Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2007

2. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

(Şedinţa este condusă, în continuare, de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să vă luaţi locurile în bănci şi să sperăm că până când rezolvăm câteva probleme administrative, ne completăm şi lista prezidiului.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă partea a doua a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor dedicată dezbaterilor proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi. Vă anunţ că din cei 326 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 198. Sunt absenţi 128, din care 26 participă la alte acţiuni parlamentare. Suntem, aşadar, în cvorumul legal şi putem să începem dezbaterile.

Dar, pentru început, potrivit art.94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de marţi, 4 şi joi, 6 septembrie: programul de lucru pentru perioada 4-8 septembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 26 iunie-3 septembrie de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. De asemenea, v-au fost distribuite în casete sumarele privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României.

Cu aceste precizări, daţi-mi voie să intrăm în ordinea de zi.

Domnul Tabără are de făcut o declaraţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Nu e vorba de o declaraţie. Este vorba de o inadvertenţă, credem noi, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, privind ordinea de zi. Şi mă refer la faptul că deşi este întocmit şi distribuit de mai mult timp raportul suplimentar asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.21 din 1 martie 1991 privind cetăţenia română, este şi raportul suplimentar, comisia menţinându-şi punctul de vedere de la raportul prezentat Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă nu se găseşte pe ordinea de zi şi nu înţelegem de ce.

Noi vă cerem să fie introdusă pe ordinea de zi şi discutată.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Distinse coleg, cu respectul pe care vi-l datorez şi îl cunoaşteţi, luând act de ceea ce spuneţi dumneavoastră, n-am putea noi în plen să facem decât să luăm act de această propunere. Trebuie să vă aduc aminte că în şedinţa de ieri a Biroului permanent la care a fost prezent şi liderul grupului dumneavoastră parlamentar, s-a adoptat ordinea de zi şi atunci v-aş propune ca în şedinţa de mâine a Biroului permanent să propunem completarea ordinii de zi. Ştiţi bine că avem joi o şedinţă în plen a Camerei Deputaţilor şi atunci ne vom înscrie şi în litera Regulamentului şi vom răspunde şi solicitării dumneavoastră.

Rog staful tehnic, pe domnul director Popescu, să reţină treaba asta şi în Biroul permanent de mâine să facem această corectură a ordinii de zi.

Nu se poate reţine nici stafului tehnic o vină pentru neincludere, pentru că era depăşită situaţia, momentul deciziei Biroului permanent cu liderii grupurilor parlamentare fusese luat.