Dezbateri parlamentare

Domnul Mircea Dan Geoană:

La ordinea de zi aprobată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor prezenţi, avem angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii educaţiei naţionale.

Vă reamintesc faptul că acest proiect de lege a fost depus la Parlament pe data de 7 septembrie 2009.

Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor parlamentari au stabilit termenul pentru depunerea amendamentelor vineri, 11 septembrie, şi transmiterea acestora la Guvern, urmând ca Guvernul să stabilească asupra amendamentelor şi să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia îşi angajează răspunderea.

Înţeleg că acest lucru s-a produs în cursul zilei de astăzi.

Cu aceste precizări, conform regulamentului nostru, al sesiunii şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului României, îl invit pe domnul Emil Boc, primul-ministru, pentru prezentarea proiectului de lege pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului României.

Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul. (Un grup de deputaţi şi senatori ai Partidului Social Democrat, care au banderole albe la mână, părăsesc sala de şedinţă.)

Domnul Emil Boc (prim-ministrul României):

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Doamnelor şi domnilor,

Guvernul PSD-PD-L pe care îl reprezint a fost format în baza parteneriatului pentru România încheiat între PD-L şi PSD.

Cele două partide componente ale Parteneriatului pentru România şi-au asumat cel puţin două obiective fundamentale, în momentul în care au decis formarea acestui Guvern. (Un grup de senatori şi deputaţi ai Partidului Conservator, care au banderole albe la mână, părăsesc sala de şedinţă.)

Cele două obiective fundamentale sunt următoarele: unu - depăşirea efectelor crizei economice, cu consecinţe cât mai puţin grave pentru cetăţeni şi doi - realizarea reformei statului român, adică adoptarea acelor legi care vor moderniza statul român, acele legi care nu au fost adoptate până acum, datorită faptului că vechile coaliţii, vechile guverne nu au avut curajul să ia decizii majore în aceste domenii, în ultimii 20 de ani. Fie că vorbim de salarizare unică, fie că vorbim de restructurarea aparatului de stat şi desfiinţarea agenţiilor, fie că vorbim de o lege a educaţiei naţionale care să schimbe structural sistemul de învăţământ, sunt lucruri asupra cărora acest Guvern şi-a asumat răspunderea şi astăzi vine în faţa dumneavoastră cu proiectele finalizate.

N-o să mă refer la primul obiectiv, de data aceasta, cel cu privire la gestionarea crizei economice, pentru ca impactul ei asupra oamenilor din această ţară să fie cât mai mic.

Pot să spun însă, totuşi, că prin ceea ce am făcut în cele aproape nouă luni de guvernare, Guvernul PSD-PD-L a reuşit, în condiţii dificile din punct de vedere economic, pe de o parte, să păstreze cota unică de impozitare de 16%, să menţină acelaşi nivel al t.v.a.-ului, de 19%, să păstreze un curs echilibrat între euro şi leu şi să poată asigura plata salariilor, a pensiilor şi a alocaţiilor sociale, ca obligaţii fundamentale ale statului pentru cetăţeni, să instituie pensia socială minimă de 350 de lei, începând cu 1 octombrie, să poată da un mic spor la pensii pentru cei care sunt mai cei mai vulnerabili în societate şi sunt afectaţi de efectele crizei, să păstreze o rată a şomajului de 6,3%, care este una din cele mai mici din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, să încercăm, prin îmbinarea măsurilor economice cu cele de protecţie socială, să păstrăm echilibrul în societate. Poate este un succes al acestui Guvern că a reuşit până în acest moment, în aceste condiţii, să găsească echilibrul prin susţinerea mediului de afaceri, dar şi prin protejarea categoriilor defavorizate pentru ca efectele crizei să fie diminuate atât cât a fost posibil.

O să vorbim altă dată despre alte măsuri, deşi astăzi avem o măsură - şi mă refer aici la neimpozitarea profitului reinvestit - care se va aplica de la 1 octombrie şi are vine în continuarea celor precizate.

Reforma sistemului educaţional face parte din angajamentul de reformă a statului român.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când ne-am câştigat şi recâştigat libertatea. România este o ţară europeană liberă. Am scăpat de statul opresiv comunist, dar statul de azi i-a moştenit destule metehne - şi vom face astăzi referire şi la salarizare unică, şi la agenţiile guvernamentale apărute ca ciupercile după ploaie în sistemul nostru instituţional şi care, practic, au paralizat, în multe domenii, funcţionarea statului.

Statul român de azi nu este nici suficient de european şi nici îndeajuns de folositor cetăţenilor săi. Statul, şi nu cetăţeanul, a fost marele beneficiar al ultimilor 20 de ani.

Statul român, astăzi, este puţin pentru foarte mulţi şi este foarte mult pentru puţini! Statul a lucrat mai mult în favoarea lui decât în slujba cetăţeanului.

Am auzit, după 1989, foarte multe guverne, foarte mulţi oameni politici care au spus ceea ce spunem şi noi: statul român trebuie reformat. Din nefericire, aceste cuvinte, în decursul timpului, nu au schimbat lucrurile în fond şi pe fond, în România. Acum, nu mai putem amâna! 20 de ani au fost de ajuns! Acum este timpul faptelor!

De aceea, Guvernul pe care îl reprezint nu mai vorbeşte de lucruri abstracte, nu vine în faţa Parlamentului să facă declaraţii de intenţii. Vine în faţa dumneavoastră cu trei proiecte majore de reformare a statului român şi pentru care vă cerem astăzi încrederea!

