|
Domnul Adrian-Miroslav Merka: Mulţumesc. O procedură mai specială. Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor, Domnule preşedinte al Senatului, Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vreau să aducem aici, în Parlamentul României, un pios omagiu în memoria celui care a fost Václav Havel. Personalitatea lui Václav Havel, artizan al "Revoluţiei de catifea" din Cehia şi apărător al valorilor democratice, a depăşit graniţele ţării sale, fiind recunoscut drept un om de mare viziune şi corectitudine de către întreaga lume democratică. Preşedinte al Republicii Cehoslovacia şi preşedinte al Republicii Cehe, Václav Havel a marcat în mod pozitiv şi decisiv parcursul democratic al ţării sale, dar şi al întregii lumi, contribuţia sa la supremaţia valorilor autentice fiind incontestabilă. Forţa pe care personalitatea fostului preşedinte ceh a emanat-o de-a lungul timpului a venit, în mod incontestabil, din credinţa sa în bine, în principiile democraţiei, în natura pozitivă a oamenilor pe care i-a reprezentat. În spatele personalităţii sale nu s-au aflat niciodată marile flageluri care macină pe mulţi dintre oamenii politici de azi pentru atingerea vreunui interes personal. Prin moartea sa, Václav Havel lasă un gol imens nu doar în cadrul poporului ceh, ci pentru întreaga omenire. Cu toate acestea, istoria democraţiei contemporane nu va putea fi povestită fără un capitol special dedicat fostului preşedinte. Odată cu trecerea sa în nefiinţă, Václav Havel face pasul de la o mare personalitate politică la un simbol istoric ce va traversa generaţii şi frontiere. Stimaţi colegi senatori şi deputaţi, În numele comunităţii cehe din România, în numele minorităţilor din România, vă rog să ţinem un moment de reculegere în semn de respect pentru cel care a fost marele om de stat Václav Havel. (Se păstrează un moment de reculegere.) Vă mulţumesc. Fie-i ţărâna uşoară!
|