Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 27 septembrie 2011

2. Numiri:

   

Domnul Ioan Oltean:

    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Stimaţi colegi, continuăm dezbaterile. Vă rog să mă urmăriţi cu atenţie.

 
Video in format Flash/IOS

Punctul 1 din ordinea de zi - Numirea Avocatului Poporului - punctul 2 din ordinea de zi - Numirea unui membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în funcţia de vicepreşedinte - şi punctul 3 din ordinea de zi - Numirea a doi membri (un senator şi un deputat) ai Comisiei de Evaluare a Activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - au fost dezbătute în ultima şedinţă a Camerelor reunite...

(Domnul senator Ilie Sârbu solicită cuvântul.)

Imediat, domnule senator. Imediat.

...din 20 septembrie 2011. Urmează doar să ne pronunţăm asupra acestor puncte prin vot secret pe buletine de vot, care va avea loc după ce vom parcurge şi celelalte puncte din ordinea de zi.

Domnule senator, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu:

Domnule preşedinte,

Am făcut o solicitare. Dumneavoastră treceţi direct la vot, la liste. Cred că şi acesta este un abuz. Şi am mai spus-o şi cu altă ocazie. Se pare că noi venim din viitorul dumneavoastră. Ar trebui să vă gândiţi bine la lucrul acesta.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

N-am înţeles, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ilie Sârbu (din sală):

E greu, e greu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnilor colegi, vă rog să mă urmăriţi cu atenţie.

(Domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului, solicită cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da, domnul secretar de şedinţă. Vă rog, domnule senator.

(Domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Ţuţuianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am numărat de mai multe ori. Suntem 197 în sală. Ca atare, vă rog să luaţi act de această situaţie. Eu îmi fac datoria de secretar al şedinţei de astăzi să vă informez.

(Domnul senator Adrian Ţuţuianu, secretar al Senatului, revine la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă citez art. 22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care spune următorul lucru: "În timpul şedinţelor, liderii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui şedinţei comune verificarea întrunirii cvorumului. Preşedintele şedinţei comune va decide dacă acest lucru este necesar."

Având în vedere că noi ne vom exprima prin vot în urma unui apel nominal, după ce vom parcurge ordinea de zi, apreciez că apelul nominal o să-l facem la vremea respectivă. Acum consider că lucrările pot să continue, folosindu-mă de prevederile art. 22 din Regulamentul pe care şi dumneavoastră îl invocaţi, domnule lider.

(Domnul deputat Mircea Duşa solicită cuvântul pe procedură.)

Vă rog!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Duşa:

Domnilor preşedinţi,

Domnule preşedinte de şedinţă Ioan Oltean,

Eu am recunoscut acel principiu democratic, că minoritatea se supune majorităţii, dar în condiţiile legii şi ale respectării Regulamentelor, domnule preşedinte.

Dumneavoastră nu aţi respectat nici măcar arta negocierii. Totuşi, activitatea în Parlament este una a negocierii. În opera dumneavoastră grandioasă, de a deveni partid-stat, vreţi să luaţi toate funcţiile de la anumite instituţii care sunt în subordinea Parlamentului, şi asta vreau să rămână consemnat în stenograma şedinţei de astăzi, pentru că, probabil, peste un an sau doi, va trebui să revedem această stenogramă.

Dumneavoastră faceţi un abuz, ne băgaţi pumnul în gură, vreţi să vă numiţi oamenii în toate instituţiile, pentru a controla tot ce există în statul acesta român, şi creaţi un precedent. Precedentul îl creaţi astăzi, şi nu uitaţi că, peste un an sau doi, vi se va plăti cu aceeaşi monedă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule lider, fără ameninţări, pentru că nu mi se pare normal să avem o asemenea atitudine. Vreau doar să precizez următorul lucru: o oră aţi tot citat din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, invocând anumite prevederi ale acestui Regulament. V-am citat şi eu art. 22 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi respect prevederile pe care vi le-am citat din art. 22.

Eu cred că lucrurile sunt foarte clare. Aş dori să continuăm dezbaterile noastre pe marginea ordinii de zi care a fost deja aprobată.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi votul asupra numirii unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (niciunul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi).

Punctul 4 din ordinea de zi, numirea unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

(Domnul senator Verestóy Attila solicită cuvântul.)

Domnule senator, pe procedură? Pe procedură. Vă rog!

Domnul senator Verestóy Attila.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Verestóy Attila:

Domnilor colegi,

Onoraţi domni preşedinţi,

Sigur că se pot face acuzaţii de toate felurile, dar adevărul va rezulta la sfârşit şi nu are de ce să le fie teamă colegilor noştri din opoziţie, pentru că, dacă nu vom avea numărul de buletine de vot suficient, sigur că votul nu va fi valabil.

Din sală: Introduceţi buletine.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Verestóy Attila:

Nu se introduc buletine, pentru că membrii Birourilor permanente asistă şi la distribuirea buletinelor de vot, şi la numărarea voturilor.

Deci totuşi, nu trebuie să aruncăm cu acuzaţii înainte de a se consuma.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule senator.

O precizare care vine să întărească dorinţa noastră de corectitudine în şedinţa de astăzi.

Dau cuvântul doamnei preşedinte Eugenia Barna, preşedinta Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, pentru a prezenta raportul comun al celor două comisii.

Doamna preşedinte, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor parlamentari,

Raport comun suplimentar cu privire la audierea, în vederea numirii, a doi membri în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Comisiile pentru buget, finanţe şi Comisiile pentru muncă din Camera Deputaţilor şi Senat au fost sesizate de către Birourile permanente reunite şi s-au întrunit astăzi, 27 septembrie 2011, pentru audierea candidaturilor depuse pentru ocuparea locurilor vacante de membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Au fost depuse două candidaturi din partea Consiliului Economic şi Social, după cum urmează: domnul Soare Vladimir şi Mihalache Dragoş.

În cadrul audierilor, candidaţii au făcut o prezentare a activităţii şi competenţelor profesionale în domeniu, iar membrii comisiilor reunite au adresat întrebări candidaţilor cu privire la sistemul de pensii private, întrebări la care aceşti candidaţi au răspuns în mod corespunzător.

Domnul Soare Vladimir a fost votat cu majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor prezenţi, având o abţinere, iar domnul Mihalache Dragoş a fost votat, cu unanimitate de voturi, de senatorii şi deputaţii prezenţi.

De asemenea, menţionăm că grupurile parlamentare ale PDL din Senat şi Camera Deputaţilor au transmis o adresă prin care solicită retragerea propunerii de numire a domnului Ghizdeanu Ion în calitatea de membru.

În urma audierilor din şedinţele din 22 iunie şi 27 septembrie 2011, Comisiile permanente reunite pentru muncă şi cele pentru buget din Camera Deputaţilor şi Senat propun plenului Parlamentului, spre aprobare, nominalizarea pentru calitatea de membri a următorilor candidaţi: Toma Cristian Vasile, Odobescu Dan, Soare Vladimir şi Mihalache Dragoş.

Precizez că trebuie să alegem trei candidaţi din cei patru. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Să înţeleg că toţi cei patru candidaţi se află în sala de şedinţă? Da.