Aceste proiecte fundamentale de lege - că vorbim de educaţie naţională, de salarizare unică, de restructurarea aparatului de stat - sunt trei legi care afectează viaţa românilor şi o vor schimba în bine prin faptul că statul român se va schimba, chiar dacă asta presupune luarea unor măsuri mai dure, dar corecte pentru cele 22 de milioane de români. Şi poate - repet, încă o dată spun - doar un asemenea Guvern, care s-a format în baza Parteneriatului pentru România, poate realiza aceste lucruri. Că, dacă aceste lucruri nu le face, cu adevărat existenţa lui, cu greu se poate justifica.

Legea educaţiei naţionale este proiectul pe care îl voi prezenta în cele ce urmează şi asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, în temeiul articolului nr. 114 din Constituţie.

La baza realizării proiectului de lege care vizează educaţia naţională stau Pactul Naţional pentru Educaţie şi Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii, ambele documente asumate în cadrul Programului de guvernare. Poate este un caz unic când, cu privire la un domeniu, există un consens politic cu privire la ceea ce avem de făcut, şi anume: consensul politic a fost câştigat în 2008, când s-a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie de către toate partidele parlamentare.

Programul de guvernare se subsumează şi include Pactul Naţional pentru Educaţie, iar Legea educaţiei naţionale, cu care venim în faţa dumneavoastră, este o aplicare a ceea ce noi am decis, am convenit, a ceea ce noi - partidele politice parlamentare, dar şi organizaţii sindicale şi ONG-uri - anul trecut, în 2008, am căzut de acord că trebuie făcut pentru reformarea sistemului educaţional.

De aceea, în minutele care urmează, voi prezenta foarte pe scurt câteva din elementele structurale ale proiectului de lege şi care, aşa cum am spus, se încadrează în strategia Programului de guvernare.

Cu privire la învăţământul preuniversitar şi educaţia permanentă, avem: învăţământul obligatoriu de 10 clase şi obligativitatea grupei pregătitoare.

Studiile arată că educaţia timpurie, inclusiv cuprinderea unei părţi a ei în învăţământul obligatoriu, aşa cum am făcut, este cea mai eficientă investiţie în educaţie. Grupa pregătitoare obligatorie produce egalitate de şanse şi echitatea oportunităţilor de învăţare. Pe de altă parte, optimizează şi asigură adaptarea la cerinţele şcolii şi îmbunătăţeşte performanţa copiilor în primele clase.

De aceea, proiectul Legii educaţiei naţionale încorporează această prevedere, care rezultă din Pactul Naţional pentru Educaţie.

Un alt element important vizează centrarea curriculumului pe cele opt competenţe-cheie agreate şi utilizate în Uniunea Europeană. Şi aici veţi vedea că este iarăşi o modificare de structură, de concepţie, în raport cu ceea ce învaţă copiii noştri, astăzi.

După intrarea în vigoare a acestei legi, după elaborarea normelor metodologice de către minister, care vor pune în aplicare ceea ce decidem astăzi, copiii noştri vor învăţa ce învaţă toţi copiii din Uniunea Europeană. Şi cu asta răspund poate şi la o critică, venită din partea unora sau altora, că ar trebui să nu adoptăm acum Legea educaţiei naţionale, fie că este campanie electorală, fie că este criză economică.

Vreau să ştiţi că această lege, care reformează structural sistemul educaţional, va avea nevoie de un interval de timp pentru punerea ei în aplicare, timp în care ministerul să pregătească actele normative care rezultă din aplicarea legii, ca o bună parte din aceste prevederi, care înseamnă noi manuale, noi programe de învăţământ, noi consilii de administraţie, înseamnă modificarea a ceea ce practic copiii noştri vor învăţa, înseamnă că lucrurile trebuie pregătite de acum, ca în anul şcolar următor, ele să intre în vigoare. Ele trebuie pregătite şi trebuie pregătiţi şi profesorii, ca aceste lucruri să fie făcute. Şi o să vedeţi exemplele.

Atât. Şi mă refer acum la cele opt competenţe-cheie agreate la nivelul Uniunii Europene. Toate analizele de specialitate şi cercetările din domeniul ştiinţelor învăţării spun foarte clar că ceea ce învaţă copiii noştri trebuie să fie centrat pe competenţe mai mult şi mai puţin pe informaţii.

Din nefericire, toate rezultatele internaţionale, toate testările internaţionale la care copiii noştri au participat - dar nu am în vedere aici olimpiadele internaţionale, care sunt produsul unor copii de excepţie sau unor mobilizări de excepţie din partea cadrelor didactice -, cu excepţia olimpiadelor, stăm foarte prost la evaluările internaţionale în ceea ce priveşte învăţământul din România şi răspunsul la întrebarea "ce învaţă elevul?". Pentru că ne-am obişnuit - şi e mai uşor pentru un cadru didactic - să-i toarne informaţii în cap elevului şi să-l pună să le reproducă la şcoală şi să-i dea o notă. E foarte simplu să faci acest lucru. Dar, când îţi pui întrebarea: de ce, de multe ori, şcoala nu ne învaţă cum să învăţăm şi cum să ne descurcăm în viaţă, ne întrebăm de ce nu se face acest lucru? Pentru că ceea noi le oferim copiilor prin manualele pe care le avem, prin programele şcolare astăzi, nu pune accentul pe formarea de competenţe, ci pe acumularea de informaţii.

Informaţiile trebuie să rămână, sunt o parte importantă, dar ele acum pot fi luate din foarte multe alte mijloace alternative, de la internet şi calculator, prin alte mijloace de informare. Putem apăsa o tastă pe calculator sau pe internet şi să obţinem informaţii. Însă capacitatea de a avea competenţe într-un anumit domeniu şi abilităţi, ele trebuie să fie formate de către şcoală. Iar acelea - repet - sunt preluate din Uniunea Europeană. Şi o să vă spun şi o să prezint în faţa dumneavoastră că aceste competenţe, practic, vizează învăţarea copiilor noştri să ştie să rezolve probleme. E mare transformare în evoluţia sistemului educaţional, de a-l obliga în continuare să reproducă informaţii, sau de a-i da abilităţi să judece, pe baza datelor pe care i le dăm şi el să ia decizii şi să rezolve probleme. Îi vor fi utile şi în şcoală, dar şi în viaţă, după ce părăseşte băncile şcolii.

