Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iulie 2006 (sesiune extraordinară)

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iulie 2006 (sesiune extraordinară)

2. Aprobarea ordinii de zi cuprinzând cele 20 de proiecte de lege cu raport.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Supun aprobării Camerei Deputaţilor propunerea ca ordinea de zi a sesiunii extraordinare să cuprindă cele 20 de proiecte care au raport, urmând ca proiectele pentru care nu s-a elaborat raport să fie retrase de pe ordinea de zi şi introduse pe ordinea de zi a sesiunii ordinare din toamnă.

Supun aprobării dumneavoastră ordinea de zi cuprinzând cele 20 de proiecte cu raport, aşa cum au fost prezentate.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 161 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 21 voturi.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu 161 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă şi 2 abţineri, ordinea de zi a fost adoptată.

Domnul deputat Marton. Pe procedură? Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Când a fost convocată această sesiune extraordinară pe ordinea de zi a sesiunii...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să trageţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Când a fost convocată această sesiune extraordinară, pe acest convocator a apărut şi Legea privind statutul minorităţilor naţionale. Ea a dispărut din această ordine de zi. Cu toată sinceritatea şi colaborarea partidelor din Parlament, care au susţinut de la acest microfon că doresc să participe la elaborarea acestui proiect de lege, într-o zi întreagă s-a reuşit să se voteze un alineat. Deci cam asta a fost seriozitatea pe care grupurile parlamentare au avut-o faţă de acest proiect de lege.

În situaţia creată de pe urma acestui vot, pe care tocmai l-aţi dat, şi mulţumesc acelor deputaţi care au avut într-adevăr seriozitatea de a vota pentru punerea pe ordinea de zi a acestui proiect de lege, pentru că doresc într-adevăr să avem acest proiect de lege, încă o dată vă mulţumesc, stimaţi colegi, dar pentru a nu lua noi nişte decizii pripite vă rog să ne acordaţi un răgaz de 15 minute să discutăm dacă mai putem participa la această sesiune extraordinară. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Înţeleg că s-a solicitat o pauză de consultări şi, conform cutumei, acord pauză de consultări până la ora 11 fără 10 minute.

Vă rog ca la 11 fără 10 minute să reluăm lucrările.

 

(Şedinţa s-a întrerupt la ora 10,35. Lucrările au fost reluate la ora 11,10.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Orele fiind 11 şi 10 minute îl invit la microfon pe domnul lider de grup Arpád Márton.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Vă rog să ne scuzaţi pentru întârzierea pe care am pricinuit-o.

A fost o dezbatere destul de aprigă în cadrul grupului parlamentar. Cu majoritatea voturilor s-a luat decizia pe care o expun astăzi.

Primul termen pentru depunerea raportului la Legea minorităţilor naţionale a fost 16 decembrie 2005. Acest termen a fost prelungit cu maxim 60 de zile, deci până în 15 februarie 2006. A intrat în dezbatere fără raport, a fost retrimis la comisie, s-a dat un termen de depunere a raportului pentru ziua de ieri. Până acum s-au parcurs în acest interval, de mai mult de 6 luni, 17 articole întregi şi 2 alineate din articolul 18.

Ceea ce se întâmplă în cele trei comisii, legat de statutul minorităţilor naţionale din România, este o batjocură. Este o batjocură la adresa acelora despre care doreşte să vorbească această lege, este totodată o batjocură faţă de relaţia dintre majoritate şi minoritate care ar trebui să fie reglementată în mod corespunzător.

Faţă de aceasta, faţă de situaţia în care în această perioadă de mai mult de 6 luni, în diferite situaţii au existat partide sau persoane care au încercat să şantajeze Grupul parlamentar UDMR cu acest proiect de lege, cu votul sau nevotul dat pe acest proiect de lege, inclusiv cu situaţia creată actualmente, de dezbatere pe problema Irak-ului, când am fost de acord cu punctul de vedere a peste 62% din populaţia ţării, faţă de această situaţie vă declarăm că Legea privind statutul minorităţilor naţionale din România nu poate fi obiect de şantaj politic. Cel puţin, în ceea ce ne priveşte, niciodată.

Totodată, însă, nu dorim să frânăm nici integrarea României în Uniunea Europeană şi, ca atare, vom participa la dezbaterile acestei sesiuni extraordinare pe legile pe care noi credem că într-adevăr sunt de importanţă, ori din punct de vedere al integrării, ori din alte considerente.

Nu considerăm a fi importante, din punct de vedere al integrării, punctele 6, 10, deşi nu este pct. 12 o importanţă de integrare dar credem că, într-adevăr, relaţia dintre ţara mamă şi românii de pretutindeni trebuie să fie reglementată cât mai urgent; nu credem că prioritate de integrare sunt pct. 14, pct. 19 şi încă este în dispută dacă noul Cod fiscal are acest caracter sau nu.

Ca atare, la punctele pe care vi le-am prezentat, nu vom participa, poate vom fi prezenţi în sală, dar nu vom participa prin votul nostru la discuţii.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Am luat act de acest anunţ.

Vă propun să continuăm...

 

Domnul Anghel Stanciu:

Procedură, vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul Stanciu, procedură la ce?

Nu aveţi dreptul la procedură pe un anunţ făcut de un coleg.

Vă informez că eram la pct. 1 din ordinea de zi, Informare privind distribuirea unor documente.

Aveţi procedură?

Dacă nu, vă dau cuvântul ulterior, după ce termin ce vorbeam, pe procedura desfăşurării lucrărilor.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi transmise comisiilor permanente pentru avizare; lista legilor pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 28 iunie - 4 iulie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, partea I.