li s-a reproşat faptul că au provocat inundaţii dirijate în sate pentru a proteja afacerile unor persoane influente, că au concesionat lacuri cu tot cu diguri de care nu s-a mai ocupat nimeni, că au ignorat avertizările privind pericolul inundaţiilor.

Cu toate că acum se lucrează din greu la găsirea strategiilor şi aici aş face o remarcă: ieri ministrul mediului a recunoscut că nu există nici o strategie, deşi doar cu câteva zile în urmă, susţinea că există şi a măsurilor de redresare, o implicare constantă şi susţinută în stăpânirea problemelor legate de aceste dezastre ar fi scutit România de pagubele şi disperarea din această primăvară.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Permiteţi-mi să repar o eroare personală. Nu am dat cuvântul din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Domnule deputat Ovidiu Ganţ, vă rog să poftiţi.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În luna aprilie, Comisia Europeană, prin vocea comisarului pentru extindere Olli Rehn a prezentat în Comisia de politică externă a Parlamentului European un pre-raport şi a răspuns trei săptămâni mai târziu unei întrebări în cadrul plenului pe marginea stadiului reformelor din România şi Bulgaria, pe drumul aderării la Uniunea Europeană. Deşi nu făcut o referire concretă la data aderării, respectiv nu a dat un verdict asupra recomandării utilizării clauzei de salvgardare, totuşi impresia generală este ca datorită progreselor înregistrate de ţara noastră, mai ales în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, data recomandată va fi 1 ianuarie 2007.

Delegaţia creştin-democrată germană care a vizitat România de Paşti a lăsat să se înţeleagă că dacă Comisia nu recomandă explicit aplicarea clauzei de salvgardare, data aderării va fi 1 ianuarie 2007.

Este momentul să ne bucurăm şi să renunţăm la ritmul reformei? Eu cred că nu.

Raportul din 16 mai va face trimitere în continuare la deficienţe existente care trebuie înlăturate. Printre cele mai importante sunt acelea care vor afecta capacitatea de absorbţie a fondurilor europene de către România după aderare.

Este deci extrem de necesar să ne concentrăm eforturile în sensul realizării cerinţelor în acest domeniu. Fiecare euro neabsorbit înseamnă un proiect mai puţin realizat în favoarea dezvoltării României şi bunăstării noastre, a tuturor. Aceasta presupune un important efort administrativ şi financiar. Acest efort nu poate fi realizat decât într-un climat de stabilitate şi dialog politic.

Toate forţele politice au obligaţia să colaboreze pentru realizarea acestui deziderat. Afirmaţia nu aparţine doar comisarului Rehn sau parlamentarilor europeni care ne-au vizitat, ci şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale care a solicitat acest lucru în luna decembrie la prezentarea raportului privind stadiul aderării României la Uniunea Europeană. Trebuie să ne fie clar că vom continua aceste reforme în interesul nostru, al tuturor, şi nu pentru că ni le solicită Comisia Europeană.

Totodată, trebuie să avem o strategie postaderare, pentru că, aşa cum afirmau parlamentarii germani prezenţi la Bucureşti, se aşteaptă de la noi o contribuţie importantă în interiorul Uniunii. Un prim demers esenţial ar putea fi relansarea procesului de adoptare a Tratatului Constituţional, document ce va sta la baza funcţionării U.E. cu 27 de membri.

România trebuie să se alăture statelor hotărâte să relanseze Constituţia Europeană, astfel încât preşedinţia Germaniei să aducă cu sine atât aderarea ţării noastre la 1 ianuarie 2007, cât şi finalizarea procesului constituţional european.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele politice este "Reducerea TVA la alimentele de baza, o aberaţie populistă!"

Reducerea TVA la alimentele de bază este un subiect delicat pentru a fi discutat si pentru a face obiectul unor dezbateri publice. Asta pentru că, la prima vedere, fără a analiza consecinţele pare o lege bună pentru întreaga populaţie a României, însă din păcate lucrurile stau altfel. În realitate nu este decât o lege servită demagogic electoratului de un partid care încearcă să-şi facă imagine într-un mod meschin şi iresponsabil.

Nu înţeleg de ce PD a fost de acord în Senat cu acest proiect de lege, decât poate pentru a ne arăta încă odată "loialitatea" faţă de protocolul alianţei? Spun asta, pentru că această lege nu este făcută de specialişti în economie, aşa cum ar fi normal, ci de persoane interesate doar de imaginea propriului partid. O lege antiguvernamentală, o lege antinaţională, acestea sunt cuvintele cele mai potrivite să descrie o astfel de măsură, care vine să satisfacă imaginea unui partid care nu se prea vede pe eşichierul politic.

Domnilor parlamentari,

Iniţiatorii susţin că diminuarea TVA la produsele alimentare de baza de la 19% la 9% va duce la diminuarea preţurilor şi, în consecinţă, va fi în avantajul categoriilor largi de consumatori. Nimic mai fals! în cei doisprezece ani de când a fost introdus TVA, o scădere a acestuia la anumite produse sau servicii nu a dus la o scădere a preţurilor. Chiar dacă se vor diminua preţurile de livrare a mărfurilor la producători, preţul final al alimentelor depinde de comercianţi. Si atunci vă întreb pe dumneavoastră, cine sunt adevăraţii beneficiari de pe urma acestei legi? Domnul Voiculescu este un om de afaceri şi nu cred că este atât de naiv încât să creadă că semnând o scrisoare de angajament cu patronatele din industria alimentară şi noi aprobând un proiet de lege în parlament pentru reducerea TVA la produsele alimentare de bază, chiar credem că vor scădea şi preţurile în magazine?

Ceea ce vă pot spune cu certitudine este faptul că această măsură va diminua veniturile bugetare cu cel puţin 400 de milioane euro, iar soluţiile oferite de PC par a fi citate din cărţile de ficţiune. Legile pieţei şi populismul ieftin sunt noţiuni care nu pot exista împreună în contexul în care România vrea să se integreze în Uniunea Europeană şi aspiră la o economie de piaţă stabilă. Chiar dacă această lege va fi votată, vă spun că preţul la aceste produse va continua să crească, urmând trendul alinierii la preţurile din Uniunea Europeană.

Reducerea TVA la alimente ar trebui sa devină operaţională odată cu atingerea unei inflaţii de 3% şi terminarea procesului de aliniere a preţurilor cu cele din Comunitatea Europeană, altminteri va fi o măsura fără efect popular, ci doar un argument electoral pentru unele partide căpuşă.

Problema care ar trebui să ne preocupe în momentul de faţă ar fi rezolvarea evaziunii fiscale din domeniul produselor alimentare, iar în acest caz o scădere a TVA nu poate fi decât o recompensare a acestui fenomen.

Stimaţi colegi,

E momentul să ne gândim la probleme serioase, la soluţii practice şi constructive şi să ne concentrăm mai mult la motivele pentru care am fost aleşi în Parlament. România se confruntă cu probleme fără precedent, mă refer la inundaţii, avem nevoie de legi care să consolideze situaţia economică, nu avem nevoie de găuri la buget pentru a satisface capriciile de imagine ale unui partid.

Mulţumesc frumos.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Daniel Buda. Lipseşte.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., doamna Doamna Lia Olguţa Vasilescu. Lipseşte.

Din partea Grupului parlamentar al P.C., domnul deputat Romeo Hanganu.

Vă rog să poftiţi.

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Săptămâna trecută, Partidul Conservator a lansat public ideea introducerii unei taxe suplimentare de 3% pe profiturile societăţilor comerciale, taxă care să susţină efortul naţional de aderare.

Propunerea Partidului Conservator are la bază un adevăr economic simplu: ca să primeşti, trebuie să dai. România va trebui prin urmare să devină un contributor important la bugetul Uniunii Europene pentru a se bucura în timp.

Propunerea noastră a avut şi un scop socio-politic. Am vrut să atragem astfel atenţia că integrarea în Europa nu va aduce automat râuri de lapte şi miere pe străzile României. Va trebui să facem un efort naţional, va trebui să muncim de o mie de ori mai responsabil, va trebui să fim mult mai profesionişti pentru a face faţă aderării. Va trebui să învăţăm să accesăm rapid fondurile europene.

Bună sau rea, inteligentă sau stupidă, binevenită sau nu, această propunere este în fapt un apel la luciditate, la realism, la dialog şi reflecţie. Unii au încercat să spună că introducem o stare de panică. Acestora le amintim că panica este specifică mai ales oamenilor neinformaţi.

Noi suntem pentru transparenţă şi pentru progresul obţinut prin confruntarea de idei. Avem o viziune deschisă şi pragmatică, de oameni veniţi din mediul de afaceri, din viaţa reală, şi nu din politica de tip ipocrit.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În viziunea Partidului Conservator, 1 ianuarie 2007 înseamnă pentru România o şansă istorică de efort naţional pentru prosperitate şi nu o pomană europeană grandioasă de avantaje fără muncă.

Îi asigurăm pe toţi românii că Partidul Conservator îşi doreşte enorm integrarea la timp în Uniunea Europeană. Pentru această integrare am şi intrat la guvernare asigurând stabilitatea politică a României.

Considerăm însă că nu avem voie vreodată să fim ipocriţi cu românii. Noi credem că este de datoria fiecărui om politic onest să le spună cinstit românilor că performanţa economică este cea care ne va ţine în Uniunea Europeană şi nu strângerile de mâini şi zâmbetele oficialităţilor.

De aceeaşi performanţă vorbesc şi semnalele financiare recente venite dinspre Bruxelles. Aceste semnale ne spun că se doreşte o Românie cu mai mulţi bani la buget, capabilă să facă faţă provocărilor naţionale şi europene.

Să nu ne mai ascundem după deget! Bugetul mai are nevoie de bani. Întrebarea care se pune este: de unde îi luăm? Din veniturile tuturor salariaţilor sau din câştigurile patronilor?

Noi credem că toţi cei care au reuşit să ajungă la prosperitate pot oferi un sprijin ţării în care trăiesc. Până la urmă, aşa şi este cinstit.

După integrare, cele mai mari oportunităţi le vor avea tot oamenii de afaceri, oamenii care călătoresc, care-şi permit să se bucure de o Europă tot mai globalizată. Îi chem de aceea la diminuarea propriului profit pe toţi colegii patroni din această ţară şi din această incintă!

Nu vă aduc aminte că există o judecată de apoi ori o judecată a propriei conştiinţe, sunteţi liberi să aveţi orice convingeri religioase sau morale pe care le credeţi de cuviinţă.

Considerăm că este în interesul nostru să cedăm o părticică din profitul celor bogaţi pentru a asigura un mediu economic şi social favorabil iniţiativelor noastre.

Vă propun un test de responsabilitate faţă de România, test pe care, sunt convins, vom reuşi să-l trecem împreună!

Stimaţi colegi,

Recunoaştem că nu mică ne-a fost mirarea ca, după lansarea propunerii noastre privind efortul naţional de aderare, să fim taxaţi imediat drept populişti. Lucru cu atât mai amar cu cât primii pe care-i vizează acest efort suplimentar greu de digerat sunt chiar membrii şi simpatizanţii Partidului Conservator.

Presa a relatat cum topul primilor zece parlamentari bogaţi este dominat de conservatori veniţi din mediul de afaceri. Majoritatea membrilor noştri sunt oameni de afaceri. Electoratul nostru provine în mare măsură din clasa de mijloc.

Şi cu toate acestea, am decis să lansăm acest proiect naţional, pentru că avem o extraordinară încredere în maturitatea electoratului nostru şi în viziunea pragmatică şi realistă a acestuia asupra viitorului României.

Oamenii care ne sprijină nu uită că Partidul Conservator este printre puţinele forţe politice care s-au luptat şi se luptă pentru clasa de mijloc. De-a lungul anilor, am cerut în repetate rânduri guvernanţilor scăderi ale taxelor şi impozitelor şi facilităţi. Viitorul ni l-am imaginat sub o singură formă, într-un singur cuvânt: prosperitate.

Acum, considerăm vital un parteneriat asumat de clasa de mijloc şi de cea bogată cu păturile sărace ale populaţiei şi de aceea vă propunem parteneriatul pentru prosperitate.

Acest parteneriat pentru următorii trei ani trebuie să includă asumarea de către cei bogaţi a plăţii efortului naţional de aderare şi evitarea tensiunilor sociale.

Partidul Conservator va trimite joi, 4 mai, Guvernului, tuturor partidelor parlamentare, patronatelor şi sindicatelor "parteneriatul pentru prosperitate", un document concret, pragmatic, realist şi extrem de necesar pentru România.

Dorinţa noastră este ca, prin consultări, societatea românească să aprobe acest parteneriat şi să poată, cu câteva zile înaintea Raportului de ţară, să se arate solidară nu numai politic, dar şi economic, pe drumul european.

Domnul preşedinte Băsescu spunea în campania electorală: "Să ieşim din minciună!" Eu vă rog astăzi "Să ne asumăm adevărul!"

Dezbaterea publică a "Parteneriatului pentru prospertitate" va fi organizată în ziua de 9 mai, Ziua Europei.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, fiţi alături de noi şi Dumnezeu va da fiecăruia după gândul şi fapta sa!

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin. Lipseşte. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Manuela Mitrea.

Vreau să fac precizarea că majoritatea celor care nu sunt prezenţi au depus în scris la secretariat declaraţiile lor politice.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Dan Ştefan Motreanu.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Petru Movilă.

Din partea Grupul parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ştefan Baban. Vă rog să poftiţi.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Simplu exerciţiu de voinţă"

Suntem aproape de integrarea europeană. Acest fenomen presupune, pe lângă multe sacrificii din partea noastră, şi adaptarea gustului şi cerinţelor la produsele de nivel european.

De cele mai multe ori privim cu jind la produsele şi serviciile existente în ţările civilizate ale Europei şi resimţim o undă de amărăciune din cauză că în România standardele de calitate sunt o lege doar pe hârtie şi nici într-un caz în practică.

Suntem prea săraci pentru a cumpăra lucruri de duzină, iar dacă la începutul anilor 1990 ne permiteam să ne umplem casele cu tot ceea ce europenii aruncau, acum am ajuns la trista concluzie că banii noştri, care se devalorizează zi de zi, nu mai pot face faţă deşeurilor pe care ni le transmite occidentul, în semn de prietenie, ca pentru groapă de gunoi a Europei. Am ajuns, cu toţii, la concluzia că este mai bine să cumpărăm un lucru nou, mai scump este adevărat, dar care poate fi folosit mai mult timp, recuperându-ne astfel investiţia efectuată.

Dar şi aici românii au simţit pe propria piele că lucrurile nu stau ca în vest. Fiecare dintre noi am dat bani pentru a achiziţiona un produs nou şi valoros, aşa cum era descris atât în reclame cât şi pe etichetele sau certificatele de garanţie.

Şi nu de puţine ori, destui dintre noi au avut surprize neplăcute să constate că defectele ascunse sau vicii neprezentate au afectat atât calitatea produsului, cât şi buzunarul românului. Ni s-a întâmplat de multe ori să dăm banii pe multe haine de piele sau încălţăminte de piele naturală, ca să descoperim pe propria piele că după 2-3 purtări au apărut deja probleme: haina fie s-a decolorat, fie s-a scorojit, încălţămintea fie a luat apă la prima ploaie, fie s-a dezlipit.

Până şi la bunurile de folosinţă îndelungată diferenţa dintre produse este imensă. astfel, maşinile de spălat, frigiderele, combinele, televizoarele etc., fabricate în ţările vestice dau clasă din punct de vedere al duratei de funcţionare, dar şi al modului de utilizare, celor asamblate în ţările estice.

Şi exemplele pot continua, aducând în discuţie şi calitatea autoturismelor fabricate în ţările mamă faţă de cele asamblate în ţările surogat, dar şi calitatea şi siguranţa alimentară existente între cele două părţi ale continentului. Astfel, începând de la sucurile naturale, continuând cu cafeaua şi ţigările şi terminând cu alimentele (carnea, lactate, pâine etc.) diferenţele sunt ca de la cer la pământ. Iar românii, indiferent de nivelul de trai şi gradul de civilizaţie, care au doar o singură experienţă în acest domeniu, în ţările civilizate ale Europei, automat vor face diferenţa, chiar şi pentru apa minerală.

Calitatea este fără îndoială barometrul nivelului de trai al cetăţenilor unei ţări şi are efecte sociale în timp. Românii sunt inteligenţi, inventivi, au capacitate sporită de adaptare la tot ce-i înconjoară şi condiţii suficiente pentru a exploata la maxim toate aceste atuuri? Ce ne lipseşte totuşi pentru a ne schimba mentalitatea faţă de respectul pe care trebuie să-l primim ca veritabili consumatori de produse, servicii, informaţii etc.?

Cred că, în primul rând, cultura personală, gradul de informare şi de receptare a informaţiilor din mediul înconjurător, dar, în acelaşi timp, şi modul de organizare al timpului propriu alături de impunerea personalităţii fiecăruia pentru ca banii noştri, munciţi din greu, indiferent că suntem la vârful sau la baza piramidei organizaţionale, trebuie să obţinem calitatea. Nu încurajez mitocănia, bădărănia şi aroganţa nici a consumatorului, dar nici a afaceriştilor primitivi, care vor să obţină rezultate maxime cu eforturi minime.

Aspectele care vizează calitatea au efecte atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, influenţând din toate punctele de vedere construcţia şi coerenţa procesului de integrare în Uniunea Europeană.

Ţara noastră are ce oferi, cu siguranţă, spaţiului comunitar şi desigur că are şi ce primi de la acesta. Totul depinde de capacitatea de adaptare, de voinţă, dar şi de exigenţă. Compromisurile nu-şi au locul în economia de piaţă, mentalităţile învechite nu-şi au locul şi nici rostul. Calitatea produselor şi serviciilor şi de fapt a vieţii românilor reprezintă doar un exerciţiu de voinţă. Exerciţiu pe care trebuie neapărat să-l rezolvăm cu toţii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat. A depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Vasile Filip Soporan.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul «"Dreptate şi Adevăr" sau "Deziluzie şi Amăgire?"»

Cei care au candidat în numele "Dreptăţii şi Adevărului" au uitat de aceste valori, falsifică istoria, caută vinovaţii, începând de la Burebista, şi nu găsesc soluţii pentru ca Dreptatea şi Adevărul să devină o realitate curentă.

Am ajuns la această concluzie după ce un Proiect de lege privind unele măsuri reparatorii pentru persoanele care au predate inventarul agricol în perioada cooperativizării, nu a reuşit să treacă de Senat datorită atitudinii incorecte a Guvernului "Deziluzie şi Amăgire".

Principiul legii este acela de a acorda măsuri reparatorii celor care au predat inventarul agricol la cooperativizare, prin constituirea unei proceduri de compensare în natură a contravalorii acestuia.

Am crezut că nu numai marea proprietate confiscată în perioada 1945-1989 se bucură de atenţia guvernanţilor, ci şi proprietatea celor mulţi, care au plătit taxe şi impozite, au plătit datoriile României, au sărăcit pentru îmbogăţirea unora de aici sau din altă parte.

Dar nu este aşa, Guvernul se opune. Nu se opune la restituirea munţilor, la restituiri pentru prieteni a sutelor de mii de hectare de pădure, la restituirea castelului Bran. Niciodată ţăranii nu au fost luaţi în considerare, pentru ei funcţionează art.15 din Legea nr. 500 din 2000 pentru finanţele publice, conform căreia trebuie precizat cuantumul previzibil al măsurilor reparatorii. Se mai spune că ei au avut posibilitatea de a alege modul de exploatare a inventarului agricol. Dacă este valabilă această logică, fostul Rege ar fi abdicat de la tron de bunăvoie, naţionalizările s-ar fi făcut în baza legislaţiei existente într-un stat recunoscut şi apreciat de toată lumea, confiscările erau necesare, Legea 247/2005 nu ar fi trebuit susţinută şi tot aşa mai departe până la victoria deplină a capitalismului sălbatic şi inuman.

Ţăranii, cei mulţi, nu au putut alege nici drumul pribegiei, ei au trebuit să plătească taxe şi impozite, să plătească datoriile României, să-şi crească copiii pentru o Românie mai bună, necontestată aproape o jumătate de secol, în mod serios, de nimeni.

Colectivizarea agriculturii s-a realizat în România urmărindu-se fidel tiparele staliniste. Spre deosebire de alte ţări comuniste, precum Ungaria şi Polonia, în ţara noastră, fenomenul a fost mult mai amplu şi mai profund.

Cooperativizarea forţată a distrus acumulările mai multor generaţii în domeniul utilajelor şi uneltelor agricole. Prin acest proces, ţăranii au fost deposedaţi de mijloacele de producţie.

În momentul de faţă, în pragul integrării României în structurile Uniunii Europene, agricultura se află într-o situaţie dramatică. Datorită costurilor ridicate ale lucrărilor agricole, a lipsei utilajelor şi a imposibilităţii valorificării producţiei agricole, în unele judeţe însămânţările de primăvară sunt, doar, la 16% din program.

Am amintit aceste lucruri, deoarece în construcţia făcută, proiectul de lege vine în sprijinul refacerii parcului de maşini şi utilaje care deserveşte agricultura. Astfel, titlul de restituire în echivalent a inventarului agricol se va preschimba în titluri de valoare cu ajutorul cărora se vor putea achiziţiona maşini, utilaje şi instalaţii agricole.