Cele opt competenţe fundamentale care vor sta la baza a ceea ce vor învăţa copiii noştri sunt cele opt cheie, care sunt şi în Uniunea Europeană. Şi vi le prezint: 1. comunicarea în limba română, după caz, în limba maternă; 2. comunicarea în limbi străine; 3. competenţe în matematică şi competenţe fundamentale în ştiinţă şi tehnologii; 4. competenţe digitale - calculatorul este, practic, acum, a doua natură a elevului. Trebuie să ne adaptăm şi să ştim că utilizarea tehnicii informaţionale este un produs şi, în acelaşi timp, o necesitate pentru elev, indiferent unde învaţă el, la sat sau la oraş, şi competenţele digitale trebuie să fie susţinute; 5. a învăţa să înveţi - şi aş pune accentul pe această componentă. Se vorbeşte în popor de următorul fapt: "nu-i da omului câte un peşte în fiecare zi, ca să-l hrăneşti; învaţă-l să prindă peşte şi se va descurca singur toată viaţa".

Grosso modo, la fel trebuie făcut şi în sistemul de educaţie. Trebuie să-i dăm copilului, elevului, abilităţile prin care el să ştie să înveţe, cum să înveţe, ca el să se descurce toată viaţa. Trebuie să renunţăm la modalitatea prin care doar îi solicităm informaţii, aşa cum facem acum. Pentru că, dacă aceste informaţii nu se integrează, ele nu produc nici un rezultat.

Astăzi învăţăm informaţiile, le reproducem, luăm nota 10. Dar, când punem elevul să coreleze acele informaţii de la fizică, chimie, biologie într-un tot integrat, de foarte multe ori nu reuşeşte, pentru că noi, profesorii, nu învăţăm copiii să integreze aceste informaţii, pe care le iau de la mai multe discipline, pentru că viaţa ne pune în contact cu foarte multe domenii. A încerca în continuare să-i predăm copilului informaţii izolate, fără ca ele să fie integrate, repet, ne va conduce la situaţia de a pregăti elevi care nu vor răspunde nici pieţei forţei de muncă pe care o avem şi nici rezistenţei, în ceea ce înseamnă evoluţia în viaţă.

A şasea competenţă vizează competenţele sociale şi civice; a şaptea - iniţiativa de antreprenoriat. Am evoluat de la sistemul comunist: gata cu mentalitatea egalitară. Trebuie să le spunem de la grupa pregătitoare, de la grădiniţă, să-i învăţăm pe cei care sunt preşcolari, pe elevi, să cultive spiritul de antreprenoriat, spiritul care să-i conducă după aceea să se descurce în economia de piaţă, într-o democraţie autentică, bazată pe egalitate de şanse şi care trebuie să fie fundamentul unei societăţi democratice.

Spuneam că venim după un regim comunist cu foarte multe metehne. Mai avem încă din regimul comunist metehne care, încă, din nefericire, se perpetuează, de multe ori, şi în sistemul educaţional.

Ultima - sensibilitatea şi expresia culturală, adică, într-adevăr, de a cultiva elevilor ataşamentul faţă de valorile, tradiţiile, de istoria naţională, de simbolurile naţionale, de ceea ce înseamnă artă, cultură românească şi contemporană.

Aceste competenţe, aşa cum am spus, sunt compatibile cu competenţele promovate la nivelul Uniunii Europene şi asigură flexibilitatea învăţării.

Absolvenţii învăţământului obligatoriu vor dobândi aceste competenţe la nivel de bază. Şi gradăm: pentru învăţământul obligatoriu, trebuie să ai aceste competenţe la un nivel de bază, iar absolvenţii de liceu, la un nivel avansat. Dar, există continuitate între ciclurile de învăţământ.

Pe lângă şi pe baza acestor competenţe, se va putea stabili foarte clar, ce vrem să ştie elevul, pe fiecare ciclu de studii. Pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, conţinuturile de învăţare se vor organiza în aşa fel, încât să contribuie coordonat la formarea competenţelor menţionate.

Criteriul principal de evaluare şi aprobare a unui manual şcolar va fi legat de măsura în care contribuie la ceea ce spuneam - formarea competenţelor menţionate.

Vom avea noi manuale, care vor fi axate pe aceste competenţe. Vor fi noi manuale care vor fi simplificate, ca informaţie, şi vor pune accentul pe formarea de competenţe. Aceste lucruri pot fi făcute prin Legea educaţiei naţionale.

De asemenea, ţinând cont de evoluţia minţii elevilor şi de facilităţile oferite de tehnologia avansată, se constituie, prin lege, Biblioteca şcolară virtuală, astfel încât cele mai bune resurse de învăţare să fie accesibile oricărui elev, nelimitat. Lecţiile celor mai buni profesori vor fi procesate digital şi stocate pe platforma de e-learning. Prin internet, orice elev va avea, astfel, acces la lecţiile celui mai bun profesor. Pentru fiecare disciplină se va crea o bază de resurse digitale, astfel încât fiecare profesor sau elev să poată avea acces rapid şi gratuit la informaţiile şi instrumentele necesare pentru o învăţare cât mai eficientă. Asta înseamnă să utilizăm ceea ce înseamnă tehnologia avansată şi internetul.

Biblioteca aceasta virtuală va pune la dispoziţia oricărui elev - repet -, indiferent că el locuieşte la sat sau la oraş, acces nelimitat şi gratuit la aceste resurse ale învăţării. Va fi şi o competiţie între profesori. Lecţiile cele mai bune vor fi postate pe internet, încât elevul poate să compare cum i se predă lui disciplina de Istorie, faţă de modul în care se predă, la o altă şcoală, disciplina de Istorie, la aceeaşi clasă şi cu aceeaşi programă. Toate utilizate, repet, prin facilităţile tehnicii informaţionale.

