Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 noiembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.156/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 noiembrie 2007

2. Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.23/2005 privind constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Înainte de adoptarea unor hotărâri, sau înainte de a trece la votul cu buletine de vot privind componenţa Comisiilor S.R.I. şi S.I.E., avem de rezolvat modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie, care se pot rezolva cu acordul dumneavoastră, în acest moment, şi anume: Grupul parlamentar de prietenie România-Chile solicită includerea în componenţa grupului a domnului senator Fekete Szabó Andras Levente, în calitate de preşedinte, în locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului de parlamentar al domnului Puskas Valentin Zoltan; Grupul parlamentar de prietenie România-Letonia, includerea în componenţa grupului a doamnei senator Szabó Ilona, în calitate de membru, în locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului de parlamentar al domnului Puskas Valentin Zoltan; în Grupul parlamentar de prietenie România-Tunisia, includerea în componenţa grupului a doamnei senator Szabó Ilona, în calitate de vicepreşedinte, în locul domnului Puskas Valentin Zoltan.

Dacă există obiecţii cu privire la aceste înlocuiri?

Vă rog. Domnul Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte, chiar dacă sunt viceliderul, apropo de ceea ce spunea domnul Márton Árpad, eu îmi asum această responsabilitate. Nu ştiu dacă Parlamentul României şi Camerele reunite pot să hotărască ceva în afara cvorumului. Că e vorba de grupuri de prietenie, că e vorba de comisiile S.I.E. sau S.R.I., toate hotărârile se iau cu o majoritate, nu în afara cvorumului.

Şi vă rog, noi am cerut verificarea cvorumului, pentru ca ordinea de zi să se poată desfăşura pe Regulament şi în cadrul Regulamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule deputat, dumneavoastră aţi început cu ideea că nu ştiţi dacă se poate hotărî în afara cvorumului.

În conformitate cu Regulamentul nostru, cvorumul se verifică atunci când se supun la vot legi. Procedura este similară cu cea a hotărârilor.

Cu privire la aceste modificări, nu se adoptă nicio lege şi nicio hotărâre. Dar, dacă dumneavoastră - şi v-aş ruga să vă asumaţi răspunderea, s-o spuneţi explicit la microfon - nu doriţi ca să se adopte aceste măsuri interne de organizare acum, vă rog s-o spuneţi şi fac apelul. Dar vă rog să vă asumaţi răspunderea de la microfon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Noi nu facem regulamente noi acum. Orice hotărâre se ia cu majoritate, în cadrul de cvorum al Parlamentului. Şi ne asumăm răspunderea pentru ceea ce am cerut de la acest microfon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Trecem la apelul nominal.

Începem, de data aceasta, cu Camera Deputaţilor.