Din partea grupurilor parlamentare există vreo intervenţie?

Domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule deputat Ioan Oltean, preşedinte de şedinţă,

Spuneam, la începutul şedinţei comune, că şi acest raport este lovit de nulitate. Şi am să vă rog pe dumneavoastră să întrebaţi preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor dacă a avut cvorum şi cum s-a constituit acest cvorum pentru fiecare comisie în parte şi, mai ales, să ne spună dacă a avut cvorum la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital de la Senat. Şi atunci, vom şti care este adevărul şi, dacă vom avea un raport care nu este legal, atunci este clar că nu se poate vota un asemenea raport.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Mai sunt alte intervenţii din sală? Dacă nu sunt, rămâne să ne pronunţăm prin vot şi atunci vom clarifica şi problema pusă în discuţie la sfârşitul şedinţei.

 
Video in format Flash/IOS Numirea în funcţia de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României a:

Domnul Ioan Oltean:

Următorul punct pe ordinea de zi, punctul 5, numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi.

   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Am solicitat ceva, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Eu v-am solicitat ceva. Spuneţi da sau ba.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Am înţeles, domnule deputat. Am spus: o să spunem "da" la sfârşit, când ne vom pronunţa prin vot asupra raportului comisiei sesizate în fond.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Înainte, domnule preşedinte, să ştim ce votăm.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Doamna preşedinte, raportul a fost întocmit? Vă rog să prezentaţi raportul comisiilor sesizate în fond, cu propunerile făcute, pentru ca plenul să se pronunţe asupra lor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport comun privind propunerile pentru numirea consilierilor de conturi şi conducerii Curţii de Conturi a României, conform prevederilor Constituţiei României, republicată, precum şi ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Comisiile pentru finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor au fost sesizate şi s-au întrunit în data de 20 septembrie 2011, procedând la audierea următorilor candidaţi propuşi de grupurile parlamentare pentru a fi numiţi membri ai Curţii de Conturi pentru un mandat de nouă ani: Stănescu Georgeta Carmen, Hurjui Ioan, Negrea Lucian, Pelea Aurona Marta, Anton Ioan şi Lakatos Petru.

În urma audierilor, comisiile au hotărât, cu majoritate de voturi, nominalizarea pentru funcţiile de consilieri, pentru un mandat de nouă ani, începând cu data de 15 octombrie 2011, a celor enunţaţi, precum şi nominalizarea domnului Anton Ioan pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.

Supunem plenului, spre aprobare, lista consilierilor pentru Curtea de Conturi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Sunt observaţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt observaţii. Colegii noştri propuşi se află în sală? Îi salutăm şi îi rugăm să nu aibă emoţii... sau să aibă emoţii justificate, pentru că votul urmează la sfârşitul şedinţei.

Am epuizat şi acest punct al ordinii de zi.

 
Video in format Flash/IOS Numirea preşedintelui, a doi vicepreşedinţi şi a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor:

Punctul 6 din ordinea de zi, numirea preşedintelui, a doi vicepreşedinţi şi a unui membru ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Doamna preşedinte Barna Maria Eugenia, astăzi sunteţi de serviciu. Vă rog să prezentaţi şi acest raport, cu propunerile pe care comisia le-a înaintat către plenul reunit al celor două Camere.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Eugenia Barna:

Raport comun înlocuitor cu privire la audierea candidaţilor pentru numirea preşedintelui, a vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 al Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, reunite în ziua de 27 septembrie 2011, au procedat la audierea următorilor candidaţi: domnul Buzoianu Constantin şi domnul Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel, ca urmare a adresei Grupului parlamentar al PDL nr. 16/712 din 27.09.2011, prin care ni s-a comunicat că domnul Comăniciu Romeo Ionuţ este înlocuit de domnul Buzoianu Constantin pentru funcţia de preşedinte, prin retragerea primului, iar domnul Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel este nominalizat pentru funcţia de vicepreşedinte.

Cei doi candidaţi au prezentat CV-urile şi au răspuns întrebărilor formulate de către membrii celor două comisii de specialitate, abilitate în acest sens de către Birourile permanente.

În urma audierilor, comisiile reunite au supus la vot candidaturile propuse şi au hotărât, cu majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor prezenţi astăzi, să supună plenului Parlamentului următoarea componenţă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor:

- domnul Constantin Buzoianu, pentru funcţia de preşedinte, pentru un mandat de cinci ani;

- domnul Gheorghe-Cornel Coca-Constantinescu, pentru funcţia de vicepreşedinte, pentru un mandat de cinci ani:

- domnul Tudor Baltă, pentru funcţia de vicepreşedinte, pentru un mandat de cinci ani;

- domnul Doru-Claudian Frunzulică, pentru calitatea de membru, pentru un mandat de cinci ani.

Toţi cei propuşi se află în sală.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Din partea Grupurilor parlamentare sunt intervenţii? Nu sunt. Continuăm dezbaterile noastre.

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului deputat Göndör Marius-Sorin ca membru al Consiliului Statistic Naţional.

Următorul punct din ordinea de zi, punctul 7, numirea reprezentanţilor Parlamentului României în componenţa Consiliului Statistic Naţional.

Avem raportul. Vă rog să fie prezentat raportul comisiilor sesizate în fond.

Domnul deputat Vainer, domnule vicepreşedinte, vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vainer:

Domnilor preşedinţi de şedinţă,

Stimate colege şi stimaţi colegi senatori şi deputaţi,

Raport comun cu privire la audierea pentru numirea unui membru în Consiliul Statistic Naţional.

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2009 a organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România, comisiile parlamentare abilitate, reunite în ziua de 19 septembrie 2011, au procedat la audierea candidatului Göndör Marius-Sorin.

Candidatul a prezentat curriculum vitae şi a răspuns întrebărilor formulate de către membrii comisiilor de specialitate, abilitate în acest sens.

În urma audierilor, cu majoritate de voturi, comisiile reunite propun plenului Parlamentului nominalizarea candidatului Göndör Marius-Sorin pentru calitatea de membru în Consiliul Statistic Naţional, pentru un mandat de doi ani.

Semnează: preşedinte Varujan Vosganian, de la Senat, preşedinte Mihai Tudose, de la Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, stimate coleg.

Sunt observaţii ale grupurilor parlamentare, ale opoziţiei? Nu sunt observaţii.

Raportul a fost prezentat, rămâne să ne pronunţăm prin vot.

 
    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule secretar.

Stimaţi colegi,

Potrivit procedurii aprobate, urmează să ne exprimăm prin vot, pe buletine de vot, asupra propunerilor pe care dumneavoastră le-aţi ascultat.

Rugămintea mea este ca, după citirea catalogului şi exprimarea votului, să nu părăsiţi sala, pentru că vom supune votului şi hotărârea propusă de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări privind soluţionarea contestaţiei doamnei consilier de conturi Funar Marioara Sabina.

Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile art. 37 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, deputatul şi senatorul votează "pentru", lăsând neatinse numele şi prenumele persoanei propuse şi votează "contra", ştergând numele şi prenumele persoanei propuse.

Vă rog să mă urmăriţi cu atenţie, domnilor colegi, inclusiv domnul senator Cristian Rădulescu, inclusiv domnul deputat Daniel Buda, vă rog să mă urmăriţi cu atenţie, stimaţi colegi. Inclusiv, doamna preşedinte.