Ceea ce învaţă elevii implică şi o reformă a modului în care sunt evaluaţi elevii. Dacă schimbăm şi ceea ce învaţă elevii şi punem accentul nu neapărat pe informaţii, ci mai mult pe competenţe, trebuie să modificăm şi evaluările. Adică, evaluarea nu trebuie să mai fie una strictă, rigidă - oferire de informaţii, reproducere de informaţii, note de la 1 la 10, mecanic.

Acum, evaluările pe care le propunem în această lege sunt de trei feluri: evaluări sumative, evaluări predictive şi evaluări formative, care ţin cont de evoluţia elevului din grădiniţă până când părăseşte şcoala.

De exemplu, încă din momentul în care pleacă de la grădiniţă, copilul va primi de la educator un raport cu privire la evoluţia cunoştinţelor cognitive, la evoluţia stării emoţionale, la abilităţile pe care le are copilul, adică o sinteză care vizează starea de pornire educaţională a copilului, cu care se duce în clasa I-a şi se constituie portofoliul pentru educaţie şi care-l urmăreşte toată viaţa, cât este în sistemul educaţional. Şi acolo se vede: în clasa I, avem nevoie să lucrăm mai mult la componenta emoţională sau mai puţin la cealaltă, mai mult la competenţele de Limba română şi profesorul poate să individualizeze planul de învăţare a elevului pe parcursul şcolii. Două avantaje majore: părintele primeşte un raport periodic de la şcoală, ce progrese a făcut copilul. Pe de altă parte, putem să evaluăm profesorul ce a făcut la clasă, pentru că ştim de unde a pornit şi vedem unde a ajuns. Dacă nu s-a întâmplat nici un progres, înseamnă că şi profesorul nu şi-a făcut datoria şi nu şi-a adaptat programa de învăţământ şi predarea, în consonanţă cu interesul elevului.

Veţi vedea că în lege, din ceea ce predă la clasă profesorul, pe baza programei şcolare, am lăsat 25% timp profesorului să adapteze ceea ce predă la nevoile elevului. Deci, programa şcoală acoperă 75%, programa de învăţământ a materiei. 25% rămâne la profesor şi el trebuie să-i individualizeze: cu cei foarte buni lucrează într-un anumit fel; pe cei care sunt mai slabi îi ajută; celor care trebuie să-şi consolideze informaţiile, le face, iarăşi, un program individualizat.

Asta înseamnă să punem elevul în centrul procesului educaţional, păstrând, evident, relaţia directă cu părinţii, pentru că numai prin acest parteneriat şcoală-elev şi părinţi se poate îmbunătăţi calitatea actului educaţional.

Evident, pe lângă aceste evaluări formative şi predictive, există şi evaluările sumative, pe care le avem prevăzute în lege, iar evaluările acestea se fac în felul următor: evaluările sumative la nivelul unităţii de învăţământ sunt organizate la finalul clasei a II-a, a VI-a şi a X-a, iar evaluările sumative la nivel naţional se fac la sfârşitul clasei a IV-a şi a VIII-a şi, evident, la sfârşitul clasei a XII-a prin examenul de bacalaureat.

În privinţa trecerii din clasa a VIII-a în clasa a IX-a, am venit iarăşi cu un element care răspunde nevoilor şcolii şi lăsăm liceelor posibilitatea să opteze cum fac selecţia pentru cei care trec din clasa a VIII-a în clasa a IX-a: poate fi o soluţie bazată doar pe media notelor din clasele V-VIII, la care se adaugă rezultatul testării naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a, şi, în ordinea aceasta, să se facă admiterea, e decizia liceului dacă face aşa, dar liceul are posibilitatea să impună şi o soluţie cu testarea elevilor.

În lege, se spune foarte clar: "La 1 septembrie a anului precedent organizării concursului de testare pentru elevii care trec din clasa a VIII-a în a IX-a, liceul spune "mergem fără testare" sau, dacă merge cu testare, spune cum se face ea. Dar, în cadrul testării, ponderea la mediile din clasele V-VIII şi a rezultatului de la examinarea din clasa a VIII a, testarea naţională, pe baza testelor internaţionale, nu poate fi mai mică de 50% din medie. Ce înseamnă asta? că fructificăm ceea ce învaţă copilul în clasele V-VIII, pentru că, acum, vedeţi, se modifică modalitatea de evaluare, se instituie portofoliul de educaţie a elevului. Pe de altă parte, avem o testare după standarde internaţionale în clasa a VIII-a, recunoscută la nivel european, şi se obţine o notă. Acestea pot constitui 50%. liceele pot să pună, 50% dacă doresc, altă probă suplimentară. Prin aceasta se stimulează şi competiţia între licee, iar părintele are posibilitatea să decidă în ce formă merge împreună cu copilul din clasa a VIII-a în clasa a IX-a. repet încă o dată, poate merge fără testare sau poate merge pe formula cu testare, având în vedere cele două componente.

În privinţa bacalaureatului, aici, iarăşi, procedura s-a simplificat. La sfârşitul clasei a XII-a, în luna iunie, când până acum susţineau şase, şapte, opt probe într-un interval extrem de scurt şi cu un program foarte aglomerat şi care-i punea pe elevi în dificultate, acum susţin, la sfârşitul clasei a XII-a, trei probe scrise. E vorba de proba scrisă la limba şi literatura română, care este obligatorie şi comună pentru toate filierele, profilurile şi specializările, după care avem o probă scrisă diferenţiată în funcţie de profil şi filieră, fie matematică, fie istorie - deci una din cele două - şi a treia probă scrisă, la care elevul poate opta, în funcţie de filieră şi profil, pentru o disciplină, din două pachete pe care le are la dispoziţie, şi anume: dintre fizică, chimie, biologie sau informatică, va opta pentru o disciplină şi, pe de altă parte, dintre geografie, filozofie, logică, argumentare şi comunicare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie, va putea alege o alta disciplină, în funcţie de filiera şi profilul de unde provine. Acestea sunt examenele şi, evident, limba şi literatura maternă, probă comună pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, la toate filierele, profilurile şi specializările.