Prin punerea în aplicare a acestei legi, pe lângă rolul de reparaţie materială şi morală, se asigură bazele unei dotări necesare pentru agricultură şi se pot gândi forme interesante de asociere pentru producţia agricolă.

Chiar şi în capitalism, România are nevoie de aşa ceva, în condiţiile în care fărâmiţarea proprietăţilor agricole este cea mai mare, în comparaţie cu ţările Uniunii Europene.

Este uşor să doreşti cuiva sau întregii naţiuni "Să trăiţi bine", dar este moral şi necesar să realizezi condiţiile pentru ca urarea să devină realitate.

Stimaţi guvernanţi, ne oprim la urare, sau încercăm să luăm măsuri serioase, durabile şi de efect pentru agricultura României? Aveţi o şansă. Cea a discuţiei asupra acestui proiect de lege, care urmează a se face în Camera Deputaţilor.

De aceea, încă de pe acum, stimaţi colegi, indiferent de formaţiunea politică din care faceţi parte, vă îndemn să votaţi această lege, deoarece această lege este dreaptă şi vine în sprijinul agricultorilor şi în sprijinul celor foarte mulţi care au avut de suferit de pe urma cooperativizării. Legea nu este numai pentru repararea trecutului, dar este şi o lege pentru viitorul dezvoltării durabile a agriculturii.

Vă doresc, pentru binele României, să nu schimbaţi "Dreptatea şi Adevărul" într-o percepţie a "Deziluziei şi Amăgirii".

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Aţi depăşit cu peste două minute timpul alocat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Tiberiu Bărbuleţiu. Absent. A depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.D., domnul deputat Marius Rogin. Absent.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Adrian Moisoiu. A depus în scris.

Ne reîntoarcem. Din partea Grupului parlamentar P.S.D., domnul deputat Vasile Mocanu. A depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ovidiu Ioan Silaghi. Nu este.

Din partea Grupul parlamentar P.D., domnul deputat Constantin Traian Igaş. A depus în scris.

Din partea Grupul parlamentar al P.R.M., domnul deputat Mircea Costache. Vă rog.

Domnul Mircea Costache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Un antevorbitor făcea referire la deficienţele sistemului de salarizare al bugetarilor. În acelaşi sens, mă voi referi la "Învăţământul, eterna cenuşăreasă".

Schimbarea de sistem din 1989 a generat transformarea din temelii a societăţii româneşti. Relaţiile interumane s-au alterat profund şi iremediabil, avuţia naţională a fost prăduită contra cronometru şi trecută în conturile din ţară şi mai ales din străinătate ale mafiei autohtone transpartinice şi transnaţionale. Uite că se poate şi schimbare în rău!

Foştii bişniţari de blugi, cafea, ţigări şi whiski sunt azi marii capitalişti ai economiei de junglă. Foştii apărători ai proprietăţii socialiste au devenit brusc diriguitori pe faţă sau din umbră ai marelui jaf naţional.

Foştii potentaţi din Primăverii fondează azi polul de stânga, rostuiesc averi şi dau lecţii de prosperitate poporului buimăcit printr-un bombardament mediatic agresiv şi interesat.

Proxeneţii şi cămătarii, afaceriştii cu patrimoniul şi cu banul public folosiţi şi dijmuiţi de clanurile politico-mafiote fac legea şi ne ţin cursuri de democraţie.

O singură pătură socială a rămas să se scalde în aceeaşi sărăcie şi să suporte aceleaşi umilinţe în toate epocile şi sub toate regimurile: învăţământul.

Acest trist element de continuitate reprezintă, nu se poate explica altfel, ura învârtiţilor, scăpătaţilor, ariviştilor aculturali şi rapace, împotriva învăţătorilor şi profesorilor care, în goana lor după performanţă, cu toţi nechemaţii, i-au presat să înveţe, i-au împins cu disperare spre lumina cărţii.

Ajunşi azi mari proprietari, posesori de palate şi de averi nemăsurate, orbiţi de puterea diabolică a banului şi a deciziei politice, primii pe care găsesc să se răzbune considerându-se nedreptăţiţi când erau făcuţi leneşi sau tâmpiţi, în timp ce sclipitoarea lor inteligenţă i-a făcut azi magnaţi cu bodyguarzi, cu slugi, duhnind a desfrâu şi opulenţă.

Au fost preşedinţi ai României, Ion Iliescu, cel marginalizat de Ceauşescu pentru "intelectualism", Emil Constantinescu, cel autoproclamat "rectorul tuturor rectorilor, profesori de pietre şi minerale, au fost prim-miniştrii Petre Roman, politrucul deghizat în profesor la Politehnică, Radu Vasile, profesor de istoria economiei, Adrian Năstase, profesor de drept, care drept l-a ajutat să-şi ia "dreptul" de peste tot, toţi se împăunează cu nobilul titlu de profesor, dar când vine vorba de salariile adevăraţilor profesori, toţi uită şi, vezi Doamne, de dragul interesului naţional devin, dintr-o dată, apărători grijulii ai bugetului de stat, scăpând cu mare greutate printre degetele hapsâne câte un praf în ochi de 5 - 10% la salariile celor care i-au făcut oameni.

Vine acum şi profesorul Tăriceanu, de la Institutul de Construcţii, multimilionarul în dolari nemunciţi, şmecheriţi prin tot felul de tranzacţii dubioase, cu maşini scutite de taxe vamale, cu jocuri la burse mirosind a petrol, şi dă ordonanţa lui aiuritoare, prin care cadrele didactice care au câştigat procesele împotriva statului mafiot, primesc drepturile salariale, neplătite din 2001 încoace, integral, iar cei cuminţi, care nu au deschis acţiuni judecătoreşti, le primesc în 35 de rate.

Vedeţi, domnilor profesori, cine nu e jălbar, piere cu dreptatea în mână! Ia daţi-i voi în judecată pe toţi infractorii care au devalizat România! Lăsaţi-i repetenţi, trântindu-i la vot, să vedeţi cum vor începe să vă respecte ca pe nişte oameni cultivaţi şi cu simţ civic.

Care va să zică, a trecut prin Parlament - cu chiu şi vai - o lege care vă majora salariile cu câteva procente nenorocite, şi nu vi le-au dat la timp nici pe-acelea! Ce dacă era votată de Parlament, mafia politică atotstăpânitoare a hotărât ca legea să rămână în sertar neaplicată.

Dacă s-a pus, în sfârşit, problema aplicării ei - fie şi după atâţia ani - acum vor să vă dea banii devalorizaţi deja, în nu mai puţin de 35 de rate, ca şi când i-ar da de la ei de-acasă, din conturile lor doldora de bani de furat.

Stimaţi domni profesori, deschideţi-vă bine ochii, şi deschideţi-i şi generaţiei pe care o aveţi în bănci, că la voi stă şansa de revenire a Ţării la normalitate! Nu vă mai încredeţi în promisiuni sfruntate şi nu mai permiteţi perpetuarea acestei bătăi de joc la adresa voastră. Cancelaria voastră este mai puternică decât toate cancelariile Puterii mafiote.

Treziţi-vă! Trezi elevii şi studenţii, treziţi naţiunea! Alăturaţi-vă Forţelor Naţionale şi dezrobiţi-vă! Şcoala românească - cea mai curată bătaie de inimă a Ţării - are datoria sacră de a-i deştepta, la propriu, pe români. Sus Inima!

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumim, domnul deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Dumitru Bentu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie mea politică de astăzi se numeşte "Narco".

În premieră, la Movieplex Cinema rulează filmul "Narco". În esenţă, subiectul este simplu, dar deosebit de semnificativ. Eroul Gustavo Kloppe este ceea ce diagnosticienii numesc un narcoleptic. El adoarme oriunde şi oricând, iar crizele de somn sunt neaşteptate. Este evident că pentru viaţa sa profesională maladia respectivă reprezintă un veritabil handicap. În acelaşi timp, ea îi permite să trăiască, în vis, aventuri de neuitat.

Inspirat subiect, dar nu suficient de original, pentru că un astfel de scenariu se derulează în România reală, cotidian de când la putere a venit "Coaliţia policoloră".

Ce altceva decât un vis este afirmaţia purtătorului de cuvânt al Guvernului, doamna Oana Marinescu, când declară că Guvernul a fost şi a rămas o echipă funcţională ca atare, în timp ce un membru al Executivului, doamna ministru Monica Macovei, "eroina integrării" consideră că în acest moment "cabinetul este scindat".

Doar în momentele onirice se vorbeşte despre coeziunea din Coaliţie, în timp ce realitatea ne dezvăluie deschiderea unor noi arii de conflict: Monica Macovei împotriva lui Marko Bela; Partidul Conservator versus U.D.M.R., ca să nu mai amintim de deviza "Dreptate şi Frăţie", sub care defilează relaţiile dintre P.N.L. şi P.D.

Doar reforma din visul ministrului Nicolăescu mai are sorţi de izbândă, pentru că cea promovată cu înaltă susţinere (ulterior retuşată) introduce "lustraţia" sine die pentru milioane de pensionari. Nu mai amintim de coşmarul sinistraţilor din lungul Dunării, pe care narcolepticii guvernanţi îi asigurau, în urmă cu câteva săptămâni, că sunt supuşii unei situaţii aflate sub control.

Nu e greu să le spui acum celor din Coaliţie: "Treziţi-vă!" Somnul conducătorilor, fie el şi cataleptic, naşte monştri. Nu mai vrem aventuri de neuitat.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Relu Fenechiu a depus în scris.

Având în vedere că mai avem timp la dispoziţie, vom depăşi numărul celor acreditaţi de către Biroul permanent.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ilie Merce.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Prevenirea exceselor liberalismului - obiectiv principal al politicii de securitate naţională".

Cine sunt, ce au făcut şi ce mai vor liberalii?

Mişcarea politică liberală din România s-a coagulat - toată lumea avizată ştie - cu sprijin străin, din afară, fiindu-i mentor, pe la 1875, otomanul britanizat Mazar Paşa.

Au fost capabili să dărâme un sistem despotic sultanic, de tip oriental, înlocuindu-l cu unul aşa-zis european-occidental. Dar, îndată ce au cucerit puterea, s-au bătut între ei, pulverizându-se în disidenţe, până acolo încât au rupt naţia în bucăţi, i-au sfâşiat teritoriul şi au depus România pe marginea prăpastiei, la discreţia unor puteri hrăpăreţe, paradoxal, de ideologii fundamental opuse. Aşa a ajuns Basarabia acolo unde este, iar Ardealul de Vest a fost vremelnic în stăpânirea lui Horthy.

Un exemplu mult mai elocvent al dezbinării naţionale, practicat de proasta tradiţie liberală, este şi promovarea iniţiativelor legislative menite a "săpa noi morminte", prin culpabilizarea colectivă a sute de mii de cetăţeni români, vinovaţi doar pentru faptul de a se fi născut şi trăit într-o epocă istorică apusă.

Fobia dosarelor, fobia lustraţiei, reînvierea practicilor staliniste ale represiunii pe criterii ideologice şi de convingeri politice este prioritatea priorităţilor programului de guvernare liberal.

Luând aminte la învăţăturile istoriei, prima misiune fundamentală a statului naţional român actual este, de aceea, prevenirea exceselor liberalismului.

Trebuie, de asemenea, să ne întrebăm de ce în Europa, numai în România mai există un partid liberal nereformat, prizonier al mentorului său Mazar Paşa?

Un motiv în plus pentru ca obiectivul primordial al politicii de securitate naţională trebuie să-l constituie prevenirea şi eradicarea exceselor liberalismului, pe cale de a deveni o mişcare extremistă.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Rareş Mănescu a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Cristian Stănescu a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Mirela Adomnicăi.

V-am dat prioritate, doamnă, în faţa unui coleg, faţă de care îmi cer scuze.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Am remarcat. Îmi cer scuze!

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Educaţia, minge de ping-pong între partide".

La întâlnirea cu rectorii universităţilor româneşti de la Timişoara, domnul ministru Hărdău a fost de-a dreptul repezit de către premier, cu o replică ce a stupefiat întreaga audienţă: "Să ajungi dumneata să cheltuieşti toţi banii, că venim cu rectificarea bugetară şi mai umplem rezervorul. Domnule ministru, cred că tot nu aţi înţeles cum se finanţează proiectele din buget, dar, mă rog ..."

Această replică a venit în contextul în care, cu puţine zile înainte, însuşi domnul Băsescu, părintele P.D.-ului, îl criticase pe domnul ministru pe un post de televiziune pentru că nu-şi face datoria.

Pe de altă parte, Emil Boc, preşedintele P.D.-ului, în premieră absolută, l-a contrazis pe domnul Băsescu, apărându-l pe ministrul Hărdău. Aceste poziţii pro şi contra ministrului educaţiei să denote, oare, interesul pe care-l prezintă educaţia pentru politicieni?!

Răspunsul la această întrebare este dat, în cel mai elocvent mod cu putinţă, de stadiul realizării acordului încheiat cu sindicatele din luna noiembrie 2005. Cei 1,1 miliarde de euro promişi (sub semnăturile unei cohorte de miniştri, peste care tronează semnătura premierului) au rămas la stadiul de promisiune.

În acest timp, domnul Vlădescu, prin intermediul premierului, zice că domnul ministru Hărdău n-are proiecte, iar visteria ţării geme de banii necesari pentru reabilitarea şcolilor.

De cealaltă parte, domnul Hărdău, timid până mai ieri, dar mai cu ecou de câteva zile, iese şi spune că toate proiectele sale, pentru care a întocmit chiar şi proiecte de hotărâri de Guvern, sunt amânate şi aruncate la coş de cel puţin o lună de zile.

Dacă ne oprim puţin din urmărirea acestui ping-pong demagogic şi ne aruncăm privirea la bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, constatăm că stăm chiar mai prost decât ne-am imaginat.

La rectificarea bugetară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a primit aproximativ 100 de milioane de euro, când numai pentru finalizarea celor 666 de obiective începute ar fi fost necesare 122 milioane de euro.

La ora actuală, în bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării bate vântul, toţi banii fiind cheltuiţi în primul trimestru, ei fiind şi foarte puţini, circa 1/10 din necesar.

Nu sunt bani nici pentru terminarea celor 9 cămine studenţeşti şi 4 biblioteci universitare, nici pentru microbuzele şcolare sau campusurile promise.

Pe de altă parte, singurul program din cele 7 aprobate prin memorandum este cel pentru dotarea cu material didactic.

Negocierile cu reprezentanţii băncilor finanţatoare, pe care le sugera consilierul Stolojan, acum două luni, nici măcar nu au început.

Şi atunci, răspunsul la întrebarea privind interesul domnilor Băsescu, Tăriceanu, Boc sau chiar Hărdău, pentru educaţie, vin de la sine. Aceşti domni au a-şi scoate ochii pentru oricare alte interese, în afara celor din învăţământ.

Mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Mihai Sandu Capră a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Ioan Aurel Rus a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., îmi repar greşeala, domnul deputat Emil Radu Moldovan.

Vă rog să poftiţi!

Domnul Emil Radu Moldovan:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Paralela Portocalie, departe de realitatea dureroasă a miilor de sinistraţi".

Puteam paria că mult-anunţatele inundaţii ce ameninţau România îi vor găsi nepregătiţi pe guvernanţii portocalii, fapt care nu doar s-a confirmat, dar măreşte, prin amploarea neputinţei, gustul amar al populaţiei care simte pentru a doua oară cât e de inutil să spere ajutor din partea celor cărora le-au oferit un vot de încredere.

Brusc, li s-a tăiat elanul revoluţionar cu care s-au prezentat drept soluţia salvatoare pentru România şi realizează că habar nu au care le este menirea în aceste momente grele pentru naţiune.

Zeci de mii de români îşi plâng durerea în corturi improvizate, iar după evacuarea forţată din case realizează că de soarta lor nu se mai ocupă nimeni. Lipsa de alimente şi de apă nu pare să înduioşeze guvernanţii care, oricum nu ştiu ce se va întâmpla în următoarele luni cu cei rămaşi pe drumuri.

Am impresia că trăiţi într-o lume paralelă, departe de realităţile cu care se confruntă românii! Aceştia au nevoie în acest moment de măsuri concrete şi de termene precise în care să vă respectaţi promisiunile.

Nu ştiu cum îşi imaginează actualul Executiv că vor putea trăi aceşti oameni din 150 RON lunar, când nu mai au nici o altă sursă de supravieţuire, nici animale, nici pământ pe care să-l cultive, iar din luna iulie se preconizează scumpiri la toate produsele de bază, odată cu mărirea preţului la energia electrică. Aceşti bani nu vor ajunge nici pentru cumpărarea pâinii zilnice, ca să nu mai vorbim de alte necesităţi.

M-a frapat lipsa de perspectivă cu care este gestionată situaţia, ca şi cum simpla evacuare a cetăţenilor din satele calamitate ar fi suficientă pentru a rezolva toate problemele. Nu aţi fost în stare să desemnaţi o persoană responsabilă cu gestionarea crizei, care să ia decizii şi care să poată fi trasă la răspundere în caz de ineficienţă.

Încă nu ştim cine se ocupă concret de rezolvarea şi diminuarea efectelor negative ale inundaţiilor, în schimb asistăm la declaraţiile contradictorii ale miniştrilor care merg în vizită în zonele cu probleme, pentru a oferi apoi opiniei publice viziunea lor personală asupra situaţiei.

Ţin să vă informez că persoanele afectate de inundaţii nu sunt piese de mobilier, ci cetăţeni ai României, ale căror nevoi se întind pe mai multe planuri. Aceşti oameni au nevoie de îmbărbătare şi de soluţii concrete, au nevoie să simtă că sunteţi de partea lor şi luptaţi pentru a le uşura durerea. Nici elaborarea de cărţi, nici explicaţiile incoerente nu sunt o soluţie pentru acest moment.

Ştim din campania electorală că sunteţi foarte pricepuţi la vorbe, dar vremea vorbelor a trecut, lăsând în urmă dezastrul incompetenţei unui guvern bolnăvicios.

Nu mai avem nici timp să suportăm lamentări neputincioase, nici răbdare să vedem cum găsiţi tot felul de vinovaţi pentru situaţii care cer măsuri urgente, precise şi eficiente.

Dând vina pe morţi şi mimând neputinţă în faţa dezastrului, v-aţi dovedit, încă o dată, slabi şi nepregătiţi pentru funcţii pe care tot mai mulţi români se întreabă de ce le mai ocupaţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Ionel Palăr a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Tudor Mătuşa a depus în scris.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Costică Macaleţi a depus în scris.

Domnul deputat Ion Mocioalcă a depus în scris.

Doamna deputat Minodora Cliveti a depus în scris.

Domnule deputat Florin Iordache, aţi depus în scris. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Nicolae Bănicioiu a depus-o în scris.

Domnul deputat Iulian Iancu. Vă rog, domnule deputat, v-am promis că vă vine rândul. Am aproximat bine. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am o declaraţie politică care se adresează, poate, unei teme mai puţin obişnuite pentru această perioadă a anului, dar vizez de pe acum o perioadă foarte grea pentru anotimpul rece care va urma, şi, ca atare, am să adresez indiferenţei actualului Executiv referitor la producţia şi rezervele de cărbuni ale României.

Rezervele de cărbune de care dispune România pot contribui într-o proporţie de cel puţin 40% la asigurarea siguranţei energetice a României. Procesul de restructurare la care a fost supus sectorul minier în ultimii ani a fost unul din cele mai dure din România.

Zeci de mii de mineri au fost disponibilizaţi, unii fără discernământ, aşa cum a fost cazul în 1997, nerealizându-se în paralel programe alternative de asistenţă socială şi de realizare de noi locuri de muncă.

Din păcate, ministrul industriilor de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, nu a înţeles, dar nici nu cunoştea, evoluţia în plan mondial a producţiei de resurse energetice primare, rămânând celebra afirmaţie a domniei sale "Nu vreau să mai aud de producţie de energie electrică pe cărbune".

În această iarnă, în plină criză de furnizare a gazelor naturale, a mai făcut o afirmaţie, la fel de celebră, dar care a anulat-o pe cea din 1997: "Vom trece grupurile energetice de pe gaze naturale pe cărbune".

Ţinta acestui proces de restructurare a reprezentat-o eficientizarea activităţii, prin creşterea producţiei fizice, a creşterii calităţii cărbunelui, în paralel cu creşterea productivităţii muncii. Singurele rezultate pozitive s-au înregistrat în perioada 2001-2004, de altfel singura perioadă în care s-a realizat o strategie a dezvoltării activităţii sectorului minier, aprobată atât de reprezentanţii Comisiei Uniunii Europene, cât şi de Banca Mondială.

Obiectivele fundamentale pe termen scurt şi mediu au fost: pregătirea companiilor din sectorul minier pentru a funcţiona în cadrul unei pieţe concurenţiale; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi securitate a personalului; asigurarea cererii interne de cărbune; creşterea productivităţii muncii şi a calităţii producţiei; reducerea impactului asupra mediului.

În sistem social, printre cele mai importante măsuri s-au avut în vedere: susţinerea unui număr de 9.500 locuri de muncă directe şi indirecte în sectorul minier; implicarea companiilor miniere în procesul de şcolarizare şi formare profesională pentru circa 15.000 de persoane; sprijin pentru autorităţile locale şi parteneriatele pentru dezvoltarea de afaceri.

