Dezbateri parlamentare

după pauză

(În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnilor colegi,

Eu o să las soneria deschisă, în eventualitatea în care şi ceilalţi onorabili colegi ai Parlamentului României vor fi prezenţi la această sesiune.

Este o sesiune consacrată comemorării Holocaustului.

Avem şi cel de-al doilea secretar pentru a începe şedinţa.

O să-i rog pe colegii mei să ia loc în bancă. Domnule Dîrzu, o să vă rog frumos să luaţi loc în bancă.

Vă mulţumesc foarte mult.

Declar deschisă Sesiunea Camerei Deputaţilor consacrată Zilei comemorative a victimelor Holocaustului din România.

Pentru început, doamnelor şi domnilor, o să vă rog frumos să păstrăm un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc foarte mult.

Vreau să le mulţumesc invitaţilor de astăzi şi să vi-i prezint şi dumneavoastră, care vor ţine alocuţiuni în cadrul sesiunii Camerei Deputaţilor dedicate Zilei comemorative a victimelor Holocaustului în România: domnul Aurel Vainer, deputat, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, pe care-l cunoaşteţi, colegul nostru, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; Excelenţa Sa, domnul Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România. (Aplauze.) Bine aţi venit, domnule ambasador! Excelenţa Sa, Duane Butcher, Chargé d'Affairs, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. (Aplauze.), doamna Julia Gross, ministru consilier al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti. (Aplauze.), Excelenţa Sa Oleg Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse în România. (Aplauze.), domnul Ţucărman Iancu, Asociaţia Evreilor din România - Victime ale Holocaustului. (Aplauze.), domnul Zeev Schwartz, Preşedintele HOR Israel, Asociaţiei evreilor originari din România. (Aplauze.)

Bineînţeles, vor lua cuvântul reprezentanţi din partea fiecărui grup parlamentar.

S-au înscris, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Sonia-Maria Drăghici; din partea Grupului parlamentar al PNL, liderul grupului, domnul Andrei Dominic Gerea; din partea Grupului parlamentar al PDL, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Ioan Oltean; din partea Grupului parlamentar al PP-DD, doamna preşedinte Liliana Mincă; din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Szabó Ödön; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Nicolae Păun, şi din partea Grupului parlamentar al PC, domnul Ioan Moldovan.

Aştept o propunere şi din partea colegilor care sunt neafiliaţi, dacă unul dintre colegii mei vor să ia cuvântul, cu mare plăcere.

Pentru început, daţi-mi voie să spun şi eu câteva cuvinte, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, în exerciţiu.

(Coboară la tribună.)

Excelenţele Voastre,

Distinşi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi dezbatem în sesiune specială o temă care ne aduce aminte de un eveniment tragic din istorie, o istorie din care a făcut şi România parte. Este vorba despre împlinirea a 72 de ani de la deportarea evreilor români din Transnistria.

A intrat în tradiţia sesiunilor de plen ca la începutul lunii octombrie să ne întâlnim împreună cu domnul deputat Vainer, cu prietenii din şi de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti, de la Institutul Naţional "Elie Wiesel", cu personalităţi din ţară şi străinătate, cu tinerii de la Şcoala "Lauder" şi nu în ultimul rând, cu jurnalişti, cu reporteri care ne sunt alături în astfel de momente.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Holocaustul a intrat în conştiinţa publică ca o tragedie uriaşă umană. Şi un lucru este incontestabil: această tragedie nu trebuie să se mai repete vreodată în istoria omenirii. Noi, clasa politică, oameni cu responsabilităţi în stat, trebuie să rămânem consecvenţi principiului democraţiei şi al statului de drept, al egalităţii de şanse, accesului nediscriminatoriu la resurse, al apărării curajului şi demnităţii umane. Vom avea, dacă dumneavoastră sunteţi de acord, în fiecare an datoria să ne amintim de ororile acestei tragedii, în cadrul unor evenimente speciale iniţiate şi organizate de Camera Deputaţilor, în parteneriat, aşa cum spuneam, cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu Institutul "Elie Wiesel", domnul preşedinte era aici, domnul Alexandru Florian, cu alţi actori civici şi academici preocupaţi de această temă extrem de importantă.

V-am prezentat personalităţile care, în numele ambasadelor acreditate în România, în numele comunităţilor evreieşti, vor discuta, îşi vor spune punctul de vedere astăzi în faţa dumneavoastră.

Domnul deputat Vainer va dărui fiecărui membru al Camerei Deputaţilor un volum foarte recent ieşit de sub lumina tiparului, dedicat memoriei victimelor Holocaustului. După sesiune, dacă liderii grupurilor parlamentare sunt de acord, fiecare deputat va primi la grupul parlamentar acest volum.

Consider, doamnelor şi domnilor, că acest eveniment trebuie să fie dedicate cunoaşterii reciproce, toleranţei, libertăţii şi civilizaţiei.

Astfel de momente nu au ca scop să treacă în revistă ororile istoriei, ci să trezească în noi acea conştiinţă care va face imposibilă repetarea acestei tragedii. De aceea, eu cred cu tărie că în familie trebuie să le spunem copiilor despre Holocaust. Trebuie să le spunem ce s-a întâmplat atunci şi să le insuflăm acele valori care se opun cu fermitate oricărei manifestări de tip rasial, antisemit, intolerant şi discriminatoriu. Şcoala, comunitatea, organizaţiile neguvernamentale, mass-media trebuie să îşi aducă propria contribuţie la educarea generaţiilor de mâine. Noi înşine, ca membri ai Parlamentului, avem datoria de a modela legile şi acţiunile, astfel încât să ne asigurăm că fiecare persoană are dreptul să devină şi să fie diferită.

În 1996, statul român a înfiinţat Departamentul pentru protecţia minorităţilor naţionale, transformat ulterior în Departamentul pentru relaţii interetnice, având ca parteneri civili: Consiliul Minorităţilor Naţionale, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

În 2009, exact acum patru ani, opera sculptorului Peter Jacobi a fost introdusă în circuitul public al Bucureştiului cu numele de Memorialul Victimelor Holocaustului. Comunitatea evreiască este reprezentată în Parlament, iar acţiunile sale sunt implementate la nivelul întregii ţări. Vreau să-i mulţumesc Excelenţei Sale, ambasadorul Israelului în România, pentru superba expoziţie de fotografie israeliană organizată recent în Palatul Parlamentului.

Avem relaţii excelente cu toate statele, cu Israelul, relaţii active, de substanţă, iar angajamentul României faţă de combaterea antisemitismului şi promovarea educaţiei în materie de Holocaust este parte integrantă a acestui demers.

Doamnelor şi domnilor,

Distinşi colegi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Evocând un proverb evreiesc care spune că dacă salvezi o viaţă, salvezi o lume, activăm în conştiinţa noastră faptul că pentru toate cele dezbătute astăzi merită şi trebuie să facem mai mult.

Eu vă mulţumesc, şi-l invit la cuvânt pe colegul nostru şi prietenul meu, domnul deputat Aurel Vainer. (Aplauze. Îşi reia locul la prezidiu.)

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

M-aţi onorat în mod cu totul deosebit acordându-mi titlul sau calitatea de prieten al dumneavoastră. Aţi vorbit şi despre o carte. Aceasta este cartea. (Arată cartea spre sală.) N-o voi citi în faţa dumneavoastră toată, că n-am termina nici mâine. Dar, o s-o punem la dispoziţia tuturor celor interesaţi. Se cheamă "Mărturii şi imagini despre Holocaust în România".

Mă tot gândeam ce să vorbesc eu astăzi aici. Pentru că nu-i prima dată când vorbim despre Holocaust în Camera Deputaţilor sau în Senat. Şi aş vrea de la început să remarc, distinsă audienţă, domnule preşedinte, stimaţi colegi deputate şi deputaţi, Excelenţele Voastre, ambasadori ai ţărilor importante în România, ce să mai spun?

Onorată audienţă,

Este un nou prilej de a fi împreună în această calitate a mea de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi de deputat, şi să spun câteva cuvinte despre Holocaust.

Cred că întrucât mai sunt în rândurile noastre şi colegi mai proaspeţi, o să mă repet doar eventual pentru cei care m-au ascultat pe această temă, iar pentru ceilalţi voi aduce doar, aşa, uşor, în memorie, câteva informaţii.

Cred că mai întâi e bine să spun ce-i cu Holocaustul în România. Vedeţi, a existat o concepţie că Holocaust înseamnă ardere totală. Adică n-a mai rămas nici urmă de evreu sau de roma, populaţie care şi ea a fost încondeiată foarte tare în acei ani de groaznică reprimare a libertăţilor umane şi a demnităţii.

Ei, bine, Holocaustul este de fapt un ansamblu de măsuri, de persecuţii la care a fost supusă populaţia evreiască din România la teritoriul de atunci, adică inclusiv din Basarabia reocupată după '41 şi din Ucraina, unele teritorii, mai bine zis din Bucovina şi din Moldova în bună parte. Se adaugă însă mai mult decât persecuţii, uciderea rapidă a 135.000 de evrei din Transilvania de Nord, ocupată atunci de statul maghiar. În numai două luni de zile, acolo, acest număr impresionant de fiinţe umane este mai întâi adus în ghetouri şi, după o perioadă de două săptămâni, o lună, direct în trenurile morţii, la Auschwitz, Buchenwald şi aşa mai departe. S-au reîntors foarte puţini, circa 10% din cei care au plecat acolo.

Din România cealaltă n-a fost vorba de trimiterea în lagărele morţii, soluţii finale, ci a fost deportarea în principal, deportarea în Transnistria, evreii din Bucovina, din judeţul Dorohoi, şi din Basarabia, iar la noi, în plus, au fost trimişi în Transnistria, din când în când, aşa-zişii ostatici. Aş aminti de liderul evreilor de ani şi ani, o personalitate de prim ordin, care la alegerile din '36 a ieşit pe locul 3 pe lista Partidului Naţional Liberal, după Brătieni, e vorba de Wilhelm Filderman, care a condus rezistenţa evreiască în aceşti ani, în anii aceea, adică ai Holocaustului, datorită şi unei întâmplări istorice, a fost coleg de clasă cu Ion Antonescu, şi-i primea memoriile. Memorii foarte multe, foarte dure, aducându-i la cunoştinţă suferinţele avute de evrei atunci.

N-au stat pasivi evreii, respectiv, a fost o rezistenţă în două feluri: un comitet de conducere clandestin, unde era acest domn Filderman, mare personalitate, la care s-a alăturat rabinul şef de atunci, doctorul Alexandru Şafran, care din 1947, la sfârşitul anului, a fost obligat să se exileze şi a fost în Elveţia timp de 50 de ani mare şef rabin al Genevei. Dar nu asta vreau să spun.

Deci, au fost toate aceste persecuţii, sub cele mai variante forme. Şi am să vă spun cam ce-am suferit noi, cei din Regat. În primul rând, prima măsură care s-a luat, evreii care au locuit în sate au fost aduşi în târguri. După o etapă, cei din târguri au fost duşi în capitalele de judeţ. Ce însemna asta? Scoaterea din locuri de baştină, scoaterea din casă, scoaterea din proprietăţi şi aşa mai departe, lipsă de locuri de muncă. În al doilea rând, a fost interdicţia ca un copil evreu să poată urma vreo şcoală publică atunci. Deci, dintr-o dată, mulţi tineri au trebuit să abandoneze învăţământul. Am să revin după aceea cu acest aspect.