Pe parcursul anului şcolar, pentru a evita supraîncărcarea elevului din clasa a XII-a, care se gândeşte şi la admiterea la facultate - pentru că urmează intrarea în facultate şi universităţile sunt libere să decidă ce formă adoptă pentru intrarea în universitate - am pus pe parcursul anului obţinerea unor evaluări la trei componente fundamentale. Prima - evaluarea competenţelor lingvistice şi de comunicare orală în limba română; a doua - evaluarea competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi, dacă elevul are deja o diplomă recunoscută la nivel internaţional, i se recunoaşte şi nu trebuie să mai susţină această probă care o face pe parcursul anului, oricum; şi, a treia - evaluare a competenţelor digitale. Repet, aici nu dăm note, aici facem evaluare de competenţă după model european. La competenţele digitale se va şti foarte clar - de la A1, A2, A3, B, B2, B4 - ce nivel de competenţă de utilizare a calculatorului are elevul. Nu este o condiţie să obţină un anumit nivel de competenţă pentru a merge la probele scrise de la sfârşitul liceului, dar trebuie să aibă evaluările, pentru că merge, după aceea, şi le poate utiliza în viaţă şi spune: "La clasa a VIII-a eu am competenţă digitală sau într-o limbă străină de forma A sau B", în funcţie de cum va fi stabilită, de către minister, această metodologie. Dar, repet, testele de competenţă trebuie să fie susţinute cu certificatul pe care să-l ai la dispoziţie, dar nu contează un anumit nivel pentru a te putea prezenta la examenul scris de bacalaureat pe baza celor trei probe despre care am vorbit.

Aceste elemente, aşa cum am spus, rezolvă problema legată de modul în care evaluăm ceea ce învaţă copiii noştri şi mutăm accentul de la ce este acum informaţie, mergând pe competenţe. Nu mai punem accentul total, aşa cum se pune acum, din nefericire, doar pe ierarhizarea elevilor, ci păstrăm un anumit nivel de ierarhizare a elevilor, dar oferim un feed-back, un răspuns şi părinţilor, şi copilului cu privire la ce se întâmplă în procesul de învăţare. Şi aici v-am spus despre portofoliul de educaţie, care-l urmăreşte de la grădiniţă până la sfârşitul şcolii şi care arată modul în care evoluează copilul în şcoală.

Un alt element foarte important şi structural, care schimbă - eu spun, din temelii - sistemul educaţional vizează flexibilizarea curriculum-ului. Această flexibilizare a curriculum-ului se realizează pe două dimensiuni.

Prima dimensiune este creşterea proporţiei orelor, în curricula la dispoziţia şcolii. Şi aici, facem ceea ce se întâmplă în Europa şi a avut succes: lăsăm şcoala, lăsăm comunitatea locală, lăsăm mediul de afaceri să stabilească un anumit număr de discipline care se studiază la nivelul şcolii, la nivelul liceului sau la nivelul învăţământului secundar. De aceea, potrivit Legii educaţiei naţionale, planurile unui cadru de învăţământ secundar cuprind următoarele: 60% discipline din trunchiul comun, se fac peste tot, 20% curriculum diferenţiat şi 20% curriculum la decizia şcolii. Deci, 20% din ce vor învăţa copiii noştri se va decide la nivelul şcolii, în funcţie de nevoile elevilor, de nevoile comunităţii, şcolile putând astfel să se diferenţieze şi în raport de ceea ce oferă, după sfârşitul şcolii, pentru mediul de afaceri, pentru comunitatea locală.

Potrivit Legii educaţiei, art. 45 alin. (4): "Disciplinele şi activităţile cuprinse în curriculum, la decizia şcolii, se stabilesc de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza consultării cu cadrele didactice, cu elevii, cu părinţii, cu autorităţile locale şi cu comunitatea oamenilor de afaceri". Deci, împreună stabilesc partea aceea, de 20%, care trebuie studiată acolo. Dau exemplu subiectiv: la Cluj, Nokia. Poate am nevoie să întăresc componenta tehnologiei informaţiei şi a studiului legat de calculatoare, pentru că am nevoie de forţă de muncă bine pregătită, pe mai multe niveluri. Şcoala are posibilitatea să decidă - măresc numărul de ore aici sau stabilesc, aici, componenta aceasta, limita la 20%. În altă parte, sunt alte profesii, la fel de generoase şi care dau posibilitatea şcolii să individualizeze ceea ce învaţă copiii noştri.

A doua modalitate prin care se realizează flexibilizarea curriculum-ului se face prin creşterea gradului de libertate a profesorului în implementarea curriculumului în interiorul fiecărei discipline. Am spus mai înainte, generic, acest lucru. În art. 46 alin. (1) din lege se spune: "Programele şcolare vor acoperi maxim 75% din numărul de ore alocate disciplinei din planurile cadru de învăţământ. Cadrul didactic dispune de minim 25% din numărul de ore alocate fiecărei discipline pentru implementarea planurilor individualizate de învăţare şi optimizare a învăţării la clasă a elevilor". Cu alte cuvinte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timp îl va folosi pentru învăţarea remedială, adică pentru copiii care au probleme de învăţare, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea celor capabili de performanţe superioare. În aceste condiţii, poţi să-i ceri şi profesorului o examinare mult mai atentă şi o evaluare mult mai precisă, pentru că i-am lăsat la dispoziţie 25% să-şi poată modula ceea ce predă în funcţie de nevoile elevului. Iar dacă în portofoliul de educaţie nu sunt progrese în ceea ce vizează calitatea educaţională pentru elev, atunci înseamnă că, la nivelul profesorului, avem o problemă şi, în evaluările pe care le facem, trebuie să ne uităm la salarizare mai mică sau la alte elemente care să poată diferenţia cadrele didactice care lucrează cu adevărat, faţă de cele care nu pun interes să individualizeze programa de învăţare în conformitate cu particularităţile elevilor.

