Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.107/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 30 septembrie 2014

2. Numirea pe funcţii a prim-vicepreşedintelui, a unui vicepreşedinte şi a doi membri neexecutivi ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Începem dezbaterea privind numirea pe funcţie a prim-vicepreşedintelui, a unui vicepreşedinte şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF-ului, numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară se face de Parlament, în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea comună a Comisiilor pentru buget şi a Comisiilor economice din cele două Camere.

Dau cuvântul domnului deputat, celebrul Mihai Tudose, pentru a prezenta raportul celor patru comisii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă prezint raportul comun privind audierea candidaţilor pentru Consiliul ASF.

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea...

(Intervenţie neinteligibilă din sală a domnului deputat Ioan Munteanu.)

Acum se aude? Nu auzea domnul Munteanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Se aude, se aude.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

Nu, nu auzea el, nu...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Aplecaţi-vă spre microfon, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Tudose:

... privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ASF, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din ordonanţa menţionată, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, precum şi Comisia economică, industrii şi servicii din cadrul Senatului, împreună cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, întrunite în şedinţă comună la data de 30 septembrie 2014, au procedat la audierea candidaţilor propuşi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, respectiv membru neexecutiv în cadrul Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru durata rămasă a mandatului început pe data de 5 noiembrie 2013, urmare a demisiei domnului Marian Sârbu din funcţiile de prim-vicepreşedinte, respectiv membru neexecutiv, şi ca urmare a revocării din funcţia de vicepreşedinte a domnului Corneliu Silviu Moldoveanu.

Comisiile reunite au procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2) şi au efectuat selecţia candidaţilor ce urmează a fi numiţi membri în Consiliul ASF.

Lista candidaţilor audiaţi este prezentată în anexa nr. 1 la prezentul raport, unde se află şi CV-urile candidaţilor.

În urma audierii, comisiile reunite au hotărât să propună plenului Parlamentului numirea în funcţiile de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, respectiv membru neexecutiv în Consiliul ASF, candidaţii cuprinşi în anexa nr. 2 la prezentul raport, după cum urmează:

  • pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv, domnul Coca-Constantinescu Gheorghe-Cornel;
  • pentru funcţia de membru executiv pe sectorul asigurărilor, reasigurărilor, mandatul începând la data expirării mandatului la Curtea de Conturi, vicepreşedinte, domnul Vorniceanu Marius, precum şi
  • pentru membru neexecutiv, domnul Armeanu Ştefan Daniel.
Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Dacă sunt comentarii din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt. Vă mulţumesc.

Numirea se face prin vot secret cu buletine de vot, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, minimum 288 de deputaţi şi senatori prezenţi.

Numele şi prenumele candidaţilor se înscriu pe buletinul de vot.

Am rugămintea la domnii... (Discuţii la prezidiu.)

Am rugămintea la domnii chestori ai Camerei Deputaţilor şi Senatului... sunt invitaţi să ia loc la locul de distribuire a buletinelor de vot.

(Domnul deputat Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaţilor, revine la prezidiu.)

Domnii chestori... Nu e bine! Treci acolo, domnule chestor. (Râsete, discuţii în sală.)

Vă rog, o să începem cu Camera Deputaţilor.

Domnule Mircovici, vă rog.

Am începe cu Camera Deputaţilor, dar fiţi atenţi, vă rog frumos, nu săriţi la...

Domnule Duvăz...

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

E democraţie. Ieri am început cu Senatul, azi începem cu Camera Deputaţilor.

Vă rog.

Adam Ioan - prezent
Adam Luminiţa-Pachel - prezentă
Adăscăliţei Constantin - prezent
Alexe Costel
Alexe Florin-Alexandru
Almăjanu Marin
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - prezentă
Andea Petru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola - absentă
Antal István - absent
Anton Marin - prezent
Anuşca Roxana-Florentina
Ardeleanu Sanda-Maria
Arsene Ionel - prezent

(Replică neinteligibilă din sală.)

