|
Domnul Mircea-Dan Geoană: Vă mulţumesc. Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Aş dori să vă supun atenţiei şi votului programul de lucru. Birourile permanente reunite propun să lucrăm până la finalizarea procedurii de acordare a votului de încredere al Parlamentului noului Guvern şi subiectului legat de participarea noastră în Irak. Sunt obiecţii la programul de lucru? Dacă nu, supun votului acest program de lucru. Cine este pentru? Abţineri? Voturi împotrivă? În unanimitate, programul de lucru a fost aprobat. (Rumoare, vociferări.) Mă iertaţi, mă iertaţi, mă iertaţi! Ridicaţi mâna mai sus. Nu se vede, să ştiţi! Să ştiţi că vă numărăm acum mai atent. Rog secretarii noştri să facă o numărătoare precisă. Sunt 76 de voturi împotrivă. Programul de lucru a fost aprobat. Vă mulţumim pentru precizie. În continuare, vreau să vă aduc la cunoştinţă faptul că au fost respectate toate procedurile prevăzute de Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei şi Senatului în ceea ce priveşte învestirea Guvernului. În cursul zilei de vineri s-au primit Programul de guvernare şi lista Guvernului în vederea acordării votului de încredere al Parlamentului. Birourile permanente au stabilit graficul de desfăşurare a audierilor, iar aceste audieri au avut loc. Vreau să precizez, totodată, că avizele comune consultative ale comisiilor permanente reunite sunt favorabile pentru toţi candidaţii. Înainte de a-l invita pe domnul prim-ministru desemnat Emil Boc să ia cuvântul, aş dori să vă anunţ că Birourile permanente ale celor două Camere au hotărât să propună timpul maxim afectat pentru dezbaterea care va avea loc astăzi. Astfel, candidatului la funcţia de prim-ministru i se alocă 60 de minute pentru prezentarea Guvernului şi a listei Guvernului şi, în final, pentru răspunsuri; pentru grupurile parlamentare se alocă timp maxim de dezbatere calculat la 20 de secunde pentru fiecare membru al grupului, după cum urmează: Grupului parlamentar al PD-L - 55 de minute, timp maxim; Grupului parlamentar al Alianţei PSD+PC - 54 de minute, timp maxim; Grupului parlamentar al PNL - 31 de minute; Grupului parlamentar al UDMR - 10 minute; Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale - 6 minute. Dacă sunt obiecţii? Vă supun votului această repartizare a timpilor de intervenţii din partea grupurilor parlamentare. Cine este pentru? Abţineri? Voturi împotrivă? Cu 76 de voturi împotrivă, (Râsete, aplauze.) se aprobă alocarea de timpi pentru intervenţiile grupurilor parlamentare. Rog, de asemenea, liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de şedinţă lista cu numele deputaţilor şi senatorilor înscrişi la cuvânt pentru dezbateri.
|