Aici, mai este un element extrem de important care, iarăşi, va reprezenta o modificare de structură în sistemul de învăţământ preuniversitar. Formula din lege este următoarea: "numărul de ore alocat disciplinelor din planul cadru de învăţământ este cuprins între cel mult 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar şi cel mult 30 de ore pe săptămână la învăţământul secundar". Veţi spune: nimic nu s-a schimbat! Veţi spune din nou: copiii noştri vor sta şase ore la şcoală, vor munci mai mult decât părinţii, vor veni acasă obosiţi, nu vor avea timp pentru ei, nu vor avea timp să-şi facă temele sau, dacă punem timpul în care îşi fac şi temele, lucrează mai mult decât noi, adulţii, mai mult de opt ore. Am făcut o breşă fundamentală în acest domeniu şi am spus în lege: "aceste ore, până la 30 maxim în secundar, până la 20 în primar, sunt alocate atât pentru predare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate". Facem pasul spre programul "Şcoala după şcoală". Sunt părinte, la fel ca dumneavoastră. Vedem copilul nostru, care pleacă la şcoală dimineaţă, cu un ghiozdan pe care nu-l poate duce în spate şi se încovoaie sub povara materialelor pe care le are în ghiozdan.

Simplificăm acum, prin ceea ce învaţă copilul, şi rezolvăm problema. De multe ori, copilul ajunge acasă, după şase, şapte sau chiar opt ore de când a plecat la şcoală. Mai stă trei-patru ore să-şi facă temele şi, când ajunge şi părintele să poată să aibă o discuţie cu copilul, acesta este obosit, nu mai are timp pentru activităţi sportive, pentru alte activităţi, care să-l întregească pe elev în formarea lui. Acum, vrem să simplificăm acest lucru, dar nu prin faptul că trimitem copilul acasă, după patru ore, ca să stea în stradă, să intre în găşti de cartier sau, Doamne fereşte!, să ajungă la consumul de droguri. Spunem: cât stă copilul în şcoală, în interiorul celor cinci-şase ore, îi dăm posibilitatea să îşi facă şi o parte din temele pe care le are de făcut la disciplinele pentru a doua azi, astfel încât el, atunci când merge acasă, să poată avea temele făcute, sau cea mai mare parte dintre ele rezolvate, pentru a putea să aibă timp şi pentru familie, şi pentru alt tip de valenţe personale, pe care le are în competiţiile artistice, sportive sau de altă natură. Asta înseamnă că, într-adevăr, trebuie să schimbăm modul de gândire al profesorului, modul de alcătuire al manualelor. De aceea v-am spus că avem nevoie de timp ca aceste lucruri să se implementeze şi ele se vor implementa. Ele se corelează cu ce am spus aici, programul "Şcoala după şcoală". Obiectivul nostru este: copilul - după opt ore în care are parte de şcoală, partea de pregătire a lecţiilor, partea de servire a mesei, partea de recreere - a venit acasă şi, la fel ca părinţii, după opt ore de muncă este liber sau, repet, poate să se implice în activităţi extraşcolare.

Am pus la punct, aici, programul "Şcoala după şcoală" în parteneriat cu părinţii, evident, cu şcolile şi cu mediul de afaceri, ca, practic, pe de o parte să ne asigurăm că elevii noştri, copiii noştri, sunt prinşi în activităţi educative şi nu în alte activităţi antisociale dar, în acelaşi timp, îi lăsăm să şi respire, să poată medita puţin şi la ceea se întâmplă în jurul lor şi să poată să-şi formeze competenţele despre care am vorbit.

Un alt element important vizează descentralizarea şi aceasta are mai multe componente: pe linia desemnării consiliului de administraţie a numirii directorilor de şcoli sau pe descentralizarea financiară, şi am să vă ofer câteva exemple. Promit că doar la această lege vorbesc mai mult, la celelalte voi fi foarte scurt, pentru că acum văd că am depăşit puţin timpul.

Consiliul de administraţie al şcolii. Se va întări rolul consiliului de administraţie al şcolii în alegerea directorilor, gestionarea intereselor şcolii şi reducerea rolului inspectoratului şcolar în acest proces. Poate dura, dar începe diminuarea decisivă a rolului inspectoratului şcolar, poate încă nu suficient de mult, mai este încă loc, dar punem accentul pe ceea ce înseamnă comunitatea locală: părinte, administraţie locală, cadre didactice. Din acest punct de vedere, consiliul de administraţie al şcolilor este format din o treime cadre didactice, o treime reprezentanţi administraţiei locale, o treime reprezentanţi ai părinţilor. Ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se face în urma câştigării concursului organizat de consiliul de administraţie al şcolii, cu participarea unui reprezentant al inspectoratului şcolar. Nu mai organizează inspectoratul şcolar, ca până acum. Acum, consiliul de administraţie al şcolii alege directorul. Acolo participă şi un reprezentant - doar participă, şi doar unul - din partea inspectoratului şcolar pentru a stabili directorul de şcoală care va fi mult mai legat, acum, de ceea ce înseamnă comunitate, părinţi şi interesele elevilor.