În anul 2005, odată cu preluarea puterii de către Alianţa "DA", nici unul din aceste obiective nu a mai fost realizat. Sectorul minier, practic, a fost abandonat, împreună cu întreg sectorul energetic.

Producţia industriei extractive a scăzut cu 7,8%, cifra record fiind atinsă în extracţia şi prelucrarea minereurilor metalifere, unde s-a înregistrat o scădere de 21,7%. În ceea ce priveşte extracţia cărbunelui, s-a înregistrat o reducere a capacităţilor de producţie, la lignit cu 10% şi circa 25% la huilă, reducere care nu s-a făcut pe seama creşterii calităţii, având efecte negative asupra balanţei energetice, prin creşterea importurilor de hidrocarburi cu 56% în ianuarie 2006, faţă de ianuarie 2005, şi un impact direct asupra deficitului balanţei comerciale a României.

Tendinţa de scădere a producţiei fizice, fără creşterea calităţii, va avea implicaţii directe asupra pregătirii iernii 2006-2007, impunând creşterea costurilor pentru achiziţia unor cantităţi suplimentare de păcură şi gaze naturale, costuri care firesc se vor regăsi în factura consumatorilor.

Programele alternative de asistenţă pentru realizarea de noi locuri de muncă în zonele Brad, Valea Jiului şi în marea parte a zonelor din Oltenia, au fost abandonate, conducând la o creştere substanţială a şomajului în aceste zone în cursul anului 2005. Practic, toate obiectivele asumate în strategia de dezvoltare a activităţii sectorului minier pe termen mediu şi scurt au fost abandonate.

În timp ce secretarul de stat Ion Manţog, responsabil al activităţii miniere al în Ministerul Economiei şi Comerţului, împreună cu liderul sindicatelor miniere ale Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, Condeescu Marin, sunt anchetaţi penal de către DNA, în cadrul companiilor, indicatorii economici asumaţi sunt, practic, compromişi.

Astfel, în ceea ce priveşte productivitatea muncii trebuia să se ajungă la 370 tone/persoană/an, iar calitatea cărbunelui să ajungă la 3.800 Kcal/kg la jumătatea anului 2006; producţia de huilă să se menţină pe un palier de 4.100 tone. Toţi aceşti indicatori sunt mai mici cu 20 - 25% faţă de ţintele asumate.

Compromiterea acestor obiective a condus la o dezechilibrare a pieţei interne de cărbune şi la o creştere cu 80% a achiziţiilor de cărbune din import. Importul de cărbune a condus la majorarea deficitului comercial al României, atingându-se valoarea record de 10 miliarde de euro, la finele anului 2005, şi, de asemenea, s-a înregistrat majorarea ei cu 70% în primul trimestru al anului 2006, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005.

Dacă la aceste date îngrijorătoare adăugăm ultima declaraţie a ministrului economiei, care anunţa zilele trecute întârzierea cu un an a termenului de punere în funcţiune a unităţii 2 de la Cernavodă, avem imaginea exactă a situaţiei critice create în industria energetică şi, implicit, în economia românească.

Considerăm că, fiind mult prea grave acţiunile actualului cabinet, prin modul iresponsabil şi neprofesionist în care abandonează obiectivele fundamentale ale statului în gestionarea sectorului energetic, în consecinţă, solicităm primului-ministru: promovarea şi susţinerea proiectelor strategice de interes naţional; de asemenea, implicarea directă în reluarea obiectivelor fundamentale ale statului în gestionarea sectorului energetic, ca singur mijloc de evitare a compromiterii atât a siguranţei energetice, cât şi a rezultatelor economice ale României şi, ce este cel mai grav, a nivelului de trai al populaţiei, mult diminuat în ultimul an prin creşterile, nejustificat de mari, ale preţurilor la utilităţi.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Şi dumneavoastră aţi depăşit cu peste 2 minute timpul alocat.

Domnul deputat Valeriu Ungureanu, Grupul parlamentar al P.S.D., a depus în scris.

Doamna deputat Gabriela Nedelcu, Grupul parlamentar al P.S.D., a depus în scris.

Domnul deputat Valeriu Zgonea, Grupul parlamentar al P.S.D., a depus în scris.

Domnul deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al P.S.D.

Vă rog să poftiţi, domnule deputat.

Toate acestea sunt luări de cuvânt peste numărul aprobat.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Ţara arde şi baba se piaptănă".

Oficialii nemţi avertizau România, încă de la sfârşitul anului trecut, că topirea cantităţilor imense de zăpadă, căzută pe cursul superior al Dunării, în special în Munţii Pădurea Neagră, va provoca inundaţii catastrofale pe cursul inferior al fluviului.

Probabil că formularea a fost mult prea pretenţioasă pentru specialiştii Guvernului Tăriceanu. Altfel, atitudinea de totală resemnare a guvernanţilor ar mai putea fi explicată ori prin incompetenţă, ori prin înţelegerea situaţiei ca fiind o faţă a destinului nemilos şi implacabil al românilor de dinainte şi după naşterea Mioriţei.

Acum, când sute de mii de hectare de teren agricol se află sub ape, premierul şi 2-3 membri ai Cabinetului, care se agită pe ecrane, continuă să le bage în cap celor aproape 20.000 de români, rămaşi fără case şi agoniseala de-o viaţă, că situaţia este sub control.

În timp ce prefecţii şi primarii din 12 judeţe nu ştiu cum să scoate Dunărea din casele oamenilor, celor care nu s-au prăbuşit încă, preşedintele-jucător este preocupat de constituirea unei comisii pentru condamnarea comunismului, când nu merge la câte un meci de fotbal, sau în altă parte. Parlamentul este paralizat cu Legea lustraţiei, iar premierul-manechin, când nu se războieşte cu preşedintele pentru şefia CNSAS-ului, dă vina pe Ceauşescu pentru inundaţii.

Noi, Partidul Social Democrat, cerem premierului să arate cum au fost cheltuiţi banii alocaţi anul trecut pentru zonele calamitate şi să prezinte în Parlamentul României strategia Guvernului său privind înlăturarea efectelor dezastruoase ale inundaţiilor din sudul ţării, pentru că despre preîntâmpinarea lor este prea târziu să mai vorbim.

Sătulă peste cap de amorţeala "mioritică" a Guvernului în care locuieşte şi, după o matură chibzuinţă, ştiind din interior ce poate şi ce nu poate face Executivul actual, doamna ministru Sulfina Barbu propune prima măsură de ieşire din criză: "Să învăţăm să convieţuim cu apele". Amin!

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Chiper, Grupul parlamentar al P.S.D., a depus în scris.

Cu aceasta, am epuizat lista celor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice.

Suspendăm până la ora 18,00, când urmează răspunsuri orale la interpelări.

Vă mulţumesc.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Aledin Amet:

Declaraţie politică intitulată "O mai mare preocupare pentru sportul românesc".

România este, şi în ceea ce priveşte sportul, o naţiune talentată. Beneficiind de aptitudini remarcabile, sportivii noştri au excelat şi excelează, devenind campioni şi, în acelaşi timp, promovându-ne, într-un mod cât se poate de favorabil, în alte zone ale lumii, imaginea. Aceşti truditori merită, cu siguranţă, respectul nostru, dar şi o mai mare atenţie a autorităţilor în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale, fără de care performanţa nu poate fi posibilă.

Dacă până acum miracolul a jucat un rol important, anii următori nu pot conta pe hazard, dezvoltarea infrastructurii în sport reprezentând o prioritate pentru multe ţări. Sporturile noastre, atât cele individuale, cât şi cele de echipă, au fost, din păcate, lipsite de un suport material consistent, pregătirea şi desfăşurarea competiţiilor făcându-se în condiţii nu dintre cele mai favorabile.

Bazele sportive sunt, în multe cazuri, fie abandonate, fie oferite altor destinaţii, iar cluburile de specialitate, care chiar îşi propun anumite obiective superioare calitativ, se confruntă cu probleme de organizare.

Cu siguranţă, este nevoie de sprijinul autorităţilor centrale şi locale pentru refacerea sălilor de sport şi pentru reamenajarea terenurilor de antrenament. În aceeaşi ordine de idei, de actualitate este şi implicarea investitorilor particulari în ceea ce priveşte susţinerea secţiilor de copii. Pornindu-se de la aceste concepte, putem spera la continuarea recunoscutelor noastre tradiţii sportive.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică intitulată "Libertatea de opinieşi de exprimare".

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului menţionează în art.19: "Orice persoană are dreptul de opinie şi de exprimare; acest drept include libertatea de a avea opinii fără nici o ingerinţă şi de a solicita, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin media şi fără a ţine cont de frontiere''

Acest drept este unul esenţial atunci când vorbim despre o societate democrată, care creează condiţiile necesare exercitării altor drepturi ale omului. Pentru a putea exprima opinii în cunoştinţă de cauză este însă deseori nevoie de informaţii. Altfel spus, dreptul la libera exprimare este strâns legat de un alt drept, dreptul de a avea acces la informaţie. În acelaşi timp, trebuie precizat că dreptului persoanei de a primi idei şi informaţii îi corespunde obligaţia celui care le transmite de a o face cu buna-credinţă. Aceste drepturi devin cu atât mai importante când este vorba despre presă, ceea ce nu înseamnă că libertatea de exprimare aparţine numai presei. Ea aparţine fiecărei persoane în parte, tot astfel cum dreptul de a căuta şi de a primi informaţii nu este numai al indivizilor, al publicului, ci şi al presei, care trebuie, la rândul ei, să le primească şi să le transmită publicului.

Rolul pe care presa îl joacă într-o societate democratică a fost subliniat în numeroase rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a conchis că: "Libertatea presei este unul dintre cele mai eficiente mijloace prin care publicul află şi îşi formează opinii despre ideile şi atitudinile conducătorilor politici. În sens larg, libertatea dezbaterii politice este esenţa conceptului de societate democratică, concept care domină Convenţia Europeană în întregul său. "

Nu putem vorbi despre libertatea de exprimare fără să ştim ce presupune aceasta. Astfel, libertatea de exprimare are în vedere dreptul de a exprima idei şi opinii în public şi în privat, prin mijloace orale, în scris, prin presă, pe suport electronic, prin studii, prin pictură, sculptură, design, muzică, teatru, film, televiziune etc. Practic felul în care libertatea de exprimare se poate manifesta este nelimitat.

Mi-a fost greu să cred, că în societatea actuală, dominată de o explozie informativă, se mai poate aduce în discuţie ideea de criză acută de informaţie, ce se manifestă nu numai în contextul unor comunităţi izolate, ci şi în cadrul anumitor instituţii care se ocupă cu informarea cetăţenilor. Acest lucru se poate observa atât în publicaţiile care ajung, de multe ori, în mâna cititorilor cu neînţelegerile de rigoare, ca şi rezultat al unor surse nevalidate, cât şi faptul că, fiind chestionaţi în probleme de actualitate, o buna parte dintre cetăţenii ţării se dovedesc neinformaţi. Se ridică totuşi o întrebare: cine este vinovatul? Cel care dă informaţia, cel care o prelucrează, sau cel care este aşteptat să se informeze.

Aceasta este concluzia care trebuie trasă din situaţii concrete, care se regăseşte în multe comune şi chiar oraşe din România, acolo unde informaţia ajunge mai greu. Un om nu poate lua o decizie corectă decât dacă are o baza informativă bine pusă la punct, or, dacă cetăţeanul dintr-o comună sau oraş nu îşi poate alcătui acest fond de informare, nu va putea lua decizia corectă sau nu va lua nici o decizie, întrucât nu se va putea considera un pilon de susţinere al societăţii din care face parte.

Ca oameni şi ca cetăţeni ai acestei ţări, fiecare dintre noi are nevoie de informaţie, şi mai ales dreptul de a fi informat corect.

Doamna Cornelia Ardelean:

Din păcate, fenomenul migraţiei politice caracterizează profund clasa politică românească. La doi sau trei ani de la alegerile locale sau generale, apartenenţa primarilor la partidele politice, culoarea partizană a Parlamentului sau a consiliilor locale şi judeţene nu mai aduc cu ceea ce au hotărât votanţii. Presiunile şi ameninţările exercitate asupra aleşilor, în unele cazuri, dar şi oportunismul, lipsa de caracter şi de verticalitate, în alte cazuri, determină o migraţie ruşinoasă, care repugnă populaţiei şi este criticată, pe bună dreptate. Migraţia politică este un fenomen incorect, care schimbă voinţa electoratului şi aruncă o umbră de neseriozitate asupra întregii clase politice.

Este de înţeles, în acest context, faptul că s-a încercat promovarea unei legi care să limiteze exodul de la un partid la altul, presiunile pentru construirea unor majorităţi mincinoase. Reversul medaliei este însă acela că aleşii locali devin vulnerabili în faţa partidelor pe listele cărora au fost promovaţi, li se limitează libertatea de gândire şi libertatea de acţiune. Şi asta în condiţiile în care încă se găsesc portiţe şi soluţii prin care aleşii locali pot fi racolaţi de anumite grupuri politice. De exemplu, chiar în instituţia în care ne aflăm, ca şi în Senat de altfel, se desfăşoară în voie astfel de strategii.

Deşi Legea împotriva migraţiei politice este necesară şi are intenţii generoase, ea nu este nici pe departe suficientă pentru a stopa acest fenomen. Este nevoie de mult mai mult decât de o lege care să stopeze migraţia politică, este nevoie de o atitudine fermă din partea tuturor grupurilor politice relevante. Din nefericire, electoratul român nu este încă suficient de matur ca să sancţioneze aşa cum s-ar cuveni, prin vot, atitudinile politice care nu îi convin. Partidele politice, politicienii au însă această posibilitate, dacă îşi doresc cu adevărat. De aici, de la partidele politice, ar trebui să pornească o acţiune fermă împotriva racolărilor politice, cu şanse reale de reuşită!

Până acum s-a pus prea mult accent pe restricţia juridică a posibilităţii de a migra de la un partid la altul, ignorându-se modalitatea cea mai simplă de a rezolva această problemă: voinţa partidelor politice. Dacă toate partidele politice care declară că doresc stoparea migraţiei ar înceta să recurgă la ea pentru a-şi mări influenţa, fenomenul ar fi ca şi stopat. E nevoie doar de voinţă politică şi de o probă de caracter, din partea noastră, a tuturor!

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "PSD speculează politic nenorocirile românilor".

Toată lumea ştie, lupta politică nu este un joc de domnişoare, ci este o confruntare dură care canalizează numeroase energii. În România ultimilor 16 ani lupta politică, în special cea dusă de formaţiunile politice care s-au format pe ruinele fostului partid comunist, nu a ţinut cont de principiile fair-play-ului, bunului simţ sau de percepţiile democratice, ci mai mult de învăţăturile cursului scurt de istorie al PCUS (b) - Partidul Comunist din Uniunea Sovietică, ediţia 1946.

Mă aşteptam ca în anul premergător integrării României în Uniunea Europeană, şi cu puţine zile înaintea Raportului de ţară al Comisiei Europene, să se renunţe la obiceiurile care se perpetuează încă de pe vrea când la modă era sloganul "Stalin şi poporul rus / libertate ne-au adus!". Mă aşteptam la acest lucru din partea unui partid, PSD, care aproape săptămânal, prin vocea liderilor săi declamă că se reformează. M-am înşelat amarnic.

Dificultăţile prin care trece o parte a populaţiei României din cauza calamităţilor naturale sunt speculate politic fără pic de jenă de către mai marii PSD. Nu este o premieră. S-a întâmplat şi anul trecut. Atunci însă eram ceva mai departe de Europa.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PSD, domnul Mircea Geoană, aflat într-un periplu prin zonele sinistrate a ţinut în faţa oamenilor loviţi de nenorociri un discurs electoral, susţinând că intervenţia autorităţilor în cazul inundaţiilor a fost una submediocră şi a afirmat că Alianţa DA a numit în funcţii tehnice, pe criterii politice, oameni care nu sunt de meserie. Afirmaţiile domnului Geoană constituie o culme a demagogiei. În primul rând, domnul Geoană se pare că a uitat deja de sintagma "P.S.D.-izarea României", sintagmă atât de des utilizată de presă şi societatea civilă între 2001 şi 2004. Campionul numirilor pe criterii politice, chiar şi acolo unde legea nu permitea, a fost PSD, stimaţi lideri care propovăduiţi în teorie social-democraţia. Nu ştiu cât "de meserie" au fost oamenii PSD, dar inundaţiile din 2005 şi cele de acum sunt şi rezultatul activităţii, mai precis al inactivităţii în domeniu a acestora. Seceta din 2004 a fost cauzată de aceleaşi autorităţi PSD-iste. Domnul Geoană nu a suflat sinistraţilor nici un cuvânt despre ce au făcut fostele autorităţi PSD-iste în domeniul amenajărilor hidrologice sau mai bine spus ce nu au făcut.

Ar mai fi un aspect pe care cred că domnul Geoană şi liderii PSD îl eludează cu bună ştiinţă, pentru că nu dă bine la presă, atunci când ataci autorităţile: în comuna Rast, foarte greu lovită de inundaţii, primăria a fost câştigată de PSD, iar majoritatea în consiliul comunal aparţine PSD. În nici un caz nu-mi permit să vorbesc - fără vreo dovadă - despre o eventuală vinovăţie a aleşilor locali din comuna Rast. Deci, mai multă decenţă, domnule Geoană.

P.S. Gura păcătosului adevăr grăieşte

Joi seara, în emisiunea "100%", pe Realitatea TV, întrebat de moderator de ce Mircea Geoană nu a fost în mijlocul sinistraţilor, ţinând cont că printre aceştia se află şi o importantă parte a electoratului PSD, strategul acestui partid, domnul Vasile Dâncu, a replicat, susţinând că o vizită a liderilor de la centru în teritoriu ar însemna "Să facem o demagogie ieftină, să umblăm în cizme pe diguri (...) deplasări ale liderului partidului, numai aşa, pentru imagine de televiziune, cred că ar însemna demagogie politică". Adică exact ce a făcut domnul Geoană o zi mai târziu. Nu sunt deci eu primul care am semnalat acest lucru.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

În perioada "obsedantului deceniu", în epoca proletcultismului, ziua de 1 Mai a primit rang de sărbătoare naţională, alături de 23 August, 7 Noiembrie şi 30 Decembrie. Aceste zile însemnau fie o minciună istorică, fie o sărbătoare impusă de sovietici popoarelor prietene, fie o trădare naţională.

Numai ziua de 1 Mai avea o semnificaţie specială.

Bunicii mei o numiseră "Paştele comuniştilor", pentru că în timp ce unii serbau Paştele pe ascuns, cu ouă roşii şi cozonaci, alţii serbau 1 Mai, dar ... tot cu ouă roşii şi cozonaci. În acest fel, exista chiar un fel de simbioză între sărbătoarea ascunsă, pregătită în taină, ca pe vremea primilor creştini, şi sărbătoarea oficială, fastuoasă, drapată în lozinci şi grafice cu săgeata către cer. Desigur, pe vremea aceea, comuniştii, noii conducători ai României, aveau o nevoie acută în a-şi legitima sărbătorile lor roşii, după cum aveau o nevoie la fel de imperioasă de a îndepărta poporul român de credinţa sa.

Tot în aceeaşi vreme, o parte dintre bunicii noştri, cei care nu se aflau la Canal, Piteşti, Aiud sau Râmnicu Sărat, şi cei care nu făceau parte din structurile de putere, era obligaţi ca de 1 Mai să defileze prin faţa mai marilor zilei. Erau obligaţi să poarte tablouri cu chipurile prealuminatului şi preaputernicului Iosif Visarionovici Stalin, sau ale marilor gânditori, profeţi ai noii religii: Marx, Engels şi Lenin, precum şi ale "mult-prea-iubiţilor" conducători de partid şi de stat. Indiferent dacă defilau prin faţa tribunei în Bucureşti sau în provincie, trebuiau să scandeze "Stalin şi poporu' rus / libertate ne-a adus!" sau "Ana, Luca şi cu Dej / bagă spaima în burgheji!" şi să poarte panouri pe care, cu litere albe pe pânză roşie, scria cu cât s-a depăşit planul de producţie. Concomitent, la semnalul agitatorilor politici, se strigau lozinci împotriva imperialismului american sau împotriva Occidentului aflat într-o stare din ce în ce mai avansată de putreziciune.

Prin anii '70, generaţia noastră avea misiunea de a deschide defilarea de 1 Mai. Pe atunci, fiecare din noi eram o combinaţie nedefinită de elev în clasele primare, pe de o parte, şi de "viitor luminos al ţării", masă de manevră pentru politica imbecilă a ţării, pe de altă parte. Pentru ca totul să fie bine, copii fiind, făceam zeci de ore de repetiţii, de dimineaţa până seara. Oricum, nu numai noi eram în această situaţie, ci şi tinerii muncitori de pe carele alegorice, şi militarii în termen care duceau pădurile de drapele, şi sportivii, toată lumea.

Chiar dacă modul de sărbătorire a zilei de 1 Mai a suferit mai multe modificări, un singur element al manifestărilor a rămas constant în toţi anii de comunism: cel al serbării câmpeneşti, cu berea curgând în valuri şi cu micii la grătar. Picnicul de tip socialist era momentul cel mai aşteptat al zilei de 1 Mai.