Apoi, bărbaţii de la 16 la 65 de ani, muncă obligatorie, fără nici o legătură cu calificarea profesională, interdicţia de a avea industrie sau comerţ, cu excepţia evreilor de categoria a doua, cei care au fost decoraţi în timpul războaielor României, şi aşa mai departe.

Ceea ce era foarte important şi ţinea de supravieţuirea oamenilor, cartelarea livrării produselor alimentare la cantităţi mult mai reduse pentru evrei. Am să vă dau un exemplu: eu eram copil atunci; eu aveam 200 de grame de pâine pe zi pe cartelă, iar unul similar ca mine, dar neevreu, avea 700 de grame. E mult, e puţin? La vârsta aceea conta foarte mult ce mănânci şi cât mănânci. Am avut noroc că vânzătorul, cel care ţinea magazinul, mă cunoştea de-acum, şi când veneam îmi zicea: "Hai, mă, să-ţi mai dau şi ţie o pâine în plus". Deci, nu era vorba de o pomană, ci de un gest frumos al unui om de omenie.

Şi aş mai spune că în aceste condiţii grele au existat multe comportamente umane frumoase din partea românilor şi nu numai a românilor. Noi am scos acum trei ani o carte, se numea "Demnitate în vremuri de restrişte", în care am arătat cum oameni simplii şi oameni importanţi au venit în sprijinul evreilor. Aş aminti în mod special atunci de relaţia pe care rabinul Şafran şi ceilalţi au avut-o cu Casa regală şi, mai cu seamă, cu Maiestatea Sa Regina Mama Elena, care a ajutat în diferite forme la uşurarea situaţiei evreilor.

Deci, în Transnistria s-a murit însă pe capete, dacă pot să spun aşa, datorită foamei, mizeriei, tifosului exantematic, paraliziei datorată mazării furajere, nu se dădea mâncare decât o aşa-numită supă de mazăre, care era de fapt mazăre furajeră, care a dat la foarte mulţi o paralizie generală.

V-am dat câteva elemente în legătură cu ce a însemnat... dar care au fost rezultatele? Aproape 300 de mii de evrei şi-au pierdut viaţa în anii Holocaustului în urma măsurilor de represiune, de ucidere în diferite locuri. Să nu uităm la pogromul de la Iaşi, o să ne vorbească probabil domnul Ţucărman ce s-a întâmplat, 14 mii de evrei în trei zile au fost ucişi acolo. Mai mult, acum doi ani sau trei, un cercetător din Iaşi, domnul Cioflâncă, un om minunat, a descoperit o groapă comună în pădurea Popricani, lângă Iaşi. Am avut neşansa, vreau să spun, să mă uit în acea groapă, s-au găsit 57 de cadavre, de urme de cadavre, printre care şi o mamă cu un copilaş în braţe. A fost groaznic. Împuşcaţi de trupele române. Din păcate, alături de groapă s-au găsit cartuşe fabricate la Cugir.

Trece peste asta. Rezultatul vi l-am spus. Am rămas totuşi în viaţă în România circa 400 de mii de evrei. Ce s-a întâmplat cu ei? Că astăzi nu mai suntem nici 4 mii. De ce? Cea mai mare parte a făcut - Aliá se cheamă în ebraică, adică a luat un drum spre înalt, spre înălţime, spre Sion, spre Ţara Sfântă, şi cei mai mulţi au ajuns acolo, unii au ajuns şi în alte ţări ale lumii, în Statele Unite şi altele. Sigur, fiecare a evoluat.

Vreau însă să mai spun ceva: ce s-a întâmplat după 23 august 1944? Extrem de rapid, evreii au fost repuşi în drepturi totale. S-au restituit proprietăţile şi vreau să spun că procesul de restituire a proprietăţilor n-a durat precum ştiţi că durează astăzi. Vă dau un exemplu: proprietăţile tatălui meu din Ştefăneşti de Botoşani, le-a luat înapoi în două săptămâni sau o lună maxim. Ne-am putut muta în casa noastră, şi câte altele.

Procesul a fost rapid şi trebuie să mulţumim politicienilor de atunci, care au făcut aceste restituiri şi care au dat viaţă din nou oamenilor. Accesul la învăţământul public s-a deschis total şi imediat. Aşa se face ca după '44 să apară un număr important de intelectuali evrei care şi-au putut continua studiile fie la licee, fie chiar la universităţi.

Iată că poporul român s-a arătat foarte deschis, să spun aşa, în a ne reda toate drepturile de cetăţeni ai României. Ceea ce nu putem decât, eu, personal, care am o vârstă, care am trăit şi atunci şi după '44, să mulţumesc tuturor celor care ne-au creat această ocazie.

Au venit însă alte vremuri, vremurile comuniste. "A! Ce-a fost tata? Mic burghez. Nu poţi să intri la facultatea aia. Poţi numai dincolo. Ce-a fost...?" Şi începeau cu criteriile de clasă pe care le cunoaşteţi, iarăşi suferinţă. Dar una peste alta, am traversat o viaţă.

Mai departe, ce-am făcut noi? Şi vreau să vorbesc acum în calitatea de parlamentar şi în acelaşi timp să mulţumesc parlamentarilor de astăzi şi de dinainte care au reuşit să adopte legi în favoarea celor care au avut de suferit.

M-aş referi, în primul rând, la Decretul nr.118, care a dat drepturi de indemnizare şi la unele servicii gratuite sau reduceri pentru cei care au suferit în anii comunismului şi, prin extensie, şi cei care au fost în lagăre de concentrare.

Mai departe, a apărut o altă lege, extrem de importantă, Ordonanţa nr.105, Legea nr.189, care a dat drepturi tuturor celor care au suferit în anii regimului Antonescu.

Şi, în fine, o lege extrem de importantă a fost Ordonanţa nr.31, devenită Legea nr.107, care vizează combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi negarea Holocaustului. O lege care e în funcţiune. Din păcate, nu prea este aplicată de organele în drept, este un alt capitol. Şi trebuie să spunem că rolul Parlamentului a fost extrem de important şi prin această lege România de astăzi e cotată printre cele mai - să zicem - progresiste ţări în materie de combatere a acestor fenomene.

Totuşi, aş vrea să rog Parlamentul României, pe dumneavoastră, stimaţi colegi, să ne ajutaţi să îmbunătăţim această lege. Respectiv, acolo unde nu funcţionează. Unde organele de justiţie nu o aplică din diferite interpretări. Veţi primi un proiect. Sper, la momentul respectiv, să ne ajutaţi.

De asemenea, ca să vă menţineţi - să spunem aşa - suportul şi recunoaşterea morală dată evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, dar şi celor care au suferit datorită Pactului Ribbentrop-Molotov, români neaoşi, care s-au refugiat din Basarabia în Bucovina şi Herţa, să li se mărească indemnizaţiile ca şi celor de la Legea nr.118.

Eu am făcut, împreună cu doi colegi - domnul Ganţ, domnul Ignat - un proiect legislativ, dar, din păcate, zace de mulţi ani şi v-aş ruga, sper ca în curând să vină la plen cu ajutorul preşedintelui Comisiei pentru muncă, domnul Iordache, să ne aducă la plen cu un raport pozitiv şi să-l votaţi. Foarte mulţi aşteaptă şi spun: "Suntem bătrâni, dacă ne mai lăsaţi mult, degeaba veniţi cu legea."

Cam acestea ar fi pe plan legislativ.

Poate că ar mai fi important să spun că, în ţară, ziua de comemorare a Holocaustului este onorată aşa cum se cuvine de organele de stat, în special, sigur cu implicarea Federaţiei.

Şi ultimul aspect al problemei. Se ştie că la originea Holocaustului la noi şi unde a mai fost, a stat antisemitismul, mişcările de dreapta, de extremă dreaptă - mai bine zis, care, în permanenţă au aţâţat acest flagel care este antisemitismul.

Noi trebuie să-l combatem mai departe şi cred eu că prin legea despre care am vorbit, dar mai ales printr-un proces de cunoaştere reciprocă. Şi aici aş vrea să mulţumesc colegilor mei din Camera Deputaţilor, care au dat curs invitaţiei pe care le-am făcut-o ca preşedinte al Federaţiei şi coleg în Cameră, la o sărbătoare foarte frumoasă a evreilor, Sărbătoarea de "Sucot" sau Sărbătoarea "Corturilor", unde n-au avut decât să ne cunoască la noi acasă.

Sunt de principiul de a ne cunoaşte fiecare în casa lui.

Şi aş mai aminti că unul din aspectele reuşite ale combaterii fenomenelor negative în societatea românească este colaborarea noastră foarte bună cu organele de cult, cu Patriarhia Română, în primul rând, cu Episcopia Romano-Catolică şi cu toate cultele, inclusiv cu cel musulman.

Doar dacă ne cunoaştem, nu înseamnă neapărat să ne iubim, dar o să ştim precis că nu ne mai urâm şi dispare ura, dispare antisemitismul şi potenţialul unui Holocaust. Să nu uităm că extrema dreaptă, în anumite ţări occidentale, este într-o revigorare apreciabilă.

Aşadar, noi, ca parlamentari, să veghem, prin legile pe care urmează - probabil - să le adoptăm, să nu permitem revenirea extremei drepte ca o poziţie oficială în România.

Eu mă opresc aici. Vă mulţumesc. Dacă am vorbim prea mult, vă rog să mă scuzaţi.

Încă o dată apreciez deosebit tradiţia care s-a creat ca în Parlamentul României, prin rotaţie, Camera Deputaţilor - Senat, să se ţină o sesiune specială anuală de comemorare a Holocaustului.

Sunt convins că toţi cei prezenţi o fac din suflet şi, în mintea şi în sufletele lor, este această gândire pozitivă faţă de fiinţa umană, faţă de demnitatea umană. Suntem împreună fii ai lui Dumnezeu şi trebuie să ne comportăm ca atare unul cu celălalt.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie şi vă doresc succes în activităţile dumneavoastră şi ale noastre.

Veţi primi fiecare această carte. Sper să vă placă.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la cuvânt pe Excelenţa Sa, domnul Dan Ben-Eliezer ambasadorul Statului Israel în România. (Aplauze)

Domnul Dan Ben-Eliezer:

Excelenţa Voastră, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea,

Domnule deputat şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România Aurel Vainer,

Domnule director al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel" Alexandru Florian,

Excelenţele Voastre distinşi membri ai Parlamentului,

Onorată audienţă,

În fiecare an, în octombrie, comemorăm solemn în România cei 6 milioane de evrei nevinovaţi - bărbaţi, copii şi femei - care au murit în Holocaust şi, printre ei, sute de mii de evrei români şi roma, care au fost deprivaţi de bunuri, viaţă şi cei puţini care am scăpat plătim tribut celor care ne-au ajutat şi respectăm obligaţia care ne-a fost trasată nouă, cei care am trăit.

Holocaustul a şocat fundaţiile civilizaţiei moderne, dar din această cenuşă a reapărut Statul Israel ca leagănul poporului evreu. Statul Israel, care este acum o insulă a democraţiei, de progres şi prosperitate, s-a angajat să protejeze evreii din toată lumea şi să lupte fără încetare împotriva discriminării în toate formele ei.

