Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2008

2. Depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor, în şedinţă solemnă, de către Olosz Gergely.

Video in format Flash/IOS

Domnul Olosz Gergely: (Cu mâna pe Constituţie şi Biblie, rosteşte jurământul scris.)

Eu, Olosz Gergely, în calitatea de deputat,

"Jur credinţă patriei mele România.

Jur să respect Constituţia şi legile ţării.

Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.

Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

Isten engem úgy segéljen! (Aplauze.)

Domnule preşedinte,

Dacă-mi permiteţi, aş dona această Biblie în limba maghiară Camerei Deputaţilor.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Lăsaţi-o acolo! Să vedem cine va depune şi jurământul. Haideţi. (Domnul Olosz Gergely semnează jurământul şi îl depune la preşedintele Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult.

Am încheiat partea solemnă a acestei sesiuni.