După decembrie 1989, mai de voie, mai de nevoie, cei care şi-au aruncat pe furiş carnetele roşii de partid şi au trecut la trandafirii F.S.N.-işti au renunţat şi la sărbătorirea zilei de 1 Mai. Şi pe bună dreptate, pentru că 1 Mai reprezintă o sărbătoare cu iz comunist, sub disimularea cinstirii muncii. Dovada cea mai elocventă o reprezintă modul grandios de celebrare a acestei zile în ultimele mari bastioane roşii, Coreea de Nord şi Cuba.

De câţiva ani însă, aşa-zişii reprezentanţi ai social-democraţiei româneşti încearcă să reînvie cultul zilei de 1 Mai, de această dată însă, în scop electoral propriu. S-a preluat de la 1 Mai-ul predecembrist momentul "micul şi berea". Dar într-o variantă PSD-ist populistă. Pe timpul comunismului, plăteai şi micul, şi halba de bere. Acum, mai marii PSD oferă gratuit o porţie de mici (patru bucăţi) şi un pahar (250 grame) de bere. Nu este pentru prima dată, şi probabil nici pentru ultima, când liderii PSD îşi etalează talentul în operaţiuni de tip "mici contra voturi". Oricum, pentru a fi în ton cu evenimentul, dar şi pentru a nu mai avea nimeni niciun fel de dubii, liderii PSD au venit îmbrăcaţi în tricouri roşii.

Ca reprezentant al partidului care a contribuit cel mai mult la progresul acestei ţări la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, vă propun tuturor o reconsiderare a semnificaţiilor zilei de 1 Mai. Poate că în acest fel vom renunţa la simulacrul penibil şi păgubos pe care unii politicieni îl practică.

Şi dacă avem neapărată nevoie de o sărbătoare în luna mai, vă propun mai degrabă să reflectăm la semnificaţiile zilei de 10 Mai, pentru că aceasta este data la care, în 1866, România şi-a început drumul pentru integrarea în rândul statelor moderne şi civilizate, drum pe care ne pregătim să îl finalizăm în această perioadă.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "De ce ne leagă autostrada Transilvania..."

Aleg, şi în această săptămână, să fac o pledoarie pentru necesitatea construirii autostrăzii Transilvania, lucrare care avansează cu viteza melcului, şi îmi exprim speranţa ca Ministerul Transporturilor să reacţioneze la apelurile tot mai insistente ce vin dinspre Ardeal, şi să nu mai amâne de la o săptămână la alta nişte procese foarte simple, care nu fac decât să ţină în loc un proiect de lungă durată şi de maximă importanţă.

Autostrada Transilvania a fost un proiect cu probleme, încă de la bun început. Lucrare demarată într-o campanie electorală în care PSD încerca să salveze pe ultima sută de metri ceea ce mai putea, autostrada Transilvania s-a transformat într-un vector de imagine al acestui partid în Ardeal, unde social-democraţii lui Adrian Năstase aveau o problemă de percepţie la nivelul electoratului. Inaugurat cu tam-tam, cu miniştrii de rigoare la tăiatul de panglică şi câteva utilaje pentru "poza de familie", proiectul a creat suspiciuni de la bun început. Au urmat apoi reacţiile oficialilor europeni vizavi de contractul semnat de Guvernul PSD şi compania americană Bechtel, iar aceste reacţii nu au rămas fără efect, întrucât organismele europene au refuzat în cele din urmă să ofere vreun tip de cofinanţare pentru proiectul care leagă Braşovul de Borş şi România de Vestul Europei.

Învăluită în ceaţa de mister a unui contract semnat în aşa fel încât să rămână secret, Alianţa D.A. şi-a asumat în programul de guvernare cu care a câştigat alegerile că va face tot posibilul ca românii să afle ce a semnat PSD în numele lor. Am aşteptat şi eu, ca şi dumneavoastră, ca Ministerul Transporturilor să facă lumină în această poveste, să vedem dacă guvernanţii PSD au făcut un deal corect cu americanii de la Bechtel, şi dacă nu, să aflăm vinovaţii.

De mai bine de un an de zile, situaţia construirii autostrăzii Braşov-Borş se află într-o variabilă a necunoscutului, lucrările fiind oprite fără prea multe explicaţii. În acest răstimp, luările de poziţie pe această temă au fost dintre cele mai convergente. Toată lumea este de acord că avem nevoie de autostrada Transilvania, s-au făcut adevărate manifestări de imagine, pardon ... forţă, vizavi de cât de mult susţin politicienii transilvăneni un proiect de asemenea însemnătate. S-a realizat o renegociere a contractului, despre care ministrul transporturilor susţine că ar fi fost profitabilă, fără a lua în calcul exproprierile care s-au scumpit şi costurile de conservare sau neconservare a ceea ce s-a făcut până acum.

De puţină vreme, s-a făcut publică o parte a contractului semnat de statul român, după insistenţele mai multor parlamentari ardeleni, printre care m-am aflat şi eu. În această perioadă de incertitudine afişată de ministrul transporturilor, am realizat mai multe luări de poziţie faţă de încetineala şi dezinteresul cu care ministerul de resort tratează problema autostrăzii Transilvania. Am încercat să îi fac pe colegii care depind mai mult de "locul în care se fixează ceasul", să înţeleagă că ardelenii îşi doresc o autostradă a lor şi sunt îndreptăţiţi să o aibă, atâta timp cât sunt cei mai serioşi şi cei mai importanţi contribuitori la bugetul statului. S-a văzut, în cele din urmă, că insistenţele noastre nu au rămas fără ecou.

De aici înainte, este important pentru noi, ca ardeleni, să ne luptăm pentru o punte de legătură care să spulbere mitul lentorii ardeleneşti. Iar o solidaritate care să transceandă graniţele doctrinare ar fi necesară în acest al doisprezecelea ceas. Pentru că, indiferent de motivul fiecăruia, dincolo de rivalitatea dintre sud şi vest, solidarizarea cu proiectul autostrăzii Transilvania este o datorie morală a noastră, ca factori de decizie ce putem schimba unele prejudecăţi dâmboviţene.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

Conducătorii Romei antice au inventat conceptul "pâine şi circ". Pentru a avea plebea de partea ei, aristocraţia romană organiza, cu ocazia diferitelor sărbători ale vremii, grandioase spectacole (lupte de gladiatori, reeditări de lupte navale, lupte cu animale etc.) în arene special construite şi oferea gratuit "poporului" (grosul spectatorilor), pâine de cea mai bună calitate. În paralel cu delectarea "poporului", mai marii zilei îşi declamau nemulţumirile faţă de duşmanii personali - în realitate adversarii politici - iar aplauzele mulţimii isterizate reprezentau echivalentul voturilor dintr-o campanie electorală "avant la lettre".

Obiceiurile romane au fost într-un fel reactualizate în zilele noastre de PSD. De PSD-ul din perioada în care s-a aflat la Putere, dar şi de cel de astăzi, din Opoziţie. Pâinea a fost înlocuită de mititei garnisiţi cu bere, iar circul cu concerte mamut, totul oferit gratuit de 1 Mai, 1 Decembrie sau alte zile aniversare. Din recuzita romană, PSD a păstrat şi momentul defăimării adversarilor politici. Ca şi în antichitate, tonul ultrademagogic al conducătorilor romani este preluat "ad litteram" şi de către epigonii din PSD.

Ultimul exemplu îl constituie un aşa-zis manifest care a fost împărţit participanţilor la "circul" organizat de PSD Bucureşti, luni 1 Mai, în parcul Izvor din Capitală.

Liderii PSD au atacat "politica energetică de dreapta". Într-un fluturaş adresat celor care "au muncit, muncesc şi vor munci mereu" - formularea mi se pare nefericită, pentru că dă senzaţia că pentru PSD a munci reprezintă ceva înjositor - se arată că "politica energetică de dreapta a generat creşterea preţurilor, reducerea rezervelor energetice ale ţării şi plafonarea productivităţii muncii în acest sector". În puseul său electoral, PSD mai susţine că "oamenii plătesc dublu pentru gaze" şi că "nu s-a întreprins nimic în domeniul energiei nucleare şi energiilor neconvenţionale". Aceste acuzaţii pot fi, fără să greşesc, arondate vechiului proverb românesc, "hoţul strigă, prindeţi hoţul!". Este adevărat, preţurile gazelor au crescut, dar totul se datorează politicii energetice concepute de PSD în perioada 2001-2004. Dacă, alături de respectivul manifest, mai marii fostului partid de guvernământ aduceau şi numeroase ziare din perioada amintită, "poporul" prezent în parcul Izvor ar fi aflat adevăratele cauze ale creşterii preţului la gaze după 2004. Din păcate, din mass-media anilor 2001-2004 nimeni nu putea găsi vreo realizare a PSD în domeniul "energiei nucleare şi energiilor neconvenţionale".

Ca şi în antichitate, după defăimarea adversarilor, urma faza promisiunilor populiste. Reţeta este respectată, dar acum, PSD-iştii îşi întrec "profesorii". Fără pic de jenă, în manifestul respectiv se spune că "PSD propune cetăţenilor să îi sprijine pentru a susţine subvenţionarea facturilor de încălzire pentru gospodăriile celor cu venituri mici". Să fi uitat domnii Geoană&Co. că actualul guvern acordă ajutoare pentru achitarea facturilor familiilor cu venituri mici? Nu cred. Dar dezinformarea încă mai prinde la unii dintre români. Pe de altă parte, şi liderii PSD ştiu foarte bine că utilizarea termenului "subvenţie" va dispărea din vocabular şi din practica economică după aderarea la Uniunea Europeană. Dar îl utilizează, pentru că dă bine la imagine. În interior, pentru că în exterior nu va produce decât o impresie negativă. Nu ştiu dacă PSD a păcălit luni mai mult de 10-15% din "poporul" prezent în parcul Izvor. Cum sunt sigur că deplasarea cu metroul a domnilor Geoană, Mitrea ş.a. nu i-a convins pe bucureşteni decât că asistă la o scenă de teatru ieftin, populist şi demagogic.

P.S. Tacâmul circului din Piaţa Izvor ar fi fost complet dacă ar fi apărut şi Gigi Becali şi Mitică Dragomir. Prietenii ştiu de ce!

Domnul Cristian Stănescu:

Declaraţie politică intitulată "Românii uitaţi din centrul României".

În ultima vreme, iredentiştii maghiari, din aşa numitele "consilii" mai mult sau mai puţin "civice", dar şi din U.D.M.R., şi-au intensificat atacurile la integritatea statului român. Amploarea acestora este fără precedent şi au culminat cu manifestările autonomiste şi naţionaliste deşănţate de la Odorhei şi Târgu-Secuiesc de la mijlocul lunii martie a.c. În toată această agitaţie creată de pretenţiile imperative pentru autonomia unui aşa zis "Ţinut Secuiesc", nu s-au auzit voci care să arate că în aceste judeţe, Covasna şi Harghita, trăiesc şi români care ar avea dreptul la opinie, la libertatea de exprimare sau alte drepturi constituţionale. Ba greşesc! S-a auzit totuşi o voce care a reamintit existenţa acestor români, cea a liderului "maghiarilor democraţi", Marko Bela care, după ce a declarat că aceştia mănâncă "pâine secuiască" a cerut, ritos, nici mai mult nici mai puţin, ca românii din zonă să vorbească ungureşte, iar dacă nu cunosc limba maghiară, să o înveţe! Iată cum, din cauza pasivităţii autoritarilor şi politicienilor de la Bucureşti, se ajunge la asemenea declaraţii şi cereri de o nesimţire ieşită din comun.

Şi dacă românii din Covasna şi Harghita ar avea de suportat numai aceste declaraţii, situaţia lor nu ar fi chiar aşa de gravă. Din păcate, acţiunile antiromâneşti în aceste judeţe se desfăşoară neîngrădite de nimeni. Astfel, prefectul român de Covasna a fost înlocuit cu un prefect maghiar. Posturile vacante, nu numai cele publice, se pot ocupa doar de cei ce ştiu ungureşte. Se încălcă, cu tupeu, normele legale privind arborarea drapelului României, se procedează discriminatoriu faţă de români la aplicarea Legilor fondului funciar, a proprietăţii şi a reconstituirii dreptului de proprietate etc.

Discriminarea românilor s-a extins în toate sferele vieţii sociale. Fondurile bugetare se repartizează numai primăriilor din comunele maghiare. Puţinii oameni de afaceri români sunt şicanaţi, sunt supuşi unui bombardament de reclamaţii şi ameninţări anonime şi astfel sunt blocaţi, sunt scoşi din ritm şi aduşi în pragul falimentului. Şi în sectorul bugetar funcţionează un algoritm ciudat: un post pierdut de un român nu va mai fi ocupat tot de un român, ci de un maghiar.

Dramatică este şi situaţia învăţării limbii române şi a şcolilor româneşti. Segregarea elevilor pe criterii etnice a atins forme aberante, până acolo că elevii maghiari au fost incitaţi să nu-i accepte pe dascălii români. Şi asta în timp ce în şcolile româneşti, copiii români sunt învăţaţi de profesori maghiari. Limba româna, limba oficială a statului, a ajuns să se înveţe ca limbă străină în şcolile maghiare, predată tot de profesori maghiari, care nici ei nu o stăpânesc prea bine.

Rezultatul acestui dezastru, izolarea tinerimii maghiare într-un bantustan artificial, creat cu multă viclenie şi cu complicitatea autoritarilor, este că populaţia maghiară, şi mai ales tinerii maghiari, nu ştiu sau nu vor să vorbească limba română, limba oficială a statului, personalul din magazine, hoteluri, restaurante şi chiar instituţii publice fie că nu cunoaşte, fie că refuză ostentativ folosirea limbii române. Este de conceput oare ca în SUA, Germania sau chiar Ungaria să se găsească un cetăţean al ţării respective care să nu ştie limba oficială a statului, indiferent de originea sa etnică, şi să nu o folosească în raporturile cu ceilalţi cetăţeni? Numai la noi, în judeţele Covasna şi Harghita, românul se simte străin în propria sa ţară. Cine e de vină? În primul rând, guvernanţii, care nu sunt în stare sa impună respectarea Constituţiei şi a legilor în toate judeţele româneşti. Şi în al doilea rând, aroganţa unei minorităţi care se consideră singura stăpână pe o parte a Ardealului şi refuză să înveţe şi să vorbească limba oficială a statului ai cărei cetăţeni sunt, acuzându-i, tot pe români, de intoleranţă şi şovinism.

Nimeni nu vede cum în aşa numitul "Ţinut Secuiesc" se duce o adevărată campanie de ştergere a caracteristicilor şi elementelor româneşti din acest teritoriu, cum simbolurile dominaţiei maghiare iau locul simbolurilor continuităţii vieţii româneşti pe aceste meleaguri. Astfel, noua stemă a municipiului Sfântu Gheorghe simbolizează "Ungaria Mare" şi nu conţine nici măcar un singur element românesc. La fel şi cea a localităţilor unde primarii sunt de partea U.D.M.R. De asemenea, în municipiile Miercurea-Ciuc, Sfântu Gheorghe, Odorheiul-Secuiesc, precum şi în câte oraşe din judeţele Covasna şi Harghita, denumirile româneşti de străzi au fost înlocuite cu denumiri ungureşti, în primul rând fiind schimbate denumirile cu semnificaţii naţionale româneşti. Nu se alocă bani pentru săpăturile arheologice din zonă şi pentru conservarea monumentelor ce dovedesc vechimea şi continuitatea românilor, în timp ce monumentele secuieşti şi maghiare sunt îngrijite şi puse în evidenţă. Sau se edifică altele noi! Astfel, nenumărate cetăţi dacice şi castre romane rămân necercetate şi, desigur, vor dispărea cu timpul.

Să auzim însă şi glasul românilor oprimaţi în propria ţară, şi de aceea doresc sa aduc în atenţia dumneavoastră protestul public al conducerii Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna faţă de "mesajul extremist, iredentist, revizionist şi şovin" pe care l-a rostit public vicepremierul Guvernului României, Marko Bela, la adunarea populară din 15 martie de la Târgu-Secuiesc. De această dată, domnul Marko Bela şi-a scos masca de democrat, moderat şi european, arătându-ne tuturor adevărata faţă şi intenţiile sale reale şi ale formaţiunii politice pe care o conduce. Protestul Forumului, constituit de mai multe asociaţii şi fundaţii romaneşti din zonă, arată că "În buna tradiţie a discursurilor de inspiraţie fascistă, mesajul lui Marko Bela este un îndemn la ostilitate şi ură, la înlăturarea elementului românesc fie prin asimilare, fie prin purificare etnică, aşa cum au procedat înaintaşii săi până la Unirea din 1918, în timpul ocupaţiei hortiste şi a Regiunii Autonome Maghiare". Recunoaştem în spusele sale "învăţăturile grofilor către vechilii secui, cum să-i trateze pe iobagii români de pe moşiile lor". Iată de ce cei care au conceput protestul spun că Marko Bela nu este demn de funcţia de vicepremier al Guvernului României, încălcând flagrant jurământul de credinţă depus la învestirea în funcţie. "Consiliul Director al Forumului Civic al Romanilor din Harghita şi Covasna solicita demiterea sa din această funcţie" se spune în protest!

Dar iredentiştii şi revizioniştii maghiari nu se astâmpără şi anunţă organizarea unei noi Mari Adunări Secuieşti, la începutul lunii iunie, în localitatea Ditrău, judeţul Harghita. Cu această ocazie, surse din cadrul aşa zisului "Consiliu Naţional Secuiesc", arată ca se intenţionează lansarea unui nou manifest de proclamare a "Republicii Secuieşti Independentă şi Autonomă".

Până când, domnilor aflaţi la Putere, veţi rămâne orbi şi surzi la acţiunile ce atentează la integritatea Statului Român, la manifestările de iredentism, revizionism şi şovinism, la încălcările Constituţiei şi legilor ţării, la discriminarea etnică a românilor din Harghita şi Covasna.

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică intitulată "Piedicile P.S.D. puse pe traseul integrării".

La nicio lună după ce aici, la Bucureşti, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, s-a exprimat categoric, arătând că orice acţiune ce ar putea destabiliza scena politică în acest an ar avea repercusiuni grave pe traseul integrării, există suficiente elemente care să ateste că unele forţe politice se joacă cu "focul". Sau, mai concret, se joacă cu integrarea.

PSD a clamat că în perioada în care s-a aflat la guvernare a făcut totul în direcţia integrării şi se declară şi acum ca fiind un partizan al acesteia. Unele acţiuni dovedesc însă contrariul. "Până la finalul sesiunii parlamentare, PSD va depune o moţiune de cenzură. Vom găsi temele cele mai importante ale momentului respectiv (...) Moţiunea de cenzură va avea drept obiect teme de interes socio-economic", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană, într-o emisiune televizată la sfârşitul săptămânii trecute. Chiar dacă preşedintele PSD susţine că o cădere a Guvernului nu înseamnă destabilizarea scenei politice, totuşi acesta este rezultatul. În paralel cu declaraţiile domnului Geoană, dezinformatorii de serviciu din fostul partid de guvernământ trimit în mass-media intoxicări de genul celei privind o întâlnire secretă la vârf dintre lideri PSD şi PD. Scopul era evident - crearea unei doze de neîncredere în cadrul Alianţei D.A. şi generarea unor tensiuni majore între PNL şi PD. Nu de alta, dar în ultimul timp au dispărut (sau s-au rezolvat) unele dispute dintre cele două partide, iar focul trebuia aţâţat. O ruptură în Alianţă ar conduce inevitabil spre o dorită (de unii) criză politică.

Nu este aceasta singura acţiune prin care se încearcă să se pună beţe în roate actualului Guvern, care are drept obiectiv principal integrarea. Şi la nivel local, cei din PSD au un comportament similar liderilor de la centru. Am aflat că PSD Vaslui va reclama la CEDO audierile de la CNSAS ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene. În viziunea conducerii filialei PSD Vaslui, audierile la CNSAS reprezintă "un nou act de abuz din partea actualei puteri, prin care se doreşte şicanarea şi intimidarea celor din Opoziţie aflaţi la conducerea unor structuri locale". Cei în cauză susţin că au fost verificaţi de CNSAS cu ocazia alegerilor locale din 2004. Ei uită însă că Legea CNSAS a suferit o serie de modificări şi, ce este mai important, faţă de anul 2004, CNSAS a primit un lot nou de dosare, şi că datele verificărilor de atunci ar putea să fie altele acum. Prin acţiunea reprezentanţilor PSD din cadrul autorităţilor administraţiei locale din Vaslui - şi am semnale că nu sunt singulare - se poate induce senzaţia că în România, deşi există legi cerute de Uniunea Europeană (şi legea CNSAS este una dintre ele), acestea nu pot fi aplicate. Pentru că aceasta este impresia, atunci când un reprezentant al autorităţii refuză să se supună legii.

În paralel cu "piedicile" pe care PSD le tot pune traseului integrării, liderii acestui partid, prin vocea lui Mircea Geoană, îşi exprimă, "îngrijorarea" faţă de stadiul progreselor înregistrate de România privind integrarea europeană şi citează în acest context recenta chemare a lui Olli Rehn de a da unele explicaţii în faţa europarlamentarilor, privind situaţia din România. Îngrijorarea domnului Geoană, pigmentată cu acuze la adresa actualului Guvern, reprezintă o nouă mostră de demagogie. Comisarul european pentru extindere a fost chemat să de explicaţii privind legislaţia referitoare la minorităţi. Legislaţie pe care guvernul a elaborat-o, dar PSD o respinge. Q.E.D.