De asemenea, descentralizarea financiară are trei componente: finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, prin care încurajăm competiţia între şcoli. Finanţarea de bază merge la toată lumea. Dar, mai încolo, cea complementară şi cea suplimentară merg în funcţie de performanţă şi de calitate, iar asta dă posibilitate şi părinţilor să aleagă cea mai bună şcoală, şi şcolilor să intre într-o competiţie pentru a da cea mai bună ofertă educaţională posibilă.

În ceea ce priveşte crearea contului bancar pentru educaţia permanentă: se instituie contul bancar pentru fiecare nou-născut din România, în valoare de 500 de euro. Ce înseamnă asta? că, din 2010, fiecare nou-născut din această ţară va avea un cont deschis pe numele lui, cu echivalentul în lei a 500 de euro. Acest cont nu va putea fi utilizat până când minorul nu împlineşte vârsta de 14 ani. După vârsta de 14 ani, aceşti bani vor putea fi utilizaţi numai pentru activităţi legate de procesul de învăţământ: de la rechizite şcolare la computere sau, mai încolo, plătirea unor eventuale taxe de şcolarizare, dacă optează pentru un alt sistem decât cel de stat. Introducem un cult pentru educaţie chiar de la naştere. Subliniem, încă o dată, faptul că, în România, educaţia este, de departe, singura investiţie pentru care nu există riscul falimentului. Cred că nu mai există o altă investiţie, în această lume, care să nu aibă pericolul falimentului. Educaţia vă asigur că are acest avantaj, că, oricât am investi, nu există riscul falimentului. Dăm posibilitatea părintelui să-şi direcţioneze, dacă doreşte, cei 2% din impozitul care poate fi direcţionat, potrivit legii, pentru majorarea acestui cont destinat educaţiei. Părintele poate depune şi el sume suplimentare de bani, dacă doreşte - evident, deductibile - pentru a se gândi la educaţia copilului său. Şi cred că se va schimba, inclusiv la nivel mental, modul în care vom privi educaţia în această ţară.

Aplicarea principiului "finanţarea urmează elevul, respectiv preşcolarul". Aici, este iarăşi o mutaţie, aşa cum am spus, de bază! Stabilim foarte clar că finanţarea de bază urmează elevul sau preşcolarul, indiferent de furnizorul de educaţie. Vă dau un exemplu concret şi pe care îl avem la lege: de la învăţământul preşcolar, de la trei ani, până la învăţământul obligatoriu, de zece clase, această finanţare de bază se duce pe elevi sau preşcolari, indiferent dacă este învăţământ de stat sau învăţământ particular, dar acreditat. Această finanţare de bază urmează elevul. Marele avantaj va fi la învăţământul preşcolar, 3-6 ani, unde avem nevoie de grădiniţă. Avem o deficienţă majoră, o problemă majoră cu numărul redus de grădiniţe din această ţară. Practic, vom încuraja construcţia de grădiniţe private, spunând foarte simplu că finanţarea de bază a preşcolarului merge acolo unde duce părintele copilul: la o grădiniţă de stat sau o grădiniţă particulară. Evident că tot ce înseamnă peste finanţarea de bază este datoria şcolii sau a mediului privat, dacă oferă condiţii mai bune, şi părintele decide. Dar e important că şi aici se deschide competiţia. Se sparg nişte mentalităţi pe care credeam odată că nu ne vom putea atinge de ele şi lăsăm posibilitatea părintelui de a-şi duce copilul acolo unde el simte că există calitate şi performanţă, pentru că statul îi spune: "acolo unde e calitate, acolo finanţăm!". Unde decide părintele că merge preşcolarul, acolo susţinem această finanţare.

Nu în ultimul rând, tot din Pactul Naţional pentru Educaţie - depolitizarea directorilor de şcoli. Şcoala trebuie separată, din acest punct de vedere, de influenţa politică prin faptul că directorul nu mai poate fi membru al unui partid politic.

În privinţa învăţământului superior, modificările din nou sunt de substanţă şi merg pe aceeaşi linie: descentralizare şi instituirea calităţii, ca prim element de ierarhizare a tuturor instituţiilor de învăţământ superior din România. De aceea, avem o diferenţiere a universităţilor în funcţie de performanţe şi care va duce la o clasificare riguroasă a universităţilor, astfel încât fiecare student, fiecare părinte, fiecare om din această ţară să ştie standardele fiecărei universităţi.

Garantăm autonomia universitară, numai că spunem foarte clar că autonomia universitară nu este nelimitată şi în afara legii. În cazul în care vor mai putea apărea incidente de genul "Spiru Haret", această lege spune foarte clar: mergem de la o primă măsură, care poate fi suspendarea rectorului, până la desfiinţarea universităţii, pentru că, în asemenea situaţii, punem în pericol funcţionarea normală şi încrederea în sistemul educaţional. Deci, cei care, în dispreţul legii, organizează examene de admitere, înmatriculează studenţi, oferă diplome nerecunoscute de statul român din perspectiva calităţii, aceste lucruri trebuie oprite; iar legea le opreşte, instituind răspunderea publică a universităţilor pentru asemenea acte şi, în acelaşi timp, ierarhizează universităţile şi le oferă informaţiile necesare.

Creşte autonomia universitară prin împuternicirea Senatului să stabilească structura internă a universităţilor. Înfiinţarea, desfiinţarea universităţilor rămâne la nivelul senatelor universitare, care au această putere de decizie şi apreciere.

Se înfiinţează Registrul Matricol Unic, ca o bază de date electronică pentru toţi studenţii, de la toate universităţile acreditate, care face transparent traseul lor educaţional şi împiedică falsificarea diplomelor.

