|
Domnul Florin-Costin Pâslaru: Mulţumesc, domnule preşedinte. "Raport comun de activitate şi contul de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2013. Potrivit prevederilor art. 39 şi ale art. 46 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune, republicată, Raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune şi raportul privind contul său de execuţie bugetară pe anul 2013 au fost depuse în Parlament, în data de 14 aprilie 2014. Comisia pentru cultură şi media a Senatului şi Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, respectiv Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci s-au reunit în şedinţe comune pentru a dezbate documentele sus-menţionate, în data de 16 septembrie 2015. Raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2013 este structurat pe cinci articole: Sinteza activităţii, Exercitarea misiunii publice, Dezvoltarea on-line şi a producţiei de înaltă definiţie, Marketing şi publicitate, Resurse umane. TVR 1 a reuşit să acopere preferinţele unui public larg, exigent, faţă de calitatea şi conţinutul emisiunilor, conform datelor privind audienţa atât la nivel naţional, cât şi la nivel urban. TVR 2 a avut ca obiectiv principal în anul 2013 conservarea audienţei în contextul preluării unei părţi a programelor TVR. TVR 3 este primul post de televiziune dedicat vieţii comunităţilor locale. Postul public de televiziune şi-a completat portofoliul cu un post de televiziune ce difuzează programe special concepute pentru comunităţile locale, emisiuni în care publicul ţintă recunoaşte tradiţia, valorile proprii cu problemele locale şi regionale. TVR Internaţional este un post destinat vorbitorilor de limbă română din străinătate ce emite pe patru continente 24 de ore din 24 în timp real. Departamentul TVR Internaţional este cel care, din decembrie 2013, a început să gestioneze şi emisiunile din Republica Moldova. Televiziunea Română a făcut, în cursul acestui an, paşi importanţi în ceea ce priveşte zona on-line prin lansarea colecţiei 11 website-uri, împărţite pe canale teritoriale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional, TVR News. Consiliul de administraţie a adoptat, în anul 2013, 137 de hotărâri, iar Comitetul Director, 406. Comisiile pentru buget, finanţe ale celor două Camere ale Parlamentului au transmis aviz comun privind contul de execuţie bugetară pe anul 2013 al Societăţii Române de Televiziune, aviz favorabil. Raportul de activitate al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2013 a fost dezbătut de cele două Comisii pentru cultură ale Parlamentului în data de 16 septembrie 2015. Membrii comisiilor reunite au analizat rezultatele managementului pentru anul 2013, avizul comun privind contul de execuţie bugetară pe anul 2013 al Societăţii Române de Televiziune şi au hotărât, cu majoritate de voturi, 18 voturi pentru şi o abţinere, să propună plenului Parlamentului adoptarea Raportului de activitate şi a contului de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune pe anul 2013. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Stelian Tănase - preşedintele director general al Societăţii Române de Televiziune: Doamnelor şi domnilor, bună ziua! Domnilor parlamentari, Voi face o foarte scurtă prezentare a unui an şi jumătate de activitate a Consiliului de administraţie... (Rumoare, discuţii în sală.) Se aude? Vreau să-l întreb pe domnul Pâslaru... (Discuţii în sală.) A făcut tot timpul referire la anul 2013, în ce priveşte raportul... (Rumoare, discuţii în sală.) Din sală: Aşa scrie. 2013. 2013! Acesta se discută. (Rumoare, discuţii în sală.)