Domnul Tudor Mătuşa:

"Nimic nou: inundaţiile!"

Locuitorii judeţului Dolj sunt cei mai afectaţi de inundaţiile produse de revărsarea Dunării. Astfel, în ultimele zile sunt evacuate sate întregi, imaginea gospodăriilor părăsite semănând tot mai mult cu cea a Cernobîlului după dezastrul nuclear. Dacă la începutul apariţiei informaţiilor despre creşterea nivelului Dunării, care veneau dinspre Ungaria, Serbia, autorităţile româneşti ne anunţau triumfătoare că situaţia e sub control, acum lucrurile stau altfel. Pe zi ce trece satele sunt abandonate, oamenii se refugiază în corturi sau în adăposturi improvizate de ei, iar o parte dorm sub cerul liber, în condiţii care sfidează până şi cele mai negre gânduri. În tot acest peisaj apocaliptic, singurii care văd lucrurile din altă perspectivă sunt autorităţile locale de la nivelul judeţului Dolj, depăşite încă de la început de situaţie, cât şi cele centrale, care se limitează doar la a viziona zona din elicoptere şi a organiza conferinţe de presă. Oare cei care sunt plătiţi din banii contribuabililor români nu ar fi putut reacţiona altfel? Poate, acum, întrebarea e retorică. Dar amărâţii care stau sub cerul liber şi care sunt la mila autorităţilor au renunţat de mult să-şi mai pună astfel de întrebări. Singura lor întrebare e ce vor face mâine, poimâine sau când se vor întoarce la vechile case, şi dacă le vor mai vedea.

În calitate de deputat, cât şi de doljean, nu rămân decât stupefiat când privesc spectacolul tragic pus în scenă de autorităţi. Am speranţa că măcar în perioada următoare autorităţile se vor trezi şi vor vedea cu adevărat România pe care ei înşişi "spun" că o guvernează.

Domnul Ionel Palăr:

Declaraţie politică intitulată "Dulcea agonie a turismului românesc";

Ultimele zile ne-au adus tuturor aminte un crud adevăr: turismul românesc se află într-o stare deplorabilă. Mărturie stau cifrele - de la an la an, românii preferă litoralul grecesc sau, mai aproape, pe cel bulgăresc, în detrimentul legendarei noastre "salbe de staţiuni". Raţiunile sunt simple: toţi ceilalţi oferă servicii de calitate - ospitalitatea este mult mai bine înţeleasă în Paralia - Katerini decât la Neptun, iar sloganul "clientul nostru - stăpânul nostru" este la rang de lege în Albena, spre deosebire de Mamaia.

Situaţia se perpetuează de la an la an şi nimic nu se schimbă. Dacă, în alte sectoare de activitate, intrarea companiilor multinaţionale pe piaţă a reuşit să schimbe optica românească în relaţie cu munca, productivitatea şi performanţa, în turism avem mare nevoie de un imbold similar. În Bulgaria, marii tour-operatori europeni au făcut legea de la începutul anilor '90. Noi ne-am încurcat în formule alambicate de concesionare, de pe urma cărora a câştigat oricine, mai puţin turismul românesc. Suntem plini de intenţii onorabile, dar ne lipseşte managementul şi know-how-ul în materie.

Se vorbeşte tot mai des în ultima vreme despre "branding de ţară". Ne pierdem în conceptualizări şi definiri de termeni, în vreme ce hotelurile noastre încă miros a igrasie. Serviciile noastre se traduc prin minute în şir de aşteptat un meniu la un restaurant de pe malul mării, în vreme ce, în Grecia, meniurile sunt traduse în română, engleză şi germană şi se găsesc deja pe mese. Cum putem avea pretenţia ca străinii să vină în valuri an de an pe litoralul nostru, când românii înşişi preferă alte ţărmuri?

Nici lamentarea naţională nu este productivă. Piaţa are nevoie de liberalizare, concurenţă reală şi investiţii puternice. Toate acestea, alături de un management performant, ar reuşi să învie turismul românesc de la malul mării şi să-i redea litoralului clienţii români, chemându-i, ulterior, şi pe cei străini.

Domnul Marius Rogin:

Intervenţie intitulată "2 Mai - Ziua Infanteriei Române"

Infanteria reprezintă componenta principală a Forţelor Terestre şi este destinată să desfăşoare operaţii decisive, independent sau împreună cu celelalte arme, în orice zonă şi pe orice direcţie.

Pentru că istoricul infanteriei române este unul plin de evenimente, se cuvine ca măcar la ceas aniversar să aruncăm o privire înapoi, scoţând în evidenţă măcar o parte din numeroasele fapte săvârşite de infanteriştii români, aducându-le în acest fel mulţumirile noastre, ale celor care le suntem încă datori.

În baza prevederilor Tratatului de la Adrianopol, încheiat între Rusia şi Turcia după războiul ruso-turc din 1877, care stipulau că Ţările Române obţin dreptul să-şi organizeze "un număr de gărzi înarmate pământene", adică să-şi înfiinţeze propria lor putere militară, "a cărei număr şi întreţinere vor fi stabilite de domni, împreună cu divanele lor", la 30 aprilie 1830 s-a hotărât "formăluirea în Valahia a şase batalioane pedestrime şi şase escadroane călărime a străjii pământeşti". Din aceste forţe au fost create trei regimente mixte: Bucureşti, Ploieşti, Craiova. În acelaşi timp, şi în Moldova au luat fiinţă un batalion de infanterie şi un escadron de cavalerie din care s-a înfiinţat primul regiment mixt, cu garnizoana la Iaşi.

La începutul Operaţiunii Barbarosa, Armata Română avea 19 divizii de infanterie active: 1-11, 13-15, 18-21 Infanterie şi Divizia de gardă. Diviziile 12, 16 şi 17 Infanterie au fost desfiinţate în 1940, când teritoriile din care erau recrutate au fost pierdute. Divizia de Infanterie a fost organizată după model german: trei regimente de infanterie, un grup de recunoaştere/cercetare parţial motorizat, o companie AT (6 Schneider cal. 47 mm, model 1936), un batalion de pionieri şi două regimente de artilerie. Avea un efectiv de 17 500 militari. Principala armă de infanterie era puşca de producţie cehoslovacă ZB (Zabrojovka Brno) model 1924. Aceasta era însă o versiune modificată a puştii germane Mauser 98K. Trupele române erau bine înzestrate cu armament modern de infanterie. Principala slăbiciune se găsea însă în dotarea artileriei. O divizie română de infanterie avea doar jumătate din puterea de foc a unei divizii de infanterie germană şi era oarecum egală cu cea a unei divizii de infanterie sovietice, care avea însă mai puţini soldaţi. Un alt handicap important era mobilitatea scăzută. Majoritatea mijloacelor de transport era hipotractată. După campania din 1941, diviziile de infanterie din România şi Transnistria (5,6,7,9,11,13,14,15) au fost în întregime reechipate şi reorganizate în timpul iernii.

În primăvara anului 1942, regimentul de infanterie a primit o companie de cercetare şi o companie de pionieri. Numărul de batalioane a fost redus de la 3 la 2, dar plutonul a fost întărit de la 3 grupe (30 de oameni) la 4 grupe (40 de oameni). În octombrie 1942, capacitatea de luptă anti-tanc a diviziilor de infanterie aflate pe front a fost întărită cu un pluton de tunuri AT cal. 75 mm. După reorganizare, divizia de infanterie a fost redusă la 13 500 militari, dar avea o putere de foc mai mare.

Dimensiunea istorică însă a Forţelor Terestre şi a biruinţelor lor, izvorăşte din vremuri imemoriale, începând cu anonimii luptători pedeştri. Istoria armatei de uscat reprezintă o însumare a istoriilor armelor şi specialităţilor ce au compus-o dintotdeauna şi o compun şi în prezent: infanteria, vânătorii de munte, tunurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc.

Infanteria, ca armă de bază a sistemului militar românesc, era organizată în şapte regimente, constituite fiecare din două batalioane a câte patru companii.

Politica militară a lui Alexandru Ioan Cuza s-a materializat atât în legile organizării armatei române, cât şi în măsuri importante, care au dus la înfiinţarea Statului Major General, a primelor comandamente militare (din Moldova, Muntenia şi Oltenia) care au început să funcţioneze încă din anul 1860 şi să-şi desfăşoare activitatea după un regulament propriu, precum şi prin apariţia primelor comitete consultative şi inspectorate de armă.

Instituţia inspectoratelor de armă poate fi sesizată încă din anul 1860, când bugetul Oastei Moldovei prevedea înfiinţarea unui post de inspector al infanteriei cu gradul de general, însă consacrarea a survenit ceva mai târziu. Inspectoratul infanteriei a luat fiinţă abia în anul 1912, cu mult după cele ale cavaleriei, artileriei şi geniului, instituite în anii 1873, 1875 şi respectiv 1887, probabil datorită faptului că problemele specifice erau rezolvate prin comandanţii regimentelor şi diviziilor, iar la nivelul ministerului de către comitetul consultativ al armei.

Proclamată de Parlamentul de la Bucureşti la 9 mai 1877, independenţa de stat a României urma să fie consolidată prin participarea oştirii române, implicit a Forţelor Terestre, la Războiul ruso-turc, primul conflict armat de anvergură din epoca modernă a istoriei noastre militare. România dispunea la acea vreme de patru divizii de infanterie, grupate în două corpuri de armată. În cadrul infanteriei, unitatea de bază era regimentul, compus din batalioane, iar acestea din companii. Corpul de armată avea în compunere, pe lângă cele două divizii de infanterie şi o brigadă de călăraşi, un regiment de obuziere, un batalion de pionieri, iar divizia, pe lângă cele două brigăzi de infanterie, mai avea unităţi şi subunităţi de artilerie şi un batalion de vânători.

În momentul intrării în cel de-al doilea război mondial, România avea un organism militar structurat şi înzestrat corespunzător vremii, cu un potenţial uman de 1 170 000 militari, reprezentând 8,5% din populaţia ţării. Infanteria, arma de bază a Forţelor Terestre, era cuprinsă în 19 divizii, ca mari unităţi tactice ale armei, structurate fiecare pe câte trei regimente de infanterie, două de artilerie, ambele categorii constituind, fiecare, câte o brigadă de infanterie şi, respectiv, de artilerie, precum şi pe elemente indivizionate (subunităţi de pionieri, transmisiuni, artilerie anticar şi artilerie antiaeriană).

În timpul celui de-al doilea război mondial s-a ivit un prim moment istoric în care noţiunea de Forţe Terestre a corespuns unei sfere de cuprindere unitare a tuturor armelor din compunerea lor. De pildă, în Ungaria şi Cehoslovacia au luptat în plus un corp de armată, o divizie de infanterie şi două de cavalerie, iar în Austria un regiment care de luptă, faţă de cele două armate, patru corpuri de armată, nouă divizii de infanterie, una de munte, două de cavalerie, prevăzute în protocolul din 26 octombrie 1944.

Pentru noi, cei de astăzi, este foarte important trecutul. Avem, printre obligaţii, şi pe aceea de a nu lăsa ca timpul să şteargă din memorie acest trecut plin de istorie. Timpul, care prăvăleşte viitorul peste noi, nu ne permite decât cel mult să apelăm la metoda drumului critic. O schimbare, cât de mică, provoacă emoţie şi sugerează un nou start. Cu paşi mari sau mici, chiar pe drumul critic, nu ajungem nicăieri dacă ne abatem de la "ieri, astăzi, mâine".

Adevărul spune că omul, doar el, dă viaţă şi uneşte pe "ieri" cu "astăzi" de "mâine". Aşa cum managerul pune accent pe resursa umană, o speţă a sa, comandantul, şeful militar, se bazează pe combatanţii, pe luptătorii săi. Fără ei nu poate fi logic definit, nu şi-ar avea rostul.

Ieri era pedestrimea cea care a plămădit infanteria, iar gloria sa a umplut paginile manualelor de istorie. Azi se cuvine să preţuim ceea ce am avut ieri, pentru ca mâine să putem construi ceva şi mai durabil.

La mulţi ani, Infanteriei române!

Domnul Mihai Sandu-Capră:

La 1 mai 1886, Federaţia Americană a Muncii declara o grevă generală pentru a cere opt ore de lucru pe zi. Oraşul Chicago a fost paralizat, iar o bombă ce a explodat în mijlocul poliţiştilor a declanşat măcelul, aceştia începând să tragă la întâmplare. În 1889, Internaţionala Oamenilor Muncii (prima Internaţională Socialistă) declara 1 mai "Ziua Muncii". Cu trecerea timpului, 1 Mai a fost adoptată de către majoritatea statelor lumii, care au sărbătorit prin diverse manifestaţii de amploare muncitoreşti, motiv pentru care sindicatele au convenit ca această zi să fie liberă.

România a preluat în vremurile comuniste această "sărbătoare", ca pretext pentru mobilizarea maselor de oameni, pentru organizarea unor manifestaţii grandioase.

După 1990, eliberaţi de sentimentul respiraţiei din ceafă, care te scotea, vrei nu vrei, în stradă pentru a te bucura de "Ziua Solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc", românii au descoperit felurite moduri de a se bucura de respectivul eveniment.

De 1 Mai, ofertele sunt numeroase, programele agenţiilor de turism devenind din ce în ce mai atrăgătoare, litoralul îşi deschide porţile, iar cei mai mulţi îşi orientează atenţia către pădurile din apropiere. Până aici, nimic anormal. Însă, pare-se că românii nu înţeleg că un prilej de bucurie nu trebuie transformat în acte de vandalism şi transformarea spaţiilor verzi în zone insalubre. După deschiderea sezonului litoral, pe 1 Mai, staţiunile arată ca după un adevărat război. Sticle sparte, cutii aruncate peste tot, pahare de plastic acoperind plajele... peisaje preluate parcă din filmele lui Alfred Hitchkock. Vagoane întregi ale trenurilor ce s-au îndreptat către litoral în această perioadă pot fi cu uşurinţă date la casat, în urma distrugerilor provocate de cei care au înţeles să se bucure vandalizând.

Este păcat că unii au înţeles într-un mod eronat democraţia şi libertatea de expresie. Nu este cazul să se exprime în acest mod!

Domnul Mihai Dumitriu:

Declaraţie politică intitulată "Guvernul Portocaliu, Agricultura şi Integrarea în Uniunea Europeană"

Guvernul Tăriceanu, al Alianţei D.A., a demonstrat în permanenţă inconsecvenţă, incompetenţă, lipsa de coerenţă şi lipsa unei strategii reale de redresare şi dezvoltare a agriculturii româneşti.

Agricultura nu avea steguleţ roşu înainte de actuala Guvernare a Alianţei D.A. Acum constatăm un semi-eşec al integrării României în Uniunea Europeană, mai ales în plan agricol.

În primul rând, autorităţile române nu au fost în stare să îndeplinească angajamentele negociate: nu s-a realizat "cercelirea animalelor " în totalitate; nu au devenit operaţionale Sistemul Integrat de administraţie si control şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură; nu s-au făcut ortofotoplanuri; nu s-au pus la punct sistemele de colectare şi neutralizare a deşeurilor animale.

Cele enumerate mai sus ascund mecanisme care dacă ar fi fost puse în practică ar fi dinamizat reforma în agricultură, ar fi făcut mai uşoară viaţa agricultorilor.

Fără Sistemul Integrat de administraţie si control ţăranii nu vor putea să-şi încaseze din 2007 subvenţiile nici de la Uniunea Europeană, nici de la statul român.

Mari probleme vor apărea când fiecare proprietar de teren va trebui să-şi identifice parcela pe harta făcută pe baza datelor luate din elicopter. Miza - 800 milioane euro pentru 2007-2009, pentru plăţi directe destinate agricultorilor ar rămâne neutilizate.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură este canalul prin care banii europeni vor veni către agricultură.

Problema capacităţii de absorbţie a fondurilor Uniunii Europeane de 2,4 miliarde Euro pentru 2007-2009 rămâne nerezolvată.

Singurele organisme funcţionale, cu sincope, sunt Agenţia Sapard şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

În al doilea rând, Programul "Fermierul", de care se face atâta caz, este destinat celor de la Puterea Portocalie, apropiaţilor ministrului Flutur, deoarece birocraţia te sufocă. De exemplu, o fermă pentru şase vaci costă peste 5 miliarde şi foarte multe acte şi deplasări.

Actualii guvernanţi portocalii tratează problemele agriculturii cu iresponsabilitate, neavând o strategie reală de redresare şi dezvoltare, aducând agricultorul român în sapă de lemn.

Ciocoii din Guvernul Portocaliu care au pus biruri pe orice, inclusiv cota de impozitare de 16%, au luat voturile ţăranilor şi nu au făcut nimic pentru ei. Satul românesc este într-un proces de distrugere.

Pe cine doare că pământul este inundat cu şi fără voia guvernanţilor, nu este lucrat, arat şi însămânţat ?

Stimaţi colegi,

România nu este guvernată. La 500 de zile de guvernare a Alianţei Portocalii D.A.(Dezastru şi Anarhie) i se cuvine un parastas.

Domnul Miron Ignat:

În perioada 17 - 22 aprilie au avut loc olimpiadele naţionale de Limbă rusă. În această perioadă, la Timişoara s-a desfăşurat faza naţională de limbă rusă maternă, iar la Iaşi, cea de limbă rusă modernă.

La această olimpiadă de o deosebită importanţă pentru Comunitatea Ruşilor lipoveni din România, pe care o reprezint în Parlamentul României, au participat elevi talentaţi din toate colţurile ţării, nu numai copii etnici ruşi lipoveni, dar şi cei aparţinând altor etnii şi populaţiei majoritare, care împărtăşesc o pasiune comună, aceea pentru limba şi cultura rusă.

Rusia a dat lumii valori incontestabile în domeniul muzicii, literaturii, ale căror opere sunt în inima şi în sufletul tuturor iubitorilor de cultură şi artă. Cine n-a auzit de Dostoievski, Tolstoi, Puşkin, sau de Ceaikovski ori Rahmaninov? Cine n-a trăit şi citit cu emoţie şi deosebită plăcere celebrele romane şi poezii ale scriitorilor şi poeţilor ruşi?

Acest eveniment, care a avut loc la finele lunii aprilie, este o reconfirmare a valorii nemuritoare a culturii ruse. Ne bucură cu atât mai mult cu cât dragostea şi aprecierea pentru limba, literatura şi cultura rusă sunt transmise celor tineri, prin devotamentul profesorilor de limbă rusă, care insuflă elevilor pasiunea pentru frumos, pentru aprecierea valorii şi pentru plasarea capodoperelor oamenilor de cultură ruşi la binemeritatul loc de frunte în literatura mondială.

Participanţii la această olimpiadă sunt cei care au adus pe culmile cele mai înalte pasiunea lor, prin abnegaţie, sârguinţă şi sacrificii imense.

Suntem mândri de aceşti copii, pe care trebuie să-i încurajăm şi să-i sprijinim prin toate mijloacele posibile, căci prin ei, valorile adevărate ale culturii vor fi transmise mai departe. Să nu-i uităm şi pe cei care sunt în permanenţă alături de ei, îi îndrumă, îi educă şi îi susţin în pasiunea şi devotamentul lor.

Să nu uităm că sarcina transmiterii către generaţiile viitoare a adevăratelor valori stă în mâinile acestor copii valoroşi. Prin ei, capodoperele culturale se vor păstra, dragostea pentru frumos va dăinui şi nu vom da uitării ceea ce geniile mondiale ne-au lăsat nouă.

Este datoria noastră să-i sprijinim, să le oferim tot sprijinul material şi financiar de care au nevoie, să-i susţinem în efortul lor şi să le lăudăm meritele şi rezultatele obţinute, nu de puţine ori cu multe sacrificii şi imense greutăţi.

Deşi în prezent se simte un temporar curent spre vest, totuşi este lăudabilă importanţa care se acordă limbii ruse din partea Ministerului Educaţiei. Apreciem eforturile acestei instituţii şi solicităm ca această tradiţie a olimpiadelor să continue şi pe viitor. Mulţumim pe această cale şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene Timişoara şi Iaşi pentru implicarea şi sprijinul acordat desfăşurării acestei olimpiade, precum şi membrilor comisiilor şi cadrelor didactice ce i-au pregătit pe aceşti copii.

Copiii care au ocupat locuri fruntaşe la aceste olimpiade vor participa la Olimpiada Internaţională de Limbă Rusă, ce se va desfăşura în Federaţia Rusă, şi sperăm că şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, copiii noştri se vor întoarce cu multe medalii.

Trăim o interminabilă perioadă de tranziţie, unde uneori adevăratele valori nu sunt respectate, unde uneori se manifestă o altă orientare, nu tocmai obiectivă. Dar va sosi timpul când lucrurile se vor aşeza pe făgaşul lor normal, iar culturii ruse i se va acorda aceeaşi atenţie pe care o acordă acum statele din Europa Centrală, Asia şi chiar din îndepărtata Americă, unde guvernele acordă facilităţi celor ce studiază limba rusă.