Un element, iarăşi, de noutate pe care legea îl presupune, din nou, o modificare de fond care credem noi că va crea concurenţă - în sensul bun al cuvântului - şi susţinere a performanţei universitare: eliminăm criteriul vechimii, pentru avansarea în interiorul sistemului de învăţământ superior. Acum, pentru a trece de la o anumită treaptă universitară la alta, de la asistent la lector, de la lector la conferenţiar, de la conferenţiar la profesor, trebuie să stai cel puţin un număr de ani fix în acea poziţie după care, chiar dacă ai îndeplinite condiţiile academice, nu poţi promova până nu trece intervalul acela de timp. Punem stop unei asemenea practici şi dăm liber competenţei şi valorii universitare. Poţi să fii profesor universitar şi la o vârstă sub 30 de ani, după cum nu vei ajunge niciodată profesor universitar, indiferent ce vârstă ai, dacă nu ai standardele academice îndeplinite. Prin aceasta, răspundem şi nevoii multor tineri din această ţară care ne-au spus: "pot să fiu în Statele Unite sau în Marea Britanie profesor universitar, dar în România trebuie să aştept "n" ani ca să ajung; fie, eventual, să se elibereze postul până pleacă profesorul care se află în fruntea catedrei, fie, prin lege, că mi s-a impus un anumit număr de ani". Spunem direct şi expres: competenţa academică certificată prin lucrări, prin diplome, prin doctorate, prin publicaţii - criterii prevăzute de lege - să rămână singurul element de promovare în învăţământul universitar!

Se instituie şi aici finanţarea de bază, finanţarea suplimentară şi complementară a universităţilor, în aceleaşi coordonate, pentru a susţine performanţa academică şi universitară.

Se instituie un cod de etică şi un raport anual al rectorului pentru prezentarea stării universităţii - şi la aspectele calitative, şi la conflictele de interese, şi cu privire la modul în care există un raport cu studenţii, şi la implicarea lor în viaţa academică, deci responsabilizăm universitatea în raport cu societatea, cu privire la ceea ce ei desfăşoară.

Deschidem posibilitatea instituirii în mediul universitar, în învăţământul superior, a sistemului managerial care vizează conducerea universităţilor. Avem sistemul colegial de astăzi, bazat pe alegere şi vot. Deschidem posibilitatea ca universităţile, prin cartă, să poată opta şi pentru sistemul managerial în conducerea lor. Asta înseamnă că va apărea, din start, competiţie între universităţi. Vom vedea ce sistem va fi mai eficient pentru calitatea actului educaţional din România - cel colegial, îmbunătăţit de această lege, sau cel managerial pe care îl deschidem astăzi, oferind posibilitatea universităţilor să decidă.

Întărim controlul calităţii actului academic prin oferirea de garanţii suplimentare instituţiilor de verificare a calităţii, întrucât acestea sunt independente şi autonome, iar deciziile lor sunt suverane şi, practic, singurul element în ierarhizarea universităţilor, în acreditarea programelor de studii, în acreditarea masteratelor să fie elementul care vizează calitatea şi nu alte elemente complementare.

De asemenea, reglementăm conflictele de interese, introducem regimul incompatibilităţilor, astfel încât să ne asigurăm că, pe de o parte, în universităţi doar interesul academic este servit, iar pe de altă parte, sancţionăm drastic plagiatul şi anulăm orice post, indiferent când a fost obţinut, dacă el s-a obţinut prin fraudă şi plagiat, tot ca element, repet, de întărire a spiritului de responsabilitate publică al universităţii şi, pe de altă parte, de întărire a controlului calităţii actului managerial şi academic.

Doamnelor şi domnilor,

Sunt multe alte lucruri noi care provoacă schimbări de structură şi de fond în sistemul educaţional din România. Pentru ca acest lucru să aibă loc, am venit astăzi în faţa Parlamentului şi, în mod oficial, declar că Guvernul, în temeiul Constituţiei, îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul de Lege care vizează educaţia naţională.

Este un proiect extrem de important şi vreau să mulţumesc tuturor acelora care s-au implicat, şi sunt foarte mulţi, poate aş nedreptăţi pe cineva dacă aş încerca să menţionez pe unii sau pe alţii care au contribuit decisiv la fundamentarea acestor lucruri. Vreau să ştiţi că nu sunt creaţiile mele. Eu doar le-am analizat cu colegii mei şi, împreună cu Ministerul Educaţiei, le-am pus în această formulă a legii, încât să fie cea mai bună formulă posibilă pentru sistemul educaţional din România. Au participat, de la toţi cei care au lucrat la Pactul Naţional pentru Educaţie, la toţi cei care lucrează în Ministerul Educaţiei, la consultarea cu societatea civilă organizată de Parlamentul României.

Vă mulţumesc dumneavoastră pentru efortul pe care l-aţi depus de a citi, analiza şi formula amendamente. Am preluat peste 50 de amendamente, formulate de dumneavoastră, în completarea acestei Legi a educaţiei naţionale, amendamente care s-au integrat, repet, în ceea ce cu toţii am convenit: Pactul Naţional pentru Educaţie.

Vă mulţumesc tuturor şi să sperăm că, odată cu adoptarea acestei legi, fiecare dintre noi vom fi mândri că am contribuit la schimbarea sistemului educaţional din România.

Vă mulţumesc. (aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulţumesc, domnule prim-ministru.

Sunt convins că a fost doar o scăpare nemenţionarea ministrului educaţiei, a doamnei Ecaterina Andronescu, care în mod evident a avut un rol important alături de mulţi alţii în acest efort.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vă reamintesc faptul că, urmare a prezentării Proiectului Legii educaţiei naţionale, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, poate fi depusă moţiune de cenzură în termen de trei zile de la prezentare, potrivit art.114 alin.(2) din Constituţie.

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă această şedinţă comună şi pentru următorul moment al şedinţei de astăzi, într-o sesiune separată, evident, am s-o rog pe doamna preşedinte Roberta Anastase să preia conducerea şedinţei următoare.

Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 17,40.