Da, da, mergeţi.

Vă apelez la momentul respectiv. Votaţi.

Da, domnule... nicio problemă.

Avram Constantin
Avram Marian - prezent
Pană Doina - prezentă
Axente Ioan - prezent
Babuş Radu - prezent
Balan Ioan
Baltă Mihai - prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bănicioiu Nicolae - la Guvern
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - prezent
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - prezentă
Bârseşteanu Florică - prezent
Blăjuţ Viorel-Ionel - prezent
Blănariu Valentin - prezent
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuţ - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta
Boghicevici Claudia - prezentă
Bónis István - prezent
Borbély László
Bordeianu Dan - prezent
Bot Octavian
Bucur Constantin-Alin - prezent
Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Budurescu Daniel-Stamate
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ştefan - prezent
Calimente Mihăiţă - prezent
Caloianu Mario-Ernest - prezent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Mircea-Vasile - prezent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - prezent
Cătăniciu Steluţa-Gustica
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - prezent
Cherecheş Florica - prezentă
Chiriţă Dumitru - prezent
Chirteş Ioan-Cristian - prezent
Chirvăsuţă Laurenţiu - prezent
Chiţoiu Daniel - prezent
Cioată Cezar - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciobanu Liliana - prezentă
Ciocan Dan - prezent
Ciofu Tamara-Dorina - prezentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent

(Replică neinteligibilă din sală.)

Domnul senator Corlăţean Titus, prezent.

Borbély László - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Comşa Cornel-George
Condurăţeanu Andrei-Răzvan - prezent
Constantin Daniel - la Guvern
Cosma Vlad-Alexandru - prezent
Senator Pelican Dumitru - prezent
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Aurelia - prezentă
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Culeţu Dănuţ
Cupă Ion - prezent
Cupşa Ioan
Daea Petre - prezent
Dalca Ştefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan - prezent
Dima Toader - prezent
Diniţă Ion - prezent
Dîrzu Ioan - prezent
Doboş Anton - prezent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - prezent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donţu Mihai-Aurel - prezent
Dragnea Nicolae-Liviu - la Guvern
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - prezentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăguşanu Vasile-Cătălin - prezent
Dumbrăvanu Paul
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan
Duşa Mircea - la Guvern
Emacu Gheorghe - prezent
Enache Marian - prezent
Enea Constantin-Cosmin - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Ovidiu-Ioan (din sală):

Şi la mine prezent. Nu m-aţi văzut, că vă uitaţi în partea cealaltă...

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Staţi puţin...

Dumitru Georgică...

Dumitru-Ovidiu Ioan - prezent

V-am citit, sunteţi prezent. Prezent. V-am trecut.

Eparu Ion - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Fejér László-Ődőn - prezent
Fenechiu Cătălin-Daniel - absent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuţu - prezent
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin
Ganţ Ovidiu Victor - prezent, a votat
Gavrilescu Graţiela Leocadia - prezentă

Video in format Flash/IOS

Domnul Galan Constantin:

Galan Constantin, prezent!

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Galan Constantin - prezent
Găină Mihăiţă - prezent
Geantă Florian Daniel
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Andrei Daniel - prezent
Gheorghe Florin - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiţă Sebastian-Aurelian
Ghiveciu Marian - prezent, a votat
Gireadă Dumitru-Verginel - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Gorghiu Alina-Ştefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent
Gudu Vasile
Gunia Dragoş-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloşin Florentin

Domnul Gust? Era aici... prezent...

Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile
Hrebenciuc Viorel - prezent
Hulea Ioan - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă
Iacoban Sorin-Avram - prezent
Ialomiţianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian

Iancu Iulian? Cred că e în misiune.

Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuţă Vasile
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicenţiu-Mircea - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - prezent, a votat
Kelemen Hunor - la Guvern
Kerekes Károly - prezent
Kereskényi Gábor - prezent
Khraibani Camelia - prezentă
Korodi Attila - prezent
Laza-Matiuţa Liviu - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - prezent
Lupu Mihai
Man Mircea - prezent

Cseke Attila, prezent. Am zis.