Noi nu vrem facilităţi, dorim să se respecte drepturile omului în studierea limbii materne, iar Ministerul Educaţiei din România să acorde şi pe viitor sprijin în acest sens.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică cu tema: "Parlamentul, atacat din trei direcţii".

Am atras de mai multe ori atenţia că, de un an şi jumătate, rolul Forului legislativ al României este desconsiderat. Din 2004, Parlamentul s-a transformat dintr-un for de dezbateri într-o maşină de vot, la mâna actualei Puteri. Când parlamentarii tac, democraţia este în pericol. Eu nu voi tăcea însă.

Asistăm la un atac concertat şi concentrat asupra Parlamentului României, din trei direcţii. Au fost, mai întâi, "sfaturile" Preşedinţiei (remarcaţi ghilimelele), care a ţinut morţiş să ne arate cum să votăm, cum să ne purtăm şi cum să facem sluj în faţa Puterii.

Au venit, mai apoi, atacurile din partea Guvernului. Deşi, în campania electorală, guvernanţii promiteau solemn că vor reduce drastic numărul ordonanţelor de urgenţă, timp de un şi jumătate, senatorii şi deputaţii au fost efectiv bombardaţi cu astfel de ordonanţe. Lipsa dezbaterilor pe marginea unor proiecte importante de acte normative a condus la promovarea unor legi care au început deja să-şi producă efectele negative la nivelul întregii societăţii. Priviţi ce se întâmplă în Sănătate, unde românii au ajuns cobaii unor experimente extrem de periculoase.

Din păcate, recentul incident petrecut la Senat, unde o "nepoată" a votat în locul unei "mătuşi" a Puterii, ne-a arătat că situaţia este mult mai gravă decât credeam. Nu numai Preşedinţia şi Guvernul fac eforturi pentru a slăbi poziţia Parlamentului, ci chiar şi parlamentarii Puterii participă la acest joc de prost gust.

Nu mai avem nevoie de Parlament? Probabil unii aşa au început să creadă. Eu însă spun că trebuie să ne întoarcem la menirea pentru care am fost investiţi.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică intitulată "Cât de uniţi sunt românii în rezolvarea problemelor lor?"

A trecut mai bine de un an de zile de când am început să aflu şi să cunosc problemele cu care se confruntă un număr foarte mare de români ce trăiesc dincolo de graniţele ţării noastre. Aşa după cum am mai spus-o încă o dată de la această tribună, situaţia reală a românilor aflaţi în Serbia, românii timoceni, am început să o cunosc o dată cu intrarea mea în Camera Deputaţilor. De atunci şi până în prezent, mi-au fost aduse la cunoştinţă numeroase informaţii şi am încercat să urmăresc cu atenţie desfăşurarea evenimentelor din acea zonă.

Spun că am urmărit această situaţie, deoarece lucrurile pe care le-am aflat, multe dintre ele sunt foarte greu de crezut că se mai pot întâmpla în aceste vremuri în care fiecare stat pune accente deosebite pe acordarea unor drepturi egale pentru minorităţi, drepturi cuvenite de altfel fiecărui cetăţean, al oricărui stat. Nu vreau să fac din nou o prezentare a gravelor încălcări de drepturi ce se petrec asupra românilor din Timoc. În numeroasele mele interpelări şi declaraţii politice am încercat să fac o prezentare exactă a lor şi să o aduc, asemeni altor colegi ai mei preocupaţi de soarta acestor români, la cunoştinţa acelor foruri îndreptăţite a lua măsuri pentru îndreptarea acestor nereguli.

Constat însă, o dată cu trecerea timpului, că lucrurile ce se petrec în privinţa românilor timoceni sunt din ce în ce mai grave, că există grupuri de interese ce vor cu tot dinadinsul să nu recunoască existenţa acestei minorităţi. Cunoscând toate aceste abuzuri, nu pot decât să mă întreb, la fel ca oricare alt român, de ce atâta îndârjire faţă de aceşti cetăţeni care nu vor altceva decât să li se recunoască originile şi nimic mai mult decât aceleaşi drepturi pe care le au şi celelalte minorităţi. În aceste zile oricare dintre minorităţile care trăiesc în România se bucură de nenumărate drepturi şi cu siguranţă pot să spun astăzi că acestea au aceleaşi drepturi pe care le au toţi românii. Înaltele foruri europene au urmărit cu multă atenţie această problemă la nivelul ţării noastre. Au fost foarte preocupaţi de modul în care executivul şi legislativul din ţară se implică în rezolvarea acestei probleme. Nu pot însă să nu mă întreb de ce nu sunt la fel de atenţi şi în cazul altor state?

Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Serbia din luna aprilie, a condus la aflarea altor situaţii existente în regiunea Timoc-Vârşeţ. Pentru prima dată în mai bine de 16 ani de democraţie, un preşedinte de stat se interesează de soarta unui număr de câteva sute de mii de români de dincolo de graniţe, pe care autorităţile Serbiei se pare că fac tot ce este posibil pentru a-i ascunde sau a declara că de fapt ei nu sunt români.

Cu o lună înainte de această vizită a preşedintelui Băsescu, a avut loc constituirea Consiliului Naţional al Românilor din Serbia. Am aflat cu această ocazie că pentru controlul acestui Consiliu s-au luptat două formaţiuni. Din fericire, controlul în cadrul Consiliului Naţional îl va avea Federaţia Românilor din Serbia, printr-un număr de 14 electori aleşi, formaţiune recunoscută prin numeroasele acţiuni de emancipare şi apărare a drepturilor românilor din Timoc. Alţi 7 electori vor reprezenta cea de-a doua formaţiune, a Asociaţiei "Pavel Mateevici" din Petrovat, şi care-i reprezintă de fapt pe cei care consideră că vlahii nu sunt români, şi care s-au remarcat şi în luările de cuvânt, prin excesele ultranaţionalismului sîrb pe care şi le-au însuşit. Cu această ocazie, grupuri de interese au încercat, se pare, să creeze un consiliu naţional care să susţină că vlahii nu sunt români şi că ce vorbesc ei nu este limba română. Cacealmaua n-a funcţionat însă, spre dezamăgirea celor care au pus-o în scenă. N-a funcţionat, şi am speranţa că nici nu va funcţiona vreodată, pentru că ceea ce susţineau cei care o instrumentau nu a avut şi nici nu va avea credibilitate în faţa oamenilor simpli care, chiar dacă în sîrbă îşi spun "vlasi", în româneşte îşi spun tot "rumâni" şi nu vor putea fi păcăliţi.

În prezent, în Serbia există grupuri de interese care se pare că încearcă prin toate mijloacele ruperea legăturilor ce există între românii timoceni, care încearcă destabilizarea legăturilor dintre România şi Serbia.

O parte a vizitei preşedintelui Băsescu a fost consacrată întâlnirii cu numeroasa comunitate a românilor din Serbia. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Naţional al Românilor din Serbia, domnul Zivoslav Lazici, nu a fost invitat la întâlnirea cu preşedintele Băsescu, la Belgrad. Politolog şi manager al Comunei Golubaţ, Zivoslav Lazici este membru de marcă al comunităţii româneşti din Timoc. Nu cred că este întâmplătoare această situaţie. Ceea ce se remarcă în prezent, din partea anumitor grupuri, nu este altceva decât o dezinformare a politicienilor din România faţă de situaţia din Serbia.

Cred însă că timpul acordat de preşedintele Băsescu acestei probleme nu este unul pierdut, dar nici nu ne putem face prea multe iluzii, atâta timp cât reacţiile Bisericii Ortodoxe Sârbe lipsesc cu desăvârşire şi fără acordul căreia se pare că statul sârb nu face nici un pas în domeniul cultelor.

Unele formaţiuni sârbeşti au încercat, în urma vizitei, să-l asmută pe Traian Băsescu împotriva românilor timoceni, atribuindu-i acestuia tot felul de declaraţii şi promisiuni care apoi, neîndeplinite, să-l descalifice în ochii românilor din Timoc.

Firele unor "unelte" de tipul Dimitrie Crăciunovici sunt trase şi de la Bucureşti. Traian Băsescu ştie de unde. Trebuie doar eliminată cauza, pentru ca efectele să dispară.

Intenţiile şi dorinţele preşedintelui Traian Băsescu faţă de problema Timoc nu sunt deloc negative sau părtinitoare. Cred însă că dacă în demersurile domniei sale nu este ajutat de către adevăraţii reprezentanţi ai comunităţii române din Serbia, cei ai românilor de pretutindeni, nu se va putea face nimic. Atâta timp cât oamenii nu sunt uniţi şi se lasă conduşi de aşa-zişi "binevoitori", problemele nu vor fi cunoscute în adevărata lor esenţă şi, firesc, nu vor fi rezolvate.

Avem atât de aproape de noi exemplul cel mai bun pe care ni-l oferă minoritatea maghiară, atât de unită atunci când vine vorba de obţinerea unor drepturi. Nimeni nu face un pas înapoi, toţi sunt uniţi, unul alături de celălalt până la obţinerea a ceea ce şi-au propus. Dovezi concrete avem că ceea ce au dorit, de cele mai multe ori au şi obţinut. Ar trebui ca şi noi, românii, să începem să-i copiem pe maghiari când vine vorba de interese.

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: "De moravuri depind legile, spunea părintele conservatorismului, Edmund Burke"

Atitudinea conservatoare este marcată de gândirea fiecărei situaţii în parte, propunând soluţii de rezolvare, şi nu panaceu.

Adaptarea la situaţii este proprie politicii conservatoare, fiind întotdeauna precedată de analize care descoperă ce se poate face şi înţeleg ce nu se poate face.

Taxa de solidaritate pentru aderare, propusă de conservatori, se încadrează perfect în acest tip de atitudine, şi anume instituirea unei taxe de 3% care să constituie un fond la bugetul statului pentru plata contribuţiei României către Uniunea Europeană, o dată ce va deveni membru al UE.

De 15 ani, conservatorii se lupta donquijotesc pentru dezvoltarea unei midlle class în România, reuşind să promoveze doar o parte din proiectele pe care le-au iniţiat.

Preşedintele conservator a făcut un apel către toţi românii care au reuşit şi care reuşesc să facă profit să înţeleagă necesitatea acestei taxe.

"Pentru că riscă enorm, pentru că muncesc enorm, pentru că au avut noroc, pentru că au fost ajutaţi îi rog să facă un efort şi să înţeleagă această taxă suplimentară pe profitul lor, care este, dacă vreţi, şi un efort de solidaritate cu o populaţie sărăcită, care are 6 milioane de pensionari, şi care nu-şi poate permite un astfel de efort financiar. Ar fi o dovadă de solidaritate a celor care au cu cei care, din păcate, au mai puţin sau nu au deloc", a spus Dan Voiculescu.

Aşadar, vă adresez rugămintea, dragi colegi, să reflectaţi, să ne sprijiniţi şi să vă alăturaţi demersului nostru de a fi solidari cu cei mai mulţi dintre românii cărora nu li s-a oferit şansa de a avea un trai decent, dar care speră ca noi, parlamentarii, să demonstrăm că morala stă înaintea legilor pe care le promovam.

Domnul Dan Dumitru Zamfirescu:

Declaraţie politică adresată domnului ministru al internelor, Vasile Blaga.

Având în vedere situaţia internaţională actuală, cât şi angajamentele României pentru susţinerea acţiunilor antiteroriste, inclusiv prin participarea cu trupe combatante în zonele cele mai fierbinţi - Afganistan şi Irak - este surprinzător faptul că, printr-o hotărâre de Guvern adoptată în urmă cu circa două luni, s-a decis retragerea pazei militarizate executată de trupele de jandarmi la unele dintre principalele obiective de importanţă strategică din ţara noastră, între care şi aeroporturile internaţionale, şi înlocuirea acesteia cu paza din partea unor firme particulare, aşa-zis specializate.

Prin prisma celor arătate, vă rog să apreciaţi oportunitatea de a analiza următoarele probleme:

1. Care a fost motivaţia care a stat la baza acestei decizii a Guvernului României?
2. Care erau costurile pe care le suporta bugetul statului pentru plata prestaţiilor respective de către trupele de jandarmi şi care sunt costurile înregistrate în cazul asigurării serviciilor în discuţie de către firme private?
3. Care sunt firmele agreate să execute misiuni de pază şi securitate aeroportuară, care au fost criteriile de selecţie şi cine sunt acţionarii?

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaraţie politică intitulată "Quo vadis Dunare?"

Când Petru, învins, vrea să plece din Roma pentru a-şi salva pielea, Iisus îi apare într-o viziune. "Quo Vadis, Domine?" "Unde mergi, Doamne?" "Să-mi salvez poporul pe care tu îl părăseşti." Ruşinat, Petru se întoarce în cetate pentru a-şi primi martiriul şi a se transforma în "piatra pe care îmi întemeiez biserica".

Acesta este rezumatul biblic.

Într-o criză de nebunie, împăratul Nero incendiază Roma şi îi acuză pe creştini, deja aflaţi în dizgraţie, de acest gest criminal, poruncind să fie aruncaţi în arenă, drept hrană pentru lei. Ofiţerul roman Marcus Vinicius, nepotul lui Petronius, îndrăgostit de tânăra creştina Ligia, acceptă să fie botezat de către apostolul Petru şi apoi îşi demonstrează iubirea, ajutându-l pe sclavul Ursus să-şi salveze stăpâna de leii din arena împăratului. O tulburătoare poveste despre înfrângerea tiraniei, prin credinţă şi dragoste.

Acesta este rezumatul literar al romanului lui Sienkiewicz.

15000 de români cărora Dunărea le-a luat munca de-o viaţă, pentru care speranţa a murit luată de ape. Acesta este rezumatul trist al dramei celor 15000 de suflete care nu mai ştiu sensul drumului vieţii lor.

Prin solidaritatea noastră putem să punem piatra care le va întemeia casele distruse, doar că trebuie s-o facem cu mai puţină emfază, camere tv şi aroganţă.

Numai aşa poate vor descoperi şi autorităţile noastre că Dunărea, în cursul ei milenar, a fost amenajată şi protejată cu simţ civic, aceasta fiind singura modalitate în care fluviul este prietenos cu pământul pe care-l străbate.

Doamna Gabriela Nedelcu:

Asistăm, în ultimul timp, la o mare tragedie pe care o trăieşte poporul român. Zilnic, mii de persoane sunt evacuate şi sute de case sunt distruse de furia apelor. Zeci de mii de hectare agricole sunt sub ape. Mii de oameni care dorm sub cerul liber cu agoniseala de o viaţă pierdută. Sute de copii care nu mai au unde să înveţe. Cred că toţi românii se întreabă: până când? Când se va termina acest coşmar care a cuprins ţara?

Ştiu, de asemenea, că toţi românii se întreabă (şi nu primesc nici un răspuns coerent): ce măsuri eficiente luaţi, domnilor guvernanţi de culoare portocalie?

Ca răspunsuri la aceste întrebări, în schimb, îl vedem pe domnul ministru Blaga cum ţipa (ca de obicei) la oamenii aflaţi în suferinţă şi care nu au ce mânca.

Îl vedem pe ministrul sănătăţii, care, ca un show-man, se deplasează cu surle şi trâmbiţe, într-un spectacol mediatic de prost gust, ca să demonstreze că îi pasă de oamenii sinistraţi şi că ministerul pe care îl conduce stăpâneşte situaţia.

Realitatea este dureroasă şi dramatică: animale care trăiesc împreună cu oamenii pe câmp, izbucnirea de epidemii de râie şi păduchi, grupuri sanitare mobile care nu au fost niciodată curăţate etc.

În acest context, domnul ministru al sănătăţii, în calitate de medic de C.A.P., pune diagnosticul: populaţia afectată suferă de nevroză.

Nu, domnule ministru, populaţia afectată nu suferă de nevroză! Suferă de disperarea în care aţi aruncat-o dumneavoastră, guvernanţii portocalii! În ciuda faptului că aţi fost avertizaţi cu ceva timp înainte de viitura de pe Dunăre, aţi dovedit din nou că nu sunteţi capabili să rezolvaţi situaţiile de criză şi nu aţi ştiut să luaţi acele măsuri pentru a-i ajuta pe cei expuşi riscului şi pentru a reduce efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale acestor fenomene naturale.

În calitate de psiholog, îmi permit să vă spun că dumneavoastră, domnilor guvernanţi de culoare portocalie, suferiţi de mitomanie, deoarece aţi promis că românii vor trăi bine, continuaţi să afirmaţi că românii trăiesc mai bine, dar realitatea dovedeşte cu totul şi cu totul altceva.

Probabil, dumneavoastră veţi suferi de nevroză, atunci când, la alegeri, veţi primi sancţiunea binemeritată pe care o va da electoratul.

Vă mai întreb, în final: cum veţi învăţa oamenii "să convieţuiască cu viiturile şi să înveţe să trăiască cu acest risc?", aşa cum precizaţi în "Strategia naţională de management al riscului la inundaţii". Veţi angaja profesori specializaţi în acest sens?

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Pentru că, în această perioadă, se desfăşoară olimpiadele şcolare, m-am gândit că este bine să vă aduc în atenţie subiectul olimpicilor internaţionali ai României. Cine sunt ei?

Sunt copiii noştri deştepţi, îndrăgostiţi de carte, obsedaţi de biblioteci şi experimente, cei pentru care ştiinţele exacte, limbile străine, literatura şi arta sunt scopuri în viaţă, sunt bucuria lor de a trăi.

Sunt foarte mulţi şi tocmai de aceea ne mândrim - cel puţin la nivel declarativ - cu ei, cu profesorii lor îndrumători, cu cei care i-au crescut şi i-au educat şi, în final, cu însăşi ţara lor, cu ţara noastră, România.

Mai ştim şi că ei sunt moneda forte a României, şansa ei de dezvoltare spre un dorit standard cultural şi economic. Ei sunt şi exemplul că "se poate şi aşa", pe care părinţii şi profesorii îl dau celorlalţi copii. Iar toate câte vi le-am spus până acum sunt numai câteva dintre argumentele care ar putea fi aduse pentru a-i privi aşa cum merită: cu respect, cu admiraţie, dar şi cu grija de a-i păstra aici!

De fapt, poate sună redundant ceea ce vă spun. În ultimii ani, ceva-ceva tot s-a făcut pentru ei: s-au găsit sponsorizări, Guvernul a instituit Bursa "Meritul Olimpic", au fost felicitaţi de Preşedinţie, au primit şi premii din partea autorităţilor judeţene.

Şi, atunci, ce ar mai putea fi făcut spre "a-i lega de glie", în sensul bun şi frumos al cuvântului? O răsplată în plus, în bani, i-ar motiva, desigur. Dar, v-aţi gândit cât de mult ar conta pentru ei să devină, de la vârsta lor, şi Cetăţean de Onoare al localităţii în care învaţă? Şi cât de mult ar conta acelaşi titlu onorific şi pentru cei care s-au ocupat de pregătirea lor?

Avem zeci de Cetăţeni de Onoare în fiecare orăşel şi comună a ţării: de la fotbalişti şi până la ctitori de biserici, care merită tot respectul pentru ceea ce au făcut!

Poate că ar fi momentul să îi onorăm şi pe cei care avem certitudinea că vor putea face foarte multe şi de aici înainte pentru prestigiul şi notorietatea localităţilor respective!

Asta dacă nu dorim să lăsăm ca tinerii noştri, olimpici internaţionali, să devină un soi de "căpşunari de lux"!

Domnul Petru Movilă:

"Privatizarea Fabricii de Antibiotice Iaşi"

Azi voi aduce în faţa dumneavoastră o temă care prezintă interes atât pentru judeţul Iaşi, pe care-l reprezint aici, cât şi pentru acel proces care durează de atâţia ani în România, numit privatizare.

Este vorba, în speţă, de agitaţia care a început cu vreo 3 ani în urmă în jurul privatizării Societăţii Comerciale "Antibiotice" din Iaşi, agitaţie care nu numai că nu a încetat, dar cunoaşte, în prezent, o amplificare evidentă.

Poate nu toată lumea ştie, dar S.C. "Antibiotice" Iaşi este una dintre cele mai mari producătoare de medicamente din sud-estul Europei; în plus, societatea, spre deosebire de multe altele aflate încă în portofoliul A.V.A.S., este una profitabilă, profitul ei ridicându-se la 24,5%, în comparaţie cu anul 2005, adică la aproximativ 29,5 miliarde de lei.

Acesta este principalul motiv pentru care există o mulţime de clienţi care doresc să-şi sporească afacerile şi profitul, cu această adevărată "piatră preţioasă". S-a ridicat, însă, o problemă la care caută răspuns şi angajaţii fabricii, dar şi conducerea acesteia: dacă întreprinderea merge bine, iar prognoza pentru următorii ani este, de asemenea, foarte bună, de ce mai trebuie privatizată? Problema a fost dezbătută deseori, atât în presa locală, cât şi în cea centrală, dar nimeni nu a dat, până acum, un răspuns clar la această chestiune.

Cer, cu această ocazie, A.V.A.S.-ului să răspundă, mai întâi, la această întrebare.