"shoah" reprezintă o lecţie universală, care rezonează în inimile noastre şi trebuie să fie văzută ca o avertizare. Antisemitismul poate fi găsit în zilele moderne şi astfel, avem obligaţia, în viitor, să combatem rasismul, xenofobia şi antisemitismul, pentru a garanta că Holocaustul nu se va mai întâmpla vreodată.

Este o bătălie dusă de Statul Israel şi de întreaga naţiune evreiască. Este o bătălie care trebuie dusă de guverne şi cetăţeni din toată lumea.

În acest sens, îmi exprim aprecierea pentru Guvernul şi Parlamentul României de a face paşi pentru recunoaşterea Holocaustului, pentru legislaţia împotriva negării acestei tragedii, pentru poziţia împotriva declaraţiilor antisemite şi pentru introducerea studiului Holocaustului în şcoli.

Dar ar trebui să nu uităm că există încă oameni în lume care, din ignoranţă sau din răutate, neagă Holocaustul. Există şi oameni care neagă faptul că a avut loc în România.

Ar fi foarte important să se dezvolte programe educaţionale în şcoli despre Holocaust. Învăţând despre Holocaust înseamnă nu numai o vedere a unora dintre cele mai negre capitole ale istoriei evreieşti, dar şi o posibilitate de a se conferi tinerilor valori importante şi linii de ghidare pentru înţelegerea diversităţilor minorităţilor şi pluralismului cultural şi a-i face sensibili la crimele împotriva umanităţii, care au loc astăzi în lume.

Ar fi poate util dacă, în ziua naţională de comemorare a Holocaustului, elevii şi studenţii din şcoli ar ţine dezbateri despre ce reprezintă Holocaustul, ce este xenofobia, rasismul şi antisemitismul. Şi, de asemenea, autorităţile ar putea să organizeze evenimente pentru creşterea nivelului de cunoaştere.

Credem că ambele noastre ţări care au relaţii excelente şi o cooperare foarte strânsă în diverse sectoare, vor continua să-şi pună forţele împreună pentru educarea generaţiilor viitoare despre trecut, în spiritul toleranţei şi al păcii.

Nu trebuie să uităm niciodată Holocaustul.

Memoria victimelor Holocaustului ar trebui să rămână proeminentă în inimile şi minţile noastre ca o promisiune pentru a apăra viaţa.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumim domnului ambasador.

Îi dau cuvântul Excelenţei Sale Duane Butcher Changé d'Affaires al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Am înţeles.

Îi dau cuvântul doamnei Julia Gross, ministru consilier al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti.

Doamna Julia Gross:

Excelenţa Voastră domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi ai Institutului "Elie Wiesel",

Distinşi parlamentari,

Excelenţe,

Doamnelor şi domnilor,

Este o onoare pentru mine să mă adresez dumneavoastră astăzi, cu ocazia Zilei de comemorare a Holocaustului în România.

Ne-am adunat să comemorăm victimele din România şi din altă parte.

Jelim împreună suferinţele şi moartea de care au suferit bărbaţi, femei şi copii, evrei, ţigani, roma şi alte grupuri persecutate.

Germania are o responsabilitate unică de a păstra memoria Holocaustului pentru generaţiile viitoare şi acceptăm această responsabilitate nu numai cu mintea, dar şi cu inima, aşa cum a spus domnul Vainer. Dar multe alte naţiuni şi popoare din lume au această sarcină de a ţine această memorie vie.

Supravieţuitorii şi martorii sunt conexiunea noastră cu cea mai neagră perioadă a istoriei europene şi lecţiile pe care le putem afla şi mărturiile lor trebuie transmise pentru a combate pericolele de netoleranţă. Din respect pentru victime şi pentru interesul viitorului nostru comun, trebuie să rămânem vigilenţi şi să combatem extremismul, rasismul şi antisemitismul.

Comunitatea Europeană şi acum Uniunea Europeană au fost fondate cu ţelul precis de a salvgarda libertatea şi demnitatea umană şi a crea o Europă paşnică, cu bună vecinătate şi toleranţă.

Astăzi, Europa are noi provocări şi, uneori, în toate ţările noastre, reacţiile sunt de la izolaţionism spre populism, spre tendinţe extremiste. Dar suntem optimişti că, după 70 de ani, Europa a dezvoltat unelte pentru a combate aceste tendinţe şi că există instituţii democratice, contacte interumane, schimburi între politicieni.

Europa, de asemenea, dă numeroase exemple de diferite culturi şi oameni care trăiesc împreună. Unul din aceste exemple este România, cu foarte multe etnicităţi, culturi, religii, care trăiesc împreună paşnic şi cu un respect reciproc.

Sper să fim destul de curajoşi să utilizăm aceste unelte cu înţelepciune şi vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Miss Gross, thank you very much for your speech.

Îi dau cuvântul acum Excelenţei Sale domnul Oleg Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse în România.

Domnul Oleg Malginov:

Excelenţa voastră domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea,

Distinşi reprezentanţi ai Comunităţii Evreieşti şi ai Institutului "Elie Wiesel",

Distinşi membri ai Parlamentului,

Dragi colegi,

Astăzi, facem comemorarea victimelor Holocaustului din România.

În fiecare an, această tristă ocazie ne face să ne amintim istoria şi teribilele distrugeri şi exterminări şi deportări de evrei şi ţigani, care au fost posibile în regimurile fasciste între anii 1940-1944.

La mijlocul anilor '30, Europa gândea în termeni de intoleranţă, ură şi antiumanism. Teorii de superioritate rasială şi dominant etnică au fost puse în practică de regimurile fasciste din mai multe ţări europene.

Lagărele morţii şi execuţiile în masă de către unităţile SS şi sateliţii lor din multe state, tăcerea multor politicieni europeni, toate acestea au constituit şi au contribuit la crima care a însemnat Holocaustul. Dar există sute şi mii dintre aceia care şi-au riscat vieţile şi şi-au dat vieţile pentru a salva evrei de la exterminare.

Trebuie să-i cinstim pe cei din România care au fost deja menţionaţi, toţi cei care s-au luptat împotriva genocidului Holocaustului cum e Viorica Agarici şi trebuie onoraţi toţi cei care au făcut tot ce au putut pentru a păstra memoria şi căuta criminalii, cum e Elie Wiesel, Liviu Dobrescu, Paul Shapiro ş.a.m.d.

Victimele Holocaustului sunt comemorate şi în Rusia, precum şi în Belarus, Ucraina şi alte state ex-sovietice, unde comunităţile evreieşti cu greu au scăpat de exterminare. Nu putem să uităm victimele de la Babi Yar, getourile din Minsk, execuţiile în masă şi deportările din multe oraşe şi teritorii ale fostei Uniuni Sovietice, care acum sunt state independente. Suntem încă mândri de rolul decisiv al Armatei Roşii de a elibera Europa de fascism.

Deci să nu uităm că ziua eliberării Auschwitzului de către Armata Roşie este recunoscută ca Ziua internaţională pentru comemorarea victimelor Holocaustului. Aceste lecţii sunt fără doar şi poate de transmis viitoarelor generaţii.

Acestea ar trebuie să fie vaccinate împotriva unor asemenea teorii şi ideologii distructive.

Este clar că antisemitismul, neofascismul şi alte forme de extremă dreaptă încearcă să renască în ţări europene. Uneori, aceştia sunt sprijiniţi chiar şi de guverne.

În capitalele anumitor state europene, există marşuri ale veteranilor SS şi membri ai acestor unităţi sunt glorificaţi. Şi asta n-ar trebui acceptat în Europa modernă. Pentru a consolida rezistenţa şi respingerea acestor practici, acestui tip de idei neofasciste, Federaţia Rusă a propus o rezoluţie la Adunarea generală a Naţiunilor Unite pentru combaterea formelor moderne de rasism, neonazism şi antisemitism.

Suntem siguri că niciun pretext - cum ar fi libertatea cuvântului - nu poate fi utilizat pentru a justifica sau accepta aceste teorii inumane.

În acest context, ar trebui să subliniez satisfacţia mea că într-o ţară polietnică, cum este România, aceste teme, cum este Holocaustul, sunt acceptate în loc să fie respinse, că există condiţii favorabile legale pentru evrei şi alte minorităţi naţionale să-şi poată păstra tradiţiile şi cultura.

Deci, haideţi toţi să lucrăm împreună pentru a preveni naţionalismul agresiv în viitor şi a construi o nouă Europă modernă.

Mulţumesc foarte mult pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Thank you very much, Your Excellency,

Mulţumesc foarte mult domnului ambasador,

Îi dau cuvântul domnului Alexandru Florian - Institutul Naţional "Elie Wiesel".

Domnul Alexandru Florian:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La 9 octombrie 1941, regimul mareşalului Ion Antonescu a început deportările masive în Transnistria ale evreilor din Basarabia, nordul şi sudul Bucovinei şi alte regiuni ale României.

Spre aceeaşi regiune aveau să fie trimişi, în primăvara anului 1942, 25 de mii de romi. Foametea, frigul, bolile epidemice şi moartea prin împuşcare au dus la pierderea a zeci de mii de vieţi.

Toate acestea ca urmare a unei politici de exterminare organizate, coordonate şi puse în aplicare de către statul român, dominat de o ideologie naţionalist extremă, antisemită şi rasistă.

Faptul că astăzi ne aflăm la Camera Deputaţilor nu este întâmplător. Este gestul simbolic, de normalitate al Parlamentului, cea mai înaltă instituţie a democraţiei în România, prin care omagiază victimele unui regim totalitar şi criminal.

Stabilită prin Hotărâre a Guvernului în 2004, ziua de 9 octombrie a devenit un prilej pentru cele mai înalte instituţii ale statului român de a-şi exprima aderenţa şi convingerea la valorile democraţiei şi pentru a condamna extremismele politice, generatoare de crime în masă.

Mâine, începând cu ora 10,00, Guvernul României, prin Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", cu participarea oficialităţilor statului şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, se va desfăşura o ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul victimelor Holocaustului din România, aflat în Bucureşti, în spatele Primăriei Capitalei. Vă invităm şi vă aşteptăm alături de noi.

Vom comemora memoria unor oameni care au fost exterminaţi doar pentru că erau altfel decât majoritatea.

Întrebarea firească este: Cum a fost posibil? În societatea secolului XX, când politica a ajuns la discreţia ideologiilor nedemocrate, antiumane, etniciste şi intolerante, viaţa omului pierduse orice garanţii. Cu alte cuvinte, se afla sub presiunea arbitrarului politic, a întâmplării, iar crima în masă era instrumentul pentru afirmarea supremaţiei celui mai puternic.

Comemorăm tragedia evreilor şi romilor din România pentru a nu uita şi a nu repeta. Este un moment de reflecţie, dar, în acelaşi timp, şi un elogiu adus vieţii. Comemorăm pentru a reacţiona. Există astăzi manifestări antisemite şi rasiste în România.

Primul-ministru spunea în urmă cu câteva săptămâni despre un lider politic că este un legionar de mucava.

Vă rog să-mi permiteţi să prezint aici câteva cazuri în care resuscitarea valorilor mişcării legionare pe spaţiul public aduc un real deserviciu atât democraţiei, cât şi memoriei victimelor Holocaustului.

