|
Domnul Eugen Tomac: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Interpelarea mea este adresată domnului Radu Stroe - ministrul Ministerului Afacerilor Interne. Obiectul interpelării: Ce măsuri iau autorităţile române pentru fluidizarea procedurii de transcriere a certificatelor şi extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România. Persoanele care dobândesc cetăţenia română, probând acest lucru cu certificatul de cetăţenie eliberat de autoritatea naţională pentru cetăţenie sau misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, pentru a-şi exercita drepturile care decurg din calitatea recent dobândită, se află în situaţia de a solicita transcrierea actelor de stare civilă. În consecinţă, cererile celor care au dobândit cetăţenia română şi nu au avut niciodată domiciliul în România, potrivit prevederilor legale în vigoare la acest moment, se transcriu doar cu aprobarea primarului Sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei publice de evidenţa persoanelor şi stare civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti. Termenul reglementat pentru materializarea acestei operaţiuni este de 60 de zile de la data înregistrării cererii. Site-ul oficial al instituţiei anterior menţionate informează persoanele interesate că, începând cu data de 2.04.2012, în vederea transcrierii actelor de stare civilă, se pot face programări în limita a 200 de cereri/zi/ghişeu. În condiţiile în care numărul cererilor înregistrate pe lună ajunsese într-o perioadă la 15.000, un calcul foarte simplu arată că media pe zi poate ajunge la 500 de cereri. Toate acestea creează o imagine foarte clară a volumului de solicitări adresate de cetăţeni în vederea transcrierii certificatelor şi a extraselor de stare civilă, odată dobândită cetăţenia română, potrivit Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, acest lucru are loc în contextul în care, în vederea soluţionării tuturor cererilor de transcriere a actelor de stare civilă întocmite în străinătate pentru cetăţenii străini, care au dobândit cetăţenia română în condiţiile Legii nr.21/1992, art.44 alin. (5) din Legea nr.119/1996, competenţa materială este restrânsă doar la nivelul Sectorului 1 al municipiului Bucureşti. Aglomerarea exagerată şi, implicit, un timp îndelungat de aşteptare pentru fiecare cetăţean în parte sunt motivele care au generat şi continuă să genereze o privare de toate drepturile care decurg din calitatea pe care au dobândit-o pe baza Legii nr.21/1992, republicată, a cetăţeniei române. Dată fiind multitudinea de consecinţe create de această stare de fapt şi de drept, vă adresez rugămintea de a-mi comunica care sunt demersurile pe care ministerul pe care-l conduceţi, prin structura operativă care funcţionează în subordinea acestuia - Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, le-a întreprins şi intenţionează să le întreprindă în vederea fluidizării procedurii de transcriere a certificatelor şi a extraselor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România. Solicit răspuns scris şi oral. Cu stimă, deputat Eugen Tomac.
|