Dacă răspunsul nu va fi în favoarea privatizării, atunci apar probleme noi. Pentru mine este clar că, dacă privatizarea a fost şi este necesară, ea nu s-a realizat până acum, datorită unor jocuri de interese ale unor grupuri care se anihilează reciproc. Este o concurenţă malefică, pentru că, în loc să ducă la creşterea preţului întreprinderii, duce la blocarea privatizării şi la menţinerea unei stări de nesiguranţă care afectează atât funcţionarea societăţii, cât şi starea psihică a angajaţilor. Iaşiul este locul binecunoscut al unor privatizări ratate, întreprinderi de tradiţie ca: NICOLINA, FORTUS, MOLDOPLAST, sau TEROM, care au fost privatizate după interesul diverşilor clienţi, în scurt timp revenind la portofoliul A.V.A.S., cu toate problemele corespunzătoare, în special mii de şomeri.

În calitate de deputat de Iaşi, afirm că voi urmări cu toată atenţia evoluţia situaţiei de la S.C. "Antibiotice", iar, în caz de privatizare, mă voi implica, în limita autorităţii de care dispun, pentru ca acest proces să se desfăşoare conform legii, transparent şi în favoarea celor care muncesc acolo. Nu voi accepta ca jocurile de interese care se desfăşoară de mai multă vreme în jurul acestei întreprinderi să afecteze o privatizare corectă a acesteia şi, mai ales, pe cei care, printr-o muncă susţinută de ani de zile, au adus-o la nivelul la care se află acum.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

«Programul "Fermierul" - un mecanism birocratic cu final aşteptat»

Lansat cu surle şi trâmbiţe, în 2005, de către însuşi ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, Programul "Fermierul" a încins încă de la început minţile ţăranilor, care, paradoxal pentru unii, dar chiar vor să facă agricultură la nivel european. Acest program a fost anunţat ca fiind un sprijin acordat gospodăriilor ţărăneşti actuale în vederea transformării lor în asociaţii familiale şi micro-ferme, dar programul-pilot al Ministerului Agriculturii nu arată, până în prezent, nici o schimbare la faţă a agriculturii româneşti.

În esenţă, scopul acestui program este de a da credite de cofinanţare (50% din valoarea proiectului), cu o dobândă de 5% pentru proiectele SAPARD sau pentru dezvoltarea unei afaceri în mediul rural. Dobânda este foarte atractivă, dacă ţinem cont de rata dobânzilor practicate în mod curent pe piaţa creditelor, aşa că mulţi ţărani s-au arătat interesaţi şi au început să viseze la noi afaceri în domeniul agrozootehnic. Şi aşa ar şi trebui să fie, dacă stăm şi ne gândim că numai în 2006 România urmează să primească de la Uniunea Europeană, gratuit, circa 400 milioane de euro. Asta, teoretic vorbind, pentru că primeşte aceşti bani numai dacă are proiecte specifice, de la crearea de ferme de vaci pentru lapte, până la fabrici de conserve, de la ateliere meşteşugăreşti locale şi până la sere pentru cultura legumelor. Nimeni nu-ţi dă bani fără un scop precis!

Bani a mai primit România şi în 2005 şi tot pentru astfel de proiecte, dar problema este că fondurile au fost cheltuite foarte încet, sau chiar au rămas neutilizate. Între timp, comisarii europeni ne tot trimit semnale îngrijorătoare, că România nu va fi capabilă să absoarbă nici în 2006 fondurile oferite de Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, ei avertizează că, după aderare, vom primi fonduri de 5-6 ori mai mari decât în prezent şi, pe bună dreptate, specialiştii europeni încep să-şi pună întrebări asupra credibilităţii programelor româneşti.

Trebuie să recunoaştem că chiar şi pentru noi românii, învăţaţi cu birocraţia locală şi cu inerţia, care însoţeşte invariabil demararea oricărui nou proiect economic, situaţia este de-a dreptul paradoxală: până la finele acestui an, adică în 8 luni de zile, trebuie să absorbim prin proiecte viabile circa 600-650 de milioane euro, adică circa tot atât cât abia s-a cheltuit în 4 ani, de când a demarat Programul SAPARD. Ce pot să înţeleagă atunci observatorii europeni?!

În prezent, Programul "Fermierul" pare a fi ajuns într-un mare impas, şi asta nu din motive financiare, ci din motive pur birocratice. Deşi a trecut mai bine de o lună de la licitaţia pentru desemnarea băncilor prin care se vor derula cei 7.000 miliarde ROL, puşi la bătaie de Ministerul Agriculturii, nici acum lucrurile nu sunt clare. Iniţial, s-a anunţat că au fost selectate trei bănci care să poată derula fondurile din acest program, dar puterea lor de absorbţie nu depăşeşte 200 milioane ROL din totalul de 700 milioane, aşa că Ministerul Agriculturii trebuie să organizeze o nouă licitaţie pentru diferenţa de sumă. O nouă licitaţie înseamnă noi termene şi amânări, iar, în această situaţie, timpul lucrează net în defavoarea noastră.

Pe de altă parte, băncile nu se înghesuie să acorde credite din fonduri proprii pentru agricultură, soluţia fiind tocmai cea propusă de Ministerul Agriculturii: fondurile ministerului să fie derulate prin bănci. Ar fi fost cât se poate de corect dacă ministerul ar fi stabilit cu băncile condiţiile preferenţiale pentru creditele acordate din aceste fonduri. Din păcate, băncile, după ce primesc finanţarea, acordă creditele în conformitate cu regulile B.N.R. de acordare a creditelor. Deci, orice facilitate se pierde în acest lanţ birocratic, iar cel care pierde în final este tot ţăranul român, care aşteaptă în zadar banii cu care să-şi finalizeze proiectul, şi România, care se va dovedi, pentru a câta oară?, incapabilă să utilizeze nişte fonduri nerambursabile, destinate modernizării unei ramuri a economiei rămasă mult în urma celei din ţările europene şi în care se pun toate speranţele agriculturii româneşti.

Domnul Florin Iordache:

"Avem strategie, dar fără eficienţă"

După inundaţiile de anul trecut, Guvernul a promis o strategie prin care să fie diminuate urmările acestora. Această strategie s-a concretizat prin tipărirea unor ghiduri, care să îndrume reprezentanţii autorităţilor locale ca, în caz de inundaţii, să acţioneze pentru regularizarea cursurilor de apă şi să intervină pentru a micşora efectele dezastruoase ale revărsării apelor.

Şi în judeţul Olt, de la Ianca şi până la Gârcov, ca dealtfel pe întreg cursul Dunării, de la intrarea în ţară şi până la Sulina, sau Sf.Gheorghe, tragedia are cote inimaginabile.

A fost refăcut Lacul Potelu, la mai bine de 30 de ani de la desecare, după revărsarea acumulării de apă produsă de ruperea digului de la Dăbuleni. Astfel, a fost compromis sistemul de irigaţii Sadova-Corabia, de care depind 75.000 ha de pământ.

Strategia Guvernului ar trebui să aibă o soluţie pentru irigarea culturilor rămase pe terasa Dunării, dar şi pentru evacuarea urgentă a apelor. Locuitorii din Ianca, Gura Padinii, Grojdibodu, Orlea, Corabia nu mai au unde să-şi ducă animalele la păşunat, iar terenurile I.A.S. Corabia sunt în totalitate sub apă.

Tragedia este evidentă şi dureroasă pentru zeci de mii de oameni, eforturile şi strategiile trebuie direcţionate corect şi eficient, astfel încât, până la urmă, să fie readusă speranţa în ochii oamenilor care aşteaptă de la autorităţi sprijin pentru revenirea la normal.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Începutul lunii mai a făcut posibilă o evaluare oficială, bazată pe cifre, a politicii fiscale promovate de Guvernul Tăriceanu raportată la politica susţinută de P.S.D. Astfel, menţinând ritmul imprimat imediat după preluarea guvernării, pentru perioada 1 ianuarie-16 aprilie, comparativ pentru anii 2005-2006, situaţia colectării veniturilor la buget indică faptul că veniturile la buget au crescut, procentul din p.i.b. colectat la buget este acelaşi, toate acestea în condiţiile în care nivelul impozitelor a scăzut, iar contribuabilii au rămas cu mai mulţi bani în buzunare.

Aceste cifre nu fac altceva decât să contracareze spectacolul mediatic lansat de membrii marcanţi ai fostului Guvern P.S.D. împotriva unei măsuri care a adus bani în plus în buzunarul românilor care muncesc, reuşind totodată să menţină nivelul încasărilor la bugetul de stat, chiar şi numai după un an de la aplicare.

Să ne amintim faptul că în primul trimestru al anului 2005, imediat după implementarea reformei fiscale, creşterea veniturilor la buget a fost pusă de "specialişti" pe seama impozitelor din 2004, perioada anterioară reformei, achitate cu decalaje de timp. Iată că anul acesta performanţele repetate ale Guvernului în domeniul fiscal, prezentate de date exacte, şi nu de predicţii, pun serios la îndoială toate părerile celor care criticau cota unică de impozitare şi ne fac să ne gândim dacă nu cumva creşterile veniturilor la buget din 2005 au alte motive decât cele trâmbiţate de P.S.D.

Toate aceste date nu fac altceva decât să întărească declaraţiile celor care au promovat acest set de măsuri şi dovedesc încă o dată că Guvernul îşi îndeplineşte programul pentru care a fost mandatat şi că merită întreaga susţinere în menţinerea actualei politici fiscale.

Trebuie subliniat şi faptul că asemenea politici produc efecte considerabile pe perioade mai lungi de timp decât cele care se grăbesc cei de la P.S.D. să le delimiteze, ca mai apoi să tragă şi concluzii. Mă bucur că premierul României are tăria de a lupta împotriva politicii fiscale susţinută de P.S.D. "3 mici şi o bere" şi îl susţin în continuarea reformei fiscale din ţara noastră.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Încă de la preluarea mandatului, Cabinetul Tăriceanu a funcţionat pe baza principiului transparenţei, prezentând periodic rapoarte despre activitatea Guvernului.

Acum, P.S.D. vine şi cere un raport guvernamental despre inundaţii. Astfel, P.N.L. reaminteşte P.S.D. faptul că premierul Tăriceanu a prezentat în nenumărate rânduri, în cursul anului 2005, măsurile pe care administraţia le-a întreprins pentru diminuarea efectelor calamităţilor.

Cred că în primul rând P.S.D. trebuia să-şi demonstreze grija faţă de cetăţeni atunci când acorda lucrările de îndiguire unor acoliţi ai partidului, prin care s-a adus un prejudiciu enorm României. P.S.D. dă dovadă din nou de lipsă de bun-simţ politic. Este inacceptabil ca cei care au tocat mii şi mii de miliarde de lei pentru diguri şi lucrări hidrologice inexistente să ceară socoteală Guvernului Tăriceanu, care a reuşit să gestioneze foarte bine cele mai grave inundaţii din ultimul secol. Iar, cea mai bună dovadă este faptul că, în acest an, nu a existat decât o victimă umană în inundaţiile care afectează de mai bine de o lună sudul ţării.

Totodată, P.S.D. se face că uită de dosare întocmite membrilor acestui partid care au "acordat" sume uriaşe de la bugetul de stat către prieteni de partid sau de familie, tocmai pentru a realiza lucrări hidrologice, care anul trecut s-au dovedit că există doar pe hârtie.

P.S.D. se face că uită că a patronat, prin lideri de vârf, mafia cherestelei, care a despădurit munţii din Moldova, determinând inundaţii şi alunecări de pământ fără precedent. Şi aceste cazuri sunt cercetate de organele în drept, iar pe coperta dosarelor se află nume sonore din P.S.D.

Însă, toate aceste dosare sunt în atenţia Justiţiei şi probabil că, în lunile următoare, vom afla numele celor vinovaţi de inundaţiile din Banat şi Moldova.

Doamna Minodora Cliveti:

"De 1 Mai, despre muncă"

Ziua de 1 mai rămâne în calendarul zilelor notabile, ziua internaţională a muncii, serbată în lume din 1889 şi în România din 1890, comemorând victimele grevei generale a muncitorilor din Chicago.

Pentru români ziua mai are o semnificaţie ancestrală: Armindenii, sărbătoarea instalării primăverii, a reînvierii naturii, a verdelui crud, cum spunea Bacovia, pentru care Ciprian Porumbescu a compus celebrul său cântec, preluat apoi ca imn al muncii.

La urma urmei există o legătură clară între Armindeni şi ziua muncii: începutul de mai însemna şi începutul muncii la câmp, însemna naşterea speranţei într-o recoltă bogată.

Deşi nu mai mărşăluim pe străzi şi serbăm mai ales Armindenii, nu trebuie să uităm că, în curând, va trebui să gândim în termenii Uniunii Europene, pentru care munca înseamnă o activitate făcută cu pricepere, tragere de inimă şi profit pentru angajator şi angajat, în condiţii care să asigure egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Cu alte cuvinte, munca este o modalitate de împlinire a personalităţii umane, prilejul manifestării unor calităţi înnăscute şi dobândite, un mod de a cheltui 8 ore din viaţa zilnică în mod profitabil şi, uneori, chiar plăcut, pentru că Europa secolului XXI pune preţ pe munca făcută cu interes ori chiar cu plăcere.

De la 1 mai 2007 românii vor cunoaşte aceste principii "propriis sensibus", adică pe propria piele. Vor descoperi că nu orice diplomă îţi asigură automat un loc de muncă, vor vedea că este nevoie de mână de lucru şi în domenii mai puţin spectaculoase decât ştiinţele politice, de pildă, ori managementul, domenii în care se şcolesc mult prea mulţi dintre tinerii noştri. Vor vedea că vechiul proverb românesc "meseria este brăţară de aur" este extrem de european, de vreme ce în Franţa, de pildă, e mare nevoie de oameni calificaţi în meserii diferite, de la ospătar până la instalator, dar se cere calificare reală.

Vor vedea că oamenii se bat pentru meseria lor: pescarii dintr-un mic sat francez, constrânşi să pescuiască anumite cantităţi de peşte şi numai în anumite perioade ale anului, nu îşi abandonează calificarea ci caută mijloace decise înlăuntrul asociaţiei lor, pentru a convinge guvernanţii să îi ajute să reziste.

Pentru că munca în Europa este organizată. Dacă nu se numesc întotdeauna "sindicate", organizaţiile acelora care muncesc sunt avocaţii neobosiţi, bine informaţi şi prompţi ai membrilor lor şi au grijă ca statul să ştie asta şi să ţină seama de interesele lor.

Pentru că munca în Europa nu este doar problema muncitorului, patronul are cel puţin tot atâta interes ca munca să fie corect făcută şi corect plătită, iar muncitorul european care investeşte prin munca şi personalitatea lui în întreprinderea patronului cere, de la o vreme, să participe la valorificarea echitabilă a profitului. Deci, nu se mai consideră doar un prestator de muncă şi un receptor de salariu.

Este o filozofie nouă care pune în lumină ideea tot mai des invocată de solidaritate socială generată de efortul conştient al tuturor. De aceea se acordă o tot mai mare importanţă categoriilor defavorizate, se iau măsuri fără precedent pentru incluziunea emigranţilor, se adoptă legi de protejare şi sporire a portofoliului de muncă al fiecărui stat.

În România, munca rămâne pentru mulţi o corvoadă, mai ales pentru femeie, obişnuită să aibă cel puţin două slujbe: cea plătită şi cea de acasă, acolo unde, fără să aibă diplomă, este menajeră, educatoare ba chiar, atunci când este capul unei familii monoparentale, instalator ori zugrav.

Şi nu mă mir când aud româncele spunând că abia aşteaptă să se pensioneze şi când se sperie de perspectiva europeană, foarte probabilă, a egalizării vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi. Deşi pensionarea femeilor în România se petrece la o vârstă când în Europa a doua tinereţe abia începe.

În Uniunea Europeană se munceşte atât cât trebuie pentru ca munca să fie eficientă, iar munca este corect plătită. Sindicatele supraveghează ca aceste reguli să fie strict respectate, patronatele investesc şi creează locuri de muncă urmărind profitul întreprinderii, iar guvernele sunt ele însele parteneri în proces, analizând cererea şi oferta de locuri de muncă, stimulând formarea de specialişti în domenii în care este nevoie de aceştia şi atenţionând scăderea interesului pentru alte specializări, pentru că formarea inutilă, chiar şi a unui singur om, înseamnă ani din viaţa acestuia irosiţi şi efort social inutil.

Aştept pe guvernanţii noştri să raporteze românilor măsurile pe care le vor lua începând din prima secundă după aderarea României la Uniunea Europeană. Mai avem câteva luni până la 1 ianuarie 2007 şi din când în când, printre viituri, mai auzim şi câte ceva despre raportul de ţară, dar despre ceea ce vom face după 1 ianuarie 2007 Guvernul nu pomeneşte nimic. Să nu uităm că acea dată nu este altceva decât începutul unui proces de mare efort şi competiţie pentru care România şi românii trebuie să fie preveniţi şi pregătiţi.

De ziua internaţională a muncii cer Guvernului să muncească pentru viitorul european al României!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Necesitatea legii lobby-ului"

clasa politică românească a ajuns într-un important punct de inflexiune. Chestiuni aparent stranii se petrec într-o încercare nereuşită, încă, a formatorilor de opinie, liderilor vizibili sau invizibili de a reforma clasa politică dâmboviţeană, şi nu numai. Escaladarea presiunii te duce către măsuri extreme, hilare şi ridicole (vezi Legea lustraţiei, condamnarea comunismului, reapariţia stafiei Securităţii.)

La 16 ani de la apariţia speranţei, într-o lume democratică, bazată pe principiile scrise în Carta europeană a drepturilor omului, încă bântuim ameţiţi pe culoarele viitorului nostru.

În urma introducerii unor principii europene de organizare şi funcţionare, clasa politică românească a reuşit un salt înainte. Obligatoriu, dar nu suficient! Există încă o mare nebuloasă cu privire la resursele financiare alocate partidelor politice, candidaţilor, la presiunea pe care politicul o face asupra economicului (şi nu viceversa, cum ar trebui). Tot felul de oligarhi născuţi peste noapte îşi fac apariţia în zona politicului, îşi realizează propriile interese prin interpuşi, având impresia că nu există capacitatea (din partea organelor statului) de a descoperi frauda efectuată. Viaţa publică din aceste luni este cutremurată zilnic de scandaluri referitoare la structuri complexe care au eludat legile pentru câştiguri imediate.

Atât societatea civilă cât şi clasa politică au încercat, de-a lungul timpului, să asigure o transparenţă normală a fondurilor alocate de afacerişti lumii politice şi totuşi, legislaţia românească, aşa cum recunosc chiar şi politicienii, lasă de dorit.

Cu respect, cu hotărâre şi cu diplomaţie este momentul să constituim un grup de lucru care să promoveze o lege a lobby-ului după principiile europene. Nu este posibil ca, în anul de graţie 2006, să avem încă firme desprinse din "misterele comuniste" şi care să-şi afle încă sediul în cadrul unor ministere. Mai nou, chiar şi firmele de consultanţă îşi găsesc un mic spaţiu în clădirile "ordonatorilor principali de credite", motivând necesitatea unei strânse colaborări cu beneficiarul.

Oamenii politici taie panglici, donează obiecte, fac campanii mediatice al căror cost se ascunde fie în amanetarea viitorului lor politic într-o funcţie sau demnitate publică, fie a partidului, sau chiar a filialei pe care-l conduc. Apoi, constatăm că anumite contracte "babane", anumite ordonanţe ale Guvernului sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, sunt cu dedicaţie specială. Transformarea acestor resurse cheltuite ca publicitate de anumite companii în acţiuni de lobby pentru interesele unor bresle profesionale este obligatorie şi urgent necesară. Ea va avea cel puţin trei avantaje:

1. apariţia unor structuri lucrative, reprezentative, ale patronatelor din anumite domenii, ce vor lupta pentru o legislaţie predictibilă şi stabilă;
2. stabilirea unor relaţii instituţionale între clasa politică şi cea economică;
3. apariţia acţiunilor de lobby ale politicienilor prin interesele unor bresle peste interesul unui grup politic.

Acest model va dezvolta capacitatea patronatului de a se lupta pentru interesele angajatorilor şi angajaţilor, susţinând deschis financiar campaniile unor partide politice sau politicieni care le apără interesele. Pe de altă parte, politicienii vor deveni mai profesionalizaţi dar, în acelaşi timp, vor scăpa de spectrul traficului de influenţă, învăţând că pot suna, dar cum, când şi în ce fel la o instituţie, autoritate guvernamentală. Probabil, în timp, vor dispărea sau se vor reduce astfel resursele financiare necontabilizate care circulă în zona politică românească.

Concluzionând, o astfel de acţiune nu poate să reuşească decât dacă motorul acţiunii este un om care creează un grup credibil de lucru. Întreaga clasă politică trebuie să se implice în realizarea acestui proiect, de succesul lui depinzând, în mare parte, evoluţia ulterioară a relaţiilor care se leagă între două din cele mai importante clase ale societăţii româneşti, cea politică şi cea economică.

Domnul Aurel Olărean:

"Testele naţionale: adevăratul barometru al nivelului scăzut din învăţământul preuniversitar românesc".

În ultima lună, întreg învăţământul preuniversitar din România a fost cuprins, ca în fiecare an, de febra examenelor de simulare pentru capacitate şi bacalaureat şi, tot la fel ca în fiecare an, rezultatele au fost mai mult decât dezastruoase.

