Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.24/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 februarie 2015

2. Informare privind Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din data de 23 februarie 2015 cu privire la aplicarea unor sancţiuni disciplinare unui deputat.

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

O să citesc o informare, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Marian Neacşu, liderul Grupului parlamentar al PSD.

În conformitate cu prevederile art.51 alin.(7) din Legea nr.96 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, vă prezint Hotărârea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la aplicarea unei sancţiuni disciplinare domnului deputat Anghel Stanciu.

Astfel, în temeiul art.19 alin.(1) şi art.51 alin.(4)-(7) din statutul nostru, republicat, cu modificările ulterioare, Biroul permanent, în şedinţa din 23 februarie 2015, având în vedere Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a hotărât aplicarea sancţiunii de diminuare a indemnizaţiei de deputat cu 10%, pe o perioadă de 3 luni de zile, domnului deputat Anghel Stanciu, pentru încălcarea legislaţiei în materia conflictului de interese.

Hotărârea a fost comunicată domnului deputat. Termenul de contestaţie împotriva hotărârii este de 15 zile lucrătoare de la data comunicării, potrivit art.53 din statut.

Contestaţia se soluţionează de către plenul Camerei Deputaţilor.