Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.62/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 mai 2019

2. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Continuăm partea a doua a şedinţei noastre şi vă anunţ că din totalul celor 329 de deputaţi sunt prezenţi un număr de 185 deputaţi.

Au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru astăzi, 7 mai; programul de lucru pentru perioada 6-11 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 24 aprilie - 7 mai; informare cu privire la iniţiativele înregistrate la Cameră.

Continuăm dezbaterile.

Numai puţin, vă dau cuvântul, pe procedură.