Vă rog să urmăriţi următoarea frază: sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor al căror nume nu au fost tăiate depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea.

Vă precizez, pentru uşurinţa votului că, la numirea Avocatului Poporului, există un singur post şi sunt doi candidaţi. Trebuie să tăiem un nume şi să rămână un nume neatins. Iar la numirea unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt patru candidaţi pe trei locuri şi trebuie să rămână netăiate trei nume. Restul buletinelor de vot cuprind atâtea nume câte locuri sunt.

Rog acum chestorii să-şi ocupe locurile pentru a distribui buletinele de vot. Urnele şi buletinele de vot să fie prezentate spre văzul tuturor.

Îl rog pe domnul secretar al Biroului permanent al Senatului să înceapă apelul nominal.

Vă rog să urmăriţi urnele şi să depuneţi buletinele de vot în urnele pe care sunt trecute numele instituţiilor respective.

Domnii chestori sunt rugaţi să treacă la masa tehnică. Un domn chestor de la Camera Deputaţilor şi un domn chestor de la Senat. (Discuţii la prezidiu)

Domnule senator Berceanu, vă rog frumos să ne daţi o mână de ajutor.

Rog senatorii să se pregătească. Urnele sunt în faţa dumneavoastră, iar buletinele de vot sunt pregătite.

Cred că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a putea începe să votăm.

Stimaţi colegi, din acest moment începe procedura de vot şi vă rog să urmăriţi cu atenţie apelul. Veţi primi şapte buletine de vot.

Domnule senator, daţi citire catalogului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Ţuţuianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Albert Álmos - prezent
Andrei Florin-Mircea - prezent
Andronescu Ecaterina - absentă
Antonescu George-Crin-Laurenţiu - absent
Arcaş Viorel - absent
Ariton Ion - prezent
Badea Viorel-Riceard - prezent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule senator, numai o secundă pentru că am impresia că nu s-a reţinut exact procedura de vot.

Stimaţi colegi,

"Pentru", votaţi lăsând netăiat numele candidaţilor.

"Împotrivă", votaţi tăind numele candidaţilor.

Pentru Avocatul Poporului sunt doi candidaţi şi este un singur loc, iar pentru Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt patru candidaţi şi trei locuri. În rest, locul şi candidatul.

Vă rog să fiţi atenţi şi să votaţi în deplină cunoştinţă de cauză.

Domnule senator, domnului deputat Giurgiu Mircia îi încuviinţăm să voteze, are de mers într-un loc deosebit, la fel şi domnul deputat Doru Leşe, vă rog să reţineţi şi-i trecem, pe urmă, prezenţi.

Mulţumesc frumos, domnule senator. Vă mulţumesc tare mult.

Vă rog să continuaţi acum citirea catalogului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Ţuţuianu:

Banias Mircea-Marius - prezent
Bara Ion - prezent
Başa Petru - prezent
Bădescu Iulian - absent
Bălan Gheorghe-Pavel - absent
Belacurencu Trifon - absent
Berca Gabriel - prezent
Berceanu Radu-Mircea - prezent
Bîgiu Marian-Cristinel - absent
Bîrlea Gheorghe - prezent
Blaga Vasile - prezent
Boagiu Anca-Daniela - prezentă
Boitan Minerva - absentă
Bokor Tiberiu - prezent
Borza Dorel-Constantin-Vasile - prezent
Bota Marius-Sorin-Ovidiu - absent
Calcan Valentin-Gigel - prezent
Câmpanu Liviu - prezent
Chelaru Ioan - absent
Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent
Chivu Sorin-Serioja - prezent
Cibu Constantin-Sever - prezent
Cinteză Mircea - prezent
Coca Laurenţiu Florian - absent
Constantinescu Florin - absent
Constantinescu Viorel - absent
Cordoş Alexandru - absent
Corlăţean Titus - delegaţie
Crăciun Avram - absent
Cseke Attila-Zoltán - absent
Daea Petre - absent
David Cristian - absent
David Gheorghe - prezent
Diaconescu Cristian - delegaţie
Diaconu Mircea - absent
Dobra Nicolae - prezent
Dumitru Constantin - absent
Fekete-Szabó András-Levente - prezent
Feldman Radu-Alexandru - prezent
Filip Petru - prezent
Fodoreanu Sorin - prezent
Frâncu Emilian-Valentin - absent
Frunda György - absent
Găină Mihăiţă - absent
Geoană Mircea-Dan - absent
Ghişe Ioan - absent
Greblă Toni - absent
Grosu Corneliu - prezent
Günthner Tiberiu - prezent
Gyerkó László - prezent
Haşotti Puiu - absent
Hărdău Mihail - prezent
Humelnicu Augustin-Daniel - prezent
Ichim Paul - absent
Igaş Traian-Constantin - prezent
Ion Vasile - prezent
Iordănescu Anghel - prezent
Jurcan Dorel - prezent
Lazăr Sorin-Constantin - absent
Luca Raymond - absent
Mang Ioan - absent
Marcu Gheorghe - absent
Mardare Radu-Cătălin - absent
Marian Ovidiu - prezent
Marian Valer - absent
Markó Béla - prezent
Mazăre Alexandru - delegaţie
Măgureanu Cezar-Mircea - prezent
Mărcuţianu Ovidius - prezent
Meleşcanu Teodor-Viorel - absent
Mihăilescu Petru-Şerban - prezent
Mitrea Elena - absentă
Mitrea Miron-Tudor - absent
Mîrza Gavril - absent
Mocanu Alexandru - prezent
Mocanu Toader - prezent
Moga Nicolae - absent
Mustăţea Vasile - absent
Mutu Gabriel - absent
Necula Marius-Gerard - prezent
Nedelcu Vasile - prezent
Nicoară Marius-Petre - absent
Nicoară Romeo-Florin - absent
Nicolaescu Sergiu-Florin - absent
Nicula Vasile-Cosmin - absent
Nistor Vasile - absent
Niţă Mihai - prezent
Onofrei Orest - prezent
Oprea Dumitru - prezent
Oprea Mario-Ovidiu - absent
Panţuru Tudor - prezent
Paşca Liviu-Titus - absent
Păran Dorin - prezent
Pereş Alexandru - prezent
Pintilie Vasile - prezent
Plăcintă Sorina-Luminiţa - prezentă
Pop Gheorghe - absent
Popa Cornel - absent
Popa Mihaela - prezentă
Prodan Tiberiu-Aurelian - prezent
Prunea Nicolae-Dănuţ - absent
Rasaliu Marian-Iulian - prezent
Rădulescu Cristian - prezent
Rădulescu Şerban - absent
Robu Nicolae - absent
Rotaru Ion - absent
Ruşanu Dan-Radu - absent
Ruşeţ Ion - prezent
Saghian Gheorghe - absent
Savu Daniel - absent
Sârbu Ilie - absent
Sbîrciu Ioan - prezent
Secăşan Iosif - prezent
Severin Georgică - absent
Silistru Doina - absentă
Staicu Dumitru-Florian - prezent
Stănişoară Mihai - prezent
Şova Dan-Coman - absent
Tămagă Constantin - absent
Toma Ion - prezent
Ţopescu Cristian-George - absent
Ţuţuianu Adrian - prezent şi nu votează
Udriştoiu Tudor - prezent
Urban Iulian - absent
Valeca Şerban Constantin - absent
Vasilescu Lia-Olguţa - absentă
Verestóy Attila - prezent
Voicu Cătălin - absent
Voiculescu Dan - absent
Vosganian Varujan - absent

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Rog pe domnii chestori de la Camera Deputaţilor să prezinte...