Deşi sunt în contradicţie cu legislaţia românească, aceste simboluri sunt promovate de către administraţia publică locală din unele localităţi ale României. Astfel, la Tg. Ocna, din judeţul Bacău, Consiliul local a votat retragerea titlului de cetăţean de onoare post mortem a legionarului Valeriu Gafencu, cel care în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, la Iaşi, oferea pistoale elevilor de liceu să lupte împotriva grupării lui Ion Antonescu, la Baia Sprie, în judeţul Maramureş, în luna august a acestui an, Consiliul local a votat acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Iustin Pârvu, fost membru al mişcării legionare şi un fervent difuzor al mesajelor antisemite şi negaţioniste până în această primăvară, când a murit.

Un alt caz pe care doresc să vi-l prezint este de la Târgovişte, unde primarul acestei localităţi refuză să iniţieze o hotărâre de Consiliu local prin care să retragă titlul de cetăţean de onoare post-mortem mareşalului Ion Antonescu.

Din decembrie 2012, la Muzeu judeţean Argeş, în Piteşti, există expus în Galeria marilor oameni politici bustul mareşalului Ion Antonescu, alături de Brătianu, Mihalache, Armand Călinescu şi alţi lideri politici ai României interbelice democrate.

De asemenea, în Bucureşti, pe strada Constantin Negruzzi, pe faţada clădirii de la numărul 2, acolo unde se află sediul unei asociaţii intitulate Mişcarea legionară, flutură steagul Mişcării legionare.

În decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a dat aviz favorabil pentru reînfiinţarea partidului Totul pentru ţară, partid sub care s-a reorganizat, în perioada interbelică, Mişcarea legionară. Ministerul public a declanşat în 2012 un proces de dizolvare, pe care l-a pierdut în prima instanţă.

Toate acestea sunt argumente care ilustrează faptul că valorile şi principiile extremei drepte interbelice în România nu sunt numai de mucava, ci că există oameni care, eludând legea sau profitând de slăbiciunea ori neştiinţa unei autorităţi publice, încearcă să se implanteze în conştiinţa publică.

Uneori cu reuşite, alteori doar în aşteptarea unor reacţii, Institutul "Elie Wiesel" mobilizează arsenalul instituţional şi cel legislativ al României democratice pentru a igieniza simbolistica spaţiului public.

Pentru noi, combaterea negaţionismului şi antisemitismului sau promovarea memoriei victimelor nevinovate înseamnă şi un mesaj asigurator pentru supravieţuitorii Holocaustului, precum şi pentru generaţiile actuale, că simbolurile sau acţiunile extremismului de dreapta au şanse minime de afirmare.

Tânăra generaţie trebuie educată în valorile şi principiile democraţiei şi ale statului de drept.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, Excelenţă.

Domnul Zeev Schwartz, preşedintele Asociaţiei evreilor originari din România.

Aveţi cuvântul.

Domnul Zeev Schwartz:

Excelenţa Sa domnul Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor,

Distinşi deputaţi,

Bună ziua şi vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-aţi acordat-o de a mă adresa de la această înaltă tribună, în această zi deosebită, nu numai pentru evreii români, ci şi pentru toţi fiii neamului Israel, deoarece aşa o comemorare a Holocaustului, indiferent în ce colţ are loc, este o lumânare aprinsă în memoria victimelor nevinovate, asasinate mişeleşte de către nazişti şi aliaţii lor.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă aflu astăzi, în faţa dumneavoastră, nu numai în calitate de preşedinte al Organizaţiei originarilor din România, care trăiesc în Israel, ci ca supravieţuitor al Holocaustului, ca unul din cei întorşi din cumplita Transnistria.

Majoritatea dintre noi am ajuns în Israel oameni gata făcuţi, cu studii superioare, bine pregătiţi în meseria pe care ne-am ales-o, cu un bagaj bun de cunoştinţe şi de cultură şi pentru aceasta, toată cinstea României!

Grupul originar din România pe care-l reprezint a înscris o pagină de glorie în istoria Israelului, ţară renăscută din cenuşa crematoriilor. Putem fi găsiţi peste tot: în armată, în poliţie, în spitale, universităţi, în viaţa culturală şi agricultură şi unde nu.

Dintre noi, israelienii de origine română, nu puţini au luat premiul Nobel.

În Israel trăiesc astăzi cei mai mulţi supravieţuitori ai Holocaustului, iar eu sunt mesagerul celor circa 280 de mii de suflete originare din România.

În numele lor şi ca supravieţuitor al Holocaustului, îmi pun şi astăzi întrebarea: De ce mi se cuvine? Că m-am născut evreu? Ce forţe negre au întunecat minţile acelora care au trecut Europa prin fumul crematoriilor, care au trimis milioane de evrei la moarte? Este o întrebare legitimă, dar care, din păcate, a rămas fără răspuns.

Cei care trebuiau să răspundă au dispărut şi ei. Şi, ca o cumplită ironie, poate, au întâlnit victimele lor acolo, sus.

Noi, care am supravieţuit progromurilor, asasinatelor, iadului Transnistria, ne ducem viaţa şi mai departe cu sufletul inundat de sânge. Vă privim în ochi şi vă întrebăm: Ce faceţi ca aceste lucruri să nu se mai repete?

Tatăl şi unul din fraţii mei sunt printre cei 120 de mii de morţi din Lagărul din Transnistria. Au fost împuşcaţi, sub ochii mei - eram copil de cinci ani - de către soldaţi români, care ne păzeau şi i-au aruncat într-o groapă comună, alături de alte zeci de cadavre. Eu am văzut totul şi, ca mulţi alţii, fac parte dintr-o generaţie marcată pe viaţă.

Noi apreciem aşa cum se cuvine recunoaşterea Holocaustului şi decretarea Zilei Holocaustului de către Guvernul român, înlăturând astfel vălul mistificărilor şi denaturarea adevărului. Iubim poporul român. Nu putem trece cu vederea, totuşi, profanarea cimitirelor evreieşti, articolele care apar în unele publicaţii româneşti la fiecare colţ de stradă cu un ecou puternic de antisemitism.

În primul război mondial şi chiar în cel de-al Doilea Război mondial, noi, evreii, am luptat în cadrul Armatei române pentru patrie.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Progromul de la Dorohoi a început în cimitirul evreiesc din oraş, în care s-a înmormântat un soldat evreu, care, cu trupul lui, a salvat viaţa comandantului său, care nu era evreu. Au fost împuşcaţi, atunci, din ordinul criminalului Antonescu, peste 75 de evrei nevinovaţi care plângeau moartea concetăţeanului lor.

La cimitirul din Botoşani, pe una din pietrele sparte, scrie: "Aici zace mort pentru patrie Solomon..." al doilea nume este şters. Căzut pentru patrie - şi mă întreb: Pentru care patrie a căzut el? Pentru patria care, după circa 20 de ani, ucidea evrei?

Sunt unii care neagă Holocaustul şi încearcă să convingă lumea că este o afacere inventată de evrei pentru a obţine satisfacţii materiale.

Vă pot jura cu mâna pe inimă că niciunul din noi nu se gândeşte la satisfacţii materiale şi nicio sumă, oricât de mare ar fi, nu poate şterge traumele şi coşmarurile prin care am trecut noi, evreii. Nicio recompensă materială nu mă poate face să uit că eu, copil bolnav, bătut, în zdrenţe, îngheţat de frig, copil de cinci ani, cerşeam o bucăţică de pâine ca să supravieţuiesc. Şi astăzi îmi sună în urechi, în Ucraina: (Rosteşte în limba ucraineană) "Gospodină, dă-mi o bucăţică de pâine!"

Noi, supravieţuitorii Holocaustului, oameni bătrâni şi din an în an mai puţini, venim la această comemorare pentru a ne plânge morţii, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă despre pericolul ca antisemitismul să nu ia proporţii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Să nu uitaţi ce a fost şi să faceţi totul pentru a pune capăt acestor răbufniri antisemite, pentru că nu ştiţi ce tragedii pot fi în viitor.

Eu, în calitatea mea de preşedinte al Organizaţiei evreilor originari din România şi preşedintele Ligii de prietenie Israel-România, vă transmit mesajul celor pe care-i reprezint: noi ne-am născut şi niciodată n-am negat originea românească.

Suntem foarte, foarte mulţumiţi că se comemorează memoria morţilor noştri. Este onorată ţara în care noi ne-am născut, crescut - spun a doua oară - şi învăţat, pe care n-am uitat-o, o iubim şi acum, mai mult ca oricând, ne mândrim cu limba, cultura şi realizările dumneavoastră şi ne educăm copiii şi urmaşii în acest sens.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi vă rog încă o dată să nu uitaţi genocidul care s-a comis şi să faceţi în aşa fel ca generaţiile viitoare să ştie şi să nu uite.

Numai aşa putem avea garanţia că ceea ce a fost nu se va mai repeta, pentru că trebuie să nu se repete niciodată în lume.

M-am simţit deosebit de onorat când eu personal am înmânat domnului preşedinte Traian Băsescu Manualul despre Holocaust, care se învaţă în licee. Vreau să adaug aici că am promisiune fermă de la domnul ministru Dan Şova că va face totul ca acest manual să fie învăţat nu numai de cine vrea sau nu vrea - poate nu mă exprim bine - să fie obligatoriu să se înveţe în licee.

În încheiere, vreau să închei cu o rugăciune de pace a poporului meu: "Oseh Shalom bimromav, hu ya'aseh shalom aleinu ve'al kol yisrael".

Vreau să mulţumesc colectivului de la "Elie Wiesel", condus de către domnul dr. Florian - director general al acestui institut - din toată inima şi din partea acelora pe care-i reprezint.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Gabriel Vlase, preşedintele Grupului de prietenie cu Knessetul Statului Israel de la Camera Deputaţilor.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte doamna Sonia-Maria Drăghici, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule preşedinte,

Domnilor ambasadori,

Stimaţi colegi,

Ceremonia de marcare în cadrul Parlamentului României a Zilei Holocaustului este, în mod evident, un moment de sinceră tristeţe pentru evreii care au pierit în timpul progromurilor din România, dar şi pentru cei care, evrei sau romi, au fost deportaţi de către autorităţile de pe actualul teritoriu al României către lagărele din Transnistria, dar şi de la Auschwitz.

Cu tot respectul pentru suferinţele îndurate de către membrii celor două etnii, aş îndrăzni să le răspund celor care încearcă să diminueze în mod fals numărul celor dispăruţi în Holocaustul din România, în sensul că nu numărul acestora este important, ci faptul însuşi că autorităţile române, în cazul evreilor din fostul Regat şi cele ungare - în cazul celor care au trăit în Ardealul de Nord - au cauzat, prin deciziile lor, moartea unor cetăţeni români de altă naţionalitate decât cea majoritară.

Din acest punct de vedere - şi subliniez din nou - cu tot respectul şi tristeţea pentru tragica soartă a celor decedaţi în Holocaust, comemorarea acestei zile este plină de învăţăminte pentru noi, românii.

În primul rând, ar trebui să fim conştienţi de faptul că asumarea propriei noastre istorii nu este şi poate fi nici sursa unui sentiment de ruşine, nici a unei temeri de o eventuală şi perpetuă culpă comună. Şi alte ţări şi-au asumat cu demnitate propria istorie. dacă ar fi să ne gândim numai la cazul Germaniei, pe care trecutul nu o împiedică azi să păşească plină de mândrie în rândul celor mai democratice naţiuni ale Europei.

