Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.127/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 septembrie 2006

2. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

 

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îi invit pe lideri în sală; invit secretarul de serviciu, din partea stângă, la tribună, pentru a putea începe.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 222. Sunt absenţi 109, din care 22 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de marţi, 5 septembrie 2006; programul de lucru pentru perioada 4-9 septembrie 2006; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 10 iulie - 4 septembrie 2006 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi.

Vă reamintesc că la ora 12,30 avem sesiune de vot final.

De asemenea, vă reamintesc faptul că, ieri, Biroul permanent a decis că mâine şi poimâine se va lucra în comisii, pentru recuperarea restanţelor care se află în această perioadă la comisii.