Mai sunt senatori care au fost ieşiţi din sală?

Îl rog pe domnul secretar să-i nominalizeze pe acei colegi care au fost absenţi. Poate, între timp, au revenit în sală.

Vă rog să aveţi grijă unde puneţi buletinele de vot, să nu greşiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Ţuţuianu:

65 de senatori, din care au votat 64.

Repetăm prezenţa senatorilor.

Constantinescu Viorel - absent
Cseke Attila-Zoltán - absent
Diaconescu Cristian - absent
Dumitru Constantin - absent
Frunda György - absent
Urban Iulian - absent

Vă rog să constataţi că şi a doua oară sunt absenţi.

Am făcut apelul celor de la putere care erau absenţi. Nu este niciunul în plus.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar.

Rog doi chestori de la Camera Deputaţilor să ia în primire buletinele de vot.

Rog secretarul de şedinţă, domnul Dumitru Pardău să se pregătească pentru apelul nominal.

Rar, nu vă grăbiţi, pentru a da posibilitatea fiecărui deputat să voteze fără greşeală.

Vă rog să începeţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Adomniţei Cristian Mihai - absent
Albu Gheorghe - prezent
Alecu Valeriu - prezent
Almăjanu Marin - absent
Amet Aledin - prezent
Ana Gheorghe - absent
Anastase Roberta-Alma - prezentă
Andon Sergiu - absent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Florin Serghei - prezent
Antal István - prezent
Antochi Gheorghe - absent
Apostolache Mihai Cristian - prezent
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arion Viorel - prezent
Atanasiu Teodor - absent
Avram Marian - prezent
Axenie Carmen - prezentă
Balan Ioan - prezent
Balcan Viorel - prezent
Banu Mihai - prezent
Barbu Sulfina - prezentă
Barna Maria Eugenia - prezentă
Bădălan Eugen - prezent
Bădulescu Adrian - prezent
Bănicioiu Nicolae - absent
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
Bejinariu Eugen - absent
Berci Vasile - absent
Béres Ştefan Vasile - prezent
Blaga Iosif Veniamin - prezent
Bleotu Vasile - absent
Boabeş Dumitru - absent
Bobeş Marin - absent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Boghicevici Claudia - prezentă
Boiangiu Victor - prezent
Boldea Mihail - prezent
Borbély László - prezent
Bordeianu Dan - absent
Bostan Emil - prezent
Bot Octavian - absent
Botiş Ioan- Nelu - prezent
Boureanu Cristian Alexandru - prezent
Brătianu Matei Radu - absent
Brînză William Gabriel - prezent
Buciuta Ştefan - prezent
Bud Nicolae - prezent
Buda Daniel - prezent
Buda Viorel-Vasile - absent
Budurescu Daniel-Stamate - absent
Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
Buican Cristian - absent
Burcău Doina - absentă
Burlacu Cristian-Ion - absent
Burnei Ion - absent
Buta Sorin Gheorghe - prezent
Calimente Mihăiţă - absent
Canacheu Costică - prezent
Cantaragiu Bogdan - prezent
Cazan Mircea Vasile - absent
Călian Petru - prezent
Călin Ion - absent
Cărare Viorel - prezent
Câmpeanu Mariana - absentă
Chircu Doiniţa-Mariana - prezentă
Chirilă Constantin - prezent
Chiriţă Dumitru - absent
Chisăliţă Ioan Narcis - absent
Chiţoiu Daniel - absent
Chiuariu Tudor-Alexandru - absent
Cindrea Ioan - absent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciocan Gheorghe - absent
Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - absent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Coclici Radu Eugeniu - absent
Coroamă Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - absent
Cristea Victor - absent
Cristian Horia - absent
Croitoru Cătălin - prezent
Damian Ioan - absent
Dascălu Constantin - absent
Derzsi Ákos - prezent
Dobre Ciprian Minodor - absent
Dobre Cristina Elena - prezentă
Dobre Victor Paul - absent
Dolineaschi Andrei - absent
Donţu Mihai-Aurel - absent
Dragomir Gheorghe - absent
Drăghici Mircea-Gheorghe - absent
Drăghici Sonia-Maria - absentă
Drăgulescu Iosif Ştefan - prezent
Dugulescu Marius Cristinel - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - absentă
Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
Dumitrică George Ionuţ - absent
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ion - absent
Duşa Mircea - absent
Edler András György - prezent
Erdei Dolóczki István - absent
Farago Petru - prezent
Farkas Anna-Lili - prezentă
Fenechiu Relu - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - absent
Florescu Adrian - prezent
Frunzulică Doru-Claudian - prezent
Fuia Stelian - prezent
Gabor Gheorghe - absent
Ganţ Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Graţiela Leocadia - absentă
Geantă Florian Daniel - prezent
Georgescu Filip - absent
Gerea Andrei Dominic - absent
Gheorghe Tinel - prezent
Gherasim Vasile - prezent
Ghiţă Cornel - prezent
Ghiţă-Eftemie Stelian - prezent
Ghiveciu Marian - absent
Giurgiu Mircia - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - absent
Göndör Marius-Sorin - prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - absentă
Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
Grama Horia - absent
Grosaru Mircea - prezent
Gurzău Adrian - prezent
Gust Băloşin Florentin - absent
Hogea Gheorghe - prezent
Holban Titi - absent
Holdiş Ioan - prezent
Horj Pavel - absent
Hrebenciuc Viorel - absent
Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă
Iacob Strugaru Stelică - prezent
Ialomiţianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - absent
Ibram Iusein - absent
Iftime Dragoş-Adrian - prezent
Ignat Miron - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - absent
Iordache Luminiţa - prezentă
Iorguş Zanfir - prezent
Irimescu Mircea - absent
Itu Cornel - absent
Jipa Florina Ruxandra - absentă
Jolţa Nicolae - absent
Kelemen Atilla-Béla-László - prezent
Kelemen Hunor - prezent
Kerekes Károly - prezent
Korodi Attila - prezent
Kötő Iosif - prezent
Lakatos Petru - prezent
Leşe Doru Braşoan - prezent
Liga Dănuţ - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Luca Ciprian-Florin - absent
Lup Silvestru Mircea - absent
Lupu Mihai - absent
Macaleţi Costică - absent
Manda Iulian Claudiu - absent
Manolescu Oana - prezentă
Marian Dan Mihai - prezent
Marin Mircea - prezent
Marinescu Antonella - absentă
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Mazilu Constantin - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Militaru Constantin Severus - prezent
Mircovici Niculae - prezent
Mitrea Manuela - absentă
Mocanu Adrian - absent
Mocanu Vasile - absent
Mocioalcă Ion - absent
Moldovan Carmen Ileana - absentă
Moldovan Emil Radu - absent
Morega Dan Ilie - prezent
Motreanu Dan-Ştefan - prezent - nu votează
Movilă Petru - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Mustea-Şerban Răzvan - prezent
Nassar Rodica - absentă
Năstase Adrian - absent
Neacşu Marian - absent
Nechifor Cătălin-Ioan - absent
Neculai Marius - prezent
Negoiţă Robert-Sorin - absent
Negruţ Clement - prezent
Nica Dan - absent
Nica Nicolae-Ciprian - absent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - absent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana - absent
Nistor Laurenţiu - absent
Niţă Constantin - absent
Niţu Adrian Henorel - prezent
Nosa Iuliu - absent
Novac Cornelia-Brânduşa - prezentă
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Olar Corneliu - prezent
Olosz Gergely - prezent
Oltean Ioan - prezent
Oprea Gabriel - prezent
Oprişcan Mihai Doru - prezent
Orban Ludovic - absent
Pál Árpád - prezent
Palaşcă Viorel - absent
Palăr Ionel - absent
Paleologu Theodor - prezent
Pambuccian Varujan - prezent
Pandele Sorin Andi - prezent
Panţîru Tudor - absent
Pardău Dumitru - prezent
Păduraru Nicuşor - prezent
Păsat Dan - prezent
Păun Nicolae - prezent
Pâslaru Florin-Costin - absent
Petö Csilla-Mária - prezentă
Petrescu Cristian - prezent
Petrescu Petre - absent
Pieptea Cornel - absent
Pirpiliu Ştefan Daniel - prezent
Plăiaşu Gabriel - absent
Pocora Cristina-Ancuţa - absentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - absent
Pop Virgil - absent
Popa Florian - absent
Popa Octavian-Marius - absent
Popeangă Vasile - absent
Popescu Adrian - absent
Popescu Cosmin Mihai - prezent
Popescu Dan-Mircea - absent
Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - absent
Popov Duşan - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
Postolachi Florin - prezent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - prezent
Prigoană Vasile-Silviu - prezent
Radan Mihai - absent
Rădulescu Adrian - prezent
Răţoi Neculai - absent
Rebenciuc Neculai - prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian - absent
Riviş-Tipei Lucian - prezent
Rizea Cristian - absent
Rogin Marius - prezent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roşca Lucreţia - absentă
Rusu Valentin - prezent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Săftoiu Ana Adriana - absentă
Săniuţă Marian-Florian - prezent
Săpunaru Nini - absent
Sârbu Marian - prezent
Scutaru Adrian George - absent
Seremi Ştefan - prezent
Seres Dénes - prezent
Socaciu Victor - absent
Solomon Adrian - absent
Soporan Vasile Filip - prezent
Spînu Teodor-Marius - prezent
Stan Ioan - absent
Stan Ion - absent
Stan Nicolae - absent
Stanciu Anghel - absent
Stavrositu Maria - prezentă
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - prezentă
Stragea Sorin Constantin - absent
Stroe Ionuţ-Marian - absent
Stroe Mihai - prezent
Stroe Radu - absent
Stroian Toader - prezent
Surpăţeanu Mihai - prezent
Surupăceanu Mugurel - absent
Şandru Mihaela Ioana - absentă
Ştefan Viorel - absent
Ştirbeţ Cornel - prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel - absent
Tabără Valeriu - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - absent
Tărâţă Culiţă - prezent
Tătaru Florin-Cristian - absent
Teodorescu Horia - absent
Tiţa-Nicolescu Gabriel - prezent
Tîlvăr Angel - absent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Trandafir Teodora Virgina - absentă
Trăşculescu Alin Silviu - prezent
Tudose Mihai - absent
Turcan Raluca - prezentă
Tuşa Adriana Diana - absentă
Ţaga Claudiu - prezent
Ţintean Ioan - absent
Ţîmpău Radu Bogdan - absent
Ţurcanu Florin - absent
Ţurea Răzvan - prezent
Udrea Elena Gabriela - prezentă
Uioreanu Horea-Dorin - absent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Attila - prezent
Varga Lucia-Ana - absentă
Vasile Aurelia - absentă
Vasilică Radu Costin - absent
Vişan Gelu - prezent
Vîlcu Samoil - prezent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - absent
Vlădoiu Aurel - absent
Voicu Mădălin-Ştefan - absent
Voicu Mihai Alexandru - absent
Voinescu-Cotoi Sever - prezent
Vreme Valerian - prezent
Zamfirescu Sorin Ştefan - prezent
Zătreanu Dan-Radu - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - absent
Zisopol Dragoş Gabriel - prezent
Zoicaş Gheorghe - prezent