Manda Iulian Claudiu - prezent
Manea Victor-Gheorghe - prezent
Manolache Marius - prezent
Manolescu Oana - prezentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - prezentă
Marian Ion Cristinel - prezent
Marica Petru-Sorin - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Laura - prezentă
Markó Attila-Gabor - absent
Marocico Ion - absent
Martin Eduard-Stelian - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mazilu Constantin - prezent
Măduţa Flavius-Luigi - prezent
Melinte Ion - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian
Mihăilă Ioan - prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mitrea Miron Tudor - prezent
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Domnul Gust Băloşin, prezent.
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Niculina - prezentă
Moisii Constantin - prezent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Ioan - prezent
Moldovan Iosif - prezent
Molnar Zsolt - prezent
Motreanu Dan-Ştefan - prezent, a votat
Moţ Constantin-Stelian-Emil - prezent
Movilă Petru

Domnu’ Movilă?! Prezent. Acu îl văzusem şi acu nu-l mai văd.

Muntean Mircia - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Nazare Alexandru - prezent, a votat
Neacşu Marian - prezent
Necula Cosmin - prezent
Negruţ Clement
Negruţ Cornelia - prezentă
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă, a votat
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri - prezent
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin
Nicolicea Eugen - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ştefănescu Oana
Nistor Gheorghe-Vlad
Nistor Laurenţiu - prezent
Nistor Marioara - prezentă
Niţă Constantin - la Guvern
Niţă Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Daniel Vasile - prezent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent
Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - prezent
Palaşcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent, a votat
Paleologu Theodor
Pambuccian Varujan - prezent
Pană Adriana-Doina - prezentă
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - prezentă
Păun Nicolae - prezent
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent

Pambuccian am strigat.

(Replică neinteligibilă din sală.)

Pambuccian Varujan, prezent, a votat.

Peia Ninel - prezent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea
Plumb Rovana - la Guvern
Pocora Cristina-Ancuţa
Era aici! Doamna Pocora?! Prezentă.
Podaşcă Gabriela-Maria - prezentă
Ponta Victor-Viorel - absent
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent

(Replică neinteligibilă din sală.)

Popa Radu Mihai - prezent

Îmi cer scuze pentru cei care nu votează şi nu i-am apelat cu expresia "nu votează". (Replică neinteligibilă din sală.)

E dreptul lor de a vota.

Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Popescu Florin Aurelian
Popoviciu Alin Augustin Florin
Potor Călin - prezent
Preda Cezar-Florin
Puşcaş Iacob - prezent
Raeţchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin - prezent
Rădulescu Romeo
Răţoi Neculai - prezent
Resmeriţă Cornel-Cristian - prezent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - prezent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - prezent
Roman Petre - prezent, a votat
Roman Victor - prezent
Roşca Lucreţia - prezentă
Roşca Mircea
Rotaru Răzvan
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea - prezent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuţ-Cristian - prezent
Kelemen Hunor - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana
Scutaru Adrian George - prezent
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George
Seres Dénes - prezent
Silaghi Ovidiu Ioan - prezent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin - prezent
Smarandache Miron Alexandru - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent
Domnul Gurzău - prezent, da
Stanciu Anghel - prezent
Domnul Oajdea - prezent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - prezent
Stănescu Alexandru - prezent
Stănişoară Mihai
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela
Stoica Ştefan-Bucur
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuţ-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent, a votat
Suciu Vasile-Daniel - prezent

Video in format Flash/IOS

Domnul Irinel Ioan Stativă:

Stativă Irinel

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Am văzut, am văzut. Am pus prezent. Am şi anunţat. Stativă Irinel - prezent.

