|
În consecinţă, putem intra în ordinea de zi. Nu înainte de a-i dat cuvântul domnului deputat Zoicaş. Domnule Solomon, am spus domnul deputat Zoicaş. L-am anunţat, daţi-mi voie să nu se supere distinsul nostru coleg pentru că n-am respectat o anumită ordine. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Gheorghe Zoicaş: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Aş fi preferat să mă adresez doamnei preşedinte Roberta Anastase, pentru că dânsa a gestionat problema deplasărilor parlamentarilor în străinătate. Şi aş vrea să mă refer... din motive de buget în primul rând sau din alte motive pe care dumneavoastră le-aţi stabilit în Biroul permanent, aş vrea să mă refer aici la activitatea grupurilor de prietenie între state. Şi aici fac apel, neavând grup parlamentar, la dumneavoastră, ca să luaţi în discuţie în Biroul permanent formarea unei posibile delegaţii în Olanda sau viceversa, din partea Parlamentului olandez, la invitaţia Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi a Senatului, discutând această problemă referitoare la intrarea României în spaţiul Schengen. Deci, nu cred că nu ar fi o ocazie bună şi, în sfârşit, probabil în al doisprezecelea ceas, să folosim şi instituţia aceasta a Parlamentului în relaţiile diplomatice ale României cu alte state. De aceea, vin cu rugămintea de a discuta în Biroul permanent. Aici am lista celor care fac parte din acest grup de prietenie, mai ales că sunt cinci senatori care aparţin coaliţiei de guvernare. Dânşii au şi mai mult timp liber acum, neavând cvorum la anumite şedinţe, să facă parte dânşii din această delegaţie. Sau să invităm, repet, o delegaţie din partea Parlamentului olandez. Dacă se pune problema bugetului de a face o deplasare, eu, probabil şi alţi colegi, suportăm integral această deplasare. Dar haideţi să vedem şi noi, probabil că aceste grupuri de prietenie de aceea au fost înfiinţate, ca să activeze. Asta este rugămintea şi dacă se poate să ne-o susţineţi în Biroul permanent. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc. E o propunere interesantă, sper s-o reţinem şi să fie discutată în forul de conducere al Camerei Deputaţilor. Domnul deputat Adrian Solomon, înţeleptul din Biblie. Domnule deputat, cu tot dragul, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Adrian Solomon: Mulţumesc, domnule preşedinte. Tot pe procedură şi mai mult ca să întărim anumite aspecte pe care bine le-aţi citat din regulament. De fapt, dumneavoastră aţi făcut un singur lucru: aţi demontat toate argumentele campaniei mincinoase a puterii împotriva protestului Grupului parlamentar al PSD şi PNL de o lună de zile, prin care spuneţi că nu venim la serviciu şi nu avem dreptul să încasăm indemnizaţii şi aşa mai departe. Vreau să ştiu dacă colegii dumneavoastră care au semnat şi nu sunt prezenţi în sală au dreptul la aceste indemnizaţii. Şi dacă da, în baza căror legi şi regulamente? În rest, faceţi ceea ce ştiţi mai bine, conduceţi şedinţele fără cvorum, neapărat fără un cvorum consacrat prin semnătură, să spunem. 131 aţi spus că sunt semnaţi pe liste, în sală nu-s mai mulţi de 70 cu tot cu invitaţii pe care nu-i observaţi că sunt neregulamentar în băncile parlamentare. De aceea, vreau să întărim încă o dată: dacă consideraţi că cei care au semnat nu merită să-şi primească indemnizaţia, haideţi să vedem care sunt cei care au semnat fără să fie prezenţi. Şi să faceţi un apel nominal. Atâta doar, ca să fiţi corecţi, cu argumentele dumneavoastră pe care le aduceţi ducând în derizoriu un protest cât se poate de serios al opoziţiei parlamentare.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Eu vă reamintesc, pentru că aţi făcut trimitere la faptul că nu lucrăm în cvorum, vă repet: art.144 din regulament spune că la dezbaterea pe articole nu e nevoie de cvorum. Vă repet: vă dorim în Parlament, veniţi în Parlament. Nicio diurnă de deplasare nu se acordă decât în temeiul semnăturii pe actul de prezenţă.
|