În urma apelului nominal, sunt prezenţi şi votează 174 de deputaţi.

 
    ................................................
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă ocupaţi locurile în sala de şedinţă.

Avem datele de la Comisia de numărare a voturilor. Rog liderii grupurilor parlamentare să invite în sala de şedinţă pe cei care mai sunt aici astăzi.

 
Video in format Flash/IOS

Preşedintele Comisiei de numărare a voturilor, un membru al Birourilor permanente reunite, domnul senator Gheorghe David, va da citire procesului-verbal încheiat cu ocazia numărării voturilor. Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea Avocatului Poporului

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României,

>în temeiul prevederilor art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea Avocatului Poporului.

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 236;

Numărul de voturi anulate - 2;

Numărul total de voturi valabil exprimate - 234.

După verificarea şi numărarea voturilor, au rezultat următoarele:

  • pentru domnul Dorneanu Valer
    Voturi pentru - 13
    Voturi contra - 221
  • pentru domnul Iancu Gheorghe
    Voturi pentru - 216
    Voturi contra - 18

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numirea Avocatului Poporului se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere faptul că din totalul de 469 de parlamentari au fost prezenţi 239 de parlamentari, din care: pentru domnul Iancu Gheorghe au votat 216 parlamentari, iar pentru domnul Dorneanu Valer au votat 13 parlamentari, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi lege pentru numirea domnului Iancu Gheorghe în funcţia de Avocat al Poporului pentru un mandat de 5 ani.

Mulţumesc. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule senator.

 
Video in format Flash/IOS Numirea în funcţia de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României a:

Pentru următorul proces-verbal îl invit pe domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte al Autorităţii de Audit

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului,

în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine, de către deputaţi şi senatori, asupra candidaţilor propuşi pentru numirea unor consilieri de conturi, în conformitate cu prevederile art. 8 şi ale art. 46 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările ulterioare,

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate: 235;

Numărul de voturi anulate - 0

Numărul total de voturi valabil exprimate - 235.

După verificarea şi numărarea voturilor, au rezultat următoarele:

  • doamna Stănescu Georgeta Carmen - consilier de conturi
    Voturi pentru - 228
    Voturi contra - 7
  • domnul Hurjui Ioan - consilier de conturi
    Voturi pentru - 233
    Voturi contra - 2
  • domnul Negrea Lucian - consilier de conturi
    Voturi pentru - 2
    Voturi contra - 3
  • doamna Pelea Aurora Marta - consilier de conturi
    Voturi pentru - 231
    Voturi contra - 4
  • domnul Lakatos Petru - consilier de conturi
    Voturi pentru - 231
    Voturi contra - 4
  • domnul Anton Ioan - consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit,
    Voturi pentru - 232
    Voturi contra - 3

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirile în funcţie se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat şi că, din totalul de 469 de parlamentari, au fost prezenţi 239 de parlamentari, care au votat "pentru", aşa cum v-am prezentat mai devreme, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au constatat că este întrunită majoritatea necesară pentru numirea acestora în funcţiile pentru care au candidat.