Vă rog, domnule secretar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

- Adomnicăi Mirela Elena - absentă
- Adomniţei Cristian Mihai - Guvern, absent
- Albu Gheorghe - absent
- Almăjanu Marin - absent
- Almăşan Liviu - absent
- Amarie Constantin - absent
- Amet Aledin - prezent
- Anastase Roberta Alma - europarlamentar, absentă
- Andea Petru - prezent
- Andon Sergiu - absent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Andreica Romică - absent
- Antal Árpád-András - absent
- Antal István - prezent
- Antonescu George Crin Laurenţiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - absent
- Ardelean Lia - prezentă
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ştefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - absent
- Bardan Cornel Ştefan - absent
- Bădălău Niculae - prezent
- Băeşu George - absent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbuleţiu Tiberiu - europarlamentar, absent
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent
- Becşenescu Dumitru - prezent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - absent
- Boagiu Anca-Daniela - absentă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaş Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - absent
- Borbély László Guvern, absent
- Boşneac Valentin Samuel - absent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Brînzan Ovidiu - absent
- Bruchental-Pop Ionela - absentă
- Buciu Angela - prezentă
- Buciuta Ştefan - prezent
- Buda Daniel - absent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buruiană Aprodu Daniela - europarlamentar, absentă
- Buşoi Cristian Silviu - europarlamentar, absent
- Buzatu Dan Horaţiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiţă - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent
- Călian Petru - absent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiş Filonaş - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - absent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - absentă
- Cocrea Olguţa - absentă
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Anca - absentă
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlăţean Titus - absent
- Coşea Dumitru Gheorghe Mircea - europarlamentar, absent
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Creţu Gabriela - europarlamentar, absentă
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - absent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - absent
- Dobre Traian - absent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguş Radu-Cătălin - absent
- Dreţcanu Doina Micşunica - prezentă
- Dumitrescu Cristian Sorin - europarlamentar, absent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrescu Zamfir - prezent
- Dumitriu Dragoş Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - prezent
- Dumitru Ion - prezent
- Duşa Mircea - prezent
- Duţu Stelian - absent
- Erdei-Dolóczki István - absent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - prezent
- Fârşirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganţ Ovidiu Victor - europarlamentar, absent
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Georgescu Filip - absent
- Gerea Andrei Dominic - absent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghişe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ştefan - absent
- Godja Petru - absent
- Gonţea Ion - absent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - absent
- Guşă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig Eduard Raul - Europarlamentar, absent
- Hoban Ioan - absent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob-Ridzi Monica Maria - Europarlamentar, absentă
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - prezent
- Igaş Traian Constantin - absent
- Ignat Miron - absent
- Ilie Cristian - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Graţiela Denisa - absentă
- Iriza Marius - absent
- Iustian Mircea Teodor - absent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Kelemen Attila Béla Ladislau - europarlamentar, absent
- Kelemen Hunor - absent
- Kerekes Károly - absent
- Király Andrei-Gheorghe - absent
- Kónya-Hamar Sándor - europarlamentar, absent
- Kovacs Attila - absent
- Lakatos Petru - absent
- Lambrino Radu - absent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuţ - absent
- Longher Ghervazen - prezent
- Luchian Ion - absent
- Macaleţi Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - prezent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - prezentă
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - absent
- Marin Constantin - absent
- Marinescu Marian-Jean - europarlamentar, absent
- Martin Eduard-Stelian - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - absent
- Matei Cătălin Lucian - prezent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Mătuşa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareş Şerban - prezent
- Mărculeţ Petrescu Mira Anca Victoria - absentă
- Meir Nati - prezent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - absent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - europarlamentar, absent
- Mihei Andrian-Sirojea - absent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurenţiu - prezent
- Miroşeanu Liviu Alexandru - absent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mitrea Miron Tudor - prezent
- Miuţescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - absent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - absent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ştefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Muşetescu Tiberiu-Ovidiu - absent
- Nassar Rodica - absentă
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - absent
- Nedelcu Gabriela - absentă
- Nica Dan - absent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - Guvern, absent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niţă Constantin - absent
- Niţulescu Teodor - absent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olarean Aurel - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - absent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - prezent
- Paşcu Ioan Mircea - europarlamentar, absent
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - absent
- Păun Nicolae - prezent
- Petrea Constantin - absent
- Plumb Rovana - europarlamentar, absentă
- Podgorean Radu - europarlamentar, absent
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - absent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - europarlamentar, absent
- Popescu Dan Ioan - absent
- Popescu Florin Aurelian - absent
- Popescu Ionica Constanţa - prezentă
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - Guvern, absent
- Popp Cosmin Gabriel - absent
- Preda Cezar Florin - absent
- Pruteanu Vasile - absent
- Puchianu Ioan Dumitru - absent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Puşcaş Vasile - prezent
- Puşcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - absent
- Rădulescu Cristian - absent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurenţiu - prezent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Rusu Mihaela Adriana - prezentă
- Ruşanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuţă Marian Florian - absent
- Săpunaru Nini - absent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Daciana Octavia - europarlamentar, absentă
- Sârbu Marian - absent
- Sârbu Mugurel Liviu - absent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - absent
- Seres Dénes - absent
- Severin Adrian - europarlamentar, absent
- Silaghi Ovidiu Ioan - Guvern, absent
- Sireţeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stativă Irinel Ioan - prezent
- Stănescu Alexandru-Octavi - absent
- Stănescu Cristian - europarlamentar, absent
- Stănescu Mircea - absent
- Stoica Ion - prezent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - prezent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Ştirbeţ Cornel - absent
- Ştireanu Octavian - absent
- Ştiucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tamás Sándor - absent
- Tămagă Constantin - absent
- Tărniceru Petru - prezent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent
- Timiş Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Florentina Marilena - prezentă
- Toma Horia-Victor - europarlamentar, absent
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - absentă
- Ţundrea Ioan - absent
- Uioreanu Horea Dorin - prezent
- Ujeniuc Dragoş - absent
- Ungureanu Petre - absent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - absent
- Ursărescu Dorinel - absent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - prezent
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguţa - prezentă
- Vălean Adina Ioana - europarlamentar, absent
- Văsioiu Horia - absent
- Vâlcov-Şandru Marcela Lavinia - absentă
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru - Guvern, absent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - absent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zgonea Valeriu Ştefan - prezent

Şi acum, ne întoarcem la domnul Gubandru şi doamna Iordache.