Surdu Raluca
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - prezent
Şcheau Ion - prezent
Şimon Gheorghe - prezent
Şoptică Costel - prezent
Şova Lucian - prezent
Ştefan Viorel - prezent
Ştefănescu Elena Cătălina - prezentă
Ştirbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloş Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai - prezent, a votat
Tămâian Ioan - prezent

Stanciu Zisu, am zis, prezent. V-am văzut mai înainte şi v-am trecut prezent. Vă rog să votaţi.

Tănase Răzvan-Ionuţ - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teju Sorin - prezent
Teodorescu Cătălin-Florin
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ştefan - prezent
Tiuch Cătălin - prezent
Tîlvăr Angel - în misiune
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuţ Dan-Laurenţiu - prezent
Tomac Eugen
Traicu Dorin - prezent

Da, v-am văzut.

Nu, pe Tomac.

Da, da, am zis prezent, desigur. Bordeaianu prezent.

Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent, a votat
Turcan Raluca
Tuşa Adriana Diana
Ţigăeru Roşca Laurenţiu - prezent
Ţîmpău Radu Bogdan - prezent
Udrea Elena Gabriela
Udrişte Gheorghe
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaş-Florin
Uricec Eugen Constantin - prezent, a votat
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Varga Vasile - prezent

Vainer Aurel. Am zis: prezent.

Vasilică Radu Costin - prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin - prezent
Vladu Iulian
Vlase Petru Gabriel - prezent
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ştefan
Voicu Mihai Alexandru
Vreme Valerian
Vulpescu Ioan
Weber Mihai - prezent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zgonea Valeriu Ştefan - absent
Zisopol Dragoş-Gabriel - prezent
Zlati Radu - prezent

Dacă e cineva care nu a fost apelat... am zis: prezent. V-am pus, domnule profesor.

Nu am ridicat ochii... pe ce am văzut înainte.

Domnule preşedinte, am terminat cu Camera. Domnule preşedinte, am terminat cu Camera. Senatul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Are cuvântul domnul Rotaru, secretarul Senatului României.

Domnule Rotaru, vă rog. Aveţi 22 de minute pentru citirea prezenţei şi vot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Rotaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte pentru bunăvoinţa celor 22 de minute.

Agrigoroaei Ionel - prezent
Andronescu Ecaterina - prezentă
Moga Nicolae
Anghel Adrian - prezent
Anghel Cristiana-Irina - prezentă
Antonescu George-Crin-Laurenţiu
Arcaş Viorel - prezent
Ardelean Ben-Oni
Ariton Ion

Domnul ministru Vâlcov Darius.

Mutu Gabriel.
Atanasiu Teodor
Badea Leonardo - prezent
Badea Viorel-Riceard
Banias Mircea-Marius
Barbu Daniel-Constantin
Barbu Tudor

Domnule Barbu, spuneaţi că vreţi să lucraţi.

Bădălău Niculae - prezent
Bălu Marius
Belacurencu Trifon - prezent
Bereanu Neculai - prezent
Biró Rozalia-Ibolya - prezentă
Blaga Vasile
Boagiu Anca-Daniela
Boboc Cătălin
Bodea Cristian-Petru
Bodog Florian-Dorel - prezent
Boeriu Valeriu-Victor
Bota Marius-Sorin-Ovidiu - prezent
Bujor Dumitru-Marcel - prezent
Bumbu Octavian-Liviu - prezent
Sârbu Ilie
Burlea Marin
Butnaru Florinel
Butunoi Ionel-Daniel - prezent
Cadăr Leonard - prezent
Calcan Valentin-Gigel
Câmpeanu Mariana - prezentă
Chelaru Ioan - prezent
Chiriac Viorel - prezent
Chiru Gigi Christian
Chiuariu Tudor-Alexandru
Bumbu Octavian - prezent
Coca Laurenţiu Florian - prezent
Constantinescu Florin - prezent
Cordoş Alexandru - prezent
Corlăţean Titus - prezent, a votat
Coste Marius - prezent
Costoiu Mihnea-Cosmin - Guvern
Cotescu Marin-Adrănel
Creţu Gabriela - delegaţie externă
Cristache Iulian - prezent
Cristina Ioan
Croitoru Cătălin
Deneş Ioan - prezent
Dincă Mărinică

Ţării cât mai mult cărbune, domnule Dincă. Nu sunteţi prezent.

