Dezbateri parlamentare

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă invit să luaţi loc în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, continuăm lucrările de azi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 174; sunt absenţi 151, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare.

Intrăm în ordinea de zi şi daţi-mi voie, pentru început, să-i dau cuvântul doamnei Cristina Pocora, preşedintele Comisiei pentru egalitate de şanse.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Mulţumesc, domnule Toader.

Stimaţi colegi,

Stimaţi invitaţi,

În urmă cu 11 ani, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat ziua de 25 noiembrie ca Zi Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, recunoscând şi promovând astfel ideea că drepturile femeii sunt drepturi ale omului şi că violenţa de gen reprezintă o încălcare a drepturilor omului, care necesită intervenţia fermă a statelor.

În întreaga lume au loc anual, în perioada 25 noiembrie-10 decembrie, manifestări consacrate luptei împotriva violenţei asupra femeilor, derulate deopotrivă de instituţii şi autorităţi publice şi societatea civilă.

Violenţa împotriva femeilor constituie o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ale femeilor, care nu trebuie şi nu poate fi ignorată, pusă sub tăcere sau tolerată.

Actele de violenţă asupra femeii reprezintă o violare a drepturilor garantate prin Declaraţia universală a drepturilor omului şi, în principal, dreptul la viaţă, la libertate şi la siguranţa propriei persoane, dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor şi relelor tratamente inumane şi degradante, dreptul la egală protecţie din partea legii, dreptul de a fi protejat prin lege împotriva atingerilor aduse onoarei şi reputaţiei, dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie, dreptul la libertate de opinie şi de exprimare.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, violenţa se defineşte ca fiind ameninţarea sau utilizarea intenţionată a forţei fizice sau a puterii împotriva propriei persoane, împotriva altei persoane sau împotriva unui grup sau unei comunităţi care provoacă sau riscă să provoace un traumatism, un deces, prejudicii de natură psihologică, o dezvoltare necorespunzătoare sau privaţiuni.

Declaraţia privind eliminarea oricăror forme de discriminare împotriva femeii, de la a cărei adoptare au trecut 31 de ani, defineşte acest tip de violenţă ca fiind orice act de violenţă îndreptat împotriva persoanelor de sex feminin, care cauzează sau care poate cauza femeilor un prejudiciu sau suferinţe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă aceasta este manifestată în viaţa publică sau viaţa privată.

Violenţa împotriva femeilor se manifestă sub diverse forme. Ea poate să apară în orice fel de relaţie familială, în orice mediu social, indiferent de zona geografică, de vârstă sau de natură etnică.

Violenţa împotriva femeilor este un flagel care se manifestă la scara întregii lumi şi care, din păcate, face şi astăzi numeroase victime.

Conform unui studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite, o femeie din trei a suferit sau va suferi, în decursul existenţei sale, ca urmare a actelor de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică.

În România, în anul 2009, numărul total de cazuri de violenţă în familie înregistrate şi raportate a fost de 12.416, din care 6.804 femei din cele 9.631 de cazuri cu sex specificat şi de 101 decese, din care 45 femei, din cele 78 de cazuri cu sex precizat, conform datelor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Femeile victime ale violenţei în familie suportă un cost individual imens, prin lezarea integrităţii fizice, psihice şi demnităţii lor ca fiinţe umane, iar societatea are în sarcină costurile uriaşe aferente îngrijirii medicale a victimelor violenţei în familie, protecţia victimelor, precum şi cele cu servicii sociale, sistemul de justiţie şi poliţie implicate.

Din păcate, ziua de 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor găseşte România fără un cadru legislativ şi instituţional, capabil să garanteze în mod real drepturile femeii şi, de asemenea, să asigure protecţia victimelor violenţei în familie.

Deşi îşi propusese ca prioritate legislativă pentru 2009, apoi pentru 2010, modificarea şi completarea substanţială a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Guvernul nu a promovat încă în Parlament un astfel de proiect.

De asemenea, Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, responsabilă cu elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicilor în domeniul violenţei în familie a fost desfiinţată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329 din 5 noiembrie 2009, astfel, problematica violenţei în familie, dispărând de pe agenda publică, în condiţiile în care România este tributară unei mentalităţi tradiţionale şi permisive, iar organizaţiile internaţionale desfăşoară campanii ample şi recomandă statelor membre măsuri urgente şi hotărâte împotriva fenomenului violenţei în familie.

Alăturându-se campaniei paneuropene de luptă împotriva violenţei asupra femeilor, iniţiată de Consiliul Europei, Parlamentul României a adoptat la data de 23 noiembrie 2006 o declaraţie prin care condamna în mod public şi fără rezerve violenţa împotriva femeilor, inclusiv violenţa în familie, afirma că lupta pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor constituie o prioritate pe agenda de lucru, atât în forul legislativ, cât şi în teritoriu, în circumscripţiile electorale.

Preocupările parlamentarilor în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie s-au materializat în formularea unor propuneri legislative aflate în prezent în procedură legislativă la Senat şi Camera Deputaţilor, acestea vizând modificarea substanţială a legislaţiei în ceea ce priveşte: definirea formelor de violenţă, protecţia victimelor violenţei, dezvoltarea unui sistem unitar de servicii specializate, acordate atât victimelor violenţei în familie, cât şi agresorilor familiali, crearea şi implementarea unui sistem de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă.

De aceea, prin prezenta declaraţie, mă alătur colegilor parlamentari, membri ai Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, dar nu numai, pentru a reafirma angajamentul nostru, ca reprezentanţi aleşi ai poporului, de a scoate la lumină problematica violenţei în familie şi în special îndreptată împotriva femeii şi de a o aduce pe agenda publică, de a contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi instituţional, care să garanteze femeilor că nu vor fi supuse violenţei sau ameninţărilor cu violenţa, de a contribui la crearea unui mediu lipsit de violenţă şi de ameninţarea cu violenţa, prin promovarea valorilor egalităţii, de a implica deopotrivă, bărbaţi şi femei, în lupta împotriva violenţei asupra femeilor.

Avem convingerea că succesul luptei împotriva violenţei asupra femeilor, inclusiv a violenţei în familie, contribuie la constituirea unei societăţi în care drepturile fundamentale ale cetăţenilor, femei şi bărbaţi deopotrivă, sunt respectate.

Vă mulţumesc, stimaţi colegi, doamnă preşedinte, stimaţi invitaţi. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnă preşedinte, vă mulţumesc pentru această iniţiativă. O să îi rog pe colegi să aştepte două minute, este un gest foarte frumos pe care doamnele din Parlament astăzi îl fac şi vă rog să acceptaţi, dragi colegi, florile din partea doamnelor. (Doamnele deputat oferă domnilor deputaţi flori, cu mesajul: "Violenţa asupra femeii ne răneşte pe toţi. Nu fi indiferent! Nepăsarea poate ucide! Nu da, dăruieşte!").

Mai aşteptăm un minut, să termine doamnele cu împărţitul florilor.

Doamnelor şi domnilor, momentul foarte frumos, pentru care vreau să-i mulţumesc doamnei preşedinte Cristina Pocora şi întregii Comisii pentru egalitate de şanse şi domnului ambasador, prezent aici în sală, la acest moment, aş vrea acum să încheiem şi să intrăm în procedurile noastre de zi cu zi.