|
|
- după pauză - Partea a doua a şedinţei este condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă cea de-a doua parte a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 171; sunt absenţi 159, din care 16 participă la alte acţiuni parlamentare. Continuăm cu iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, amintindu-vă că vom avea, la ora 12,30, şedinţa de vot final. Înainte de a intra însă în dezbateri, începem cu o veste bună: domnul deputat Titu Nicolae Gheorghiof ne-a anunţat că, începând cu data de 25 martie, îşi dă demisia din Parlament. Îl întrebăm dacă insistă în dorinţa domniei sale. Menţine. Am clarificat atunci această chestiune, îi dorim succes domnului Ghoerghiof în continuare în acest demers.
|
|
Domnul Iuliu Ioan Furo: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Domnule Gheorghiof, Îmi face o deosebită plăcere, ca un vechi coleg al domniei sale în mai multe legislaturi, fiind în asentimentul celor care au lucrat împreună cu domnul Titu Gheorghiof, să îi adresez mulţumiri pentru activitatea laborioasă desfăşurată în cadrul Parlamentului, să îi doresc multă sănătate, succes şi putere în muncă. Nu fac parte din acelaşi partid cu dânsul, nici dânsul din acelaşi partid cu mine, dar, pe parcursul a peste 12 ani, am dat dovadă de colegialitate, de stimă şi respect reciproc. Domnule Gheorghiof, încă o dată, felicitări şi numai bine din partea noastră! (Aplauze).
|