Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2014

2. Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD.

 

După pauză

 

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Liliana Mincă şi de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

O să vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa de astăzi.

Bună dimineaţa!

Ca întotdeauna, cu o întârziere de 30 de minute până strângem cvorumul de şedinţă.

Bun. Mulţumesc.

Dragi colegi,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 404 parlamentari sunt 208 prezenţi. 196 absenţi, 14 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul este de 203, este îndeplinit.

Continuăm dezbaterea iniţiativelor legislative.

Pe procedură, domnul deputat Marian Neacşu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am de făcut un anunţ şi am de făcut şi două solicitări în deschiderea şedinţei de astăzi.

Aş vrea să vă informez că echipa de vicelideri a Grupului Partidului Social Democrat se completează, începând de astăzi, şi cu colegul nostru, domnul deputat Diaconu Adrian, iar cele două propuneri pe care vroiam să le fac plenului sunt următoarele. V-aş ruga să fiţi de acord să suplimentăm ordinea de zi - este un angajament pe care l-am luat la Biroul permanent şi pentru astăzi urma să discutăm acest lucru, dar el nu este formalizat, cel puţin în proiectul meu de ordine de zi, să fie introdus pe poziţia din vechea ordine, 9, adică în seria proiectelor legate de lucrurile care ţin de competenţa Ministerului Muncii cu proiectul legislativ nr.612/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2007...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Poziţia din ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

...privind statutul - este nou-introdus, domnule preşedinte, că n-a fost introdus la asta.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi unde află? Pe lista celor cu restanţe?