Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 iunie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.57/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 26 iunie 2012

2. Aprobarea unor modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie.

 

Domnul Vasile Blaga:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul 1 al ordinii de zi avem modificări în componenţa nominală a unor grupuri parlamentare de prietenie. Grupul Român al Uniunii Interparlamentare a avut în vedere solicitările primite de la Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor care propune unele modificări în componenţa nominală a grupurilor parlamentare de prietenie, astfel: Grupul parlamentar de prietenie România-Regatul Thailandei, includerea în componenţa grupului a domnului deputat Dan-Radu Zătreanu, în calitate de preşedinte, în locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului parlamentar al domnului Dragoş-Adrian Iftime; doi, Grupul parlamentar de prietenie România-Japonia, includerea în componenţa grupului a domnului deputat Adrian Gurzău, în calitate de secretar, în locul rămas vacant ca urmare a încetării mandatului de parlamentar al domnului Dragoş-Adrian Iftime.

Vă consult dacă sunt obiecţii faţă de modificările propuse.

Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră propunerile de modificare a componenţei nominale a grupurilor de prietenie amintite.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi, propunerile au fost aprobate.