Dobra Dorin-Mircea
Dobriţoiu Corneliu
Donţu Ovidiu-Liviu - prezent
Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
Dumitrescu Florinel - prezent
Jipa Florina - prezent, a votat.
Dumitrescu Iulian
Durbacă Eugen - prezent
Duruţ Aurel - prezent
Ehegartner Petru - prezent
Federovici Doina-Elena - prezentă, a votat
Fifor Mihai-Viorel - prezent
Filip Petru
Firea Gabriela - prezentă, a votat
Florian Daniel Cristian
Flutur Gheorghe
Frătean Petru-Alexandru - prezent
Geoană Mircea-Dan - prezent
Ghilea Găvrilă
Ghişe Ioan
Grapă Sebastian
Grigoraş Viorel
Haşotti Puiu - prezent
Ichim Paul
Igaş Traian-Constantin
Iliescu Lucian - delegaţie externă
Ilieşiu Sorin
Ioniţă Dan-Aurel - prezent
Iovescu Ioan - prezent
Isăilă Marius-Ovidiu
Nicula Cosmin - prezent.
Klárik László-Attila - prezent
László Attila
Lazăr Sorin-Constantin - prezent
Luchian Dragoş
Luchian Ion - prezent
Ilieşiu Sorin - prezent
Marian Dan-Mihai
Marian Valer
Marin Nicolae
Lásló Attila - prezent
Marin Nicolae
Markó Béla - prezent
Mazăre Alexandru - delegaţie externă
Mihai Alfred-Laurenţiu-Antonio - prezent
Mihai Cristian-Dănuţ
Mihai Neagu

Mai ziceţi şi prezent.

Marin Nicolae - prezent
Mihăilescu Petru-Şerban - prezent
Miron Vasilica-Steliana - prezentă
Mitu Augustin-Constantin
Mocanu Victor
Moga Nicolae - prezent, a votat
Mohanu Nicolae - prezent
Mora Ákos-Daniel
Motoc Octavian
Mutu Gabriel - prezent, a votat
Nasta Nicolae
Năstase Ilie - prezent
Neagu Nicolae
Neculoiu Marius - prezent
Nicoară Marius-Petre
Nicolae Şerban - prezent
Nicula Vasile-Cosmin - prezent
Nistor Vasile - prezent
Niţă Mihai
Niţu Remus-Daniel
Obreja Marius-Lucian
Oprea Dumitru

Ce facem? Nu votăm, domnule Oprea?

Oprea Gabriel - Guvern
Oprea Mario-Ovidiu - prezent
Oprea Ştefan-Radu - prezent
Paşca Liviu-Titus - prezent
Paşcan Emil-Marius
Pataki Csaba - prezent
Pavel Marian - prezent
Păran Dorin
Păunescu Teiu - prezent
Pelican Dumitru - prezent, a votat
Pereş Alexandru
Pop Gheorghe - prezent
Pop Liviu-Marian - prezent
Popa Constantin - prezent
Popa Florian - prezent, a votat
Popa Ion
Popa Mihaela
Popa Nicolae-Vlad
Popescu Corneliu
Popescu Dumitru-Dian
Mora Ákos-Daniel - prezent
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton
Purec Ion-Simeon - prezent
Rădulescu Cristian
Rogojan Mihai-Ciprian
Roşca-Stănescu Sorin-Ştefan

Domnule Roşca, voiaţi să lucraţi. Unde sunteţi?

Rotaru Ion - prezent
Saghian Gheorghe - prezent
Grigoraş Viorel - prezent
Savu Daniel - foarte prezent
Sârbu Ilie - prezent
Severin Georgică - prezent
Silistru Doina - prezentă
Stuparu Timotei - prezent
Suciu Matei

Matei unde eşti? Erai aici.