Încheiat astăzi, 27 septembrie 2011.

Felicitări! (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Pe procedură, domnul vicepreşedinte Ştefan Valeriu Zgonea.

Domnule coleg, vă ascultăm cu maximă atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Ştiu că sunteţi maximizat, domnule preşedinte, am observat.

Nu ştiu cum să zic, dragă putere, că din opoziţie am mai rămas trei, ca pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, patru, cu secretarul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Aşa să vă subţiaţi până la alegeri!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Aşa să vă ajute Dumnezeu să ajungeţi şi dumneavoastră! Tot trei.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Dragi colegi,

Nu aş fi intervenit. Am lăsat doi dintre distinşii mei prieteni şi colegi să vorbească în numele Birourilor permanente reunite. Aş vrea să fac prima rectificare. Niciun coleg din Grupurile parlamentare ale PNL şi din Grupurile parlamentare ale PSD nu a semnat procesele-verbale.

Mie mi se pare ... Sunt de 10 ani în Parlament. Mi se pare că democraţia are limitele ei - şi vă cunosc pe foarte mulţi şi vă apreciez, vă apreciez şi jocul. Ştiu care sunt limitele lui şi l-am înţeles de foarte multe ori.

Mie mi se pare incorect şi imoral şi absolut nelegal să spui că 65 de senatori înseamnă cvorum la Senat.

Eu ştiu care va fi argumentul guvernării: "Nu scrie în Regulament."

Acum, daţi-mi voie să vă prezint logica mea, aceeaşi logică pe care o avea şi distinsul dumneavoastră coleg, azi preşedinte de partid şi prim-ministru, şi cei care eraţi în 2007 şi în 2008 şi care aduceaţi această logică. Dacă nu recunoaşteţi, scrie în stenograme.

Deci noi cerem cvorum colegilor din comisiile permanente. Cerem cvorum la fiecare şedinţă din Camera Deputaţilor şi din Senat, iar atunci când cele două Camere se reunesc, cvorumul înseamnă ca doar cei de la Camera Deputaţilor să fie în cvorum, cei de la Senat să fie cât se poate, până la 236 sau viceversa.

Cu tot respectul pe care-l am faţă de dumneavoastră - aşa cum spunea şi colegul mai devreme, înainte de vot -, dacă 5 înseamnă cvorum din 11, atunci şi 65 înseamnă cvorum din 137.

Eu am vrut să spun, în numele opoziţiei, că aceasta este o mare greşeală pe care o faceţi şi este o abordare neconstructivă a unui Regulament în legătură cu care ştiţi că avem dreptate.

Şi dacă dumneavoastră vreţi, înainte de a vorbi de majoritatea celor prezenţi, să nu uitaţi de cvorumul de şedinţă, iar cvorumul de şedinţă înseamnă 65 pe prezenţa pe care aţi făcut-o, şi aţi făcut-o de foarte multe ori în acest Parlament. Când dumneavoastră eraţi în opoziţie, aţi cerut, când s-a făcut prezenţa, ca acela să fie cvorumul de şedinţă.

Mulţi dintre cei care au condus în numele PDL-ului, PD pe vremea aceea, cei care astăzi încearcă să interpreteze Regulamentul, dar erau în bancă cu mine şi-l interpretau altfel, ştiu că am dreptate. Cu tot respectul, pentru două voturi, nu mi se pare corect să facem ce facem astăzi aici.

Nu mă interesează colegii, din respect pentru că au luat votul. I-am umilit în comisie, cerându-le cvorum, iar în plen, când dumneavoastră spuneţi că plenul este majoritar, nu mai avem nevoie de cvorum la Senat.

Aici nu pot să înţeleg. Poate dumneavoastră sunteţi mai bine pregătiţi decât mine şi aveţi un raţionament şi o logică pe care le veţi spune de la acest microfon. Eu nu le contest, dar vă rog pe toţi cei care veţi vorbi după mine să vă aduceţi aminte că aţi fost la acest microfon, când eu eram mai tânăr, şi când spuneaţi exact ce spun şi eu acum.

Atunci, de ce mai sunt două Camere? De ce avem nevoie de cvorum? De ce semnăm prezenţa şi dumneavoastră spuneţi: "Domnule preşedinte de şedinţă, cvorumul să fie jumătate plus unu din cei care semnează", dacă atunci când citeşti o prezenţă pentru un buletin de vot şi ştii că ai prezenţi 65 de senatori din 137..., acela nu mai este cvorum?!

(Intervenţie neinteligibilă din sală)

Domnule deputat, eu cred că mă ştiţi... Dacă greşesc, îmi cer scuze. Nu vreau să dialoghez cu sala. Dacă vreţi să ţineţi un discurs, poftiţi aici, în locul meu, şi eu vă ascult cu tot respectul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să-l respectaţi pe cel care vorbeşte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Mulţi dintre dumneavoastră sunteţi mai vechi decât mine în Parlament şi aţi format şi aţi scris regulamente.

Dacă vreţi să ne jucăm aşa, eu vă spun că nu este bine. Eu aşa văd democraţia. Poate greşesc, poate nu mă pricep la ea, dar poate toată scara de valori pe care dumneavoastră mi-aţi spus-o când eraţi în opoziţie: să fie un raport între putere şi opoziţie, acum nu mai există. Pot să vină 230 de deputaţi şi 3 senatori, 5 senatori... şi sunt 236, şi atunci votăm. De ce mai avem o Cameră? De ce vorbim despre pluripartidism, dacă aşa interpretăm?

Cu tot respectul, nu vreau să supăr pe nimeni dintre dumneavoastră, sunt convins că veţi veni cu hârtiile în mână şi veţi spune: "Nu scrie nicăieri în Regulament."

Câteodată bunul-simţ este mai bun decât un regulament.

Dacă ceri unei comisii să fie în cvorum, dacă ceri unei Camere să fie în cvorum, trebuie să ceri şi plenului reunit să fie în cvorum, iar cvorum înseamnă pentru fiecare Cameră în parte.

Cei care sunt jurişti sau au mai scris prin tot felul de reviste ştiu ce înseamnă parlamentarismul şi ar trebui să respectăm aceste lucruri.

Domnule preşedinte,

Noi atât am avut să vă spunem. În rest, vă urăm succes pentru colegii pe care i-aţi numit - din punctul meu de vedere, neregulamentar, ca să nu spun nelegal. Le urez succes şi Domniilor Lor în activitate, dar poate că un pic din democraţia pe care dumneavoastră aţi construit-o în 1990, cei care aveţi părul alb astăzi sau sunteţi miniştri... Eu am înţeles-o greşit... Dacă 5 este majoritar din 11 şi 65 este majoritar din 137, înseamnă că am lacune de matematică destul de mari.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Daţi-mi voie să exprim şi eu o poziţie vizavi de punctul dumneavoastră de vedere.

(Domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, se deplasează la microfonul central pentru a lua cuvântul.)

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Daţi-mi voie să exprim o poziţie vizavi de punctul de vedere exprimat de către distinsul nostru prieten şi coleg, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Logica domnului deputat este aproape impecabilă. Din păcate, însă, noi, aici, nu putem să luăm decizii şi hotărâri după logică, ci după regulamente, după ceea ce stă scris în Regulamentele şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sau ale plenului celor două Camere.

Astăzi am fost în faţa Parlamentului României. Hotărârile care au fost luate, au fost luate de către Parlamentul României. Parlamentul are un număr total de membri. Orice hotărâre care se ia, dacă în lege nu se precizează, în mod expres, se ia după Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde se vorbeşte peste tot fie de jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, fie de jumătate plus unu din numărul celor prezenţi. Sediul materiei în problematica supusă astăzi atenţiei Parlamentului României este art. 38 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sau ale Parlamentului.

Am să citesc penultimul alineat în întregime: "Acordarea încrederii Guvernului şi retragerea încrederii acordate se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor." Este o expresie foarte clară, pe înţelesul tuturor, şi al opoziţiei, şi al puterii.

Textul curge mai departe: "Celelalte alegeri şi numiri în funcţii se hotărăsc cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi." O altă formulare foarte clară pentru toată lumea, lipsită de ambiguitate. Dacă legiuitorul ar fi dorit să meargă pe logică expusă de distinsul nostru coleg, cu siguranţă, s-ar fi regăsit în textul de lege.

De aceea, eu cred că astăzi nu poate fi pusă, nici măcar în glumă, la îndoială existenţa cvorumului, pe de o parte, şi a existenţei numărului de voturi, pentru ca fiecare dintre cei ce astăzi au participat la numiri în funcţii să fi întrunit numărul de voturi necesar.

Acolo unde legiuitorul a precizat expres - este vorba de pensii private, dacă am reţinut bine - acolo, în procesul-verbal, se va stipula acest lucru.

De aceea, stimaţi colegi, eu cred că numirile în funcţii, astăzi, au fost făcute în deplină concordanţă cu reglementările în vigoare, în speţă, cu acest Regulament care a fost atât de des invocat astăzi şi de către putere, şi de către opoziţie, şi, în consecinţă, nimeni nu poate să aibă cel mai mic dubiu în ceea ce priveşte lipsa de legalitate, lipsa de cvorum, lipsa de voturi absolut necesare pentru numirile în funcţii.

De aceea, resping punctul de vedere exprimat, cu tot respectul faţă de distinsul meu coleg şi prieten, dar cred că aici vorbim de prevederi exprese şi nu de logica unuia sau altuia.

Vă mulţumesc.

(Domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, revine la prezidiu.)

Înainte de a-i oferi cuvântul domnului deputat Nicolicea, domnul vicepreşedinte doreşte să intervină. Vă rog, stimate coleg.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

E ca-n cancerul acesta din fotbal. Noi vrem să intrăm 11 şi cu arbitrul 12, şi ceilalţi nu sunt măcar 7, şi uitaţi de Regulament.

Aţi vorbit foarte frumos în interiorul expozeului, extraordinar de bine. Aţi uitat de cvorum. Cvorumul de şedinţă este cel pe care dumneavoastră îl prezentaţi la început. Cvorumul de vot este prezenţa, că de aceea punem secretarul să ţipe aici.

Dacă dumneavoastră sunteţi prezenţi, colegii mei deputaţi, nu ar mai avea nicio raţiune ca să citească secretarul prezenţa.

Dumneavoastră, când aţi construit Regulamentul, l-aţi obligat pe secretar tocmai să creeze acest raport şi să verifice cvorumul de vot.

Când aveţi 65 de senatori, citiţi de un senator, din 137 de senatori, următorul vot - cum şi dumneavoastră, de foarte multe ori, şi doamna preşedinte aici, de faţă, aţi închis şedinţa - nu mai era valabil. Eu asta vreau să vă spun.

Nu putem să spunem că 65 este cvorum la Senat sau la Camera Deputaţilor, din 332 astăzi, dacă sunt mai mult de 166, nu avem cvorum, după care, în Camerele reunite nu mai contează această logică. Această logică este tocmai pentru ca cei care sunt în opoziţie să poată să susţină şi să aibă un cuvânt de spus. Altfel, ar trebui să spună: "Domnule, dumneavoastră aţi câştigat alegerile cu un vot mai mult decât noi. Toată Camera este a dumneavoastră." Şi atunci, dumneavoastră hotărâţi tot. Patru ani de zile venim în faţa votului electoratului.

Asta am vrut să vă spun eu. Logica dumneavoastră este perfectă, dar aţi uitat cvorumul. Eu pot să spun despre ce vreau să fac în sala aceasta, dar prima condiţie ca să pot ajunge la microfon este să intru în sală. După ce intru în sală, a doua condiţie este ca dumneavoastră să-mi daţi cuvântul, pentru că, altfel, nu vorbesc.

A treia condiţie este să mă exprim în două minute sau cinci minute.

Prima condiţie a noastră, dragi colegi, era să fim mai mult de jumătate plus unu din 137 de colegi la Senat, ca distinşii mei colegi senatori să poată să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

În rest, tot binele din lume pentru dumneavoastră şi pentru distinşii mei colegi!

Orice argument pe care mi-l aduceţi îl învăţ şi mă pregătesc pentru viitor, dar învăţ taine noi ale matematicii şi acum, dacă tot discutăm despre neutroni, neutrini şi că teoria lui Einstein s-ar putea să fie greşită, poate că învăţăm că şi 65 este mai mare decât jumătate din 137. Nu mă deranjează, la vârsta mea învăţ orice.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, distins coleg.

Doreşte să ia cuvântul domnul deputat Nicolicea. Poate domnul deputat, fiind şi fost coleg de partid, găseşte un limbaj prin care să se înţeleagă mai bine ceea ce am spus şi eu.

(Intervenţie neinteligibilă din sală a domnului deputat Ştefan Valeriu Zgonea.)

Şi de stânga. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Nicolicea:

Dacă intervenţia colegului a fost în glumă, a reuşit să ne descreţească frunţile. Dacă a fost serioasă, am să dau o soluţie finală.

Cu privire la cvorumul de prezenţă, există decizii ale Curţii Constituţionale, care precizează că cvorumul de prezenţă este o noţiune care poate să fie stabilită de Regulamentul fiecărei Camere sau, respectiv, Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere.

În ceea ce priveşte modalitatea de socotire a cvorumului - şi separat, şi împreună - probabil că avem o noţiune de şedinţă comună şi alta, separat, a celor două Camere.

Observaţi că, dacă am merge mai departe, ar fi trebuit să avem urne separate pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, ceea ce nu se întâmplă. Soluţia pe care o propun este - dacă a vorbit serios - să ne identifice şi care sunt buletinele de vot ale senatorilor faţă de cele ale deputaţilor, iar în cazul votului cu bile, să identifice şi să separe bilele senatorilor de cele ale deputaţilor. (Râsete şi aplauze în sală)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat Nicolicea.