Domnul Gubandru prezent, doamna Iordache Graţiela Denisa prezentă, Merka Adrian prezent, domnul Puzdrea Dumitru prezent.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Continuăm cu apelul la Senat. Vă rog, domnule secretar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

- Antonie Ştefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaş Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - Europarlamentar, absent
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - absent
- Blaga Vasile - absent
- Bobeş Marin - Delegaţie
- Cazacu Cornelia - prezentă
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - absent
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - Europarlamentar, absentă
- Cioroianu Adrian Mihai - Guvern, absent
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - Delegaţie
- Cozmâncă Octav - absent
- Creţu Corina - Europarlamentar, absentă
- Creţu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - absent
- Cutaş George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern, absent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - Delegaţie
- Dina Carol - absent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - Europarlamentar, absent
- Duca Viorel Senior - prezent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabó Andras Levente - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Haşotti Puiu - prezent
- Ilaşcu Ilie - prezent
- Iliescu Ion - absent
- Iluşcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - prezent
- Ioţcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jurcan Dorel - prezent
- Loghin Irina - Este învoită.
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - prezent
- Markó Bela - absent
- Meleşcanu Teodor Viorel - Guvern, absent
- Mereuţă Mircea Gheorghe - prezent
- Mihăescu Eugen - Europarlamentar, prezent
- Mihăilescu Petru Şerban - Învoit
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - Europarlamentar, absentă
- Moraru Ion - absent
- Morţun Alexandru Ioan - Europarlamentar, absent
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Néméth Csaba - prezent
- Nicolae Şerban - prezent
- Nicolai Norica - absentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Paul - Guvern, absent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereş Alexandru - absent
- Pete Ştefan - prezent
- Petre Maria - Europarlamentar, absentă
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - absent
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - absent
- Roibu Aristide - prezent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - absent
- Silistru Doina - prezentă

 

(Domnul deputat Valeriu Tabără comentează cititul prezenţei.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

Este absent, dar vă rog foarte mult, nu vreţi să mă lăsaţi pe mine să fac prezenţa? Vă rog foarte mult, pentru fiecare aţi spus absent, când oamenii sunt prezenţi. Lăsaţi-mă că mă uit şi, vă rog foarte mult, ştiu şi eu cum scrie în Regulament. Am spus: "Deocamdată nu este." Mi s-a spus că este aici şi am răspuns...

Dacă v-aţi supărat, domnule senator, vă dau un drept la replică, dar după ce termin eu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnule secretar, continuaţi apelul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gavrilă Vasilescu:

- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - Învoită
- Stoica Ilie - prezent
- Strătilă Şerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Ilona - prezentă
- Szabó Karoly Ferenc - Europarlamentar, absent
- Şerbănescu Verginia - absentă
- Şerbu Gheorghe Vergil - Europarlamentar, - prezent
- Şereş Ioan-Codruţ - absent
- Ştefan Viorel - prezent
- Şter Sever - prezent
- Talpeş Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - prezent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - prezent
- Tomoiagă Liliana Lucia - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Ţâbuleac Mihai - prezent
- Ţicău Adriana Silvia - Europarlamentar, absentă
- Ţîrle Radu - Europarlamentar, absent
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuţ - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - prezent
- Vedinaş Verginia - Delegaţie
- Verestóy Attila - prezent
- Vosganian Varujan - Guvern, absent
- Vraciu Jan - absent

A mers mult mai repede dacă nu v-aţi băgat dumneavoastră. (domnului deputat Valeriu Tabără).

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă rog, domnilor secretari.

231 de senatori şi deputaţi prezenţi; cvorumul legal este de 231. Suntem în cvorum, continuăm lucrările.

  ................................................
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Continuăm cu ordinea de zi. Am ajuns la spinoasa problemă a grupurilor de prietenie.

Nota G.R.U.I. prin care se notifică modificări solicitate.

Grupul parlamentar de prietenie România-Chile. Includerea domnului senator Fekete Szabo Andras-Levente, în calitate de preşedinte, în locul domnului deputat Puşkaş Valentin Zoltan.

Grupul parlamentar de prietenie România-Letonia. includerea în componenţa grupului a doamnei senator Szabo Ilona, în calitate de membru, în locul domnului Puşkaş.

Grupul parlamentar România-Tunisia. includerea în componenţa grupului a doamnei senator Szabo Ilona, în calitate de vicepreşedinte, în locul domnului Puşkaş Valentin Zoltan.

Dacă sunteţi de acord cu aceste modificări în componenţa grupurilor de prietenie, vă rog să votaţi. Vă mulţumesc.

Este cineva împotrivă?

Adoptat.