Şova Dan-Coman - prezent

Domnule chestor...

Tánczos Barna
Tămagă Constantin - prezent
Tánczos a votat. Prezent
Tătaru Dan - prezent
Tătaru Nelu - prezent
Teodorovici Eugen-Orlando - Guvern
Tişe Alin-Păunel
Toma Ion - prezent
Todiraşcu Valeriu
Tomoiagă Ştefan-Liviu
Tudor Doina-Anca
Ţapu Nazare Eugen
Ungureanu Mihai-Răzvan
Valeca Şerban-Constantin - prezent
Tudor Doina-Anca - prezentă
Vasiliev Marian - delegaţie externă
Vâlcov Darius-Bogdan - prezent, a votat
Vegh Alexandru - prezent
Verestóy Attila - prezent
Vochiţoiu Haralambie - prezent
Voinea Florea

Era aici. Unde mai e?

Volosevici Andrei-Liviu
Vosganian Varujan
Zisu Ionuţ-Elie

Dacă mai e cineva...

Mulţumesc. Am încheiat, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, am încheiat şi vreau să-mi spuneţi dacă m-am încadrat în cele 22 de minute. ( Râsete în sală.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea la membrii Biroului să se deplaseze pentru numărătoarea voturilor. 12 minute, aveţi.

 

Domnul Octavian-Marius Popa (din sală):

Domnule preşedinte,

Aş vrea să explic votul, dacă tot e pauză.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc (fără microfon):

Poftiţi, domnule deputat Popa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Octavian-Marius Popa:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi, prezenţi sau absenţi,

Vreau să explic de ce am rămas şi totuşi nu am votat. Pentru că s-a încălcat chiar acea aparenţă de democraţie, care presupunea invitarea în comisie a candidaţilor. Au fost doi, care nu au fost convocaţi, unuia dintre ei, declarându-i-se că, de fapt, nici măcar nu ar corespunde condiţiilor respective, deşi data trecută, acelaşi candidat a fost admis, şi acum nu i s-a adus la cunoştinţă că nu ar corespunde condiţiilor pentru a putea, eventual, să facă contestaţii.

Acesta este motivul, nu că... nu m-aş fi abţinut altfel de la vot.

Înţeleg că există o anumită majoritate care-şi impune, prin vot, dorinţa politică, care a politizat total ASF-ul, dar trebuiau măcar să îndeplinească această minimă condiţie de respectare a procedurii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc, domnule Popa.

  ................................................
 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnule Mircovici, aveţi cuvântul pentru a prezenta procesul-verbal de numărătoare a voturilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la numirea pe funcţie a vicepreşedintelui, a unui prim-vicepreşedinte şi a unui membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu buletine de vot, cu privire la numirea pe funcţii a unor membrii ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 574;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 334;
  • numărul total de voturi exprimate - 331. Trei nu au votat;
  • numărul de voturi anulate - 0;
  • numărul total de voturi valabil exprimate 331.

Din verificarea şi numărarea voturilor, rezultatul votului se prezintă astfel;

  • Coca-Constantinescu Cornel, prim-vicepreşedinte, membru executiv - 315 voturi " pentru", 16 voturi împotrivă;
  • Vorniceanu Marius, vicepreşedinte, membru executiv, sectorul asigurărilor-reasigirărilor - 315 voturi " pentru", 16 voturi împotrivă.
  • Armeanu Ştefan Daniel, membru neexecutiv - 315 voturi "pentru", 16 voturi contra.

Având în vedere rezultatul votului exprimat pentru fiecare candidat, Birourile permanente au constatat că toţi candidaţii au întrunit majoritatea de voturi necesară pentru numirea în funcţii pentru care au fost propuşi pe durata rămasă a mandatului, începând cu data de 5 noiembrie 2013, potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 60/2013.

Semnează membrii Birourilor permanente ale celor două Camere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi, 30 septembrie.

Vă mulţumesc.

Toate cele bune!

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 15.25.