Nici poporul german, nici cel ungar, nici cel român nu pot azi făcute responsabile pentru greşelile tragice şi revoltătoare ale unor lideri din trecut. În schimb, negarea, azi, a trecutului nu face decât să prelungească responsabilitatea pentru acesta din urmă, până în prezent, tocmai prin contestarea unor fapte condamnabile.

De aceea, cred că România poate ţine astăzi fruntea sus, pentru că are o zi a Holocaustului şi are curajul să afirme că nu vor mai fi cu putinţă drame precum cele de acum şapte decenii, tocmai pentru că ştim că trebuie să ne ferim de totalitarism şi şovinism.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, şi într-o astfel de zi -sau poate tocmai într-o astfel de zi - ar trebui să ne întrebăm dacă toţi aceia care au dat dovadă de negaţionism şi antisemitism în atitudinile lor politice s-au gândit o clipă la cum ar fi arătat istoria şi cultura noastră fără evrei.

Le răspund cu toată convingerea şi responsabilitatea cuvintelor rostite de la această tribună a Parlamentului României că, fără evrei, cultura şi istoria noastră ar fi fost mult mai sărace.

Să ne gândim, în acelaşi timp, şi la toţi conaţionalii noştri care sunt acum pe Lista Yad Vashem pentru că au dat dovadă în timpul Holocaustului de curaj, de devotament şi de alte calităţi care i-au determinat cu riscul propriei vieţi şi al vieţii propriilor familii să adăpostească evrei şi să-i scape de la moarte.

Aşa este soarta noastră, să fim cunoscuţi în lume pentru ceea ce facem bun şi chiar eroic.

Întrucât a venit momentul să închei, daţi-mi voie să o fac exprimându-mi profunda durere faţă de cei care au dispărut în timpul Holocaustului din România şi să le mulţumesc tuturor celor care - evrei, romi sau de alte etnii - şi-au adus o contribuţie majoră la dezvoltarea culturii româneşti şi fără aportul cărora toţi am fi fost mai săraci.

Mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

O s-o rog pe doamna deputat. Doamnă deputat, o să vă rog frumos numai o secundă.

Domnul Ţucărman Iancu, Asociaţia evreilor din România, victime ale Holocaustului, vrea să spună şi domnia sa câteva cuvinte.

Domnule Ţucărman, aveţi cuvântul.

Îmi cer scuze doamnei deputat, am omis eu. S-au înscris câţiva colegi în plus pe lista pe care o aveam eu şi de aceea.

Domnul Iancu Ţucărman:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al comunităţilor,

Excelenţe,

Parlamentari,

Onorată asistenţă,

În mod obişnuit, ne sărbătorim ziua de naştere o dată pe an, în ziua în care ne-am născut. Ei bine, eu mi-o sărbătoresc de două ori pe an. O dată în ziua în care m-am născut şi a doua oară pe 30 iunie, când am renăscut în urma miracolului prin care m-am putut număra printre cei opt supravieţuitori ai Trenului morţii - Iaşi-Podu Iloaiei - din ziua de 30 iunie 1941, zi din cadrul zilelor progromului de la Iaşi, când 14 mii de evrei, numai datorită faptului că s-au născut evrei, au căzut victime ale acestui deosebit de trist eveniment din istoria Iaşiului, din istoria României.

Spun acest lucru cu o mare tristeţe, pentru că Iaşiul, cu frumuseţile sale naturale, oraş de înaltă cultură şi spiritualitate, oraş în care, în general, se desfăşura o viaţă normală între evrei şi neevrei, a fost grav umbrit de evenimentele reprobabile din acele zile ale progromului, pentru că la o săptămână după declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, la data de 29 iunie 1941, ne-am trezit cu bătăi în uşă de către soldaţi, poliţişti şi civili, care indicau locurile unde locuiau evreii, şi scoşi din case pentru a fi duşi la o destinaţie pe care nu am bănuit că ne poate fi fatală.

Am aflat acest lucru când, încadraţi câte 10-12 în rând, cu mâinile ridicate, am fost duşi spre Chestura Poliţiei din Iaşi, loc unde, în mod normal, dacă nu ai vreo vină, trebuie să fii apărat. Ţinând mâinile ridicate, eu aveam un ceas la mână - s-a apropiat de mine un plutonier major, care mi-a tras două palme, mi-a scos ceasul de la mână şi mi-a spus: "Măi jidane, nu vei mai avea nevoie de el". În acel moment, toţi cei care am auzit, ne-am dat seama că ne aşteaptă nişte lucruri groaznice, în condiţiile în care - trebuie să repet, în Iaşiul pe care l-am iubit, îl iubesc şi în care mi-am făcut şi studiile - viaţa dintre evrei şi neevrei, trebuie s-o repet, a fost normală, cu anumite pusee, bineînţeles, antisemite, datorită faptului că acolo a trăit profesorul A.C. Cuza, cu partidul său, dar, în general, viaţa a decurs în mod normal.

Nu mă voi referi la calvarul pe care l-am îndurat noi, supravieţuitorii, sau cei care nu mai sunt în mijlocul nostru, pentru că există o literatură deosebit de bogată, din păcate, cu acest subiect, iar cartea scoasă de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, care, aşa cum a anunţat domnul preşedinte Vainer, va fi înmânată fiecăruia dintre dumneavoastră, consider că va fi un adaos deosebit de important în cunoaşterea acestor evenimente asupra cărora eu nu voi insista absolut deloc. Doar să vă spun că în trenul Iaşi-Podu Iloaiei, în care am fost îmbarcaţi 2000 de evrei, am supravieţuit 800, dintre care eu, aşa cum v-am spus, opt din vagonul meu, unde am fost îmbarcaţi 137, în trenul Iaşi-Călăraşi au fost îmbarcaţi 3200, din care au supravieţuit 1000.

Însă, ceea ce este important şi vreau să vă spun este că, în diferitele interviuri la care am fost solicitat, mi s-a pus următoarea întrebare: Ce m-a marcat în mod deosebit, legat de aceste evenimente triste. Răspuns: Cum de este posibil ca o fiinţă umană să se comporte atât de inuman cu un semen al său, provocându-i moartea prin chinuri îngrozitoare.

O altă întrebare: Pe cine acuzaţi de cele întâmplate?

Răspunsul este foarte simplu: Ferească Dumnezeu! Nu poporul român. Guvernarea antonesciană şi zeloşii - prin zeloşi înţelegând acele persoane care, neprimind niciun ordin, şi-au dovedit un antisemitism feroce, al cărui exemplu nu-l dau pentru a nu răpi din timpul preţios la care asistăm.

Şi o altă întrebare se referă: Ce v-a ajutat să rezistaţi acestui calvar?

Răspunsul: Firea optimistă.

Şi ceea ce am uitat să vă spun este că, în momentul când plutonierul major mi-a scos ceasul de la mână, tatăl meu, care era în stânga mea, mi-a spus următorul lucru: "Fiule, fie acest ceas o jertfă pentru sufletul tău!" Tata era un om credincios. A fost epitrop de sinagogă, o muncă onorifică şi acest lucru s-a înfipt în sufletul meu în speranţa că această urare a tatălui meu, care sunt convins că avea o relaţie strânsă cu Dumnezeu, pentru că era deosebit de credincios - nu fanatic, ferească Dumnezeu!, - optimismul meu şi credinţa că jertfa aceasta se va întâmpla, au făcut să pot să vă vorbesc astăzi în calitate de supravieţuitor.

Iar în încheiere, doresc să vă spun următorul lucru. Este meritoriu şi demn de admirat şi corespunde unui comandament iudaic foarte important să cinstim memoria celor care ne-am părăsit şi că acest lucru are loc an de an. Iar în urmă cu 20-30 de ani - nu întâmplător vă spun acest lucru, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România din acea vreme, rabinul dr. Rosen, - fie-i amintirea veşnică! - a fost întrebat de un prieten neevreu: "Rabine, spune-mi, te rog, nu cumva este prea mult comemorarea aceasta, an de an?".

Răspunsul rabinului: "Nu, din trei puncte de vedere.

În primul rând, la noi, la evrei - şi poate nu numai, la alte religii poate mai des - la un an de zile se face pomenirea unei singure persoane care a dispărut. Darămite în cazul a 270 de mii de victime nevinovate.

În al doilea rând, sigur că acest lucru trebuie să fie cunoscut, neapărat să fie cunoscut, ca aşa ceva să nu se mai întâmple.

Bun! Şi al treilea lucru?

Al treilea lucru, dragul meu prieten, te rog să fii atent - asta spus în urmă cu 20-30 de ani, o premoniţie - te rog să fii atent. Dacă cumva va mai fi un Holocaust, acest lucru nu va mai privi numai pe evrei."

Cred că suntem conştienţi că trăim, în zilele noastre, nişte probleme deosebit de acute legate de un asemenea eveniment, dar iată că eu, rugându-mă nu numai eu lui Dumnezeu în fiecare zi, ca minţile luminate ale conducătorilor statelor în mâna cărora noi ne-am încredinţat destinul să reuşească să găsească şi sunt convins că vor găsi şi în continuare calea diplomaţiei, calea concesiilor ca - ferească Dumnezeu! - un al doilea Holocaust să nu se mai întâmple.

Iar în încheiere, doresc să spun că, din punct de vedere moral, viaţa oamenilor ar fi cu totul alta dacă s-ar aplica în totalitate sau poate chiar nu total două precepte iudaice, care au fost preluate şi de alte religii, şi anume: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" Şi mai ales: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!"

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnilor colegi, o s-o rog pe doamna deputat Drăghici.

O să-i rog pe colegii mei parlamentari să ne încadrăm până la ora 12,00. Avem şi o declaraţie pe care domnul deputat Mircovici din partea Biroului permanent şi a liderilor grupurilor parlamentare vrea s-o citească.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Excelenţele voastre,

Distinşi invitaţi, membri ai Comunităţii evreieşti,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Holocaustul reprezintă cea mai mare tragedie a istoriei secolului XX şi chiar a întregii istorii a lumii.

În această zi, trebuie să comemorăm nu numai pe cei care au fost victimele tragediei împreună cu familiile lor, ci mai ales trebuie să comemorăm revenirea la o evoluţie normală a conştiinţei publice. Cetăţenii tuturor ţărilor globului, împreună cu liderii lor, trebuie să nu uite ceea ce s-a întâmplat în urmă cu peste 70 de ani pentru ca aceste lucruri să nu mai fie posibil să se mai întâmple vreodată.

Comemorăm azi nu numai pe cei peste 6 milioane de evrei martirizaţi, dar şi pe cei un milion de romi, milioane de prizonieri, persoane trimise la muncă forţată, opozanţi religioşi sau politici ai regimului nazist, persoane cu dizabilităţi, persoane pe care s-au practicat experimente medicale inumane, cinice şi atroce.

Holocaustul are pentru noi câteva caracteristici pe care le consider importante.

În urmă cu şapte decenii, Germania, împreună cu statele aservite sau ocupate deveniseră state genocidare. Fiecare ramură a birocraţiei Statului german şi a celorlalte ţări a fost implicată în procesul asasinatelor în masă. Bisericile, ministerele de interne au furnizat liste de naştere care arătau cine este evreu. Poşta a livrat ordine de deportare şi de denaturalizare. Ministerele de finanţe au confiscat proprietăţile evreieşti. Firmele au concediat muncitori evrei. Universităţile au refuzat să admită studenţi evrei, au refuzat să acorde diplome celor înmatriculaţi, au concediat profesori evrei. Oficiile guvernamentale de transport au pregătit trenuri de deportare. Companiile farmaceutice au testat medicamente pe prizonierii din lagăre.