|
|
Domnul Stelian Tănase: Am să vorbesc mai puţin, vă asigur. Am vrut să introduc ideea. În 2006, Televiziunea Română a avut pierderi de 17 milioane de lei, ca efect al introducerii TVA-ului. În 2008, 53 de milioane de lei, în 2011, 160 de milioane, asta numai din cauza introducerii TVA-ului. Aş putea să enumăr foarte multe măsuri care au ruinat Televiziunea Română, pe care nu le-au luat directorii Televiziunii Române, cărora vreau să le fac un elogiu pentru activitatea lor, aşa cum vreau să-i urez succes celui care îmi va succeda. În 2013, a apărut un memorandum în urma colapsului Televiziunii. Atunci pe semnătura Televiziunii şi a Guvernului s-au hotărât mai multe măsuri şi s-a trecut la o restructurare. Una dintre măsuri era indexarea taxei. Pe baza acestei promisiuni a Guvernului s-a luat un credit sindicalizat de 20 de milioane. Măsura propusă nu a fost dusă la îndeplinire, ceea ce a făcut ca cash flow-ul televiziunii să fie extrem de mic în raport cu obligaţiile şi mai ales cu datoriile istorice, care nu au putut fi plătite nici în acest an sub mandatul meu. Cu mai multe ocazii, pentru că am văzut în raport această chestiune enumerată, Televiziunea Română, consiliul de administraţie, preşedintele-director general a făcut propuneri cu privire la măsuri pe care Guvernul să le ia şi să fie, speram, aprobate de Parlament, cum ar fi: indexarea taxei, amnistia fiscală, ştergerea datoriilor, schimbarea regimului publicităţii la Televiziunea Română, reeşalonarea datoriilor. Nu am reuşit să obţinem niciuna dintre aceste măsuri. Vizavi de anul 2013, aş vrea să spun că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 448/2013, s-a decis limitarea segmentului plătitorilor de taxă pentru persoane juridice, ceea ce a provocat daune în continuare şi mai mari. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2013 care a schimbat regulile în domeniul publicităţii, de asemenea a generat pierderi pentru Televiziunea Română. Spun acest lucru pentru că, dacă ne uităm la spiritul raportului, rezultă că nu ne-am preocupat şi că datoriile au crescut. Au crescut în lipsa unui cadru legislativ şi a unor hotărâri absolut necesare pe care Guvernul ar fi trebuit să le ia. Din păcate, nu le-a luat. În acest moment, situaţia Televiziunii, cum v-am declarat şi acum un an şi jumătate, nu mai este la îndemâna managerilor Televiziunii. Situaţia este atât de gravă - lucru despre care în mai multe rapoarte către Guvern şi către Parlament am făcut vorbire -, încât situaţia se poate rezolva numai printr-un şir de măsuri - nu există o singură măsură care să salveze Televiziunea - pe care trebuie un Guvern să şi le asume. Eu am propus, în vara acestui an, pentru ca să nu sufere un partid electoral, măsurile impopulare pe care ar trebui să le ia vizavi de Televiziune ca o masă rotundă între putere şi opoziţie să discute situaţia Televiziunii. Am primit foarte puţine răspunsuri. Al doilea lucru, şi cu asta mă apropii de final. Conducerea Televiziunii a propus un nou proiect de lege privind funcţionarea Televiziunii care, credem noi, ar asigura buna ei funcţionare şi redresare economică. De asemenea, ecoul din partea politicienilor a fost limitat. Şi un singur punct mai vreau să abordez în legătură cu raportul care s-a prezentat. Cred că o chestiune pe care nu o discutăm - şi este ca un schelet într-un dulap - este în ce măsură Televiziunea Română este sub control politic. Conform Legii nr. 41/1994, aşa este, Televiziunea Română este sub control politic, prin desemnarea consiliului de administraţie şi chiar a preşedintelui-director general. Această situaţie trebuie să se schimbe. Am asistat într-un an şi jumătate la nenumărate acţiuni de imixtiune în politica editorială a Televiziunii, care, uneori, au avut impact negativ asupra audienţelor şi asupra situaţiei economice a Televiziunii. Vă mulţumesc foarte mult şi doresc succesorului meu mai mult succes decât am avut eu la conducerea Televiziunii. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Dacă din partea grupurilor politice parlamentare se doresc intervenţii. Nu. Bun. Atunci, potrivit Legii nr. 41/1994, vă reamintesc că se supune votului raportul de activitate, nu raportul comisiei, pentru cei care nu au mai fost prezenţi la un vot cu privire la Raportul de activitate al Televiziunii Române. Deci supun la vot Raportul de activitate pe 2013. Cine este pentru? Rog secretarii să numere. Trei zero trei. 303 voturi pentru. Abţineri? Nu sunt. Voturi împotrivă? Un singur vot împotrivă. Adoptat.
|