 
Video in format Flash/IOS

Continuăm prezentarea proceselor-verbale. Domnule senator Gheorghe David, vă rog să daţi citire următorului proces-verbal.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui membru în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului Romaniei,

în temeiul prevederilor art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,

au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea domnului Gavrilă Alexe, în calitatea de membru, cu funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 237;

Numărul de voturi anulate - 0;

Numărul total de voturi valabil exprimate - 237,

din care:

Voturi pentru - 234

Voturi contra - 3

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirea în funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere că, din totalul de 469 de parlamentari, au fost prezenţi 239 de parlamentari, din care au votat "pentru" 234, Birourile permanente reunite au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi de Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere pentru numirea domnului Gavrilă Alexe în calitatea de membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în funcţia de vicepreşedinte.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar.

Următorul proces-verbal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui senator şi a unui deputat în calitatea de membru al Comisiei pentru evaluarea activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului,

în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate, prin vot secret cu buletine de vot, de către deputaţi şi senatori asupra numirii domnului senator Marian-Cristinel Bîgiu şi a domnului deputat Iulian Iancu în calitatea de membru al Comisiei pentru evaluarea activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 235;

Numărul de voturi anulate - 0

Numărul total de voturi valabil exprimate - 235,

din care:

  • Bîgiu Marian-Cristinel - senator
    Voturi pentru - 224
    Voturi contra - 11
  • Iulian Iancu - deputat
    Voturi pentru - 223
    Voturi contra - 12

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirea în funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere rezultatul votului, Birourile permanente reunite au constatat că ambii candidaţi au întrunit majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a fi numiţi membri ai Comisiei pentru evaluarea activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

 
Video in format Flash/IOS Numirea preşedintelui, a doi vicepreşedinţi şi a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor:

Domnule preşedinte,

Mai am un singur proces-verbal de prezentat, dacă-mi permiteţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe David:

Da?

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea preşedintelui, a vicepreşedinţilor şi a unui membru ai Comisiei de supraveghere a asigurărilor

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României,

în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de către deputaţi şi senatori asupra numirii domnului Buzoianu Constantin în funcţia de preşedinte, a domnilor Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel şi Baltă Tudor, în funcţia de vicepreşedinţi, şi a domnului Frunzulică Doru-Claudian în funcţia de membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru un mandat de 5 ani,

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 234;

Numărul de voturi anulate - 0

Numărul total de voturi valabil exprimate - 234,

din care:

  • domnul Buzoianu Constantin - preşedinte
    Voturi pentru - 230
    Voturi contra - 4
  • domnul Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel - vicepreşedinte,
    Voturi pentru - 234
    Voturi contra - 0
  • domnul Baltă Tudor - vicepreşedinte
    Voturi pentru - 232
    Voturi contra - 2
  • domnul Frunzulică Doru-Claudian - membru
    Voturi pentru - 231
    Voturi contra - 3

Potrivit prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 38 alin. (7) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, numirea în funcţie se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, aşa cum am prezentat, Birourile permanente reunite au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere pentru numirea domnului Buzoianu Constantin în funcţia de preşedinte, a domnilor Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel şi Baltă Tudor în funcţia de vicepreşedinte şi a domnului Frunzulică Doru-Claudian în funcţia de membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru un mandat de 5 ani.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar.

Vă rog să poftiţi la tribună, domnule secretar, pentru a asigura numărul de secretari necesari pentru buna desfăşurare a lucrărilor.

 
Video in format Flash/IOS Numirea domnului deputat Göndör Marius-Sorin ca membru al Consiliului Statistic Naţional.

Îl rog pe domnul secretar Dumitru Pardău să dea citire următoarelor procese-verbale.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Pardău:

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea unui reprezentant al Parlamentului României în componenţa Consiliului Statistic Naţional

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României,

în temeiul prevederilor art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea unui reprezentant al Parlamentului României în componenţa Consiliului Statistic Naţional.

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 235;

Numărul de voturi anulate - 0

Numărul total de voturi valabil exprimate: 235,

din care:

Voturi pentru -232

Voturi împotrivă - 3

Având în vedere faptul că din totalul de 469 de parlamentari au fost prezenţi 239, din care au votat "pentru" 232 de parlamentari, Birourile permanente reunite au constatat că este întrunită majoritatea de voturi cerută de lege pentru numirea domnului Göndör Marius-Sorin, ca reprezentant al Parlamentului României, în componenţa Consiliului Statistic Naţional pentru un mandat de 2 ani.

Încheiat astăzi, 27 septembrie 2011.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea şi votul asupra numirii unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (niciunul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi).

Proces-verbal

referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra numirii unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României,

în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, asupra propunerilor de numire a domnilor: Toma Cristian Vasile, Odobescu Dan, Soare Vladimir şi Mihalache Dragoş în calitatea de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru un mandat de cinci ani

Au constatat următoarele:

Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;

Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 239;

Numărul total de voturi exprimate - 235;

Numărul de voturi anulate - 9

Numărul total de voturi valabil exprimate - 226.

După verificarea şi numărarea voturilor au rezultat următoarele:

  • domnul Toma Cristian Vasile - membru
    Voturi pentru - 224
    Voturi contra - 2
  • domnul Odobescu Dan - membru
    Voturi pentru - 7
    Voturi contra - 219
  • domnul Soare Vladimir - membru
    Voturi pentru - 217
    Voturi contra - 9
  • domnul Mihalache Dragoş - membru
    Voturi pentru - 222
    Voturi contra - 4.

Având în vedere faptul că din totalul de 469 de parlamentari au fost prezenţi 239 şi, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Pensiilor Private, numirea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a membrilor acestei comisii se face cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, se constată că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea necesară, respectiv 235 de voturi.

Încheiat astăzi, 27 septembrie 2011.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule secretar.

Vă rog să vă ocupaţi locul la prezidiu. Domnule secretar Pardău, lăsaţi dialogul cu distinşii noştri miniştri după şedinţă.

Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru modul în care aţi participat, să-i felicit pe toţi cei care astăzi au obţinut votul de încredere al majorităţii parlamentarilor.

Să le urăm succes şi să-i rugăm să-şi pună întreaga lor activitate în slujba cetăţeanului şi să respecte legea şi numai legea.

Succes deplin, stimaţi demnitari!

Îi rog pe cei ce au candidat şi au obţinut votul de încredere pentru Curtea de Conturi, pe consilierii Curţii de Conturi, şi pe domnul Gheorghe Iancu să poftească, după ce se încheie lucrările şedinţei, în birou la doamna preşedinte Roberta-Alma Anastase pentru a depune jurământul în faţa celor doi preşedinţi de şedinţă.

Dumneavoastră, tuturor, vă doresc o seară bună! Toate cele bune!

Ne revedem săptămâna viitoare în plenul fiecărei Camere.

Până atunci, fiecare la treaba lui!

După depunerea jurământului de către consilierii Curţii de Conturi şi de către Avocatul Poporului, membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se reunesc în sala de şedinţă pentru a reglementa problematica ce-i cade în sarcină.

Vă mulţumesc tuturor. O seară bună şi să auzim numai de bine!

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 19.00.