Niciun grup social şi nicio comunitate religioasă sau instituţie academică sau profesională din Germania sau din Europa acelor timpuri nu şi-a declarat solidaritatea cu evreii. Aceasta a făcut ca Holocaustul să fie deosebit, deoarece politicile antievreieşti au putut să se desfăşoare fără intervenţia unor forţe potrivnice de felul celor care apar în mod normal în societăţile avansate.

Niciun genocid de până atunci nu fusese bazat atât de complet pe mituri, halucinaţii, pe o ideologie abstractă, nepragmatică, care, însă, a fost pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice.

Crimele au fost efectuate sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazişti, ceea ce reprezintă acum 35 de state europene. Ele au fost concentrate mai ales în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, aproximativ 5 milioane de evrei au fost ucişi acolo, în Polonia, Uniunea Sovietică, Olanda, Franţa, Belgia, Grecia.

România nu mai poate acum să ascundă realităţile propriei istorii. Dacă în perioada 1933-1945, s-a dezlănţuit prigoana împotriva evreilor, începând cu 9 octombrie 1941, România a făcut şi ea parte din acest lanţ de orori. Deportările evreilor din România sunt o realitate dramatică. De asemenea, cele întâmplate în Transilvania de Nord şi de aceea avem obligaţia să ne curăţim de noi înşine şi să ne recuperăm propria istorie.

O altă trăsătură distinctă a fost efectuarea pe scară largă a experienţelor medicale pe deţinuţi. Medicii germani au efectuat astfel de experimente, medicii nazişti, în lagărele de concentrare de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald, Ruvensbrück, Sachenhausen, şi Natzweiler.

Cel mai celebru este binecunoscutul Mengele care a lucrat la Auschwitz. Printre experienţele sale se numărau punerea subiecţilor în camere cu presiune, testarea de medicamente pe ei, supunerea la degerături, operaţii, tentative de schimbare a culorii ochilor, diverse amputări, experimente pe gemeni sau pe femei gravide. În biblioteca tatălui meu citeam de mic copil aceste lucruri oribile şi care mi-au rămas veşnic vii în amintire.

Exterminarea prin muncă, prin care deţinuţii lagărelor erau abuzaţi, era, de asemenea, o metodă de exterminare. De aceea, toţi cei martirizaţi, toţi cei care au suferit în urma holocaustului ne impun o datorie a memoriei şi a neuitării. Memoria noastră reprezintă viitorul generaţiilor ce vor urma şi o garanţie că discriminarea umană, xenofobia, antisemitismul, rasismul, şi alte forme de manifestare ale egoismului şi egocentrismului nu se vor mai putea manifesta altădată.

Să facem dar ca această zi festivă în care comemorăm victimele holocaustului să fie un motiv de optimism şi speranţă într-un viitor al unei lumi mai bune.

Dumnezeu să ne ajute să o construim!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Andrei Dominic Gerea, liderul Grupului parlamentar al PNL.

Mai sunt patru vorbitori. Dacă nu ne încadrăm până la fără cinci, va fi foarte greu să începem discuţia la ora 12 fix, dezbaterea cerută.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

Excelenţele voastre,

Stimaţi oaspeţi,

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Este o datorie de onoare pentru noi, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, să aducem de aici, de la tribuna Parlamentului, un pios omagiu tuturor victimelor holocaustului, tuturor acelora care au fost sacrificaţi doar pentru că aparţineau unei anumite etnii. Secolul XX, acest secol ciudat prin excesele sale polarizate, a fost martorul celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii, al doilea război mondial, încheiat cu uriaşe pierderi umane şi materiale.

Regimul nazist a imprimat acestui război mondial, pe lângă ororile pe care ipso facto le-a generat, o caracteristică tragică: uciderea pe criterii de rasă. În cadrul politicii susţinute de Adolf Hitler, problema evreiască, aşa cum era cunoscută, a fost încheiată cu aplicarea soluţiei finale, ceea ce însemna exterminarea populaţiei evreieşti, adică uciderea în masă, programată, realizată în cadrul lagărelor de concentrare, adevărate complexe industriale organizate ale morţii.

Purificarea etnică a devenit astfel politică de stat pentru nazişti. Acest fenomen este cunoscut pe plan mondial sub denumirea de holocaust. Pe lângă celelalte lagăre de exterminare, lagărul de la Auschwitz-Birkenau, devenit între timp emblema holocaustului, transformat azi în muzeu, reprezintă o întoarcere în timp cu scop didactic, moralizator. El ne aduce aminte că abominabilul este posibil atunci când conştiinţa umană este pervertită, când prejudecăţile rasiale şi indiferenţa înlocuiesc solidaritatea, atunci când politicul eşuează sau se găseşte într-un grav derapaj.

Doamnelor şi domnilor,

Situaţia extrem de grea în care se găsea România în preajma şi în timpul marii conflagraţii, forfecarea teritorială, încercarea de eludare a războiului, străin de interesele noastre, a provocărilor nenumărate cărora de cele mai multe ori nu putea să le facă faţă, a deschis calea represiunii pe criterii rasiale. Nu trebuie să uităm suferinţele prilejuite evreilor prin legi discriminatorii, culminând cu pogromul de la Iaşi, care a avut loc între 28 şi 30 iunie 1941, în care şi-au pierdut viaţa mii de evrei, nu trebuie să uităm deportarea în Transnistria a unei bune părţi a acestei populaţii.

Oricum am încerca să definim holocaustul, nu vom putea niciodată să cuprindem întreaga durere şi sacrificiul prin care a trecut poporul evreu. Dar, totodată, trebuie să ne amintim: "că au existat români buni şi curajoşi care şi-au riscat propriile vieţi şi au salvat onoarea naţiunii lor, opunându-se opresiunii şi uciderii concetăţenilor lor", după cum declara Elie Wiesel. Acestor neevrei statul Israel le-a acordat titlul de "drepţi între popoare."

Doamnelor şi domnilor,

De aproape un sfert de secol de când a ieşit din menghina unui alt sistem totalitar, şi anume, comunismul, România încearcă cu onestitate, fără mânie şi părtinire, să-şi recupereze trecutul aşa cum a fost, nealterat de alte interese ideologice. Considerăm că trebuie să prezentăm tinerei generaţii dimensiunile şi dramatismul holocaustului, aceasta fiind o datorie pe care o avem cu toţii, pentru ca germenii extremismelor de orice fel să nu se mai poată propaga. Un pas important în acest sens l-a reprezentat înfiinţarea de către Guvernul României în anul 2005 a Institutului "Elie Wiesel" pentru studierea holocaustului din România şi instituirea zilei de 9 octombrie ca Zi naţională de comemorare a holocaustului.

De asemenea, România reglementează interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, prin Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.31/2002 pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Trebuie menţionat că piatra de temelie a memorialului holocaustului a fost pusă pe 9 octombrie 2006, de Ziua holocaustului în România, şi inaugurat la data de 8 octombrie 2009. Construcţia în Bucureşti a unui monument comemorativ de către statul român dedicat victimelor holocaustului se alătură măsurilor deja iniţiate, printre care şi realizarea unui manual de liceu pentru studiul holocaustului. Cu această ocazie, aducem şi un omagiu rezistenţei comunităţii evreieşti care, în condiţii cumplite, totuşi a reuşit să se coordoneze pentru a nu se lăsa învinsă şi pentru a păstra vie tradiţia sa pentru generaţiile viitoare.

Doamnelor şi domnilor,

Comemorarea Zilei holocaustului invită la un moment de reflecţie pentru noi toţi asupra ororilor prin care a trecut poporul evreu, invită la detectarea tuturor metodelor şi mecanismelor legislative pentru prevenirea şi combaterea relansării ideilor rasiale.

Partidul Naţional Liberal a întreprins şi va întreprinde demersuri în plan legislativ pentru ca asemenea momente negre ale istoriei omenirii să nu mai aibă loc niciodată, fiind convinşi că astfel de iniţiative vor fi sprijinite de toate formaţiunile politice. Chiar astăzi am depus, împreună cu preşedintele PNL Crin Antonescu şi colegul meu, deputatul George Scutaru, o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Este un demers care denotă maturitate politică, pe care Partidul Naţional Liberal a înţeles să şi-l asume. Partidul Naţional Liberal a fost, este şi va fi împotriva oricăror forme de extremism, fascism, rasism, antisemitism sau xenofobie. Când vorbim despre regimuri absurde, inumane, care au reprezentat o pată neagră în istoria umanităţii, trebuie să o facem cu gândul la viitor. Va trebui să explicăm copiilor şi tinerilor noştri că astfel de derapaje nu pot fi acceptate şi tolerate şi de cele mai multe ori ele sunt cauza tiraniei majorităţii, care în mod iraţional a generat astfel de regimuri. Promisiuni se pot face uşor. Datoria noastră este să ne uităm cu atenţie în trecut, să învăţăm din greşelile altora şi să promovăm cu luciditate şi responsabilitate principii şi valori sănătoase, pe care să construim un stat de drept, în care respectarea drepturilor şi libertăţilor umane să fie asumată de toate forţele politice.

Evocarea tragediei holocaustului, cunoaşterea atrocităţilor înfăptuite poate avea şi rolul de a preveni relansarea ideilor rasismului, antisemitismului, ale cultului urii şi dispreţului faţă de fiinţa umană. Atât românii, cât şi evreii se află în aceeaşi tabără, expresia faptului că respectul reciproc şi solidaritatea sunt valori comune. În concluzie, să ne amintim, sau cum spun evreii "zahor".

Doamnelor şi domnilor,

În încheiere, aş vrea să vă spun că nu de mult am avut bucuria de a participa la sucot sau, cum se spune, "Sărbătoarea corturilor", fiind invitat de către colegul şi prietenul nostru şi al meu, evident, domnul deputat Aurel Vainer. Acolo am avut onoarea de a-l cunoaşte pe rabinul comunităţii evreieşti din România, domnul Rafael Shaffer. Acesta, făcând o paralelă cu disperarea unora de a domina, de a stăpâni, ne-a îndemnat să nu ne lăsăm copleşiţi de răul care încă zace în lume, pentru că, ne-a spus: "Esenţa vieţii este în altă parte. Viaţa înseamnă iubire, să ne bucurăm de lucrurile simple ale sale, fericirea este lângă noi, dacă avem, bineînţeles, capacitatea de a o percepe." Această învăţătură poate fi cu atât mai apreciată, cu cât ea vine de la un reprezentant al unui popor atât de greu încercat.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedintele Biroului permanent, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Se pregăteşte doamna Liliana Mincă.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Excelenţele voastre,

Stimaţi invitaţi,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Şedinţa festivă de astăzi este categoric un prilej de a comemora victimele holocaustului, de a ne reaminti de tragediile acelor vremuri şi în acelaşi timp de a ne angaja ferm ca asemenea atrocităţi să nu se mai repete în istoria omenirii.

Am să-mi încep intervenţia mea cu cuvintele pline de înţelepciune şi de adevăr ale Excelenţei Sale Moshe Katsav, fostul preşedinte al Israelului în 2000-2007, care spunea că: "Holocaustul nu este numai o tragedie a poporului evreu, este un eşec al omenirii luate ca un întreg".

