Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2018

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 martie 2018

2. Aprobarea suplimentării ordinii de zi.

 

După o scurtă pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Secretar de la opoziţie?

Domnule Buican, începem şedinţa. Scuzaţi că vă deranjăm! Nu, dar nu vă grăbiţi!

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 120 de colegi.

Ordinea de zi şi programul de lucru au fost distribuite.

Avem dezbateri până la 11,30; pauză; vot final la ora 12,00; şedinţa Biroului permanent, după încheierea şedinţei de vot final. La ora 14,00 şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vă rog, domnule Suciu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă propun să suplimentăm ordinea de zi de astăzi cu PL-x 482/2017, respectiv reexaminarea Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 şi să fiţi de acord să fie pe poziţia 8 pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot.

Video in format Flash/IOS

57 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, două abţineri. Aprobat.

Mai sunt intervenţii la ordinea de zi? Nu.

Începem dezbaterile.