|
În conformitate cu prevederile art.54 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, vă informez cu privire la hotărârile Biroului permanent din data de 22 decembrie 2011, prin care au fost aplicate sancţiuni disciplinare unor domni deputaţi. Astfel, în temeiul art.54 şi art.55 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi al art.213 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a fost aplicată sancţiunea de interzicere a participării la lucrările Camerei Deputaţilor pentru o zi, domnilor deputaţi: Dugulescu Marius, Liga Dănuţ, Rusu Valentin, Ana Gheorghe, Dumitru Ion, Luca Ciprian-Florin, Stan Ioan, Berci Vasile. Această sancţiune este prevăzută la art.53 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Hotărârile respective au fost comunicate fiecărui deputat. Termenul pentru contestaţie este de 15 zile. Nu au fost înregistrate contestaţii. Biroul permanent a solicitat liderilor grupurilor să le comunice domnilor deputaţi ziua din luna februarie în care se pune în aplicare sancţiunea. A trebuit să facem această comunicare în faţa plenului. Aşa prevede Statutul deputaţilor şi senatorilor.
|