Stimaţi colegi,

Mereu suntem oameni. Mereu aducem schimbarea, mereu acţiunile noastre, ale omenirii, vor deveni pagini de istorie. Există în istoria omenirii pagini care poartă nefirescul lucrurilor şi acţiunilor în forma cea mai crudă şi dureroasă posibil. Am încercat să înţeleg şi să cuprind cu simţirea firească de om rănile istoriei, care au marcat momente de evoluţie a omenirii, au ilustrat lupta dintre libertate şi autoritate, să înţeleg, în cele din urmă, trăsăturile timpurilor care au schimbat direcţia omenirii. Durerea trecutului, consumată în momente istorice, este astăzi pentru noi şi copiii noştri un film în care nimeni nu-şi doreşte să fie actorul principal, în care privim de pe margine trăirile şi zbaterile omenirii supuse unor momente extrem de dure, care ne-au lăsa moştenire şi durerea trecutului, dar şi misiunea importantă de a veghea ca aceste lucruri să nu se mai repete.

Ziua comemorării victimelor holocaustului din România este ziua în care se evocă suferinţele cutremurătoare ale victimelor holocaustului din ţara noastră. 9 octombrie în România este ziua dedicată comemorării victimelor holocaustului şi implicării României în această filă neagră de istorie. 9 octombrie 1941 este ziua în care a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Şi astăzi comemorăm amintirea celor aproape 300 de mii de evrei ucişi după deportarea lor.

Este un moment pe care nu putem să-l aruncăm în conul ignoranţei şi al uitării. Misiunea noastră este să cunoaştem şi să înţelegem în acelaşi timp adevărul istoric care a marcat vieţi şi a şters cu desăvârşire principii şi valori care definesc condiţia umană şi de viaţă, solidaritatea, libertatea, demnitatea şi loialitatea.

Am încercat să înţeleg fenomenul prin a desluşi exact sensul cuvântului "holocaust", pentru a vedea dacă acest cuvânt exprimă dimensiunea exactă a tragediei vremurilor respective. Din punct de vedere etimologic, cuvântul "holocaust" derivă din limba greacă "holocauston", unde "holos" are semnificaţia de complet, întreg. Şi "caustos" înseamnă ars, fiind de fapt o traducere a termenului ebraic "olah" care înseamnă ardere de tot. În cultura iudaică, evreii se referă adesea la holocaust folosind cuvântul "Shoah", cuvânt de origine ebraică însemnând catastrofă sau distrugere totală. De asemenea, în antichitate, termenul era folosit în sensul de jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime.

Începând cu secolul al XVII-lea, termenul este folosit pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, termenul de "holocaust" are semnificaţia de ucidere prin ardere a unui număr foarte mare de oameni. Şi, într-adevăr, după 1945, cifra cel mai des folosită pentru numărul celor ucişi a fost cea de 6 milioane de suflete. 6 milioane de suflete care au trăit tragedia exterminării în lagărele special construite de către Germania nazistă.

Prin cele menţionate mai sus nu am intenţionat să redau sec şi dur aprecieri privind etimologia cuvântului sau variate definiţii ale termenului de "holocaust", ci am încercat să subliniez cu precădere greutatea semantică cutremurătoare a acestui cuvânt, tocmai pentru a realiza însemnătatea lui tragică.

Holocaustul înseamnă cruzime profundă. Holocaustul înseamnă durere, chin, izolare, umilinţă, violenţă, deposedare de bunuri, tortură, suferinţă, zbucium, înfometare, pierderea identităţii, înseamnă în ultimă instanţă moarte.

Ziua naţională a comemorării victimelor holocaustului aduce desigur în prim-plan posibilitatea de organizare de dezbateri legate de acest eveniment, de a organiza conferinţe pe această temă, în memoria celor care şi-au pierdut vieţile preţioase în acest tragic şi regretabil episod al istoriei româneşti. Pentru mine, Ziua holocaustului înseamnă o deosebit de tristă ocazie de a mă cutremura şi întreba cum a fost posibil ca umanitatea să fie capabilă de a comite astfel de atrocităţi împotriva propriilor semeni, biete suflete omeneşti. Pentru mine holocaustul înseamnă tragedia omului, înseamnă cruzimea omului faţă de om, înseamnă drama absenţei desăvârşite a conştiinţei de sine.

"Dumnezeu a fost în concediu în timpul holocaustului", a spus arhitectul de origine evreiască Simon Wiesenthal, supravieţuitor al lagărelor naziste de concentrare, care şi-a consacrat întreaga existenţă aducerii la răspundere în faţa justiţiei a criminalilor de război din timpul celui de-al doilea război mondial. Afirmaţia distinsului Wiesenthal este genul de afirmaţie care exprimă greutatea tragică a trăirii unui astfel de moment care nu lasă nici un drept la replică.

Eu cred că Dumnezeu a creat oamenii după chipul şi asemănarea lui, oferindu-le acestora libertate. Libertatea înseamnă printre altele şi a-ţi iubi necondiţionat aproapele, semenii, implicit lumea, cu tot ceea ce presupune această iubire. Dumnezeu a oferit oamenilor libertatea de a alege şi de a lua decizii asupra lucrurilor, fenomenelor şi întâmplărilor din viaţa lor. În setea lor de putere însă oamenii au înţeles uneori să-şi sacrifice semenii. Cred cu tărie că holocaustul este acel episod tragic al istoriei în care cruzimea este dincolo de cuvinte. Puţinele cuvinte care ar putea avea o oarecare forţă în a zugrăvi durerea se dovedesc insuficient de puternice pentru a exprima şi descrie suferinţele inimaginabile la care au fost supuşi cu atâta sete de putere, nebunie şi sadism, nişte bieţi oameni.

Cred cu tărie că Ziua naţională de comemorare a victimelor holocaustului trebuie să ne facă să reflectăm şi să medităm serios asupra acestei naturi ascunse, deosebit de periculoase a fiinţei umane, potrivit căreia omul tratează omul ca pe un simplu obiect aflat la dispoziţia sa, ca pe un biet cobai supus experienţelor de tortură, sadism şi suferinţă.

Acest scenariu îmi produce de fiecare dată fiori reci pe şira spinării şi, deşi pare desprins cel puţin din interiorul unei minţi bolnave, el totuşi a existat.

Ziua dedicată memoriei suferinţelor trebuie să fie în acelaşi timp şi un prilej de celebrare a vieţii şi a celor care au supravieţuit tragediei holocaustului. Noi, românii, avem datoria de a păstra vie amintirea celor care au plătit preţul libertăţii cu viaţa lor.

Îmi exprim, în numele Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe această cale şi cu acest prilej solidaritatea şi compasiunea sinceră faţă de comunităţile evreieşti şi ţigăneşti care au suferit de pe urma cruzimilor la care au fost supuse de către autorităţile vremii respective. Şi cred cu tărie că avem noi toţi, cei ce astăzi sunt prezenţi aici sau suntem în afara acestei fastuoase încăperi, puterea de a lupta împotriva pornirilor xenofobe de orice fel, în aşa măsură încât pe viitor să evităm astfel de episoade tragice în istoria umană.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule vicepreşedinte, vă mulţumesc.

Doamna deputat Liliana Mincă, Grupul parlamentar al PP-DD.

Doamna deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Szabó Ödön.

Doamna Liliana Mincă:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Excelenţele Voastre,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Distinşi colegi,

De aproape un deceniu, ziua de 9 octombrie reprezintă un eveniment naţional dedicat comemorării victimelor holocaustului, reprezintă de fapt un prilej pentru comemorarea rolului pe care România l-a avut în acest episod al istoriei. Un recurs la memorie ne aduce data de 9 octombrie 1941 ca fiind începutul deportării evreilor din Bucovina în Transnistria. Cu câteva luni înainte de acea dată, Bucovina revenise sub administraţia României condusă de Ion Antonescu. În 1951, Parlamentul noului stat israelian instituia ziua de comemorare a holocaustului în fiecare an în ziua de 19 aprilie. Prin acest eveniment se cinsteşte memoria celor aproape 6 milioane de evrei ucişi în Europa în perioada 1933-1945. Ziua aleasă de statul israelian pentru comemorare coincide cu un moment istoric al holocaustului data de 19 aprilie 1943, când a izbucnit revolta în ghetoul varşovian.

Ca şi în cazul unui simplu individ, al unui om, indiferent de naţionalitate, în cazul unei comunităţi, absenţa memoriei poate fi un factor nociv, cu atât mai mult cu cât este cunoscut că cei ce-şi uită greşelile sunt condamnaţi să le repete.

Doamnelor şi domnilor,

Niciodată nu este prea târziu să restabileşti dreptatea, oricât de mică sau de mare a fost nelegiuirea comisă. Cu acest prilej, aducem recunoştinţa noastră celor care prin suferinţa lor ne-au îmbogăţit spiritual şi au contribuit la modernizarea ţării şi afirmarea culturii româneşti. Rezistenţa prin cultură este un model pe care l-am preluat, fiind un model cultural comun care ne uneşte în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor. Şi astăzi, comemorarea victimelor holocaustului reprezintă pentru noi, cei de la Partidul Poporului-Dan Diaconescu, un moment de solemnitate ce ne reuneşte şi ne face să ne înclinăm în faţa victimelor holocaustului, în faţa statului evreu.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Se pregăteşte domnul deputat Ioan Moldovan.

Domnul Szabó Ödön:

Domnule preşedinte,

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

"În Germania au venit prima dată şi au luat comuniştii. Nu am protestat, pentru că nu eram comunist. Au venit, i-au luat pe social-democraţi. Nu am protestat, pentru că nu eram social-democrat. După aceea, au venit şi i-au luat pe sindicalişti. Nu am protestat, pentru că nu eram sindicalist. Apoi au venit şi i-au luat pe evrei. Nu am protestat, pentru că nu eram evreu. Au venit şi i-au luat pe catolici. Nu am protestat pentru că eram protestant. Atunci au venit după mine. Şi nu a mai rămas nimeni să protesteze." Martin Niemöller.

Este un citat des folosit, îndrăgit de cei care doresc să arate că lucrurile se îndreaptă pas cu pas într-o direcţie greşită, iar cei care ar putea s-o îndrepte rămân indiferenţi, în prima fază nefiind afectaţi în mod direct.

Acum zeci de ani, după un prim război mondial, unei crize economice profunde i s-a dat un răspuns catastrofal. Problemele sociale, traiul de zi cu zi, invidia, căutarea de responsabili pentru nereuşitele personale au orbit societatea europeană şi nu numai printr-o ideologie, teorie social-politică rasistă ce susţinea inegalitatea biologică şi intelectuală a raselor umane. Se miza pe faptul că pentru fiecare om propria persoană este cea mai importantă. Se miza pe lipsa de solidaritate, pe ignoranţă, pe ură.

Europa secolului XX a fost infestată pe rând cu o serie de ideologii intolerante, inumane, care au realizat milioane de victime. Până la Auschwitz însă au fost legile de la Nürnberg. Oameni, cetăţeni care au construit, slujit propriile ţări, în situaţii, din poziţii, cu meserii diferite, graţie unei propagande intense au devenit din cetăţeni respectaţi duşmani de clasă cărora trebuia să li se aplice soluţia finală. La noi în ţară evreii au fost excluşi din serviciile publice, din aparatul funcţionăresc, armată, magistratură, societăţi comerciale, echipe sportive. Ulterior, li se naţionalizează bunurile, sunt duşi în lagăre de muncă, mai apoi mii de oameni sunt plimbaţi cu "trenul morţii".