Datele centralizate din întreg teritoriul arată clar nivelul educaţional extrem de scăzut al tinerilor din învăţământul preuniversitar. Îngrijorător este mai ales faptul că, deşi situaţia se repetă constant în ultimii ani, Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu are pregătită o strategie clară, cu măsuri pe termen lung, care să redreseze învăţământul primar şi preuniversitar.

Tinerii de astăzi sunt generaţiile viitorului românesc, ei sunt cei care vor duce mai departe ce am început noi, mai mult chiar, vor fi cetăţeni ai Europei şi vor reprezenta România în lume. Faptul că rezultatele testelor din acest an nu sunt un exemplu singular sau accidental, mă face să cred că fenomenul de regres educaţional din România a devenit cronic.

Mai mult chiar, în contextul actual nu pot să aprob sau să înţeleg măsura luată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării că în anul şcolar 2006/2007 să desfiinţeze unele unităţi şcolare. Sunt judeţe unde se preconizează desfiinţarea a 40-50% din şcolile existente fără nici un fundament economic sau social. Cui foloseşte această măsură?

Dacă această măsură face parte dintr-o strategie a Ministerului Educaţiei şi Cercetării de redresare a învăţământului, atunci măsura este de neînţeles, iar repercusiunile asupra generaţiilor viitoare vor fi imprevizibile.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Rolul nefast al reconcilierii şi monumentele sale"

Încep declaraţia politică mărturisind că am fost de acord cu amenajarea, la Arad, a unui aşa-zis "parc al reconcilierii", în care să fie amplasată mult contestata statuie (sau grup statuar) a Ungariei Mari (sau a celor 13 generali), alături de un monument care să evoce şi lupta românilor paşoptişti pentru aceleaşi năzuinţe de dreptate socială şi eliberare naţională.

Desigur, am acceptat aceasta nu fără mari remuşcări, ştiind că semnificaţia grupului statuar nu este favorabilă nouă, românilor, dar, repet, am fost de acord cu readucerea în peisajul Aradului a unui simbol al unităţii Ungariei tocmai pentru funcţia lui reconciliantă, pentru a se demonstra încă o dată, dacă mai era cazul, că nu avem resentimente, nu suntem revanşarzi şi nici intoleranţi.

Trebuie să spun, totuşi, că am fost pe deplin convins, încă de la început, că nu asta era cheia care deschidea porţile reconcilierii, nu era suficient un asemenea gest de bunăvoinţă pentru tot ceea ce se circumscrie revendicărilor de această natură. Nici nu ştiu, de altfel, dacă în această problemă există limite, există raţiune sau principii decente.

Cred că nu! Şi o dovadă în acest sens este o altă încercare de reconciliere, tot pe seama monumentelor, cu precizarea că de data aceasta se doreşte punerea într-o stare de umilinţă a momentului de la Păuliş, ştergerea simbolisticii sale în legătură cu faptele de arme ale înaintaşilor noştri pentru apărarea patriei în faţa vrăjmaşilor, indiferent cum se numesc ei.

Concret, în aceste zile, un număr de patru asociaţii cu nume maghiare, care au ca obiect drepturile minorităţilor, s-au întrunit la ceas de taină să formuleze o scrisoare către Guvernul României prin care se solicită ca, în locul în care se află amplasat monumentul de la Păuliş, să fie ridicat şi un monument în memoria soldaţilor maghiari care au murit acolo. Ca să fie mai mare impertinenţa acestei cereri, la scrisoare s-a ataşat şi un document scris de Ministerul Culturii din Ungaria, care emite aceleaşi idei năstruşnice, pe aceeaşi temă la fel de neînţeles.

Mă gândesc însă, cu destulă teamă, cum primesc veteranii care au luptat la păuliş această nerozie. Pentru că unii mai sunt încă în viaţă şi vin, an de an, să-şi comemoreze camarazii care şi-au dat viaţa atunci, în septembrie '44, pentru oprirea agresorului şi stăvilirea poftelor sale teritoriale. De ce acum acestea ar trebui să stea alături de victimă în numele unei aşa-zise reconcilieri? De ce trebuie să ridicăm statui celor care ne-au răpit atunci Ardealul de Nord, ne-au ocupat satele şi oraşele şi au comis fapte primitive de răzbunare?

Cred că asemenea întrebări nu necesită un răspuns. El este evident şi firesc. Guvernul va trebui însă să răspundă pentru că a fost solicitat direct prin scrisoarea formulată de aceste asociaţii. Va trebui, cu acest prilej, să pună stavilă unor asemenea ambiţii care n-au deloc precedente europene. N-au nici efecte benefice pe planul relaţiilor interetnice. Ele escaladează manifestările nefaste ale unei pretinse reconcilieri care, mă tem că până la urmă Guvernul portocaliu o va accepta pentru interesele sale în menţinerea coaliţiei la putere. Doar atât că preţul plătit pentru aceasta este mare şi nu merită.

Domnul Costică Macaleţi:

"Invăţământul superior românesc e în colaps financiar"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia deosebit de grea în care se găseşte învăţământul superior românesc. Mai exact, pentru a respecta litera legii şi a plăti personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, măririle de salariu obţinute în urma grevei din toamna trecută, precum şi al treisprezecelea salariu şi alte restanţe, instituţiile de învăţământ superior au nevoie de aproximativ 3.000 de miliarde de lei vechi.

Profesorii şi personalul auxiliar sunt duşi cu vorba de la o zi la alta în timp ce nu se găsesc soluţii nici măcar pentru a fi plătite datoriile către diferiţi furnizori de servicii. Există chiar universităţi care au recurs la soluţii drastice de a reduce salariile pentru a reuşi măcar să nu închidă porţile universităţilor, ce să mai vorbim despre drepturile salariaţilor.

Această situaţie este mai mult decât îngrijorătoare. Nu este de înţeles cum se face că după greva de anul trecut, când personalul din învăţământ a ieşit în stradă pentru a fi oferite în fond condiţii mai bune pentru învăţământ, asigurându-se chiar cadrul legal suplimentar pentru a fi aduse venituri în plus în acest domeniu, asistăm acum la exact situaţia contrară când este nevoie de reduceri de cheltuieli pentru a supravieţui.

Domnilor guvernanţi, când un ultim sondaj arată că 77% din tinerii români doresc să plece din România, cum este posibil să vă comportaţi astfel cu un domeniu vital cum este învăţământul? Ce înseamnă pentru dumneavoastră statutul de dascăl? Dar cel de elev sau student? Cine răspunde pentru viitorul acestei ţări? Sau poate că e mai bine să ne trimitem toţi tinerii în Spania, la cules de căpşuni, căci şi aşa nu au ce face cu şcoala pe care o fac aici?

Adresez un apel primului-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, să ia serios în considerare problemele cu care se confruntă învăţământul superior românesc şi tot învăţământul în general. Cât trebuie oare să le mai amintim guvernanţilor că legea este suverană şi trebuie respectată într-un stat de drept?

Domnul Gabriel Sandu:

"Necesitatea elaborării unui plan naţional de prevenire şi combatere a inundaţiilor"

Inundaţiile cu care România s-a confruntat atât în acest an cât şi anul trecut ne-au arătat, dacă mai era nevoie, că elaborarea unui plan naţional de combatere a inundaţiilor este absolut necesară.

Dacă vorbim în termeni financiari, numai în 2005 pagubele imediate cauzate de inundaţii, secete, furtuni violente etc., au dus la pierderi de peste 10 miliarde de lei, adică 300 milioane de dolari.

Ca de fiecare dată, realizăm abia atunci când este prea târziu, că ar fi fost mai uşor, mai ieftin şi mai eficient să prevenim decât să fim nevoiţi să plătim costurile unor astfel de catastrofe.

Consider că această abordare trebuie să înceteze. Trebuie să ne adaptăm, în sfârşit, realităţilor climaterice existente astăzi în lume. Încălzirea globală şi modificarea climei nu sunt concepte abstracte şi ne pot afecta în orice moment.

Organizaţia Naţiunilor Unite a început să studieze problema schimbării climatologice încă din anii '80. Strategia României în ceea ce priveşte problemele legate de inundaţii se situează la nivelul anilor 60. Acest fapt, coroborat cu construcţiile realizate într-un mod absolut haotic, în zone cu risc mare de inundaţii, au dus la pierderile cu care ne-am confruntat în ultimul timp.

În concluzie, consider că realizarea unui plan de combatere a inundaţiilor ar trebui să fie prioritate de grad zero pentru guvernanţii României, oricine ar fi aceştia. Acest plan trebuie realizat pe următorii 12 ani, astfel încât efectele următoarelor eventuale inundaţii să poată fi minimalizate. De asemenea, trebuie să se prevadă foarte clar atribuţii şi responsabilităţi clare şi detaliate pentru fiecare instituţie a administraţiei publice care participă la gestionarea situaţiilor de inundaţii.

În acest moment, în contextul viitor al integrării, trebuie să realizăm foarte clar că amatorismul şi soluţiile de ultim moment trebuie să dispară şi că trebuie acţionat eficient şi coerent în sensul prevenirii acestor situaţii.

De asemenea, este foarte important ca opoziţia, precum şi societatea civilă, să fie cooptaţi în realizarea acestui proiect pentru că acesta nu serveşte unui interes politic ci, în primul rând, cetăţeanului.

Domnul Viorel Oancea:

"Ion Iliescu şi Legea frustrării"

Senatorul Ion Iliescu s-a lansat, nu de mult, într-o serie de critici dure la adresa Legii lustraţiei. Domnul Iliescu, folosind o limbă de lemn cu care ne-a obişnuit de 16 ani încoace, a calificat Legea lustraţiei ca fiind una antidemocratică, anticonstituţională, antieuropeană, anti-orice.

Cu o mândrie proletară, fostul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a comparat într-un mod aberant Legea lustraţiei cu legile staliniste din anii '40, când membrii fostelor partide burghezo-moşiereşti nu numai că au fost îndepărtaţi din viaţa publică, dar mulţi au fost executaţi.

Pentru domnul Ion Iliescu, Legea lustraţiei nu este decât un stalinism întors pe dos. Nu cred că are rost să-i mai explicăm senatorului Iliescu faptul că Stalin făcea lustraţie cu puşca şi nu cu stiloul.

De asemenea, nu cred că mai are nici un rost să-i explicăm care este diferenţa dintre o lege democratică, adoptată în majoritatea statelor ce au aparţinut polului sovietic, şi o lege prin care erau exterminaţi duşmanii lui Stalin. Oricum, domnul Ion Iliescu nu ar înţelege şi nici nu ar dori să înţeleagă, tocmai pentru că prin Legea lustraţiei scaunul în care s-a aşezat atât de confortabil îi este pus în pericol.

După ce a condus România timp de 16 ani şi a văzut cum înfloresc, sub aripa-i protectoare, cei mai mari corupţi ai ţării, domnia sa nu se poate obişnui cu gândul că e timpul să plece.

Ceea ce oprimaţii regimului comunist au aşteptat de zeci de ani să se împlinească, pentru Ion Iliescu este, de fapt, o ruşine naţională. Cred însă că o ruşine este faptul că Legea lustraţiei nu s-a adoptat imediat după Revoluţie, aşa cum am încercat noi, cei din Societatea Timişoara, să realizăm. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, foştii nomenclaturişti nu ar mai fi fost şi astăzi la putere.

Ion Iliescu îşi continuă cu nonşalanţă expunerea lamentabilă, povestindu-ne cât a avut de suferit în perioada comunistă când a fost trimis la reeducare şi a fost lustrat de atâtea ori. Declaraţia senatorului PSD-ist este cel puţin ilară, având în vedere faptul că a ocupat funcţii deosebit de importante în regimul comunist, precum cea de secretar în Comitetul Central al PCR.

În încheiere, Ion Iliescu subliniază faptul că încă o lustrare nici nu-l mai afectează. Atunci nu înţelegem de ce atâta înverşunare împotriva legii. Această disperare cu care unii luptă împotriva lustraţiei nu face decât să ne întărească ideea că legea nu este tardivă, ci actuală şi necesară pentru o reformă morală reală.

Domnul Nicolae Bănicioiu:

Domnule prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu,

Având în vedere creşterile salariale ale magistraţilor şi noua politică salarială derulată de Guvern Tăriceanu, solicităm majorarea buselor studenţeşti astfel încât să acopere cheltuielile de cazare şi masă ale unui student, cât şi regândirea salarizării personalului didactic preuniversitar şi universitar.

Totodată, îi aducem aminte domnului Tăriceanu că în programul de guvernare al ADA, tineretul cât şi personalul didactic erau consideraţi priorităţi ale guvernării portocalii.

Din această cauză îi propunem primului ministru să recitească programul de guvernare sau să renunţe la retribuţia sa de premier (menţinându-şi totuşi părţile sociale din firmele la care este acţionar), şi să primească lunar cuantumul salariului unui profesor debutant sau medic rezident.

Pe această cale îl invităm pe domnul Tăriceanu şi pe domnul Hărdău la o dezbaere cu tinerii parlamentari cât şi cu reprezentanţii studenţilor şi ai sindicatelor din învăţământ pentru a găsi rapid o rezolvare a situaţiei tragice în care se află cadrele didactice şi studenţii.

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

"Eroarea guvernează România!"

Dacă noi am cunoaşte situaţia financiară a fiecăruia din oamenii politici care ne conduc, poate că am fi în stare să indicăm mai înainte, cu precizie, linia evenimentelor.

Vom fi întotdeauna surprinşi că în politica actualilor guvernanţi nu mai lucrează nici chiar adevărurile evidente. Ne închipuim anume că pentru actuala putere există realităţi şi probleme obiective către care se îndreaptă şi după care se diriguieşte efortul lor creator.

Nu e, totuşi, aşa.

Cu câteva zile în urmă, prim ministrul Tăriceanu a aprobat acordarea retroactivă a îndemnizaţiilor membrilor Guvernului care fac parte din comisiile pentru privatizarea ROMTELECOM, a SNR şi a Poştei Române. Deranjează nu doar imoralitatea acestui demers al premierului, dar şi faptul că demnitarii actualului Guvern, care au ca sarcină de serviciu reprezentarea intereselor statului în aceste comisii, sunt retribuiţi cu sume enorme şi, mai ales, retroactiv, încălcându-se flagrant legile statului. Oare aceşti bani nu erau mai folositori sinistraţilor din judeţele riverane Dunării?

Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, au existat avertizări repetate şi s-a ştiut din timp despre viitura de la Dunăre. Cu toate acestea, Guvernul României nu a reuşit altceva decât să-şi demonstreze pentru a nu se ştie câta oară incompetenţa şi iresponsabilitatea. Nici de această dată guvernanţii nu au fost pregătiţi pentru a lua măsuri eficiente care să-i ajute, realmente, pe cei aflaţi în pericol.

Numirea pe algoritm politic a experţilor din sistemul de specialitate şi-a arătat efectele provocând din nou daune importante cetăţenilor şi intereselor generale ale României.

O asemenea metodă nu putea duce decât la dezastre. Era de la sine înţeles. Şi evenimentele au confirmat şi au dovedit insensibilităţile faţă de realităţi ale actualilor guvernanţi. Şi atunci ne punem întrebarea: politica actualului Guvern nu este plină de riscuri?

Să distrugem înainte de a se clădi. Să distrugem tot şi să găsim vinovaţi desemnaţi de premierul Tăriceanu şi ministrul Sulfina Barbu. Obişnuinţa, lene de gândire şi, mai ales, actualul aparat al puterii care consfinţeşte starea de lucruri de astăzi.

Din nefericire, România nu se află în situaţia de a-şi permite măsuri pompieristice în situaţii de urgenţă şi nici nu mai poate să privească la televizor cum preşedintele ţării şi premierul se războiesc prin intermediul presei în loc să acţioneze în interesul sinistraţilor.

Din păcate, se uită tot mai des faptul că solidaritatea umană nu are culoare politică, iar teledonurile şi acţiunile de caritate nu se pot substitui acţiunilor iniţiate de Guvern pentru situaţii de urgenţă. Atenuarea efectelor nu diminuează gravitatea cauzei, dar eliminarea cauzei nu preocupă pe nimeni.

Nici măcar pe actualul Guvern al României.

Domnul Daniel Buda:

Stimaţi colegi,

Anul trecut, pe vremea asta, România semna la Luxembourg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, urmând ca aderarea efectivă să se realizeze la 1 ianuarie 2007 în cazul în care Bucureştiul îşi face temele la câteva capitole considerate problematice, între care şi justiţia şi afacerile interne. În acel moment al semnării Tratatului, toate forţele politice din România, la unison, şi-au manifestat voinţa politică de a face reformele şi a adopta măsurile necesare, pentru a ne asigura paşaportul spre Uniunea Europeană. Unele voci erau însă sceptice, fiind neîncrezătoare în capacitatea unui ministru femeie, fără culoare politică, de a lua taurul justiţiei de coarne şi de a face schimbările care nu fuseseră făcute timp de 16 ani.

Timpul scurs de la semnarea Tratatului de aderare a fost unul contra cronometru, marcat de lupta cu inerţia, cu mentalităţile depăşite, cu interesele înguste de partid sau de grup. Ministrul justiţiei a avut de luptat pe rând cu fostul procuror şef al Parchetul Naţional Anticorupţie, Ioan Amărie, cu fostul preşedinte al Consiliul Superior al Magistraturii, Dan Lupaşcu, cu judecătorii de la Curtea Constituţională, cu birocraţia şi încetineala adoptării legilor. Miza acestei bătălii nu a fost şi nu este una personală, menită a satisface orgoliul personal al unei persoane aflate vremelnic în scaunul de ministru, miza acestei bătălii o constituie un lucru cât se poate de concret: pericolul activării clauzei de salvgardare de către Comisia europeană şi amânarea aderării României la Uniunea Europeană.

Rezistenţele au venit din toate părţile. În primul rând, pachetul legilor reformei în domeniul justiţiei a periclitat interesele materiale directe ale unor persoane din sistemul judiciar. Am fost cu toţii martorii situaţiei în care soţia judecător a atacat pachetul acestor legi la Curtea Constituţională, iar soţul judecător la această Curte i-a admis excepţia de neconstituţionalitate. Efortul de împrospătare şi întinerire a clasei magistraţilor a fost şi el, de multe ori, zădărnicit de diverse tertipuri procedurale, astfel încât în prezent există destui magistraţi care-şi datorează funcţiile în sistem unor merite de dinainte de 1989.

În al doilea rând, lupta anticorupţie s-a pus greu în mişcare după o perioadă în care România devenise notorie ca o ţară cu un grad înalt de corupţie, dar fără a avea corupţi. Deschiderea unor dosare de corupţie pentru peştii mari a fost categorisită de cei vizaţi ca o vendetă politică, pozând în victime ale noii guvernări. Şi de această dată lupta împotriva corupţiei la nivelul clasei politice a stârnit o vie rezistenţă venită din sistem, rezistenţă bazată de logica "azi el, mâine pot urma eu". Episodul votării împotriva cererii de percheziţie a locuinţelor lui Adrian Năstase este emblematic în acest sens. Deputaţii au preferat să se ascundă în spatele unui vot secret tocmai pentru a putea vota în voie şi pentru a masca eventualele compromisuri şi înţelegeri politice. Rezultatul a fost o palmă dată luptei anticorupţie şi încă o pată pe obrazul gros al Parlamentului.

Ceea ce este mai grav este însă faptul că în această luptă contra cronometru pentru reformarea justiţiei şi pentru lupta împotriva corupţiei, Parlamentul nu s-a ridicat la înălţimea rolului şi funcţiilor sale constituţionale.

Pachetul legilor reformei în domeniul justiţiei a trebuit adoptat prin procedura asumării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului tocmai pentru că urmarea procedurii legislative obişnuite ar fi ciuntit, în mod grotesc, prevederile acestor legi sau ar fi făcut ca ele să fie adoptate la Sfântu' aşteaptă.

Legea de aprobare a Ordonanţei Departamentul Naţional Anticorupţie a căzut în Senat cu concursul absenţelor strategice sau abţinerilor multora dintre senatorii unor partide aflate în Arcul guvernamental. Legea privind finanţarea partidelor politice, introducerea testelor de integritate morală, înfiinţarea Agenţiei pentru controlul averilor sau alte măsuri de luptă împotriva corupţiei au fost amânate pentru că negocierile politice au eşuat. Legile reformei justiţiei şi lupta anticorupţie nu pot şi nu trebuie să fie negociate, ele sunt mai presus de orice lider politic, chiar şi de raţiunea existenţei Coaliţiei. Negocierea acestor lucruri echivalează cu jucarea datei aderării la ruleta rusească.

Recent, reprezentanţii PSD, PNL, PD, UDMR şi PC din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor au respins solicitarea Ministerului Justiţiei privind amânarea dezbaterilor la Codul de procedură penală. Aceştia au decis să introducă săptămâna viitoare, în dezbaterea Camerei Deputaţilor, Codul fără să mai lase timp ministrului justiţiei pentru depunerea de noi amendamente.

Aceste atitudini ostile la adresa ministrului Monica Macovei sunt departe de a evidenţia bărbăţia politică a autorilor lor. În fond, nu acestui ministru îi sunt aduse deservicii, ci ţării. În plus, a te lupta, chiar şi politic, cu o femeie este un semn de laşitate, iar când bărbaţii care se luptă cu o femeie sunt mai mulţi şi se coalizează între ei, laşitatea este şi mai mare.

Pauză între orele 17,33-18,10.