Step by step, pas cu pas intoleranţa a devenit literă de lege. de ce s-a putut întâmpla acest lucru? Pentru că societatea a acceptat, a lăsat să se întâmple. Este o zicală maghiară care spune că "Tăcerea printre ucigaşi te face complice". Au fost puţini care au avut tărie de caracter şi au acţionat. Ziua de azi poate fi şi un bun prilej de a realiza fiecare dintre noi un barometru personal de toleranţă. Cum reacţionezi când de exemplu în preajma ta cuiva i se reproşează că are o anumită religie, etnie sau rasă? Intri în discuţie sau nu. Sau consideri că tema nu-ţi aparţine şi nu te implici. Cum reacţionezi când pe forumurile unor ziare apar comentarii vădit intolerante, şovine, xenofobe? Le citiţi şi treceţi mai departe? Sau scrieţi un comentariu pozitiv? Am încercat măcar o dată cu adevărat să mă pun în pielea unei comunităţi etnice, religioase sau de orice altă natură?

Se afirmă, indiferent de regim, că cetăţenii acestei ţări sunt egali şi suntem un model european în ce priveşte problematica minoritară. Nu neg. Sunt progrese, însă nu pot să nu remarc că încă multe proprietăţi comunitare sau bisericeşti nu au fost predate nici după 24 de ani celor cărora le-au fost luate. Sau ce să spunem atunci când colegi de-ai noştri, datorită unor decizii care nu ţin cont de probele administrate, sunt ameninţaţi cu pierderea libertăţii pentru că au pus în aplicare legi de retrocedare votate în această instituţie a statului român.

Nu pot să nu observ cu ce tentă naţionalistă se reacţionează la folosirea unor simboluri comunitare. Am citit că de ani buni în municipiul Slatina, într-o anumită zi se lasă o barieră pe un pod şi se intră, mai în glumă, doar cu paşaport oltenesc. Ia gândiţi-vă ce ar fi fost să pună cineva, exact pe acelaşi model, în glumă, o barieră în zona secuimii şi să facă paşaport secuiesc. Ce-aţi fi văzut la televizor? Ce isterizare s-ar fi realizat?

În acest context ne punem întrebarea: unde dorim să ajungem? Noi spunem: acolo unde nu există suspiciuni, acolo unde legea se aplică egal pentru toţi, acolo unde nu se mută Secretariatul de stat pentru culte în funcţie de religia sau etnia ministrului din structura Guvernului. Vrem ca promisiunile din declaraţia de la Alba Iulia cu privire la drepturile minorităţilor să fie codificate în legi şi transpuse în realitate.

Acolo unde în şcoli nu se vor învăţa doar luptele cu turcii, ungurii, ruşii, polonezii etc., ci se va spune printre altele şi faptul că Cristofor Columb, Amerigo Vespucci au navigat după "tabula Varadieusis, "tabelele orădene", realizate la curtea episcopului romano-catolic János Vitéz de Zredna. pe atunci, meridianul zero, Greenwich-ul medieval, buricul pământului, - datorită acestui episcop - acestei comunităţi era la noi la Oradea. De altfel, aici a fost cel mai mult timp din istoria omenirii.

Vrem să ajungem acolo unde valorile create de aceste minorităţi, comunităţi, vor fi prezentate copiilor majoritari într-un capitol distinct, ca parte integrantă a manualelor de istorie ale acestei ţări. Deunăzi, am citit un studiu publicat de cotidianul "Adevărul", realizat de sociologi de la Inscop Research care explicau că aprecierea pozitivă, că relaţiile istorice cu minoritatea maghiară spre exemplu, sunt bune, au fost de trei ori, deci de 300% mai mari la acele persoane care au avut în anturajul lor maghiarii.

Pe când la nivelul celor care nu au amici maghiari, doar 16% consideră relaţiile istorice cu minoritatea ca fiind bune. Deci, acolo unde nu există posibilitatea unei percepţii personale, contacte directe, liderii de opinie, mass-media deformează negativ realitatea relaţiilor interetnice. Trebuie mai mult efort pentru mesaje pozitive. Cum am spus: step by step. Da. Pas cu pas putem evolua sau involua.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Trebuie să ne întrebăm fiecare dacă acest program, această dezbatere pentru noi, pentru mine este o obligaţie, un punct de pe ordinea de zi sau este mai mult. Eu sper să fie mult, mult mai mult. Într-o lume în care avem din nou o criză economică, când este o goană nebună după supravieţuirea afacerilor firmelor, publicaţiilor, când menţinerea locului de muncă necesită eforturi trebuie să ne oprim şi să spunem că, cu toate aceste greutăţi, există reguli morale, umane de urmat.

Barometrul de toleranţă, de acceptare a diversităţii este garantul bunăstării, al păstrării demnităţii umane ce nu poate fi lăsată să fie învinsă. A fost de ajuns un secol de ideologii distrugătoare. Îmi doresc ca barometrul personal realizat de către fiecare dintre noi, an de an să arate un trend pozitiv.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Moldovan, Grupul parlamentar al PC.

Domnul Ioan Moldovan:

Domnule preşedinte,

Excelenţele voastre,

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

Astăzi deputaţii din Parlamentul României comemorează Ziua holocaustului în România fiind convins că holocaustul trebuie să rămână proaspăt în conştiinţa oamenilor, în special a noastră, a decidenţilor politici, fiindcă stă în responsabilitatea noastră să nu permitem repetarea unor asemenea crime în masă. Să nu uităm niciodată holocaustul, să ne amintim întotdeauna atrocităţile comise în timpul celui de-al doilea război mondial, în care 6 milioane de oameni nevinovaţi, - copii, femei, bătrâni - au fost ucişi doar fiindcă nu corespundeau unor criterii rasiale.

Da, trebuie să acceptăm. trebuie să recunoaştem că holocaustul s-a petrecut fiindcă acei oameni responsabili care au înţeles gravitatea fenomenului au ales să stea cu mâinile în sân, în timp ce s-a dat startul la exterminarea unui popor. Mai mult decât atât, trebuie să le spunem copiilor noştri, să le explicăm, să-i facem să înţeleagă pe deplin că soluţia finală nu reprezintă nici un fel de soluţie şi că vinovaţii pentru anumite probleme pe care le întâmpinăm în timpul vieţii suntem de cele mai multe ori chiar noi înşine, nicidecum oamenii din jurul nostru, cu atât mai mult fiindcă ar fi ei diferiţi.

Cu toţii spunem astăzi c-am învăţat lecţia istoriei, că ura faţă de o rasă, faţă de un popor este de domeniul trecutului şi nimeni nu ia în considerare posibilitatea unui nou holocaust, însă reverberaţiile acestei atrocităţi încă persistă în Europa anului 2013. Este suficient să observăm poziţiile unor reprezentanţi din anumite state membre ale Uniunii Europene, vechi democraţii europene, adevărate civilizaţii occidentale care promovează o atitudine ostilă, bazată exclusiv pe apartenenţa la o naţiune, faţă de alţi cetăţeni europeni care merg în Vest ca turişti sau în căutarea unor locuri de muncă. Ba chiar sunt guverne întregi care consideră că sursa tuturor problemelor lor o constituie imigranţii din estul Europei şi propun tot felul de soluţii, de îngrădire a liberei circulaţii, de expulzare, de blocare, o întreagă stigmatizare identică cu cea din anii '40, doar că nimeni nu este într-atât de bolnav încât să propună soluţia finală.

Aşadar, să nu uităm că acum 70 de ani şase milioane de oameni au fost ucişi doar fiindcă erau diferiţi, doar fiindcă aparţineau unui alt popor.

Dragii mei, cu toţii nu trebuie să uităm niciodată holocaustul pentru ca holocaustul să nu se mai repete niciodată.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gvozdenovici, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Excelenţele voastre,

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale se solidarizează astăzi cu Comunitatea evreilor din România, cu toate victimele holocaustelor din lume.

Astăzi trăim într-o Românie a democraţiei, a interculturalităţii, a toleranţei, a respectului între noi şi pentru valorile fiecăruia. În acest sens, printre exemplele din ţara noastră, Timişoara este un exemplu european.

Doresc să relatez foarte pe scurt în faţa dumneavoastră o întâlnire cu Excelenţa sa Van der Stoel, înaltul comisar european, care s-a întâlnit printre altele, prin anii '90, de câteva ori şi cu comunităţile naţionale din ţara noastră. Foarte bine intenţionat, ne-a transmis experienţa şi sfaturile curţilor europene, instituţiilor europene. Ascultându-l cu atenţie, când mi-a venit rândul, i-am mulţumit, îndrăznind totuşi să-i spun că atunci când este vorba despre Timişoara şi nu numai, a întârziat la noi cam nu mai mult decât trei secole. Pentru că tot ce ne învaţă şcoala europeană ne-a învăţat şi şcoala bunicilor şi părinţilor noştri, care a fost o şcoală a bunului-simţ, a dragostei pentru ce este al tău şi a unui respect deosebit faţă de cei cu care trăieşti împreună.

Alăturându-ne cu mult respect acestei comemorări, doresc să reamintesc că şi mai multe comunităţi naţionale au avut de suferit în urma holocaustului înaintea, în timpul sau după cel de-al doilea război mondial. Aş da numai un exemplu al etniei mele, şi anume, în al doilea război mondial, pe spaţiul fostei Iugoslavii, 970 de mii de sârbi, evrei, romi, şi acest lucru este cunoscut bine şi comunităţii evreieşti, şi-au găsit sfârşitul în lagărele ustaşilor fascişti, şi numai 2% au murit prin împuşcare. Închipuiţi-vă ce sfârşit crunt au avut.

Nu de mult, tot pe spaţiul fostei Iugoslavii au suferit milioane de oameni din toate popoarele de acolo având vina egală, subliniez, având vina egală. Îndrăznesc de aceea să cred că mult mai bine, mai uman şi mai eficient ar fi dacă comunitatea internaţională, mai ales marile puteri, ar combate cauzele, ar preveni decât să aplice sancţiuni câteodată unilateral şi de cele mai multe ori nedrepte.

În încheiere, permiteţi-ne să ne închinăm astăzi victimelor holocaustului şi din cel de-al doilea război mondial şi să sperăm că o asemenea tragedie umană nu se va repeta în ţara noastră şi niciunde în lume. Nu avem voie să uităm de nicio suferinţă a unui singur individ, nu a colectivităţilor, nu a popoarelor. Şi când este vorba despre holocaust, şi când este vorba despre Golgota Bărăganului, şi când este vorba despre închisorile politice. Toate pogromurile - şi ale legionarilor, şi ale comuniştilor - ne-au adus mult rău. nu avem voie să uităm! Şi în acest sens, cred că un gest de înţelegere, de respect faţă de toate minorităţile ar fi şi gestul ţării noastre de a începe mai serios cu retrocedări către bisericile istorice, către comunităţi.

Vă mulţumesc.

Şi să nu uităm! (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Dragi colegi,

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au hotărât să propună plenului adoptarea unei declaraţii a Camerei Deputaţilor privind comemorarea Zilei holocaustului.

Dacă sunt obiecţii. Nu sunt.

Invit la tribună pe domnul deputat Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaţilor, pentru a da citire declaraţiei comune a Camerei Deputaţilor privind comemorarea Zilei holocaustului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.